ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 370/2018

Prin cererea formulată la 27.11.1998, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții S.C. B. S.A. și Consiliul General al Municipiului București ca reprezentant al Statului Român, solicitând obligarea acestora de a-i lăsa, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul din București, str. x, sector 2, format din construcție și terenul aferent în suprafață de 1.449 mp.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că întregul imobil de la adresa indicată a aparținut autorilor săi C. și D. și a fost preluat de Statul Român, urmare a aplicării abuzive a Decretului nr. 92/1950. Imobilul fusese dobândit prin contract de vânzare-cumpărare încheiat sub regimul separației de bunuri reglementată de C. civ., iar căsătoria autorilor săi a fost desfăcută în anul 1939.

Pârâta S.C. B. S.A. a formulat la 19 mai 1999 cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor, Fondului Proprietății de Stat și F., succesoarea G., pentru ca în cazul în care va cădea în pretenții, să i se asigure dreptul de a fi dezdăunată.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 546 din 16.05.2001 a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți să-i lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. x, sector 2 format din teren în suprafață de 1.449 mp și construcție. Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. B. S.A.

Hotărârea tribunalului a fost atacată cu apel de ambii pârâți.

Prin Decizia civilă nr. 398 din 29.09.2003 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile și a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanta A., pentru lipsa calității procesuale active și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. B. S.A.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A.

La data de 10.01.2005, S.C. H. a formulat cerere de intervenție în interesul recurentei-reclamante.

Prin Decizia nr. 6909 din 20.09.2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 398 din 29.09.2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a casat Decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. De asemenea s-a respins ca nefondat recursul formulat de intervenienta accesorie S.C. H. S.A. declarat împotriva aceleiași decizii.

Prin Decizia civilă nr. 107 din 12.02.2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-pârât Consiliului General al Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 546 din 16.05.2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta pârâtă S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 546 din 16.05.2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și intimații - chemați în garanție Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Societatea de Investiții Financiare J., a desființat în parte sentința cu privire la soluționarea cererii de chemare în garanție și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea cererii de chemare în garanție; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

La data de 14.04.2016 revizuenta S.C. B. S.A. a formulat cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 107 din 12.02.2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2005, pentru motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 4 teza a II-a din vechiul C. proc. civ.:

"revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat ca fals în cursul sau în urma judecății".

Revizuenta a arătat în motivarea revizuirii în esență următoarele.

Din Decizia civilă nr. 107 din 12.02.2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă (Anexa 1) rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului (Decizia civilă nr. 8639 din 7.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) rezultă că instanța a decis să admită cererea de revendicare pe baza unor înscrisuri care, în opinia revizuentei, sunt false, anume: procesul-verbal de Carte Funciară nr. x/1940 (Anexa 3); contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 4.08.1934 (Anexa 4); planul cadastral din 1940 - scara 1:500 (Anexa 5).

Aceste documente au fost depuse la dosar de către reclamantă doar în copii legalizate sau certificate eliberate de Arhivele Naționale ale Municipiului București, dar niciodată în cei 18 ani de procese, în ciuda repetatelor solicitări ale revizuentei, nu s-au depus înscrisurile originale, astfel încât să se poată constata că există în realitate.

Arată revizuenta că hotărârea a cărei revizuire o solicită se întemeiază pe înscrisurile sus-menționate, fapt ce rezultă din chiar considerentele acesteia:

"din moment ce autorul reclamantei, de la care a fost preluat imobilul, avea titlu de proprietate opozabil erga omnes (actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4.08.1934, transcris sub nr. x/1934 la Tribunalul Ilfov și actul de vânzare-cumpărare nr. x din 22.01.1940 transcris la nr. x/1940), din moment ce imobilul respectiv a fost identificat conform planului cadastral din anul 1940, scara 1:1500, emis de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare din București și din moment ce imobilul menționat în cartea funciară a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950. Curtea găsește că identitatea dintre terenul preluat de stat de la autorul reclamantei și terenul revendicat, aflat în patrimoniul intimatei a fost indubitabil dovedită".

Revizuenta arată că a formulat plângere penală înregistrată sub nr. x din 04.12.2012 la secția 17 Poliție, completată ulterior, în care a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate sub aspectul infracțiunilor de fals, uz de fals și înșelăciune în procedura de revendicare a imobilului. În final, soluția Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 să fie de clasare a cauzei (Ordonanța nr. x/P/2015 și Ordonanța nr. x/112/2015), ca urmare a decesului numitei A., soluție menținută prin încheierea din 15.03.2016 (Dosar nr. x/302/2016) a Judecătoriei sectorului 5 (Anexa 6), comunicată societății la data de 18.03.2016, deși plângerea penală nu a vizat-o doar pe aceasta ca autor al falsului, una din persoanele indicate fiind și mandatara lui A., intimata K.

Precizează revizuenta că pe parcursul întregului proces reclamanta s-a folosit în dovedirea dreptului său de proprietate de înscrisuri pe care revizuenta le consideră a fi false.

Intimata AAAS (fosta AVAS) a solicitat prin întâmpinare depusă la 15.11.2016, respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă deoarece motivele expuse nu s-ar încadra cazurilor de admisibilitate din art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Pe calea întâmpinării sale intimata K. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca tardivă.

La termenul de judecată din 5.04.2017, Curtea din oficiu a pus în dezbatere excepția de ordine publică a tardivității revizuirii pentru introducerea tardivă a prezentei cereri de revizuire, așa cum a fost invocată în întâmpinare de intimata K., dar și pe motivul de ordine publică al depășirii la data cererii a termenului de o lună al revizuirii calculat cu începere de la împlinirea termenului legal de trei ani, prevăzut de art. 324 pct. 3 teza finală C. proc. civ., de la data împlinirii prescripției răspunderii penale.

Prin Decizia nr. 347/A din 11 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. B. S.A., împotriva Deciziei civile nr. 107 din 12.02.2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații Consiliul General al Municipiului București, Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, S.C. I. S.A. și K., ca tardivă

În motivarea Deciziei s-au reținut următoarele.

Este fondată excepția tardivității revizuirii deciziei de apel atacate, pentru motivele de ordine publică puse în dezbatere din oficiu la termenul din 5.04.2017, privind depășirea termenului de o lună al revizuirii ca urmare a împlinirii cu mult înainte a termenului legal reglementat de art. 324 pct. 3 teza finală C. proc. civ. de trei ani de la data împlinirii prescripției răspunderii penale.

Potrivit art. 322 C. proc. civ.,,Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 4. dacă (…) hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății".

Potrivit art. 324 pct. 3 C. proc. civ., care reglementează termenul de revizuire, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4(C. proc. civ.), termenul de o lună de revizuire curge din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul, dar, în lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora.

În speța de față revizuenta pretinde că soluția Deciziei de apel atacate cu revizuire, nr. 107 din 12.02.2009, ar fi fost denaturată de falsificarea și folosirea de reclamantă în proces a trei înscrisuri falsificate:proces-verbal de carte funciară, 1 contract de vânzare-cumpărare si extras al planului cadastral din 1940 scara 1:500, în sensul că, dacă nu ar fi fost falsificate aceste trei acte cu aspectele pretinsului fals arătat de aceasta în cererea de revizuire, soluția Deciziei nr. 107 din 12.02.2009 ar fi fost alta, cererea de revizuire fiind formulată în condițiile art. 322 alin. (1) pct. 4 rap. la art. 324 pct. 3 C. proc. civ. sens în care revizuenta arată că nu mai poate obține o hotărâre judecătorească de declarare ca false pe aspectele pretinse de aceasta a celor trei înscrisuri deoarece o asemenea judecată s-a constatat deja de organele de urmărire penală împiedicată prin decesul unuia din pretinșii autori ai falsului folosit la pronunțarea Deciziei nr. 107 din 12.02.2009, reclamanta inițială a cauzei, A.

Așadar, ipoteza pe care revizuenta își circumstanțiază cererea de revizuire este nu că cele trei înscrisuri ar conține date eronate fără relevanță penală ale căror greșeli esențiale ar determina admiterea cererii de revizuire pe calea examinării lor prealabile de către o instanță civilă, în condițiile în care este vizibil că în procesul în care s-a pronunțat decizia atacată cu revizuire unele aspecte invocate de revizuentă deja au fost dezlegate în cea mai mare parte cu autoritate de lucru judecat, după cum se arată mai jos, ci aceea că nu mai poate obține o hotărâre judecătorească de declarare ca false pe aspectele pretinse și considerate de natură penală, de către aceasta, a celor trei înscrisuri, deoarece o asemenea judecată s-a constatat deja de organele de urmărire penală împiedicată prin decesul unuia din pretinșii autori ai falsului folosit la pronunțarea Deciziei nr. 107 din 12.02.2009, reclamanta inițială a cauzei, A.

Trebuie precizat că în cererea de revizuire atunci când se invocă împiedicarea condamnării penale cu consecința împiedicării anulării ca fals a înscrisului pretins fals folosit în proces, în sensul pretins de revizuentă de a se examina direct de instanța de revizuire pretinsele falsuri, împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, avute în vedere de art. 324 pct. 3 C. proc. civ., și termenul maxim de 3 ani de la data producerii acestora, prevăzut de același text legal, de la data căruia începe să curgă cel mai târziu termenul legal de o lună al revizuirii, se verifică de instanța de revizuire în raport cu circumstanțele cererii de revizuire expuse de revizuent, pentru verificarea respectării termenului legal de exercitare a unei asemenea căi extraordinare de atac reglementată de legiuitor strict și limitativ, asupra unei hotărâri judecătorești ce a rămas cu autoritate de lucru judecat în circuitul civil, în privința căreia excepția tardivității este o excepție de ordine publică obligatorie de examinat cu prioritate așa cum stabilește însuși art. 324 pct. 3 C. proc. civ.

Altfel, dacă s-ar lăsa la latitudinea revizuentului să pretindă să se examineze numai un caz de împiedicare, cum pretinde revizuenta în speța de față numai decesul reclamantei inițiale, A., securitatea circuitului civil protejată de autoritatea de lucru judecat a hotărârii garantată de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca și caracterul echitabil al procesului garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar deveni iluzorii, ele rămânând oricând a fi lăsate a fi afectate după dispoziția părții care nu este mulțumită de hotărârea ce are autoritate de lucru judecat, care ar putea să introducă diverse plângeri penale împotriva unor diverse persoane, după ce orice prescripție a răspunderii penale pentru faptele pretinse de revizuentă a se fi săvârșit ar fi fost deja împlinită, ceea ce nu este legal posibil față de prevederile imperative ale art. 324 pct. 3 teza finală C. proc. civ. care pun în sarcina instanței de revizuire să verifice cu prioritate ca în niciun caz să nu se fi depășit termenul de revizuire de o lună care curge cel mai târziu începând de la împlinirea a trei ani de la data când s-au produs împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală.

Față de cele arătate, nu se poate reține decât ca nefondată apărarea revizuentei că excepția de tardivitate pentru motivele puse în dezbatere de Curte, rezultate din prescripția răspunderii penale, nu ar putea fi reținută ci ar trebui reținut că s-ar fi introdus în termen revizuirea dacă termenul s-ar calcula de la data când acesteia i s-a comunicat încheierea penală prin care instanța penală i-a respins plângerea împotriva soluției procurorului de neurmărire penală pentru faptele pentru care revizuenta a depus plângere penală abia începând cu anul 2012.

Revizuenta pretinde că soluția Deciziei de apel atacate cu revizuire, nr. 107 din 12.02.2009, ar fi fost denaturată de falsificarea și folosirea de reclamantă în proces a trei înscrisuri falsificate:proces-verbal de carte funciară, 1 contract de vânzare-cumpărare si extras al planului cadastral din 1940 scara 1:500, falsificarea acestora, conform susținerilor revizuentei din cererea de revizuire prin care a învestit instanța de revizuire, constând în următoarele aspecte:

În primul rând, revizuenta susține că procesul-verbal de carte funciară nr. x/1940 menționează numărul contractului de vânzare-cumpărare pe care îl înscrie în cartea funciară ca fiind 29624, deși contractul de vânzare-cumpărare folosit de reclamantă ca titlu de proprietate în proces poartă nr. x, și că în același proces-verbal de carte funciară nr. x/1940 a fost modificat numărul transcrierii contractului de vânzare-cumpărare titlu al reclamantei în registrul de transcripțiuni, prin suprascrierea cifrei 9 asupra cifrei 1 de la finalul numărului de transcriere, care astfel este înlocuit din nr. x/1934 în numărul x/1934 în procesul-verbal de carte funciară.

În al doilea rând, revizuenta susține că pagina a treia a contractului de vânzare-cumpărare folosit de reclamantă ca titlu de proprietate în proces, nr. x din 4.08.1934, pagină care reprezintă încheierea de autentificare a Tribunalului Ilfov, aplicată la finalul contractului de vânzare-cumpărare redactat de părțile cocontractante prin avocat menționat și ca martor care atesta identitatea, este redactată cu un alt scris, cu caractere diferite ale stilului de formatare și aranjată diferit în pagină față de cele două pagini anterioare ale contractului redactat de părțile cocontractante prin avocat.

În al treilea rând, revizuenta susține că numerele de parcelă ale extrasului Planului cadastral din 1940 scara 1:500 folosit de reclamantă în proces ar fi fost modificate, deoarece în trecut, anterior anului 1900 și anterior contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 4.08.1934, mai multe imobile aveau același proprietar, L., iar expertul judiciar în specialitatea construcții din procesul în care s-a dat decizia atacată cu cererea de revizuire a reținut că denumirea planului cadastral figurează numai pe certificarea de pe verso și că în acesta actualul imobil din str. x figurează cu două numere, nr. x str. x și nr. x str. x, având marcat, ca și celelalte imobile, și un nr. x, numerele scrise de mână apreciind expertul fiind scrise cu creionul și vizibil corectate, precum și că și ceilalți experți desemnați să efectueze expertiza tehnică specialitatea topografie și geodezie, construcții civile și industriale au conchis că nu există identitate între imobilul revendicat de reclamantă și cel deținut de societatea pârâtă, în realitate cele două imobile fiind vecine.

Cu privire la cele susținute în primul rând de revizuentă, partea referitoare la numărul de autentificare al contractului de vânzare-cumpărare invocat în revizuire, s-au stabilit deja irevocabil de instanța civilă, instanța de recurs care a respins recursul acesteia împotriva deciziei atacate cu prezenta cerere de revizuire, respectiv în Decizia nr. 6909 din 20.09.2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, următoarele:,,procesul-verbal nr. x emis la 19 mai 1941 Comisiunea pentru înființarea cărților funciare în București, atestă faptul că E., tatăl reclamantei avea în proprietate imobilul situat în București, str. x - compus din teren în suprafață de 1.402 mp și construcție - acesta fiind dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4.08.1938 și prin contractul autentificat sub nr. x din 22.01.1940 prin care fosta sa soție, C., mama reclamantei), i-a vândut cota sa indiviză din imobil.

Din planul cadastral anexat acestui act, rezultă că imobilul situat în str. x proprietatea autorului reclamantei coincide sub aspectul poziționării terenului vecinătăților și corpurilor de clădire edificate pe acest teren, cu imobilul deținut în prezent de intimata-pârâtă, "a doua instanță de recurs care a pronunțat Decizia de recurs nr. 8639 din 7.12.2011 a precizat că, împrejurarea că în partea expozitivă se menționează că actul cu număr de autentificare x din 4.08.1934 a fost transcris sub nr. x/1934 (și nu x) nu este de natură să conducă la inexistența dreptului de proprietate, eroarea materială evidentă neputând avea consecința pretinsă de recurentă", dar revizuenta invocă în formularea cererii de revizuire că cele învederate în primul rând cu privire la fals în cererea de revizuire sunt rezultate materiale ale faptei penale de fals material în înscrisuri oficiale pentru care a depus plângere penală începând cu anul 2012 și că procesul-verbal de carte funciară astfel falsificat cu caracter penal în modurile arătate de revizuentă a fost folosit de reclamantă în procesul în care s-a dat decizia atacată cu revizuire. Așadar, Curtea de apel trebuie să verifice termenul cererii de revizuire pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. al pretinsului înscris falsificat folosit în proces, proces-verbal de carte funciară.

Tot asemenea, Curtea de apel trebuie să verifice termenul cererii de revizuire pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. al pretinsului înscris falsificat folosit în proces, contract de vânzare-cumpărare nr. x din 4.08.1934 a cărui pagină trei are tehnoredactare, scris de mână și aranjare în pagină, diferite de primele două pagini ale lui, și astfel, conform revizuentei, contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 4.08.1934 ar fi rezultatul material al unei fapte penale de fals material în înscrisuri oficiale.

Cu privire la cele susținute în al treilea rând de revizuentă, s-au stabilit deja irevocabil de instanța care a pronunțat Decizia atacată cu revizuire, nr. 107 din 12.02.2009, că,, Expertiza topografică efectuată de expertul M. concluzionează la fila 7 din raport următoarele:

- "faptul că pe plan în dreptul imobilului în litigiu și pe Procesul Verbal apar aceleași înscrisuri dovedește cert că terenul actual din str. x este același cu imobilul cumpărat de N., autorul intimatei reclamante și cu imobilul care a făcut obiectul Decretului nr. 92/1950, poziția 3175 conform adresei nr. x din 03.09.2007 a SC V. SA, care prin Decizia nr. 230/1975 a fost transmis în Administrarea Centralei Industriei Confecțiilor București";

Instanța a găsit pe deplin lămuritoare concluziile raportul de expertiză topografică. Sub acest aspect s-a constatat că trebuie precizat că prin răspunsul expertului la obiecțiunile intimatei la raport, acesta își menține concluziile din punct de vedere tehnic. Mențiunea expertului conform cu care "nu poate explica cum la poziția x din str. x unde se află amplasat imobilul B., apare O. (n.n. în anexa Decretului nr. 92/1950)", acest lucru nepermițând o identificare certă nu este relevantă în cauză deoarece instanța nu a stabilit în sarcina expertului obligația de a se pronunța asupra conținutului anexelor la Decretul nr. 92/1950;

Experții P. și Q., realizând o adevărată "probatio diabolica" trag concluzia că nu se poate stabili o identitate certă între imobilul deținut în anul 1891 de către L. și imobilul deținut în prezent de către intimată. Această concluzie nu prezintă relevanță în speță deoarece nu se poate induce o contradicție formală într-un sistem prin raportare la o situație exterioară acestuia. Din moment ce autorul reclamantei, de la care a fost preluat imobilul, avea titlu de proprietate opozabil erga omnes (actul de vânzare cumpărare autentificat din 04.08.1934, transcris sub nr. x/1934 la Tribunalul Ilfov și actul de vânzare cumpărare nr. x din 22.01.2940 transcris la nr. x/1940), din moment ce imobilul respectiv a fost identificat conform planului cadastral din anul 1940, scara 1:1500 emis de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare din București și din moment ce imobilul menționat în cartea funciară a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, toate acestea în condițiile în care de la nivelul anului 1928 nu s-a schimbat nici denumirea străzii Viitorului nici adresele poștale ale imobilului (adresă fila 199 dosar), Curtea a găsit că identitatea dintre terenul preluat de către stat de la autorul reclamantei și terenul revendicat, aflat în patrimoniul intimatei, a fost indubitabil dovedită", dar revizuenta invocă în formularea cererii de revizuire că cele învederate în al treilea rând sunt rezultate materiale ale faptei penale de fals material în înscrisuri oficiale pentru care a depus plângere penală începând cu anul 2012. Așadar, Curtea trebuie să verifice termenul cererii de revizuire pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. al pretinsului înscris falsificat folosit în proces de reclamantă, extras al planului cadastral din 1940, scara 1:500, anexă a procesului-verbal de carte funciară nr. x/1940.

În prealabil, în limitele cererii de revizuire, cu privire la excepția tardivității acestei cereri de revizuire, trebuie arătat că în dosarul primei instanțe, în care s-a pronunțat sentința de primă instanță, apelată în dosarul în care s-a dat decizia atacată cu revizuire, s-au depus doar fotocopii de pe înscrisuri, astfel că a rămas la latitudinea pârâtei să fi criticat asemenea aspecte în cererea de apel pe care o exercitase împotriva sentinței primei instanțe, nefăcând obiect de judecată al excepției tardivității revizuirii de față pe aspectul faptei de uz de fals depunerea fotocopiilor la prima instanță, ci numai sub aspectul faptei de fals material în înscrisuri oficiale așa cum consideră revizuenta că s-ar fi realizat această primă faptă, pretins penală, de fals, încă de la demararea procesului de revendicare ce a învestit prima instanță în anul 1998, în dezvoltarea cererii sale de revizuire, iar depunerile incriminate la care se referă revizuenta pentru cele trei înscrisuri descrise în cererea de revizuire care interesează pretinsa faptă de uz de fals sunt depunerile făcute de reclamantă prin avocat în Dosarul de apel nr. x/2001, al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în a cărui rejudecare s-a dat Decizia de apel nr. 107 din 12.02.2009 atacată cu cererea de revizuire. Orice depunere ulterioară Deciziei atacate cu revizuire, nr. 107 din 12.02.2009, sau invocare ulterioară Deciziei atacate cu revizuire, nr. 107 din 12.02.2009, cum este și depunerea (invocată de revizuentă în concluziile scrise pe excepția tardivității cererii de revizuire) făcută la cererea înseși a revizuentei, în Dosarul de recurs ulterior (nr. x/2/2005* de la Înalta Curte de Casație și Justiție) în care s-a soluționat recursul declarat de aceasta însăși contra deciziei atacată cu revizuire, este irelevantă soluționării revizuirii Deciziei nr. 107 din 12.02.2009, pentru că nu se cere revizuirea unei hotărâri judecătorești ulterioare ei, pe baza falsificării înscrisurilor și folosirii lor ulterioare ei, ci se cere revizuirea înseși a Deciziei nr. 107 din 12.02.2009, așadar pentru că faptele de uz de fals pentru care se atacă prin cererea de revizuire Decizia nr. 107 din 12.02.2009 sunt pretinsele fapte penale anterioare datei de 12.02.2009 când s-ar fi produs, prin Decizia de apel atacată cu revizuire, efectele lor, și pentru că decizia care a soluționat recursul ulterior declarat chiar de pârâtă(revizuenta de față) contra deciziei atacată cu revizuire nu doar că a arătat în considerente că s-a limitat în examinare la criticile de nelegalitate de la art. 304 C. proc. civ. dar nici nu a schimbat considerentele Deciziei de apel atacate cu cererea de revizuire; simpla precizare în considerentele Deciziei de recurs nr. 8639 din 7.12.2011 a numărului de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare, nr. x din 4.08.1934 (nu nr. x din 4.08.1934 cum din eroare materială s-a înscris procesul-verbal de carte funciară și în unul din considerentele deciziei de apel atacate cu revizuire), nu reprezintă schimbare a considerentelor, ci numai vădire a unei simple erori materiale, însăși revizuenta arătând că la dosarul procesului nu s-a regăsit vreodată un contract cu nr. x/4.08.1934 ci numai cu nr. x din 4.08.1934. Astfel, Decizia de recurs nr. 8639 din 7.12.2011(Dosar înregistrat sub nr. x/2/2005* la Înalta Curte de Casație și Justiție) a menționat introductiv în considerente că s-a stabilit irevocabil prin Decizia de casare nr. 6909 din 20.09.2005, cum legal a reținut instanța de rejudecare care a pronunțat Decizia nr. 107 din 12.02.2009, atât calitatea reclamantei de moștenitoare a proprietarului imobilului din str. x (fost x bis.) sector 2, E., cât și caracterul abuziv al preluării acestui bun de către Stat, în baza Decretului nr. 92/1950 aplicat unei persoane ce nu era vizată de prevederile art. 1 din actul de naționalizare, și a arătat, în continuare, că, procedând la suplimentarea probațiunii(ce înseamnă probe noi, altele decât cele administrate deja în precedent) în acord cu dispozițiile deciziei de casare, instanța de apel s-a conformat acestora, legalitatea măsurilor dispuse în baza acestora vădindu-se a fi o critică nefondată; instanța de recurs care a pronunțat Decizia de recurs 8639 din 7.12.2011 a considerat că Decizia nr. 107 din 12.02.2009 era motivată, respingând și criticile declarate de recurenta pârâtă pe baza art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și precizând că împrejurarea că instanța de rejudecare a apelului nu a primit/a înlăturat concluziile raportului de expertiză tehnică în specialitatea construcții, ori aceea de a apela la prezumții judiciare în condițiile în care acestea nu s-ar corobora cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu poate fi circumscrisă motivului de recurs legal stabilit de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și că,,împrejurarea că în partea expozitivă se menționează că actul cu număr de autentificare x din 4.08.1934 a fost transcris sub nr. x/1934 (și nu 22624) nu este de natură să conducă la inexistența dreptului de proprietate, eroarea materială evidentă neputând avea consecința pretinsă de recurentă. Odată înscris dreptul în evidențele de publicitate, acesta există în patrimoniul titularului acestuia, cazurile de rectificare a acestor transcrieri fiind strict și limitativ prevăzute de lege (Legea nr. 115/1938-art. 34) ce nu conține și ipoteza invocată de recurentă (…)".

De asemenea trebuie precizat prealabil, cu privire la excepția tardivității cererii de revizuire de față, că, în raport cu legea penală, constituie înscris oficial atât înscrisul original cât și copiile legalizate sau certificate pentru conformitate cu originalul și de aceea pentru existența infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, ca de altfel și pentru existența celei de uz de fals, nu interesează dacă s-a falsificat înscrisul în forma originală sau copia legalizată a acestuia, în cazul falsificării copiei fapta constituind infracțiune chiar dacă nu există înscrisul original, din moment ce respectiva copie, dacă ar fi fost adevărată, ar fi produs consecințe juridice (Drept Penal Român-partea specială, R., S., ediția a treia revăzută și adăugită, Casa de editură și presă S.C.,,Șansa "S.R.L., București, 1999, pag. 476-477).

Totodată trebuie precizat prealabil că, pentru realizarea elementului material al infracțiunii de uz de fals, acțiunea de folosire trebuie să privească un înscris fals, la fel ca și infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, și infracțiunea de uz de fals fiind o infracțiune care se consumă instantaneu; uzul de fals nu este prin natura sa o infracțiune compatibilă cu un consum prelungit în timp specific infracțiunii continue, ci infracțiunea de uz de fals este numai susceptibilă de formă continuată care constă în repetarea acțiunii de folosire ce se poate realiza prin depunerea înscrisului fals sau invocarea lui, care, ca orice infracțiune continuată care se pretinde de revizuentă ar fi denaturat rezultatul procesului prin hotărârea atacată cu revizuire, nr. x din 12.02.2009, se epuizează în raport cu data deciziei de apel pe care revizuenta o atacă prin cererea de revizuire, 12.02.2009, ca fiind data producerii efectelor pretinsei infracțiuni continuate reclamate de uz de fals care ar fi produs efecte juridice la soluționarea cauzei prin Decizia nr. 107 din 12.02.2009.

Prelungirea în timp a efectelor înscrisului fals folosit nu atribuie infracțiunii de uz de fals caracter continuu(Drept Penal Român-partea specială, R., S., ediția a treia revăzută și adăugită, Casa de editură și presă S.C.,,Șansa "SRL, București, 1999, pag. 489).

Uzul de fals consumându-se în momentul folosirii înscrisului fals, din acest moment începe să curgă și termenul de prescripție a răspunderii penale; nu interesează sub aspectul consumării infracțiunii dacă s-au produs sau nu consecințele juridice avute în vedere de făptuitor. (Drept Penal Român-partea specială, R., S., ediția a treia revăzută și adăugită, Casa de editură și presă x, București, 1999, pag. 489-490).

Faptele pretins penale, pe baza cărora s-a formulat cererea de revizuire, pentru care s-a depus și plângere penală de revizuentă în anul 2012 (începând cu 4.12.2012) și pentru care s-a constatat prin ordonanță a procurorului că intervenise o imposibilitate (prin decesul numitei pretinse făptuitoare A.) a atragerii răspunderii penale, sunt cele învederate de revizuentă în cererea de revizuire cu privire la pretinsa falsificare a celor trei înscrisuri arătate în cererea de revizuire(contract de vânzare-cumpărare transcris, proces-verbal al Comisiei de Carte Funciară și plan cadastral), înscrisuri care au fost depuse de reclamantă în anumite copii certificate, cum se arată mai jos, prin avocat la prima judecată a apelului declarat de pârâtă din procesul în care s-a pronunțat decizia de apel atacată cu revizuire (Dosar component nr. x/2001 al Curții de Apel București), pretins falsificate deja la data sentinței de primă instanță din proces, la dosarul căreia se depuseseră în fotocopii, anterior declarării apelului de către pârâta revizuentă împotriva sentinței de primă instanță, apel soluționat în final prin decizia de apel a cărei revizuire se cere, și care au fost folosite (depuse și invocate) de reclamantă, cum se arată mai jos, prin avocat în dosar astfel încât să atragă soluția Deciziei de apel a cărei revizuire se cere, nr. 107 din 12.02.2009, respectiv sunt faptele penale de fals în înscrisuri oficiale și de uz de fals examinate sub aspectul prescripției răspunderii penale în încheierea penală pe care revizuenta a depus-o la dosar în susținerea acestei cereri de revizuire, de Cameră de Consiliu, a Judecătorului de Cameră Preliminară, din Dosarul nr. x/302/2016 al Judecătoriei sectorului 5 București, secția penală, încheiere din 15.03.2016 care i-a respins ca nefondată plângerea revizuentei împotriva Ordonanței dată în Dosarul nr. x/II2/2015 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, la data de 12.01.2016, și Ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, dată la data de 15.12.2015 în Dosarul nr. x/P/2015, pe motiv că nu se mai impunea restituirea cauzei la Parchet pentru continuarea cercetărilor, față de incidențele prescripției răspunderii penale(prin luarea în considerare a vechiul C. pen., a Noului C. pen. și a principiului aplicării legii penale mai favorabile corespunzător Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20.05.2014, privind aplicarea pe categorii de instituții a legii penale mai favorabile, nu global), fiind faptele penale reglementate de art. 288 C. pen. vechi (fals în înscrisuri oficiale) și art. 291 C. pen. vechi (uz de fals).

Termenul de prescripție a acestor fapte penale, de 5 ani, este reglementat de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. vechi. ("5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani").

Art. 124 C. pen. vechi a înlăturat răspunderea penală indiferent dacă sau câte întreruperi ar fi intervenit, dacă termenul de prescripție prevăzut la art. 122 C. pen. vechi a fost depășit cu încă jumătate(prescripția specială,maximă, a răspunderii penale), rezultând termenul total de 7 ani și 6 luni care împiedică tragerea la răspundere penală pentru faptele pretinse de revizuentă și astfel, pe baza tragerii la răspundere penală, împiedică anularea ca false a celor 3 înscrisuri în baza condamnării pretinșilor făptuitori pentru infracțiuni de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, așa cum pretinde revizuenta în cererea de revizuire prin care a învestit instanța, că s-ar fi săvârșit faptele penale, de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, ce ar fi putut atrage condamnări penale cu consecința anulării ca false a celor 3 înscrisuri, în care arată și că, urmare a împiedicării tragerii la răspundere penală, revine instanței de revizuire să cerceteze pretinsele falsuri.

Pedeapsa pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută la art. 288 C. pen. vechi este stabilită la art. 288 C. pen. vechi: de la 3 luni la 3 ani pentru forma simplă și de la 6 luni la 5 ani pentru forma agravată când ar fi fost săvârșit de un funcționar în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Aceleași pedepse maxime s-au păstrat în Noul C. pen., art. 320.

Pedeapsa pentru infracțiunea uz de fals prevăzută la art. 291 C. pen. vechi este stabilită la art. 291 C. pen. vechi: de la 3 luni la 3 ani. Aceeași pedeapsă maximă s-a păstrat în Noul C. pen., art. 323.

Așadar, conform 124 C. pen. vechi rap. la art. 5 C. pen. nou, termenul prescripției speciale (maxim) al răspunderii penale pentru uz de fals este de 7 ani și 6 luni; termenul prescripției speciale (maxim) al răspunderii penale pentru fals în înscrisuri oficiale în forma simplă este de 7 ani și 6 luni; termenul prescripției speciale (maxim) al răspunderii penale pentru fals în înscrisuri oficiale în forma agravată când ar fi fost săvârșit de un funcționar în exercițiul atribuțiilor de serviciu, este tot de 7 ani și 6 luni.

Din Dosarul de fond component nr. x/2001, al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în urma formării căruia prin introducerea apelului de către pârâtă contra sentinței de primă instanță(prima instanță de fond) ce admisese cererea de chemare în judecată împotriva pârâtei, s-a pronunțat Decizia de apel(a doua instanță de fond) atacată cu revizuire, ca urmare a rejudecării dispuse de Decizia de recurs mai sus expusă, nr. 6909 din 20.09.2005, respectiv de la filele 137-203 ale acestuia, rezultă că în apel au fost depuse, prin avocat de reclamanta inițială a cauzei, cele trei înscrisuri considerate false de revizuentă (contractul, procesul-verbal de carte funciară, planul cadastral), pe baza cărora susține revizuenta că s-a pronunțat Decizia de apel atacată în prezenta cerere de revizuire, și în fotocopii, dar totodată s-a depus la data de 2.10.2002 în copie certificată pentru conformitate, de avocatul reclamantei T., cu copia certificată eliberată de Arhivele Naționale la nr. x din 19.10.2001, contractul de vânzare-cumpărare, iar la data de 3.02.2003 s-a depus, în copie certificată pentru conformitate de avocatul reclamantei, T., cu copia legalizată eliberată de Arhivele Naționale de pe transcrierea acestui contract, actului de vânzare-cumpărare, transcrierea realizată la Grefa Tribunalului Ilfov, secția Notariat la nr. x din 4.08.1934. De asemenea, din consemnările încheierii de dezbateri ce a precedat Decizia din prima judecată a apelului, Decizie nr. 398 din 29.09.2003 desființată prin Decizia de recurs nr. 6909 din 20.09.2005, încheiere de dezbateri din ședința publică de la 15.09.2003, rezultă că în acea ședință publică de la 15.09.2003 s-au prezentat instanței din partea reclamantei, în copii legalizate executate de Arhivele Naționale - Direcția Municipiului București, procesul-verbal de carte funciară nr. x/1940 ce individualiza în finalul său nr. topografice, care fusese depus în fotocopie la filele 184-185, și extrasul planului cadastral anexă a acestui proces-verbal de carte funciară, ce fusese depus în fotocopie la fila 187, precum și că apelanta-pârâtă a invocat excepția lipsei calității procesuale active derivând din lipsa de identitate a imobilului revendicat cu cel deținut de pârâtă, iar reprezentantul intimatei-reclamante a solicitat respingerea excepției motivând că există actul de proprietate din anul 1934 prin care U. vinde imobilul din str. x, iar în acest act se arată că se vând și construcțiile, nefiind contestat de vreo persoană, fiind vorba de același imobil.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei fiind admisă prin Decizia inițială de apel nr. 398 din 29.09.2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a, decizie în prezent inexistentă deoarece ea a fost ulterior desființată de Decizia de recurs nr. 6909 din 20.09.2005 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, la data de 14.11.2003 s-a declarat (în Dosarul component înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă sub nr. x/2003) de către reclamantă recurs contra Deciziei nr. 398 din 29.09.2003, în care reclamanta inițială a cauzei a invocat prin același avocat cele trei acte contestate de revizuentă, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4.08.1934, proces-verbal de carte funciară nr. x/1940, planul cadastral anexă a acestuia, administrate ca probe în prima judecată a apelului.

Așadar, în raport cu ceea ce pretinde revizuenta pe larg în dezvoltarea cererii de revizuire,, prescripția specială(maximă) a răspunderii penale s-a împlinit cel mai târziu la data de 16.11.2007 pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită la art. 288 C. pen. vechi constând în pretinsa falsificare a celor trei înscrisuri(fals în înscrisuri oficiale), în raport cu cea mai târzie dată care ar putea fi reținută pentru pretinsa faptă de fals material în cele trei acte contestate de revizuentă, data de 16.05.2001 a pronunțării sentinței primei instanțe din proces, și s-a împlinit cel mai târziu la data de 14.05.2011 pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită la art. 291 C. pen. vechi (de uz de fals), în raport de data cererii de declarare de către reclamantă a recursului, din 14.11.2003, contra celei dintâi decizii de apel intervenite în cauză, desființate de instanța de recurs prin Decizia nr. 6909 din 20.09.2005 pe baza admiterii acestei cereri de recurs din 14.11.2003.

Faptul că în rejudecarea apelului însăși apelanta-pârâtă B.(în prezent revizuentă) a înțeles să procure de la Arhivele Naționale din nou înscrisurile contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4.08.1934, proces-verbal de carte funciară nr. x/1940, planul cadastral anexă a acestuia, și să le depună la dosarul de rejudecare a apelului alături de înscrisul nou reprezentat de adresa Primăriei Municipiului București Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană - Direcția Evidență Imobiliară și Planificare Urbană - Serviciul Evidența Proprietății-nr. x din 22.07.2008, înscris nou ce menționa că, imobilul în cauză reprezintă imobilul înscris în Cartea Funciară din anul 1940 cu Proces Verbal nr. x/1940, pe adresa str. x. Pe planul anexă la acest Proces Verbal de Carte Funciară din anul 1940, imobilul în cauză a fost etichetat cu nr. x pe Str. x, pe str. x" (fără vreo relevanță cu privire la vreo calitate de proprietar pentru terțul O. înscris ca posesor de fapt de la care s-a preluat imobilul, în lipsa vreunui act de proprietate, in anexa Decretului de preluare nr. 92/1950, sens în care si dispozițiile ulterior explicative ale Legii nr. 10/2001 de la art. 24 au arătat că doar o prezumție simplă ușor de combătut se instituie cu privire la cel înscris în anexa Decretului, care poate fi combătută cu proba contrară, adică prin contractul de cumpărare), este lipsit de relevanță pentru determinarea termenului legal al cererii de revizuire conform art. 324 pct. 3 C. proc. civ., față de limitele cererii de revizuire pe care revizuenta a introdus-o la instanța de față. De vreme ce pe calitatea procesuală activă a reclamantei decizia atacată cu revizuire a reținut obligativitatea deciziei de casare conform art. 315 C. proc. civ., nu se poate reține vreun uz de fals în sarcina reclamantei în rejudecarea apelului, față de împrejurarea că apelanta-pârâtă(în prezent revizuentă) a dorit să mai depună o dată înscrisurile deja administrate în prima judecată a apelului, la dosar, în condițiile în care conform Regulamentului Instanțelor instanța nu putea refuza depunerea înscrisurilor de oricare din părți, aceasta neînsemnând o readministrare a probelor care deja s-au administrat, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4.08.1934, proces-verbal de carte funciară nr. x/1940, planul cadastral anexă a acestuia. Or, în rejudecarea apelului reclamanta(în apel intimată-reclamantă) a înțeles să invoce prin avocat Decizia inițială de recurs a Înaltei Curții de Casație și Justiție și cele două adrese noi, emise de Primăria Municipiului București, administrate în rejudecarea apelului, cea emisă la data de 22.07.2008 conform cererii S.C. B. S.A. și adresa administrată de intimata-reclamantă de la fila 199 din Dosarul de rejudecare a apelului (nr. x/5822 din 10.04.2007 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală - Serviciul Nomenclatură Urbană, ce arăta toate adresele poștale ale imobilului în litigiu: nr. x bis pe str. x - până la nivelul anului 1915, nr. x pe str. x - de la nivelul anului 1915, nr. x pe str. x - de la nivelul anului 1928), arătată în considerentele deciziei de apel atacate cu revizuire, așa cum rezultă din încheierea dezbaterilor de la 29.01.2009, când s-a și amânat pronunțarea, încheiere ce face corp comun cu decizia de apel atacată cu cererea de revizuire.

La fel de irelevantă, pentru determinarea termenului legal al cererii de revizuire conform art. 324 pct. 3 C. proc. civ., față de limitele cererii de revizuire pe care revizuenta a introdus-o la instanța de față, este și depunerea ulterioară pronunțării Deciziei de apel atacate cu revizuire a acelorași acte, care este depunerea din abia al doilea recurs, solicitată de recurenta-pârâtă B. în dosarul în care s-a pronunțat a doua Decizie de recurs, nr. 8639 din 7.11.2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția civilă, decizie care a și precizat numărul de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare, nr. x din 4.08.1934 (nu nr. x din 4.08.1934 cum din eroare materială s-a înscris procesul-verbal de carte funciară și în unul din considerentele deciziei de apel atacate cu revizuire), deoarece în speța de față s-a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 107 din 12.02.2009, nu a vreunei hotărâri judecătorești ulterioare ei.

Art. 124 rap. la art. 122 C. pen. vechi, publicat în Monitorul Oficial, a reglementat public, accesibil, previzibil, neîndoielnic prescripția maximă a răspunderii penale, revizuenta cunoscând astfel la data plângerii penale din anul 2012 atât prevederile publice, accesibile, previzibile, neîndoielnice referitoare la prescripția maximă a răspunderii penale cât și prevederile art. 288 și 291, publice, accesibile, previzibile, neîndoielnice, ale vechiul C. pen., publicate în Monitorul Oficial, care reglementau pedepsele aplicabile infracțiunilor pentru care revizuenta a depus începând cu anul 2012 plângere penală, pentru cele trei înscrisuri pretins false, invocate în prezenta cerere de revizuire, de fals în înscrisuri oficiale și de uz de fals.

Așadar, în speță, fiind de necontestat că, în cazul în care judecata penală a cărei latură civilă să fie finalizată cu declararea ca false a celor trei înscrisuri invocate de revizuentă nu mai putea avea loc, adică era împiedicată(indiferent că aceasta era din cauza decesului pretinsei făptuitoare sau din cauza prescripției răspunderii penale pentru faptele, reglementate de C. pen. ale pretinșilor făptuitori, de falsificare a celor trei înscrisuri și de folosire în proces, cu pretinsul rezultat de denaturare a realității), falsul putea fi constatat de instanța civilă în calea extraordinară de atac a revizuirii, nu trebuie, însă, în prealabil ignorat(art. 137 rap. la art. 324 C. proc. civ.) că această cercetare a pretinsului fals și uz de fals al celor trei înscrisuri poate avea loc numai dacă această cale extraordinară de atac, a revizuirii, se introducea de revizuientă în termenul legal(fără referire la eventualele căi civile separate de declarare a nulității actelor de vânzare-cumpărare, parcelare, transcriere sau intabulare pentru vreun motiv care să nu fi fost dezlegat în procesul irevocabil anterior, care nu fac obiect de judecată în calea extraordinară a revizuirii de față).

Concret, sunt relevante, cum s-a explicat mai sus, dispozițiile legale aplicabile cazului circumstanțiat în cererea de revizuire, pe care revizuenta își introduce cererea de revizuire, reținându-se că, deși revizuenta pretinde că cele trei înscrisuri, contract de vânzare-cumpărare, proces-verbal de carte funciară și extras de plan cadastral din 1940 anexă a procesului-verbal de carte funciară, au fost depuse încă de la dosarul primei instanțe unde s-a introdus cererea de chemare în judecată din anul 1998, revizuenta (ce criticase situația de fapt pretinsă de reclamantă și reținută în sentința primei instanțe, chiar în cererea de apel soluționată, în urma casării cu trimitere spre rejudecare a celei dintâi decizii de apel, care admisese în apel excepția nefondată a lipsei calității procesuale active a reclamantei, de decizia pronunțată la 12.02.2009, decizie de apel care a considerat motivat că nu s-a putut reține în rejudecarea apelului nici schimbarea situației de fapt reținute deja în Decizia de casare,cea dintâi decizie de recurs intervenită în cauză, care-i trimisese apelul la rejudecare, arătând, la rândul ei, în rejudecarea apelului, motivele pentru care a considerat că reclamanta a făcut dovada că autorul său de la care s-a preluat abuziv imobilul în baza Decretului nr. 92/1950 a fost proprietarul imobilului revendicat de la revizuenta - pârâtă, sens în care a invocat și coroborat concluziile concludente ale probei cu expertiza topografică administrate în rejudecare, cu privire la teren, cu proba administrată în rejudecarea apelului de către reclamantă cu înscrisul de la fila 199 din dosarul rejudecării apelului) a introdus plângere penală abia în anul 2012, adică sunt relevante dispozițiile din partea finală art. 324 pct. 4 C. proc. civ. care stabilesc că termenul de o lună de revizuire începe a curge, în lipsa hotărârii care să fi declarat fals înscrisul, cel mai târziu la 3 ani de la data producerii împrejurărilor pentru care constatarea infracțiunilor nu se mai poate face printr-o hotărâre penală.

Așadar, chiar față de cel mai lung termen, de prescripție maximă a răspunderii penale care a început să curgă la momentul cel mai târziu ce ar putea fi reținut în acest proces, termenul prescripției speciale al pretinsei fapte de uz de fals care ar sta la baza deciziei de apel atacată cu cererea de revizuire, legal reglementat, cunoscut de revizuentă tocmai deoarece era accesibil, previzibil și neîndoielnic incident, fiind stabilit cu certitudine de textele legale publicate în Monitorul Oficial pentru fapta de uz de fals, de 7 ani și 6 luni, de la ultima folosire în dosar de către reclamantă, prin avocatul său reprezentant în proces, a celor trei înscrisuri considerate de revizuentă false (art. 124 C. pen. vechi rap. la art. 122 C. pen. vechi, rap. la art. 291 C. pen. vechi), invocate în cererea de recurs declarat de reclamantă la data de 14.11.2003 ce stă la baza Deciziei de recurs nr. 6969 din 20.09.2005 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, d