ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2223/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2223/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, mai mulți reclamanți (procurori militari, personal auxiliar de specialitate și personal contractual - toți din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara) au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Apărării Naționale, solicitând obligarea acestora la plata unor drepturi salariale.

La data de 4 iulie 2016 a fost înregistrată la dosar cererea de intervenție principală formulată de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. și Q.

Prin sentința civilă nr. 590/PI din data de 3 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția civilă s-a disjuns acțiunea formulată de intervenienții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Apărării Naționale, formându-se un nou dosar.

Prin aceeași sentință, a fost admisă excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii disjunse în favoarea Tribunalului București.

În motivarea soluției pronunțate instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte în recursul în interesul legii.

Învestit prin declinare, Tribunalul București a pronunțat sentința civilă nr. 9942 din data de 21 decembrie 2017, prin care prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, a constatat ivit conflictul negativ și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 66 C. proc. civ., intervenția principală se judecă odată cu cererea principală, putând fi disjunsă când judecata cererii principale ar fi întârziată, iar după disjungere instanța rămâne competentă să soluționeze cererea de intervenție.

De asemenea, potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 C. proc. civ., și anume cele privitoare la insolvență sau concordatul preventiv.

În consecință, având în vedere natura cererilor formulate de intervenienții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. și Q., în cadrul litigiului înregistrat inițial pe rolul Tribunalului Timiș, de cereri incidentale, astfel cum sunt definite de art. 30 alin. (6) C. proc. civ., instanța a concluzionat că revine Tribunalului Timiș competența de soluționare a cauzei, întrucât acesta a fost inițial învestit cu cererea principală.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului regulator de competență îl reprezintă conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Timiș și Tribunalul București cu privire la instanța competentă să soluționeze cererea de intervenție voluntară principală admisă în principiu și disjunsă de cererea principală, într-o cauză având ca obiect drepturi bănești - conflict individual de muncă.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței, stipulând că cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.

De asemenea, potrivit art. 66 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., intervenția principală se judecă odată cu cererea principală. Când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de intervenție, instanța poate dispune disjungerea ei pentru a fi judecată separat, în afară de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuși dreptul dedus judecății. În caz de disjungere, instanța rămâne în toate cazurile competentă să soluționeze cererea de intervenție.

Cum cauza ce face obiectul prezentului conflict de competență reprezintă o cerere de intervenție voluntară principală, disjunsă de acțiunea principală, în speță devin aplicabile dispozițiile legale mai sus menționate, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței învestite cu judecarea cererii principale, care rămâne competentă să soluționeze și cererea de intervenție disjunsă.

Dispunând disjungerea cererii de intervenție, în mod eronat Tribunalul Timiș a înțeles să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale în dosarul nou-format, având în vedere că măsura disjungerii, fiind o instituție pusă de legiuitor la dispoziția instanței de judecată atât în scopul unei mai bune administrări a justiției, cât și pentru respectarea dispozițiilor legale care impun soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, nu putea fi folosită ca argument pentru dezînvestirea instanței de soluționarea cererii de intervenție prin invocarea necompetenței teritoriale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.