ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3750/2012

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată

pe rolul Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, la data

de 11 martie 2011, reclamanta U.A.T. comuna R., județul Galați, a solicitat în contradictoriu

cu pârâta Curtea de Conturi a României suspendarea pct. 2 și 3 din decizia nr.

44 din 25 octombrie 2010, emisă de Camera de Conturi Galați, până la soluționarea

acțiunii având ca obiect anularea încheierii nr. VI.52 din 16 februarie 2011, emisă

de pârâta Curtea de Conturi a României.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că în esență că urmare a controlului efectuat de către Camera

de Conturi Galați, s-a emis decizia nr. 44 din 25 octombrie 2010, prin care s-a

dispus stabilirea prejudiciului rezultat din efectuarea unor cheltuieli/plăți de

personal reprezentând plăți privind: indemnizația de hrană și sporul pentru condiții

vătămătoare de muncă, majorări salariale de 75% pentru consilierul juridic.

A mai arătat reclamanta

că pârâta nu a luat în considerare faptul că din lipsa fondurilor nu a putut pune

în aplicare H.C.L. nr. 5 din 31 ianuarie 2008 privind înființarea Biroului de specialitate

pentru proiecte cu finanțare din bani publici și cu finanțare internațională.

Reclamanta a mai susținut

că a formulat contestație împotriva încheierii nr. VI.52 din 16 februarie 2011,

pe rolul Tribunalului Galați la data de 11 martie 2011.

Prin sentința nr. 756

din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Curții de

Apel Galați.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că în cauză reclamanta a înțeles să solicite suspendarea

pct. 2 și 3 din decizia nr. 44 din 25 octombrie 2010 emisă de Camera de Conturi

Galați.

Împotriva acestei încheieri,

reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă de pârâtă prin încheierea

nr. VI.52 din 16 februarie 2011.

Potrivit dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ’’Litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale

și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează

în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ

și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Potrivit acestor dispoziții

legale, Tribunalul a concluzionat că aparține Curții de apel competența de soluționare

a cauzei, întrucât încheierea nr. VI.52 din 16 februarie 2011 a fost emisă de o

autoritate publică centrală.

În ședința publică din

data de 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Galați a invocat din oficiu excepția de necompetență

materială a instanței având în vedere instituția emitentă a actului ce reprezintă

obiectul prezentei contestații.

Prin sentința nr. 166

din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Galați a admis excepția necompetenței materiale,

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați și

a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea

soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, în raport

de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal învestită cu soluționarea

conflictului negativ de competență.

Pentru a soluționa conflictul

negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că

obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea pct. 2 și 3 din

decizia nr. 44 din 25 octombrie 2010, emisă de Camera de Conturi Galați, până la

soluționarea acțiunii având ca obiect anularea încheierii nr. VI.52 din 16

februarie 2011, emisă de pârâta Curtea de Conturi a României.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea

de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual

sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate,

se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui

obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate

din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în

M. Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin

decizia Camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15

zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către

Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie

de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor,

prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de dispozițiile

legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin

care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește

cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel

cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Este adevărat că Regulamentul

menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale

Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia

de Soluționare a Contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului

administrativ.

Potrivit art. 228 din

același Regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de Soluționare a Contestațiilor,

aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel

în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii

contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența

instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar

cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum

și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică

specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile

din Regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se

pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare

la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta

fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate

publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă

dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește

competența instanțelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit jurisprudența

constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin deciziile nr. 4522

din 4 octombrie 2011 și nr. 4547 din 5 octombrie 2011 a respins recursurile declarate

de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 112 din 27 iunie 2011 și

respectiv încheierii din 21 iunie 2012 ale Curții de Apel Bacău, prin care a fost

admisă excepția de nelegalitate a prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea

nr. 130/2010 referitoare la competența curții de apel în soluționarea contestațiilor

împotriva încheierilor emise de Comisia constituită la Curtea de Conturi.

De la dreptul comun prevăzut

de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții

speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor

organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul

în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii

Curții de Conturi, competența materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului,

secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un

act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate

publică județeană.

Înalta

Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C.

proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Galați,  secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Primăria satului R. și Consiliul

Local al comunei R. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în

favoarea Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie

2012.