ÎCCJ, decizie (scj.ro #146135)

Recurs declarat de o persoană pusă sub interdicție. Sancțiune

Cuprins pe materii

: Drept procesual civil. Acțiunea civilă. Participanții la procesul civil. Folosința și exercițiul drepturilor procedurale

Index alfabetic

: capacitate procesuală

capacitate de exercițiu

tutore

interdicție judecătorească

C.proc.civ., art. 32, art. 40, art. 56, art. 57

C.civ., art. 104, art. 106, art. 164, art. 166

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 57 C.proc.civ., persoana pusă sub interdicție, fiind lipsită de capacitate de exercițiu, nu poate sta personal în proces ci doar prin reprezentantul său legal, respectiv tutorele desemnat în condițiile art. 166 Cod civil, sau curatorul special.

Prin urmare, în condițiile în care tutorele desemnat pe seama părții recurente nu și-a însușit recursul declarat de aceasta, devin incidente dispozițiilor art.57 alin. (4) C.proc.civ., potrivit cărora actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile.

Secția I civilă, decizia nr.503 din 16 februarie 2018

Prin decizia civilă nr.1962 din data de 15.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost anulat recursul formulat de recurenta-reclamantă A., reprezentată de tutore B., împotriva sentinței civile nr.5404 din 25.05.2015, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București, ca fiind declarat de o persoană lipsită de capacitate de exercițiu.

Decizia sus enunțată a fost atacată pe calea contestației în anulare la 26.01.2016, de către A., fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, iar prin  decizia nr. 88 din 20.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale s-a constatat perimată contestația în anulare.

Împotriva deciziei nr. 88 din 20.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a declarat recurs contestatoarea A. la data de 18.05.2017.

Prin recursul formulat, recurenta - contestatoare a arătat că hotărârea atacată este nelegală în ceea ce privește data la care s-a împlinit termenul de perimare, critică încadrabilă în motivul de casare prevăzut de art.488 alin.(5) C.proc.civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția I civilă la data de 6.06.2017.

Prin rezoluția din data de 8.06.2017, instanța a dispus emiterea unei adrese către tutorele B., cu mențiunea de a preciza dacă își însușește recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei civile nr. 88/2017, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

De asemenea, instanța a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei-pârâte Casa de Pensii a Municipiului București, cu mențiunea că are obligația de a formula întâmpinare în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit prevederilor art. XVII alin. (3) coroborate cu cele ale art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013.

Potrivit dovezii de înmânare aflată la dosar, cererea de recurs a fost comunicată intimatei la data de 20.06.2017.

Potrivit dovezii de înmânare aflată la dosar, adresa prin care B., în calitate de tutore, a fost înștiințată că are obligația de a preciza dacă își însușește recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei civile nr. 88/2017, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost comunicată la data de 19.06.2016.

Tutorele B. nu a răspuns solicitării instanței, în sensul de a preciza dacă își însușește recursul declarat de recurenta-contestatoare A.

Intimata - pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București nu a depus întâmpinare în termenul de 30 de zile de la comunicare, termenul acordat în acest sens împlinindu-se la data de 20.07.2017.

Prin  rezoluția din 11.10.2017 s-a dispus întocmirea  raportului  privind admisibilitatea în principiu a recursului formulat de recurenta contestatoare.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei nr.88/2017, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost comunicat recurentei contestatoare A. la data de 8.12.2017, iar  intimatei Casa de Pensii a Municipiului București la data de 11.12.2017.

La data de 19.12.2017, recurenta-contestatoare A. a formulat un punct de vedere la raport, arătând că în cadrul raportului nu s-a analizat încadrarea cauzei în dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865, că în  cauză sunt întrunite  condițiile  privind admisibilitatea  recursului.

Intimata Casa de Pensii a Municipiului București nu a formulat niciun punct de vedere cu privire la raport, iar termenul procedural acordat în acest sens, conform dispozițiilor art.493 alin. (4) coroborate cu cele ale art.181 alin. (1) pct.2 C.proc.civ. s-a împlinit la 21.12.2017.

Prin rezoluția din 8.01.2018, Înalta Curte a fixat termen în vederea soluționării recursului declarat de recurenta-contestatoare A., la data de 16.12.2018, cu citarea părților.

Examinând cu prioritate în condițiile art.248 alin.(1) C.proc.civ., excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei-contestatoare, excepție reținută în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului declarat de recurenta contestatoare A., împotriva deciziei nr.88 din 20.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte constată  următoarele:

Prin dispozițiile art.32 alin.(1) C.proc.civ., legiuitorul a statuat că orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia îndeplinește cumulativ patru condiții: are capacitate procesuală în condițiile legii; are calitate procesuală; formulează o pretenție și justifică un interes.

Sancțiunea încălcării condițiilor de exercitare a drepturilor civile procedurale este prevăzută de dispozițiile art.40 alin.(1) C.proc.civ., potrivit cărora cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule, sau, după caz, anulabile.

Capacitatea procesuală, condiție de exercitare a cererilor în justiție, reprezintă aptitudinea persoanelor fizice și juridice de a deveni părți ale procesului civil, și constă în aptitudinea unei persoane de a-și valorifica și de a-și îndeplini singură drepturile și obligațiile procedurale, de a sta în judecată. Condiția capacității procesuale trebuie să fie îndeplinită pe tot parcursul procesului civil, inclusiv în faza executării silite.

Această capacitate procesuală este constituită din capacitatea de folosință (ce reprezintă aptitudinea generală și abstractă a unei persoane fizice sau juridice de a avea drepturi și obligații de natură procesuală) și, respectiv, din capacitatea procesuală de exercițiu (ce reprezintă aptitudinea persoanei de a-și exercita și executa singură drepturile și respectiv, obligațiile procedurale).

Regula este capacitatea, iar lipsa ei este excepția. Lipsa capacității procesuale poate fi invocată în cursul procesului în temeiul art.56 C.proc.civ.

Din perspectiva capacității procesuale, condiție

sine qua non

pentru exercitarea drepturilor procedurale, dispozițiile art. 57 alin.(1) C.proc.civ. prevăd că cel care are calitatea de parte își poate exercita drepturile procedurale în nume propriu sau prin reprezentant, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel. Alin.(2) al aceluiași text legal prevede că partea care nu are exercițiul drepturilor procedurale nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată ori autorizată în condițiile prevăzute de lege.

Prin urmare, reprezentarea intervine în privința persoanei fizice lipsite de capacitate de exercițiu. Lipsa capacității de exercițiu vizează printre altele și persoanele puse sub interdicție judecătorească în condițiile art.104, art.106 raportat la art.164 Cod civil.

Punerea sub interdicție produce două efecte și anume: lipsirea de capacitate civilă de exercițiu a celui pus sub interdicție și instituirea tutelei interzisului.

Din această perspectivă, persoana pusă sub interdicție fiind lipsită de capacitate de exercițiu nu poate sta personal în proces ci doar prin reprezentantul său legal, respectiv tutorele desemnat în condițiile art. 166 Cod civil, sau curatorul special.

Reportând cele expuse la situația din litigiul pendinte, Înalta Curte constată că, din dispoziția nr. 108/2004 emisă de Primăria Sectorului 6 București, rezultă că urmare a faptului că A. a fost pusă sub interdicție judecătorească, pe seama acesteia a fost desemnată în calitate de tutore, B.

Or, față de această situație, în condițiile în care punerea sub interdicție are ca efect lipsirea de capacitate civilă de exercițiu a celui pus sub interdicție, respectiv a  recurentei-contestatoare din litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.57 alin. (2)  și (4) C.proc.civ. potrivit cărora partea care nu are exercițiul drepturilor procedurale nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată sau autorizată în condițiile prevăzute de lege, că actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile.

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 226/2003, publicată în Monitorul Oficial nr.458 din 27.06.2003, în ce privește faptul că actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile a statuat că

exercitarea oricărui drept, deci și a celui privind accesul liber la justiție și, cu atât mai mult, a celui de a dispune de propria persoană, ca și valorificarea oricărei libertăți, deci și a celei de exprimare, nu pot avea loc în absența unei voințe conștiente. În cazul în care absența acesteia a fost constatată prealabil printr-o hotărâre judecătorească, persoana în cauză fiind lipsită de capacitate de exercițiu, invocarea încălcării art. 21, art. 30 alin. (1) și art. 26 alin. (2) din Constituție este lipsită de relevanță.

În litigiul pendinte, având în vedere că  pe seama recurentei contestatoare a fost numită tutore B., Înalta Curte prin rezoluția din 8.06.2017 a dispus emiterea unei adrese către tutore, cu mențiunea de a preciza dacă își însușește recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei civile nr. 88/2017, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cu toate acestea, nici până la 27.10.2017, data întocmirii raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului și nici ulterior, tutorele B. nu a răspuns  solicitării instanței.

Față de această situație, în condițiile în care tutorele desemnat pe seama recurentei contestatoare nu și-a însușit recursul declarat de persoana pusă sub interdicție, respectiv de recurenta contestatoare A., Înalta Curte reținând incidența dispozițiilor art.57 alin. (3) și (4) C.proc.civ. potrivit cărora lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a procesului, că actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile, în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ., a anulat recursul declarat de recurenta contestatoare A. împotriva deciziei nr.88 din 20.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de exercițiu.