ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2135/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2135/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 03.07.2017 pe rolul Curții de Apel Craiova, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat in judecata pe pârâta Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că reclamantul este repus în termenul de valorificare a Deciziei nr. 7568/29.01.2010; să fie obligată pârâta la completarea deciziei, în sensul menționării sumei de bani cu titlu de despăgubire în dolari (USD), conform sentinței civile nr. 486/2007, pronunțate de Tribunalul Mehedinți; să fie obligată ANRP la continuarea procedurii în conformitate cu art. 4 din Decizia nr. 7568/2010 emisă de aceasta.

Prin sentința nr. 522/03.10.2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 din C. proc. civ., tribunalele judecă, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Prin urmare, legea stabilește o plenitudine de competență atât în materie civilă, cât și în materia contenciosului administrativ în favoarea tribunalului, situațiile în care curțile de apel dobândesc o astfel de competență fiind arătate la art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cu care:,,curțile de apel judecă, în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale".

Citând prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013 și în raport de obiectul cererii deduse judecății, Curtea de Apel Craiova a apreciat că, în cauză, competența de soluționare în primă instanță revine Tribunalului București, în a cărei circumscripție se află sediul entității cu atribuții în aplicarea legii.

La data de 8.11.2017 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă sub nr. x/2017.

Prin cererea precizatoare din data de 11.01.2018, reclamantul A. a solicitat să se judece și în contradictoriu cu Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere că, urmare modificărilor legislative din anul 2013, Comisia Națională preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, menționând că pârâtele din cauza dedusă judecații sunt Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, având același sediu procesual.

Prin sentința nr. 794 din 03.04.2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Constatând ivit conflictului negativ de competență, tribunalul a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În considerentele hotărârii, tribunalul a reținut următoarele:

Obiectul cauzei îl reprezintă o contestație împotriva dispoziției emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în baza Legii 247/2005, dar aceasta a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Astfel, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. De asemenea, potrivit art. 20 alin. (1) din același act normativ, competența de soluționare revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

Pe cale de consecință, instanța a apreciat că atâta timp cât prin dispozițiile enunțate anterior se prevede în mod expres atât calea pe care pot fi formulate astfel de contestații, cât și instanța competentă, nu se poate deroga de la aplicarea acestor dispoziții cu caracter obligatoriu. Faptul că această procedură de contestare este urmată de reclamant ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și abrogării dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, care reglementau atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu înseamnă că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 165/2013, întrucât reclamantul invocă necomunicarea deciziei la domiciliul indicat și solicită repunerea în termen, urmărind, de fapt, valorificarea dreptului său de a contesta întinderea dreptului stabilit prin Decizia nr. 7568/29.01.2010.

O interpretară contrară ar conduce la privarea, de plano, a reclamantului de dreptul de a exercita calea de atac reglementată de dispozițiile art. 19 și 20 din Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, respectiv de a-i fi analizată cererea de repunere în termen și, ulterior, de posibilitatea de a-și exercita dreptul de a contesta decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Or, atâta vreme cât reclamantul invocă necomunicarea deciziei și solicită repunerea în dreptul de a formula contestația reglementată de dispozițiile legale în vigoare la data emiterii deciziei, acesta nu poate avea la îndemână decât calea contenciosului administrativ reglementată în mod expres de dispozițiile art. 19 și 20 din Legea nr. 247/2005 - Titlul VII .

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reclamantul a învestit instanța cu o acțiune, formulată în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit cererii precizatoare depuse în fața Tribunalului București, secția a IV a civilă, având ca obiect constatarea faptului că reclamantul este repus în termenul de valorificare a Deciziei nr. 7568/29.01.2010, emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la completarea deciziei, în sensul menționării sumei de bani cu titlu de despăgubire în dolari (USD), conform sentinței civile nr. 486/2007, pronunțate de Tribunalul Mehedinți și obligarea ANRP la continuarea procedurii în conformitate cu art. 4 din Decizia nr. 7568/29.01.2010.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat faptul că, în data de 29.01.2010, prin Decizia nr. 7568, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a decis emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 55.055,00 RON, fără a se preciza suma stabilita de instanța judecătoreasca în dolari, respectiv 21.380,41 USD. Această decizie a fost comunicată la o adresă veche, pe care reclamantul o avea în buletinul de identitate, buletin ce nu a fost preschimbat, în loc să o comunice la adresa indicată în notificare, precum și în toate celelalte acte aflate la dosarul cauzei, inclusiv hotărârea judecătorească.

Reclamantul a așteptat să primească un răspuns și, după o anumită perioadă de timp, a formulat, în acest sens, cerere la A.N.R.P. pentru a verifica stadiul dosarului nr. 5515/CC, iar prin adresa nr. x/24.04.2017 i s-a comunicat faptul ca Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 7568/29.01.2010 nu a fost valorificată în termenul legal de 3 ani de la comunicarea acesteia, astfel ca nu au fost emise titluri de conversie și/sau plată.

A considerat că în mod greșit a fost decăzut din dreptul de a mai depune o cerere de plată pentru acordarea de despăgubiri în condițiile în care Decizia nr. 7568/2010 a fost comunicată împreună cu adresa mai sus menționată, la data de 15.06.2017, la adresa precizată în toate cererile și actele dosarului întocmite în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și în sentința civilă 486/2007.

Ca urmare a repunerii în termen, a solicitat obligarea pârâtei la continuarea procedurii de valorificare în conformitate cu cap. V ind. l din Titlul 7 din Legea nr. 247/2005, modificată și completata prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Înalta Curte reține faptul că, la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, respectiv 03.07.2017, era în vigoare Legea nr. 165/2013, care a abrogat unele dispoziții ale Legii nr. 247/2005, inclusiv pe cele privind valorificarea titlului de despăgubire.

Astfel, Legea nr. 165/2013, adoptată în scopul eficientizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada comunistă sau a acordării despăgubirilor aferente acestora, prevăzut de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005, stabilește modul de acordare a despăgubirilor compensatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv de stat și care nu pot fi restituite în natură.

Aplicarea în timp a dispozițiilor actului normativ menționat este prevăzută în art. 4, care stipulează că acestea sunt incidente cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a actului normativ și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (…) la data intrării în vigoare.

Din interpretarea normei mai sus enunțate rezultă că litigiile înregistrate pe rolul instanțelor de judecată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 urmează a fi soluționate conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul nașterii raportului juridic.

Or, așa cum s-a arătat, în speță, raportul juridic s-a născut la 03.07.2017, când reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, dată la care era în vigoare Legea nr. 165/2013 a cărei incidență se constată în cauză.

Prin art. 41 al acestui act normativ s-a stabilit în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților obligația de emitere a titlului de plată cu privire la despăgubirile acordate în dosarele aprobate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a legii, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a acesteia.

Or, scopul urmărit de reclamant prin litigiul dedus judecății îl reprezintă constatarea faptului că acesta este repus în termenul de valorificare a Deciziei nr. 7568/29.01.2010, emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în procedura reglementată de dispozițiile Legii nr. 247/2005, înainte de adoptarea Legii nr. 165/2013, obligarea acesteia la completarea deciziei, în sensul menționării sumei de bani cu titlu de despăgubire în dolari (USD), conform sentinței civile nr. 486/2007, pronunțate de Tribunalul Mehedinți și obligarea ANRP la continuarea procedurii în conformitate cu art. 4 din Decizia nr. 7568/29.01.2010.

Ca atare, deciziile pronunțate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile mai sus menționate, se încadrează în categoria prevăzută de dispozițiile art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013.

De asemenea, este de reținut că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților face parte dintre entitățile prevăzute de lege, enumerate la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013 cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii.

Astfel, prin art. 35 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat s-a acordat competența de soluționare a deciziilor emise de entitățile învestite de lege cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Aceste prevederi legale instituie o normă de competență absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entității, competența de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor emise de aceasta cu respectarea dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013.

Prin urmare, instanța constată că este incidentă în speță norma de competență instituită de Legea nr. 165/2013.

Cum pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au sediul în București, în considerarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, competența de a judeca pricina urmează a fi stabilită în favoarea secției civile a Tribunalului București.