ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3560/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în primă instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității - A.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ț.A., constatarea existenței calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, urmare a sesizării din 24 octombrie 2005, adresată Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității de către Consiliul Superior al Magistraturii, s-a inițiat verificarea, sub aspectul apartenenței sau colaborării cu organele represive ale fostului regim, în ceea ce îl privește pe pârâtul Ț.A., care ocupa, la momentul formulării sesizării, funcția de consilier juridic asimilat magistraților în cadrul Consiliul Superior al Magistraturii.

S-a mai arătat că anterior acestei sesizări, prin decizia nr. 27 din 30 octombrie 2001, Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a stabilit, în absența oricăror documente sau dosare referitoare la activitatea de ofițer de Securitate a pârâtului Ț.A., că acesta „nu a desfășurat activități de politie politică", iar ulterior acestei decizii Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a preluat și apoi procesat noi materiale arhivistice, din cuprinsul cărora a reieșit că, în perioada 1980-1989, pârâtul a deținut atât calitatea de Secretar I în cadrul Ambasadei Române de la Paris, cât și - sub acoperirea diplomatică - pe cea de ofițer al fostei Securități în cadrul U.M.

nr. RR (subunitate a Centrului de Informații Externe). Reclamantul a mai arătat că situația prezentată se încadrează în ipoteza art. 32 al O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, iar potrivit acestei prevederi, în cazul descoperirii de materiale sau informații noi și neprocesate cu privire la calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în legătură cu o persoană pentru care fusese emisă, anterior, o decizie de neapartenență și necolaborare cu Securitatea, dacă persoana face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității inițiază și aplică, în mod corespunzător, procedura prevăzută de ordonanța de urgență.

De asemenea, s-a mai arătat că în cauză sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de art. 2 lit. a), în sensul că pârâtul a avut calitatea de angajat al Securității, având gradul de maior în cadrul U.M nr. RR (subunitate a Centrului de Informații Externe) și a îndeplinit misiuni prin care a încălcat dreptul la viață privată, la liberă exprimare, precum și la liberă asociere în ceea ce privește o serie de persoane urmărite de Securitate pentru că făceau parte din organizații anticomuniste ale emigrației românești, ori pentru că se numărau printre colaboratorii postului de radio E.L. Prin întâmpinare, pârâtul Ț.A.

a solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca fiind inadmisibilă, în esență, pentru lipsa competenței Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a solicita stabilirea calității sale de lucrător al Securității, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, formulând totodată o cerere de chemare în garanție a Serviciului de Informații Externe, pentru a fi obligat chematul în garanție să ia măsurile adecvate pentru asigurarea reparațiilor materiale și morale care decurg din lezarea statutului său social, profesional și civic.

Serviciul de Informații Externe a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, față de cadrul normativ special care reglementează expres cadrul procesual și condițiile acțiunii în contencios administrativ privind constatarea calității de lucrător al Securității, precum și excepției lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 421 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a inadmisibilității cererii de chemare în garanție, respingând atât acțiunea în constatare formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul Ț.A., cât cererea de chemare în garanție a Serviciului de Informații Externe, ca inadmisibile.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că pârâtul Ț.A. a ocupat funcția de consilier juridic în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, având calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor. Iar în urma înaintării de către Consiliul Superior al Magistraturii a declarațiilor date de judecători, procurori, magistrați asistenți, personal de specialitate juridică asimilat acestora și personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al organelor de securitate, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a promovat prezenta acțiune, solicitând instanței de contencios administrativ constatarea calității de lucrător al Securității în privința pârâtului.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008 nu instituie premisele unei răspunderi morale și juridice colective, fără existența unei fapte infamante și fără vinovăție, ci reflectă doar o materializare a dreptului la informare al cetățenilor cu privire la persoanele care ocupă funcții sau demnități publice, dacă și în ce măsură aceștia au suprimat sau îngrădit, prin acțiunile lor, drepturi și libertăți fundamentale ale omului, evaluare care se face de instanța de judecată in concreto, în raport de situația particulară a fiecăruia, prin evaluarea propriilor lor acțiuni. Din analiza dispozițiilor art. 3 din O.U.G.

nr. 24/2008, prima instanță a constatat însă, că funcția de consilier juridic în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, având calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, ocupată de către pârât, nu se regăsește printre cele enumerate, pentru care art. 5 alin. (1) din actul normativ prevede efectuarea verificărilor din oficiu, verificări cărora să le fie aplicabilă procedura reglementată în Secțiunea a 3-a - Dispoziții procedurale comune.

Judecătorul fondului a mai reținut că, deși verificarea activității pârâtului nu s-a făcut din oficiu, ci la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, în baza dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, totuși Consiliul Superior al Magistraturii nu este o „persoană îndreptățită” în sensul actului normativ, iar funcția ocupată de către pârât nu se regăsește printre cele enumerate de art. 3 lit. b) - h 1 ), pentru care art. 5 alin. (1) să prevadă și efectuarea verificărilor din oficiu, iar procedura reglementată de art. 6 alin. (1) face referire exclusiv la aceste două situații.

Având în vedere prevederile art. 6 din Legea nr. 303/2004 care reglementează obligația judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți, personalului de specialitate juridică asimilat magistraților și personalului auxiliar de specialitate „să facă o declarație autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al organelor de securitate” și competența reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a verifica „declarațiile, Curtea de apel a apreciat că dispozițiile Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică nu se pot aplica decât în măsura compatibilității sale, respectiv în privința procedurii de verificare, nicidecum, prin conferirea competenței de sesizare a instanței.

Prin urmare, instanța de fond a constatat că rațiunea reglementării cuprinse în O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității nu poate fi atinsă prin extinderea sferei sale de aplicare la alte categorii de persoane decât cele expres prevăzute în art. 3 lit. b) - h 1 ), însuși legiuitorul limitând sfera persoanelor pentru care poate fi sesizată instanța. Conchizând, prima instanță a reținut că față de cadrul normativ special care reglementează cadrul procesual determinat, cererea de chemare în garanție, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă, acțiunea în constatare în sine nefiind de natură să determine căderea pârâtului în pretenții pentru care s-ar putea ulterior regresa împotriva chematului în garanție, în condițiile art. 60 C. proc.

civ. II. Instanța de recurs Recursul pârâtului Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamantul Ț.A., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că s-a aplicat greșit legea la soluționarea cauzei și că hotărârea cuprinde o motivare ambiguă, străină de natura pricinii, drept invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ. Recurentul - reclamant a susținut că sesizarea instanței de contencios administrativ de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu acțiunea privind constatarea calității sale de „lucrător” al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 a condus la pierderea funcției publice de conducere deținută în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, oprobiul colegilor, distrugerea imaginii de onestitate și seriozitate profesională, alterarea statutului social.

S-a învederat că după declanșarea și prelungirea în timp a duratei acțiunii judiciare a formulat apărări de fond și a administrat probatorii de natură a contracara toate susținerile reclamantului, interesul procesual legitim pentru fiecare dintre părți fiind de a se clarifica respectarea sau încălcarea normelor și cutumelor diplomatice/consulare în perioada invocată de reclamant, stabilirea săvârșirii vreunei fapte incompatibile cu statutul de reprezentant oficial al Statului român. S-a concluzionat că refuzul instanței de a examina susținerile sale reprezintă o greșită aplicare a legii de natură a-l prejudicia, întrucât subzistă toate acuzele reclamantului, ca urmare a soluționării cauzei pe excepție și nu pe fond.

Recurentul pârât a mai arătat că în mod greșit s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Serviciul de Informații Externe, cu o argumentare străină cauzei, întrucât această cerere avea drept scop clarificarea limitelor legislației aplicabile lucrătorilor structurilor de informații externe în succesiunea aplicării legilor în timp, solicitându-se admiterea recursului și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond, iar în subsidiar respingerea acțiunii reclamantului, care nu a probat realitatea alegațiilor din cuprinsul notei de constatare „elaborate” de acesta.

2. Recursul reclamantului Recurentul - reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că deși în cuprinsul acesteia se recunoaștere obligația categoriei din care face parte pârâtul de a completa o declarație privind aparența sau colaborarea cu Securitatea, recurentului - reclamant revenindu-i atribuția de a verifica aceste declarații, conform art. 6 din Legea nr. 303/2004, totuși instanța a apreciat că recurentul - reclamant nu poate sesiza instanța cu o acțiune în constatarea calității de lucrător, ceea ce lipsește de eficiență dispozițiile legale menționate anterior. A susținut recurentul că art. 3 din O.U.G.

nr. 24/2008 prevede expres posibilitatea ca „autoritățile și instituțiile publice” să formuleze cereri de verificare, nefiind corectă concluzia că Consiliul Superior al Magistraturii nu este o persoană îndreptățită la sesizarea instanței, potrivit O.U.G. nr. 24/2008. S-a concluzionat că, chiar dacă cererea de verificare s-a formulat sub imperiul legii anterioare, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 a prevăzut că acestea continuă potrivit procedurii noului act normativ – O.U.G. nr. 24/2008, solicitându-se admiterea recursului, respingerea excepției de inadmisibilitate și trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: Cum ambele recursuri privesc soluționarea pretins greșită a cauzei, prin admiterea excepției de inadmisibilitate, urmează a fi analizate împreună. Potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte cercetarea fondului cauzei deduse judecății. Prin urmare, în situația în care instanța a apreciat că o asemenea excepție este întemeiată și a admis-o, nu se mai puteau verifica susținerile părților care vizează fondul cauzei și nici nu se mai puteau examina probatoriile solicitate în același sens, chiar dacă părțile ar fi formulat o asemenea cerere, întrucât normele de procedură sunt imperative, obligatoriu a fi aplicate, indiferent de conduita sau interesul părților.

În concluzie, recursul pârâtului se va respinge ca nefondat, întrucât Curtea de Apel București a aplicat corect legea la soluționarea cauzei, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurentul - pârât. În privința recursului reclamantului, se constată că prin art. 8 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 s-a recunoscut legitimarea procesuală activă, atât pentru persoana urmărită de securitate sau succesorii legali, dar și a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a promova din oficiu sau la sesizarea persoanei îndreptățite, acțiuni în constatarea calității de „lucrător/colaborator” al Securității, justificată de apărarea unui interes general (așa cum rezultă din preambulul actului normativ) și anume de deconspirarea organelor securității statului, parte a poliției politice, care în perioada de dictatură comunistă au exercitat o permanentă presiune împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora. În speță, funcția ocupată de recurentul - pârât - consilier juridic la Consiliul Superior al Magistraturii, făcând parte din personalul asimilat judecătorilor și procurorilor din această instituție nu se regăsește printre funcțiile enumerate la art. 3 din O.U.G.

nr. 24/2008, pentru care „orice cetățean român cu domiciliul în țară sau străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile sau instituțiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia (…)”. Aceeași concluzie se impune și în privința „sesizării din oficiu”, instituită de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 care vizează expres și limitativ numai persoanele care ocupă demnitățile și funcțiile enumerate la art. 3 lit. b) - h 1 ), între care nu se regăsește funcția exercitată de recurentul - pârât.

De altfel, funcția ocupată de recurentul - pârât nu s-a regăsit nici în cuprinsul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică și nu a fost introdusă nici prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2008, astfel că persoana care exercită această funcție nu ar putea fi supusă verificărilor reglementate de O.U.G. nr. 24/2008 decât la sesizarea/solicitarea persoanei îndreptățite, în sensul art. 1 alin. (7) din Ordonanță, adică a persoanei „subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate (…)”.

Prin urmare, actualul cadru legislativ nu îndreptățește recurentul – reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității să sesizeze instanța de judecată pentru alte categorii de personal” decât cele prevăzute expres în art. 3 din acest act normativ, chiar dacă recurentul - pârât face parte din categoria celor obligați să-și declare apartenența /neapartenența la Securitate, ca poliție politică, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, iar Consiliul Superior al Magistraturii este îndreptățit să fie informat asupra acestei calități, neexistând o corelare legislativă a acestor texte de lege. Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc.

civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de Ț.A. împotriva sentinței nr. 421 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2012.