ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1404/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1404/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 03.01.2018, petentul BEJ A. a solicitat încuviințarea executării silite la cererea creditoarea S.C. B. S.A. împotriva debitorilor C., D. și E., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 5076 din 09.06.2010, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. x/2010, pentru executarea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, prin toate formele de executare silită asupra bunurilor imobiliare și mobile situate în circumscripția Judecătoriei Timișoara, precum și prin poprire asupra sumelor de bani, a titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporate prezente șî viitoare datorate debitorului E. de terții popriți sau pe care aceștia le vor datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Prin încheierea nr. 30 din 05.01.2018, Judecătoria Timișoara a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în termen de maximum 3 zile de Ia înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, iar conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Instanța a mai reținut că în condițiile art. 651 C. proc. civ. schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, ai creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare; instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, iar potrivit art. 652 din același cod, dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curți de apel.

Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Pitești, prin decizia nr. 205 din 14 martie 2018, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu privire la legea aplicabilă, Judecătoria Pitești a reținut că în raport de dispozițiile art. 24 C. proc. civ. și de data cererii de executare silită, respectiv 17.02.2011, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de Ia 1865.

Judecătoria Pitești a reținut incidența în cauză a art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, potrivit căruia "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

S-a avut în vedere că prin cererea formulată, BEJ A. a solicitat încuviințarea executării silite prin toate formele de executare asupra bunurilor imobiliare și mobile, proprietatea debitorilor situate în circumscripția Judecătoriei Timișoara, precum și prin poprire asupra sumelor de bani, a titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale prezente și viitoare datorate debitorului E. de terții popriții sau pe care aceștia le vor datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Totodată, s-a reținut că prima instanță care a învestit cu formulă executorie hotărârea judecătorească definitivă, în conformitate cu dispozițiile art. 374 alin. (2) C. proc. civ. nu prezintă relevanță cu privire la stabilirea instanței de executare în sensul art. 373 din aceiași cod care, în speța dedusă judecății, este Judecătoria Timișoara.

Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Așa cum corect a reținut Judecătoria Pitești, cererea de începere a executării silite a fost depusă de către creditoare la sediul biroului executorului judecătoresc la data de 17.02.2011, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., astfel că, în raport de prevederile art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură de aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, în speță, sunt incidente prevederile C. proc. civ. de la 1865 (denumit în continuare " C. proc. civ..").

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 5076 dm 09.06.2010 pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr. x/2010, precum și recuperarea cheltuielilor de executare silită, prin toate formele de executare silită asupra bunurilor imobiliare șî mobile, proprietatea debitorilor, situate în circumscripția Judecătoriei Timișoara.

Potrivit art. 373

C. proc. civ.: "Cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune ia executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, de îndată va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv", iar, potrivii art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Or, din dispozițiile legale sus-menționate rezultă că "încuviințarea executării este de competența instanței de executare".

Calificarea instanței de executare este făcută de legiuitor în art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind Judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, dacă legea nu prevede altfel".

Rezultă că locul executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea instanței de executare, ca instanță căreia îi revine competența teritorială de soluționare a cererilor de încuviințare a executării.

În procedura executării silite, locul executării este aceia unde se află bunurile supuse urmăririi, or, în speță, prin cererea formulată, BEJ A. a solicitat încuviințarea executării silite prin toate formele de executare silită asupra bunurilor imobiliare și mobile proprietatea debitorilor, situate în circumscripția Judecătoriei Timișoara, susceptibile de executare silită, precum și prin poprire asupra sumelor de bani, a titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile încorporale prezente și viitoare datorate debitorului E. de terții popriții sau pe care aceștia le vor datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Cum, în cauză, s-a solicitat ca executarea silită să se efectueze asupra bunurilor imobiliare și mobile deținute de debitori în municipiul Timișoara, rezultă că instanța de executare nu poate fi decât Judecătoria Timișoara, în a cărei circumscripție teritorială se află bunurile supuse executării silite.

Ca atare, față de dispozițiile procedurale menționate, Înalta Curte în raport de dispozițiile art. 22 alin. (3) va stabili competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.