ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3560/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3560/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanță

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității - A.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ț.A., constatarea

existenței calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, urmare a sesizării din 24 octombrie 2005, adresată Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității de către Consiliul Superior al Magistraturii,

s-a inițiat verificarea, sub aspectul apartenenței sau colaborării cu organele represive

ale fostului regim, în ceea ce îl privește pe pârâtul Ț.A., care ocupa, la momentul

formulării sesizării, funcția de consilier juridic asimilat magistraților în cadrul

Consiliul Superior al Magistraturii.

S-a mai arătat că anterior

acestei sesizări, prin decizia nr. 27 din 30 octombrie 2001, Colegiul Consiliului

Național pentru Studierea Arhivelor Securității a stabilit, în absența oricăror

documente sau dosare referitoare la activitatea de ofițer de Securitate a pârâtului

Ț.A., că acesta „nu a desfășurat activități de politie politică", iar ulterior

acestei decizii Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a preluat

și apoi procesat noi materiale arhivistice, din cuprinsul cărora a reieșit că, în

perioada 1980-1989, pârâtul a deținut atât calitatea de Secretar I în cadrul Ambasadei

Române de la Paris, cât și - sub acoperirea diplomatică - pe cea de ofițer al fostei

Securități în cadrul U.M. nr. RR (subunitate a Centrului de Informații Externe).

Reclamantul a mai arătat

că situația prezentată se încadrează în ipoteza art. 32 al O.U.G. nr. 24/2008 privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, iar potrivit acestei prevederi,

în cazul descoperirii de materiale sau informații noi și neprocesate cu privire

la calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în legătură

cu o persoană pentru care fusese emisă, anterior, o decizie de neapartenență și

necolaborare cu Securitatea, dacă persoana face parte din categoriile persoanelor

verificate din oficiu, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității inițiază și aplică, în mod corespunzător, procedura prevăzută de ordonanța

de urgență.

De asemenea, s-a mai arătat

că în cauză sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de art. 2 lit. a), în sensul

că pârâtul a avut calitatea de angajat al Securității, având gradul de maior în

cadrul U.M nr. RR (subunitate a Centrului de Informații Externe) și a îndeplinit

misiuni prin care a încălcat dreptul la viață privată, la liberă exprimare, precum

și la liberă asociere în ceea ce privește o serie de persoane urmărite de Securitate

pentru că făceau parte din organizații anticomuniste ale emigrației românești, ori

pentru că se numărau printre colaboratorii postului de radio E.L.

Prin întâmpinare, pârâtul

Ț.A. a solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca fiind inadmisibilă, în esență,

pentru lipsa competenței Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității

de a solicita stabilirea calității sale de lucrător al Securității, iar în subsidiar,

ca neîntemeiată, formulând totodată o cerere de chemare în garanție a Serviciului

de Informații Externe, pentru a fi obligat chematul în garanție să ia măsurile adecvate

pentru asigurarea reparațiilor materiale și morale care decurg din lezarea statutului

său social, profesional și civic.

Serviciul de Informații

Externe a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii

de chemare în garanție, față de cadrul normativ special care reglementează expres

cadrul procesual și condițiile acțiunii în contencios administrativ privind constatarea

calității de lucrător al Securității, precum și excepției lipsei calității procesuale

pasive, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție,

ca neîntemeiată.

apel

Prin sentința nr. 421

din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității

acțiunii și a inadmisibilității cererii de chemare în garanție, respingând atât

acțiunea în constatare formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul Ț.A., cât cererea

de chemare în garanție a Serviciului de Informații Externe, ca inadmisibile.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că pârâtul Ț.A. a ocupat funcția de consilier

juridic în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, având calitatea de personal

de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor. Iar în urma înaintării

de către Consiliul Superior al Magistraturii a declarațiilor date de judecători,

procurori, magistrați asistenți, personal de specialitate juridică asimilat acestora

și personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor,

privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al organelor de securitate,

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a promovat prezenta acțiune,

solicitând instanței de contencios administrativ constatarea calității de lucrător

al Securității în privința pârâtului.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008 nu instituie premisele unei

răspunderi morale și juridice colective, fără existența unei fapte infamante și

fără vinovăție, ci reflectă doar o materializare a dreptului la informare al cetățenilor

cu privire la persoanele care ocupă funcții sau demnități publice, dacă și în ce

măsură aceștia au suprimat sau îngrădit, prin acțiunile lor, drepturi și libertăți

fundamentale ale omului, evaluare care se face de instanța de judecată in concreto,

în raport de situația particulară a fiecăruia, prin evaluarea propriilor lor acțiuni.

Din analiza dispozițiilor

art. 3

din

O.U.G. nr. 24/2008, prima instanță a constatat însă, că funcția de consilier juridic

în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, având calitatea de personal de

specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, ocupată de către pârât,

nu se regăsește printre cele enumerate, pentru care art. 5 alin. (1) din actul normativ

prevede efectuarea verificărilor din oficiu, verificări cărora să le fie aplicabilă

procedura reglementată în Secțiunea a 3-a - Dispoziții procedurale comune.

Judecătorul fondului a

mai reținut că, deși verificarea activității pârâtului nu s-a făcut din oficiu,

ci la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, în baza dispozițiilor

art. 6 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,

totuși Consiliul Superior al Magistraturii nu este o „persoană îndreptățită” în

sensul actului normativ, iar funcția ocupată de către pârât nu se regăsește printre

cele enumerate de art. 3 lit. b) - h

1

), pentru care art. 5 alin. (1)

să prevadă și efectuarea verificărilor din oficiu, iar procedura reglementată de

art. 6 alin. (1) face referire exclusiv la aceste două situații.

Având în vedere prevederile

art. 6

din

Legea nr. 303/2004 care reglementează obligația judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți,

personalului de specialitate juridică asimilat magistraților și personalului auxiliar

de specialitate „să facă o declarație autentică, pe propria răspundere potrivit

legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al

organelor de securitate” și competența reclamantului Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității de a verifica „declarațiile, Curtea de apel a apreciat că

dispozițiile Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea

securității ca poliție politică nu se pot aplica decât în măsura compatibilității

sale, respectiv în privința procedurii de verificare, nicidecum, prin conferirea

competenței de sesizare a instanței.

Prin urmare, instanța

de fond a constatat că rațiunea reglementării cuprinse în O.U.G. nr. 24/2008 privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității nu poate fi atinsă prin extinderea

sferei sale de aplicare la alte categorii de persoane decât cele expres prevăzute

în art. 3 lit. b) - h

1

), însuși legiuitorul limitând sfera persoanelor

pentru care poate fi sesizată instanța.

Conchizând, prima instanță

a reținut că față de cadrul normativ special care reglementează cadrul procesual

determinat, cererea de chemare în garanție, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă,

acțiunea în constatare în sine nefiind de natură să determine căderea pârâtului

în pretenții pentru care s-ar putea ulterior regresa împotriva chematului în garanție,

în condițiile art. 60 C. proc. civ.

II. Instanța de recurs

Recursul pârâtului

Împotriva acestei sentinței

a declarat recurs reclamantul Ț.A., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând că s-a aplicat greșit legea la soluționarea cauzei și că hotărârea cuprinde

o motivare ambiguă, străină de natura pricinii, drept invocându-se dispozițiile

art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ.

Recurentul - reclamant

a susținut că sesizarea instanței de contencios administrativ de către Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu acțiunea privind constatarea

calității sale de „lucrător” al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 a condus la pierderea funcției publice de conducere deținută în cadrul

Consiliului Superior al Magistraturii, oprobiul colegilor, distrugerea imaginii

de onestitate și seriozitate profesională, alterarea statutului social.

S-a învederat că după

declanșarea și prelungirea în timp a duratei acțiunii judiciare a formulat apărări

de fond și a administrat probatorii de natură a contracara toate susținerile reclamantului,

interesul procesual legitim pentru fiecare dintre părți fiind de a se clarifica

respectarea sau încălcarea normelor și cutumelor diplomatice/consulare în perioada

invocată de reclamant, stabilirea săvârșirii vreunei fapte incompatibile cu statutul

de reprezentant oficial al Statului român.

S-a concluzionat că refuzul

instanței de a examina susținerile sale reprezintă o greșită aplicare a legii de

natură a-l prejudicia, întrucât subzistă toate acuzele reclamantului, ca urmare

a soluționării cauzei pe excepție și nu pe fond.

Recurentul pârât a mai

arătat că în mod greșit s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție

a Serviciul de Informații Externe, cu o argumentare străină cauzei, întrucât această

cerere avea drept scop clarificarea limitelor legislației aplicabile lucrătorilor

structurilor de informații externe în succesiunea aplicării legilor în timp, solicitându-se

admiterea recursului și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond,

iar în subsidiar respingerea acțiunii reclamantului, care nu a probat realitatea

alegațiilor din cuprinsul notei de constatare „elaborate” de acesta.

Recurentul - reclamant

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a criticat sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie, arătând că deși în cuprinsul acesteia se recunoaștere

obligația categoriei din care face parte pârâtul de a completa o declarație privind

aparența sau colaborarea cu Securitatea, recurentului - reclamant revenindu-i atribuția

de a verifica aceste declarații, conform art. 6 din Legea nr. 303/2004, totuși instanța

a apreciat că recurentul - reclamant nu poate sesiza instanța cu o acțiune în constatarea

calității de lucrător, ceea ce lipsește de eficiență dispozițiile legale menționate

anterior.

A susținut recurentul

că art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 prevede expres posibilitatea ca „autoritățile și

instituțiile publice” să formuleze cereri de verificare, nefiind corectă concluzia

că Consiliul Superior al Magistraturii nu este o persoană îndreptățită la sesizarea

instanței, potrivit O.U.G. nr. 24/2008.

S-a concluzionat că, chiar

dacă cererea de verificare s-a formulat sub imperiul legii anterioare, art. 33

alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 a prevăzut că acestea continuă potrivit procedurii

noului act normativ – O.U.G. nr. 24/2008, solicitându-se admiterea recursului, respingerea

excepției de inadmisibilitate și trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe.

Curți asupra recursurilor

Analizând sentința criticată

prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum

și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia,

după cum se va arăta în continuare:

Cum ambele recursuri privesc

soluționarea pretins greșită a cauzei, prin admiterea excepției de inadmisibilitate,

urmează a fi analizate împreună.

Potrivit dispozițiilor

art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor

de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte cercetarea

fondului cauzei deduse judecății.

Prin urmare, în situația

în care instanța a apreciat că o asemenea excepție este întemeiată și a admis-o,

nu se mai puteau verifica susținerile părților care vizează fondul cauzei și nici

nu se mai puteau examina probatoriile solicitate în același sens, chiar dacă părțile

ar fi formulat o asemenea cerere, întrucât normele de procedură sunt imperative,

obligatoriu a fi aplicate, indiferent de conduita sau interesul părților.

În concluzie, recursul

pârâtului se va respinge ca nefondat, întrucât Curtea de Apel București a aplicat

corect legea la soluționarea cauzei, nefiind incidente dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentul - pârât.

În privința recursului

reclamantului, se constată că prin art. 8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 s-a recunoscut

legitimarea procesuală activă, atât pentru persoana urmărită de securitate sau succesorii

legali, dar și a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de

a promova din oficiu sau la sesizarea persoanei îndreptățite, acțiuni în constatarea

calității de „lucrător/colaborator” al Securității, justificată de apărarea unui

interes general (așa cum rezultă din preambulul actului normativ) și anume de deconspirarea

organelor securității statului, parte a poliției politice, care în perioada de dictatură

comunistă au exercitat o permanentă presiune împotriva cetățenilor țării, a drepturilor

și libertăților fundamentale ale acestora.

În speță, funcția ocupată

de recurentul - pârât - consilier juridic la Consiliul Superior al Magistraturii,

făcând parte din personalul asimilat judecătorilor și procurorilor din această instituție

nu se regăsește printre funcțiile enumerate la art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, pentru

care „orice cetățean român cu domiciliul în țară sau străinătate, precum și presa

scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal

constituite, autoritățile sau instituțiile publice au dreptul de a fi informate,

la cerere, în legătură cu existența sau inexistența calității de lucrător al Securității

sau de colaborator al acesteia (…)”.

Aceeași concluzie se impune

și în privința „sesizării din oficiu”, instituită de art. 5 alin. (1) din O.U.G.

nr. 24/2008 care vizează expres și limitativ numai persoanele care ocupă demnitățile

și funcțiile enumerate la art. 3 lit. b) - h

1

), între care nu se regăsește

funcția exercitată de recurentul - pârât.

De altfel, funcția ocupată

de recurentul - pârât nu s-a regăsit nici în cuprinsul Legii nr. 187/1999 privind

accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică și nu

a fost introdusă nici prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2008,

astfel că persoana care exercită această funcție nu ar putea fi supusă verificărilor

reglementate de O.U.G. nr. 24/2008 decât la sesizarea/solicitarea persoanei îndreptățite,

în sensul art. 1 alin. (7) din Ordonanță, adică a persoanei „subiect al unui dosar

din care rezultă că a fost urmărită de Securitate (…)”.

Prin urmare, actualul

cadru legislativ nu îndreptățește recurentul – reclamant Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității să sesizeze instanța de judecată pentru alte categorii

de personal” decât cele prevăzute expres în art. 3 din acest act normativ, chiar

dacă recurentul - pârât face parte din categoria celor obligați să-și declare apartenența

/neapartenența la Securitate, ca poliție politică, potrivit art. 6 alin. (1) din

Legea nr. 303/2004, iar Consiliul Superior al Magistraturii este îndreptățit să

fie informat asupra acestei calități, neexistând o corelare legislativă a acestor

texte de lege.

Constatând că sentința

atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută

de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de Ț.A. împotriva

sentinței nr. 421 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 septembrie 2012.