ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3750/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 martie 2011, reclamanta U.A.T. comuna R., județul Galați, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României suspendarea pct. 2 și 3 din decizia nr. 44 din 25 octombrie 2010, emisă de Camera de Conturi Galați, până la soluționarea acțiunii având ca obiect anularea încheierii nr. VI.52 din 16 februarie 2011, emisă de pârâta Curtea de Conturi a României.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în esență că urmare a controlului efectuat de către Camera de Conturi Galați, s-a emis decizia nr. 44 din 25 octombrie 2010, prin care s-a dispus stabilirea prejudiciului rezultat din efectuarea unor cheltuieli/plăți de personal reprezentând plăți privind: indemnizația de hrană și sporul pentru condiții vătămătoare de muncă, majorări salariale de 75% pentru consilierul juridic. A mai arătat reclamanta că pârâta nu a luat în considerare faptul că din lipsa fondurilor nu a putut pune în aplicare H.C.L. nr. 5 din 31 ianuarie 2008 privind înființarea Biroului de specialitate pentru proiecte cu finanțare din bani publici și cu finanțare internațională.

Reclamanta a mai susținut că a formulat contestație împotriva încheierii nr. VI.52 din 16 februarie 2011, pe rolul Tribunalului Galați la data de 11 martie 2011. Prin sentința nr. 756 din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Galați. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în cauză reclamanta a înțeles să solicite suspendarea pct. 2 și 3 din decizia nr. 44 din 25 octombrie 2010 emisă de Camera de Conturi Galați.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă de pârâtă prin încheierea nr. VI.52 din 16 februarie 2011. Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ’’Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Potrivit acestor dispoziții legale, Tribunalul a concluzionat că aparține Curții de apel competența de soluționare a cauzei, întrucât încheierea nr. VI.52 din 16 februarie 2011 a fost emisă de o autoritate publică centrală. În ședința publică din data de 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Galați a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a instanței având în vedere instituția emitentă a actului ce reprezintă obiectul prezentei contestații. Prin sentința nr. 166 din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Galați a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență. Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie suspendarea pct. 2 și 3 din decizia nr. 44 din 25 octombrie 2010, emisă de Camera de Conturi Galați, până la soluționarea acțiunii având ca obiect anularea încheierii nr. VI.52 din 16 februarie 2011, emisă de pârâta Curtea de Conturi a României. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia Camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”. În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că Regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ. Potrivit art. 228 din același Regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din Regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 și nr. 4547 din 5 octombrie 2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 112 din 27 iunie 2011 și respectiv încheierii din 21 iunie 2012 ale Curții de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare la competența curții de apel în soluționarea contestațiilor împotriva încheierilor emise de Comisia constituită la Curtea de Conturi.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, competența materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Primăria satului R. și Consiliul Local al comunei R. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2012.