ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3279/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin încheierea civilă nr. 301 din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe în soluționarea cererii formulată de creditoarea P.B. România SA, având ca obiect încuviințarea executării silite, în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 373 1 C. proc. civ., încuviințarea executării silite se dispune de către instanța de la domiciliul debitorului, aceasta fiind Judecătoria sectorului 5 București.

Prin sentința civilă nr. 2540 din 21 martie 2012 pronunțată în Camera de consiliu de către Judecătoria sectorului 5 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 București și în consecință: A declinat competența de soluționare a cauzei privind pe creditorul P.B. România SA cu sediul în București, Șoseaua N.T., în contradictoriu cu debitoarea B.E. cu domiciliu în București, strada A., în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș. A constatat intervenit conflictul negativ de competență și în consecință a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În considerentele sentinței, Judecătoria sectorului 5 București a reținut în esență că prin executorul judecătoresc, creditorul, nu a indicat în cererea de încuviințare a executării silite forma de executare și în virtutea principiului disponibilității, locul unde urmează a se efectua executarea este cel ales de parte prin cererea de încuviințare a executării silite, astfel că, față de dispozițiile art. 373 C. proc. civ., instanța de executare competentă a se pronunța asupra cererii de încuviințare a executării silite este Judecătoria Târgu Mureș. Cu privire la conflictul negativ de competență în a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 22 alin. (3), raportat la art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele: În raport de obiectul cererii deduse judecății, norma de competență aplicabilă în speță este cea cuprinsă în art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit textului menționat „(…) executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare (…)”. Calificarea instanței de executare este făcută de legiuitor în art. 373 alin. (2) C. proc. civ. ca fiind „judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, dacă legea nu prevede altfel”. Rezultă că locul executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea instanței de executare, instanță căreia îi revine competența teritorială de soluționare și a cererilor de încuviințare.

Or, acest criteriu are în vedere locul unde se realizează efectiv executarea, în cazul urmăririi bunurilor locul executării acestora [art. 373 alin. (1) C. proc. civ.], iar în cazul popririi, locul de la domiciliul sau sediul debitorului ori terțului poprit [art. 453 alin. (1) C. proc. civ.]. În speță, în absența indicării de către creditor a locului unde se află bunurile debitorului asupra cărora se va face executarea silită, acesta se prezumă a fi locul debitorului. În aceste condiții, urmează a se reține că judecătoria de la locul domiciliului debitorului este instanța de executare, respectiv Judecătoria sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2012.