ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 327 din data de 05.10.2017 pronunțată de Judecătoria Buftea, în temeiul art. 386 C. proc. pen., a fost respinsă - ca neîntemeiată - cererea formulată de inculpata A. de schimbare a încadrării juridice reținute în sarcina acesteia din infracțiunea de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. în infracțiunea de neglijență în serviciu, faptă prevăzută de art. 298 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata A., trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. ca urmare a intervenirii prescripției.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă - ca neîntemeiată - acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului - examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză - a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada 04.01.2001-28.01.2002, în calitate de responsabil cu efectuarea controlului financiar preventiv în cadrul Biroului Vamal Băneasa, inculpata A. a aprobat, prin aplicarea vizei de control financiar preventiv, mai multe declarații vamale de import emise de către S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L. și S.C. G. S.R.L., fără ca taxele vamale și TVA pentru mărfurile trecute în conținutul acestora să fi fost achitate, și, de asemenea, nu a solicitat revocarea " liberului de vamă " pentru mărfurile importate cu DVI mai sus menționate, după ce a constatat că obligațiile fiscale pentru acestea nu au fost achitate, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 1.263.243,19 RON.

În raport cu data comiterii infracțiunii reținute în sarcina inculpatei A. în actul de sesizare al instanței, instanța de fond a analizat cu prioritate dacă în prezenta cauză a intervenit prescripția răspunderii penale.

Astfel, s-a constatat că prin procesul-verbal din data de 14.03.2002 s-a dispus începerea urmării penale față de inculpata A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.

Instanța de fond a constatat că, sub aspectul regimului sancționator infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată, avea ca limite de pedeapsă închisoarea de la 5 la 15 ani.

De asemenea, s-a arătat că potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani dar care nu depășește 15 ani.

S-a arătat că potrivit art. 124 C. pen. 1969 prescripția înlătură răspunderea penală ori câte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate.

Având în vedere aceste aspecte, judecătorul fondului a constatat că termenul de prescripție pentru infracțiunea pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată s-a împlinit la data de 12.03.2017.

De asemenea, în temeiul art. 386 C. proc. pen., instanța de fond a respins cererea formulată de inculpata A. de schimbare a încadrării juridice reținute în sarcina acesteia din infracțiunea de abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 297 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. în infracțiunea de neglijență în serviciu, faptă prevăzută de art. 298 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. ca neîntemeiată, raportat la împrejurarea că din probele administrate rezultă că inculpata a acționat cu intenție iar nu din culpă.

Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a respins - ca neîntemeiată - acțiunea civilă, arătând că, în raport cu înscrisurile depuse la dosar de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București care prin adresa cu nr. x din 15.06.2015 a comunicat faptul că S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. nu figurează cu debite în evidența Biroului Vamal Băneasa.

Pe parcursul cercetării judecătorești, partea civilă prin adresa nr. x din 02.05.2017 a arătat că cele șase societăți comerciale arătate anterior nu figurează în evidențele fiscale ca având debite.

În atare condiții instanța de fond a apreciat că, acțiunea civilă apare ca fiind lipsită de temei, fiind respinsă, ca atare.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat apel partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice București, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile a cauzei.

În motivele de apel, s-a arătat că în baza probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală cât și pe parcursul actului de justiție că inculpata a participat cu bună știință, în perioada 2001-2002, alături de reprezentanții societăților comerciale S.C. F. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. G., S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., la eludarea taxelor vamale, prejudiciind in acest fel bugetul de stat cu peste 3.000.000.000 RON vechi, sumă care în urma expertizei tehnice de specialitate s-a dovedit a fi în cuantum de 1.263.243,19 RON.

Ținând cont că până la această dată nu au fost depuse la dosarul cauzei documente care să ateste că prejudiciul a fost recuperat, raportat la faptul că inculpata a avut o relație directă de interes material cu reprezentanții societăților comerciale S.C. F. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., s-a considerat că fapta se circumscrie dispozițiilor legale și normelor de drept material pentru care a fost trimisă în judecată.

Prin Decizia penală nr. 368 din data de 13 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței penale nr. 327 din 5 octombrie 2017 pronunțată de Judecătoria Buftea, secția penală în Dosarul penal nr. x/94/2016.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, pe fond cauza:

În baza art. 25 și art. 397 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 998 și urm. C. civ. anterior, a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 1.263.243 RON, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii până la data plății efective a debitului.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut că în acord cu prima instanță, s-a constatat că există o faptă prevăzută de legea penală, săvârșită de inculpată cu forma de vinovăție cerută de lege, că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., însă nu s-a dispus condamnarea inculpatei întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

S-a reținut că inculpata, în calitate de responsabil cu efectuarea controlului financiar preventiv în cadrul Biroului Vamal Băneasa, a aprobat, prin aplicarea vizei de control financiar preventiv, mai multe declarații vamale de import emise de către S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L. și S.C. G. S.R.L., fără ca taxele vamale și TVA-ul pentru mărfurile menționate în conținutul acestora să fi fost achitate.

În ceea ce privește latura civilă, s-a constatat că în mod greșit, instanța de fond a apreciat că se impune respingerea ca nefondată a acțiunii civile exercitate de partea civilă întrucât nu s-a produs niciun prejudiciu, din adresa nr. x din 15.06.2015 emisă de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București rezultând că S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. nu figurează cu debite în evidența Biroului Vamal Băneasa.

S-a reținut că prejudiciul cauzat părții civile este urmarea imediată a săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu de către inculpată, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, cuantumul acestuia fiind de 1.263.243 RON, conform raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.

În consecință, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței penale nr. 327 din 05.10.2017 pronunțată în Dosarul penal nr. x/94/2016 al Judecătoriei Buftea, secția Penală, s-a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, pe fond cauza, în baza art. 25 și art. 397 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 998 și urm. C. civ. anterior a obligat pe inculpata A. la plata sumei de 1.263.243 RON, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii până la data plății efective a debitului.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva Deciziei penale nr. 368 din 13 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală a declarat recurs în casație inculpata A., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul obligării la plata despăgubirilor civile către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

Recursul în casație a fost întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Inculpata a precizat că cererea de recurs în casație vizează numai latura civilă a cauzei și este întemeiată în drept pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. referitor la condamnarea sa nelegală, pe latură civilă, la plata sumei de 1.263.243 RON reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, deși D.R.V.I. București, o unitate subordonată persoanei civile, a comunicat la dosarul cauzei cu adresa nr. x din 15.06.2015, faptul că S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., nu figurează cu niciun fel de debite în evidența Biroului Vamal Băneasa.

A mai precizat că motivele invocate se încadrează în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât urmare soluției pronunțată în cauză pe latură penală, prin intermediul căreia s-a stabilit cu titlu definitiv că există faptă prevăzută de legea penală cu forma de vinovăție cerută de lege, aceasta nu este relevantă și cu privire la condamnarea inculpatei pe latură civilă, având în vedere cele două adrese depuse la dosarul cauzei de partea civilă de renunțare implicită la pretențiile civile.

Apreciază că în cauză, a fost condamnată pe latură civilă pentru o faptă care nu mai poate fi prevăzută de legea penală, deoarece a operat astfel o renunțare în temeiul dispozițiilor art. 22 C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 19 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul în casație declarat de inculpata A. și a fixat termen la data de 17 octombrie 2018 în vederea judecării recursului în casație, cu citarea părților.

Analizând recursul în casație declarat de inculpata A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Art. 434 C. proc. pen. prevede că pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării în cazul în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei "în condițiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

Totodată, Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpata A. nu se încadrează în cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", ci se circumscrie doar formal cazului de recurs în casație indicat.

Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

După cum se poate observa, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În prezenta cauză, recurenta a precizat că cererea de recurs în casație vizează numai latura civilă a cauzei și este întemeiată în drept pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. referitor la condamnarea sa nelegală, pe latură civilă, la plata sumei de 1.263.243 RON reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală,

A susținut că, deși, D.R.V.I. București, o unitate subordonată părții civile, a comunicat la dosarul cauzei cu adresa nr. x din 15.06.2015, faptul că S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., nu figurează cu niciun fel de debite în evidența Biroului Vamal Băneasa, s-a apreciat de către instanța de apel că prejudiciul cauzat părții civile este urmarea imediată a săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, cuantumul acestuia fiind de 1.263.243 RON, conform raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Cu alte cuvinte, inculpata solicită, ca pe baza probelor existente la dosar, să se constate că partea civilă a renunțat implicit la pretențiile civile și în mod greșit a fost obligată la plata sumei de 1.263.243 RON, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii până la data plății efective a debitului.

Analizând motivul de casare invocat, se constată că în realitate, inculpata solicită pe calea recursului în casație de față reanalizarea circumstanțelor comiterii faptelor și o reinterpretare a probelor administrate, ceea ce nu este posibil întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casație.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea, ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 368 din data de 13 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală este nefondat, urmând ca în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. să fie respins.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 368 din 13 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2018.