ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.05.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3142/2012

HOTĂRÂRE
08.05.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3142/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra conflictului negativ de competență de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Târgu Mureș, la 14 ianuarie 2012, executorul bancar M.D.I. a

solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu, reprezentat de

contractul de credit din 26 septembrie 2008 împotriva debitorului C.A., la

solicitarea creditoarei P.B.R. SA.

Prin Încheierea nr.

329 pronunțată la data de 26 ianuarie 2012, Judecătoria Târgu Mureș, inițial

învestită, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea

Judecătoriei sectorului 3 București.

Pentru a se

dezînvesti, instanța a avut în vedere faptul că domiciliul debitorului este în

raza teritorială a Judecătoriei sectorului 3 București, str. B. S-a cerut

încuviințarea executării silite în formele prevăzute de lege, din înscrisurile

depuse la dosar nerezultând că locul încheierii plății, s-ar afla pe raza

Judecătoriei Târgu Mureș.

S-a reținut de

Judecătoria Târgu Mureș că, potrivit art. 373

1

"cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la

executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel."

Instanța de executare

este definită de art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind "judecătoria

în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor când legea

dispune altfel".

Judecătoria

sectorului 3 București, prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la

data de 23 februarie 2012, la rându-i, a admis excepția de necompetență

teritorială, s-a dezînvestit și, pe cale de consecință, a trimis cererea spre

competentă soluționare, Judecătoriei Târgu Mureș.

Pentru a pronunța

dezînvestirea sa, Judecătoria sectorului 3 București a reținut că, potrivit

prevederilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este

judecătoria în a cărei circumscripție urmează să se facă executarea, stabilirea

acesteia fiind posibilă doar în funcție de forma de executare în care procedura

de urmărire silită se va concretiza.

S-a apreciat că, în

procedura de încuviințare a executării silite este necesar a se face exclusiv

dovada condițiilor impuse de lege, în această fază nefiind posibilă decât o

verificare cu caracter generic, cu scopul simplificării procedurii de

executare, în sensul obținerii încuviințării la toate instanțele în a căror

rază s-ar desfășura executarea.

Conform art. 22 (3) C.

proc. civ., Judecătoria sectorului 3 a constatat intervenit conflictul negativ

de competență și, pe cale de consecință, a înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție pentru a pronunța regulatorul de competență.

Învestită a pronunța

regulatorul de competență, instanța supremă va stabili în favoarea Judecătoriei

sectorului 3 București, competența de soluționare a cererii, pentru

considerentele ce succed:

Potrivit prevederilor

art. 373 alin. (2) din același cod, instanța de executare este definită ca

fiind judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara

cazurilor în care legea dispune altfel, aceasta fiind competentă, conform alin.

(3) al aceluiași articol, să soluționeze și cererile de încuviințare a

executării silite.

În speță, creditoarea

P.B.R. SA a solicitat executarea silită asupra bunurilor aflate în Târgu Mureș,

dar nu a rezultat din actele depuse la dosar, că debitorul C.A. ar avea bunuri

imobile în Târgu Mureș.

Ca atare, se va

constata că în lipsa oricăror dovezi în sensul existenței unor bunuri

urmăribile în circumscripția instanței inițial învestite, se prezumă că aceste

bunuri ale debitorului se află la domiciliul său, respectiv în București

sectorul 3.

Așa fiind, față de

considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va stabili că, în speță, competența

soluționării cererii de încuviințare a executării silite revine Judecătoriei

sectorului 3 București.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2012.

Procesat

de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-05-29
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3836/2012
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, la 01 februarie 2012, executorul bancar C.I.N. din cadrul
ÎCCJ 2012-05-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2830/2012
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată că: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu Mureș, executorul bancar M.D.I., din cadrul Corpului Executorilor Bancari al P. Bank, a înaintat spre încuviințarea executării silit
ÎCCJ 2012-04-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1944/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, C.E.B.P.B. România SA a solicitat încuviințarea executării silite a t
ÎCCJ 2012-02-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1380/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin încheierea civilă nr. 5058 din 16 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș a fost admisă excepția necompeten
ÎCCJ 2012-01-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 229/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată de creditoarea P.B. România SA și înaintată instanței de Corpul Executorilor Bancari ai S.C. P.B. România S
Sursă