ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 794/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 794/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că: Prin încheierea civilă din Camera de consiliu nr. 3822 din data de 4 octombrie 2011, Judecătoria Târgu-Mureș a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu-Mureș invocată de instanță, din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect încuviințarea executării silite formulată de executorul C.I., executor IFN din cadrul Corpului executorilor IFN constituit în SC T.B.I.L.I.F.N. SA cu sediul în București, la solicitarea creditoarei SC T.B.I.L.I.F.N. SA, cu sediul în București, împotriva fidejusorului H.N., cu domiciliul în București, sector 2, în baza contractului de leasing nr. 59163 din 18 martie 2010, în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București și a dispus trimiterea dosarului la această instanță.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Târgu-Mureș a reținut că, potrivit art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune altfel. Executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării la instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului urmăritor și titlul executoriu. Potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că debitoarea își are sediul în București, sector 2, localitate aflată în raza teritorială a Judecătoriei sectorului 2 București, fără să se facă dovada că în raza de competență a Judecătoriei Târgu-Mureș s-ar situa vreun imobil al debitorului sau alte bunuri urmăribile, executarea silită urmând a se desfășura, în consecință, în circumscripția Judecătoriei sectorului 2 București.
În raport cu prevederile art. 373 raportat la art. 373 1 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., judecătoria competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este Judecătoria sectorului 2 București, în raza căreia se află domiciliul debitorului și unde urmează să aibă loc executarea silită, normele de competență teritorială reglementate de art. 373 C. proc. civ.. și care atribuie competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite instanței de executare. Prin încheierea din Camera de consiliu din 31 octombrie 2011, Secția civilă a Judecătoriei sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de C.E.I.F.N.
al SC T.B.I.L.I.F.N. SA de încuviințare a executării silite cerute de creditorul SC T.B.I.L.I.F.N. SA față de debitorul H.N. în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureș, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria sectorului 2 București și Judecătoria Târgu-Mureș și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria sectorului 2 București a reținut că executorul bancar s-a adresat Judecătoriei Târgu-Mureș, solicitând încuviințarea executării silite pe raza acestei instanțe. Potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, neavând importanță domiciliul/sediul debitorului.
La momentul cererii de încuviințare a executării silite nu este necesar a se face dovada că debitorul ar deține bunuri pe raza instanței de executare, informațiile legate de aceste bunuri sau de eventuale conturi urmând a fi solicitate, în temeiul art. 373 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., de executor, după obținerea încheierii de încuviințare. Ținând seama de solicitarea executorului bancar în sensul de a se face executarea în raza de competență a Judecătoriei Târgu-Mureș, instanța va declina competența în favoarea acesteia. Asupra conflictului negativ de competență, se constată că, prin cererea formulată, CORPUL EXECUTORILOR I.F.N. S.C. T.B.I.L.I.F.N. SA a solicitat încuviințarea executării silite prin poprire cerută de creditoarea SC T.B.I.L.I.F.N.
SA față de debitorul H.N., terțul poprit fiind B.C.D.R.E. SA Târgu-Mureș. Or, în raport cu limitele învestirii stabilite de executorul bancar, cum acesta a cerut încuviințarea executării silite prin poprire la terțul aflat pe raza de competență a Judecătoriei Târgu-Mureș, se va face aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. ce reglementează competența alternativă de soluționare în situația popririi, prevederi potrivit cărora poprirea se înființează la cererea creditorului de către executorul de la domiciliul debitorului ori de la domiciliul terțului poprit. Pentru considerentele arătate, urmează ca Înalta Curte, având în vedere, deopotrivă, și dispozițiile art. 12 C. proc. civ., să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureș.
Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureș. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.