ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 503/2018

Decizia nr. 503/2018 Asupra recursului de față, văzând și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 1962 din data de 15 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013 a fost anulat recursul formulat de recurenta-reclamantă A., reprezentată de tutore B., împotriva sentinței civile nr. 5404 din 25 mai 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013, în contradictoriu cu intimata-pârâta C. București, ca fiind declarat de o persoană lipsită de capacitate de exercițiu.

Decizia sus enunțată a fost atacată pe calea contestației în anulare la 26 ianuarie 2016, de către A., fiind înregistrată sub Dosar nr. x/2/2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, iar prin Decizia nr. 88 din 20 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a constatat perimată contestația în anulare. Împotriva Deciziei nr. 88 din 20 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs contestatoarea A. la data de 18 mai 2017. Prin recursul formulat, recurenta - contestatoare a arătat că hotărârea atacată este nelegală în ceea ce privește data la care s-a împlinit termenul de perimare, critică încadrabilă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (5) C. proc.

civ. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 6 iunie 2017. Prin rezoluția din data de 8 iunie 2017, instanța a dispus emiterea unei adrese către tutorele B., cu mențiunea de a preciza dacă își însușește recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva Deciziei civile nr. 88 din 20 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de munca și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2/2016. De asemenea, instanța a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei-pârâte C. București, cu mențiunea că are obligația de a formula întâmpinare în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit prevederilor art. 17 alin. (3) coroborate eu cele ale art. 15 alin. (3) din Legea nr. 2/2013.

Potrivit dovezii de înmânare aflată la fila 20 în dosar, cererea de recurs a fost comunicată intimatei la data de 20 iunie 2017. Potrivit dovezii de înmânare aflată la fila 21 în dosar, adresa prin care B., în calitate de tutore, a fost înștiințată că are obligația de a preciza dacă își însușește recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva Deciziei civile nr. 88 din 20 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2/2016 a fost comunicată la data de 19 iunie 2016. Tutorele B. nu a răspuns solicitării instanței, în sensul de a preciza dacă își însușește recursul declarat de recurenta-contestatoare A.. Intimata - pârâtă C. București nu a depus întâmpinare în termenul de 30 de zile de ia comunicare, termenul acordat în acest sens împlinindu-se ia data de 20 iulie 2017. Prin Rezoluția din 11 octombrie 2017 s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului formulat de recurenta contestatoare.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva Deciziei nr. 88 din 20 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă șl asigurări sociale, a fost comunicat recurentei contestatoare A. la data de 8 decembrie 2017, conform proceselor verbale de înmânare aflate la filele 32 , 34 și 37, iar intimatei C. București la data de 11 decembrie 2017, conform dovezii de înmânare de la fila 38 din dosar. La data de 19 decembrie 2017, recurenta-contestatoare A. a formulat un punct de vedere la raport, arătând că în cadrul raportului nu s-a analizat încadrarea cauzei în dispozițiile C. proc.

civ. din 1865. că în cauză sunt întrunite condițiile privind admisibilitatea recursului. Intimata C. București nu a formulat niciun punct de vedere cu privire la raport, iar termenul procedural acordat în acest sens. conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a împlinit la 21 decembrie 2017. Prin Rezoluția din 8 ianuarie 2018, Înalta Curte a fixat termen în vederea soluționării recursului declarat de recurenta-contestatoare A., la data de 16 decembrie 2018, cu citarea părților. Examinând cu prioritate în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei-contestatoare, excepție reținută în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului declarat de recurenta contestatoare A., împotriva Deciziei nr. 88 din 20 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Înalta Curte constată următoarele: Prin dispozițiile art. 32 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a statuat că orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia îndeplinește cumulativ patru condiții: are capacitate procesuală în condițiile legii; are calitate procesuală; formulează o pretenție și justifică un interes.

Sancțiunea încălcării condițiilor de exercitare a drepturilor civile procedurale este prevăzută de dispozițiile art. 40 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererile tăcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule, sau, după caz, anulabile. Capacitatea procesuală, condiție de exercitare a cererilor în justiție, reprezintă atitudinea persoanelor fizice și juridice de a deveni părți ale procesului civil, și constă în aptitudinea unei persoane de a-și valorifica și de a-și îndeplini singură drepturile și obligațiile procedurale, de a sta în judecată. Condiția capacității procesuale trebuie să fie îndeplinită pe tot parcursul procesului civil, inclusiv în faza executării silite.

Această capacitate procesuală este constituită din capacitatea de folosință (ce reprezintă aptitudinea generală și abstractă a unei persoane fizice sau juridice de a avea drepturi și obligații de natură procesuală) și, respectiv, din capacitatea procesuală de exercițiu (ce reprezintă aptitudinea persoanei de a-și exercita și executa singură drepturile și respectiv, obligațiile procedurale). Regula este capacitatea, iar lipsa ei este excepția. Lipsa capacității procesuale poate fi invocată în cursul procesului în temeiul art. 56 C. proc. civ. Din perspectiva capacității procesuale, condiție sine qua nori pentru exercitarea drepturilor procedurale, dispozițiile art. 57 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că cel care are calitatea de parte își poate exercita drepturile procedurale în nume propriu sau prin reprezentant, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Alin. (2) al aceluiași text legal prevede că partea care nu are exercițiul drepturilor procedurale nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată ori autorizată în condițiile prevăzute de lege. Prin urmare, reprezentarea intervine în privința persoanei fizice lipsite de capacitate de exercițiu. Lipsa capacității de exercițiu vizează printre altele și persoanele puse sub interdicție judecătorească în condițiile art. 104, art. 106 raportat la art. 164 C. civ. Punerea sub interdicție produce două efecte și anume: lipsirea de capacitate civilă de exercițiu a celui pus sub interdicție și instituirea tutelei interzisului. Din această perspectivă, persoana pusă sub interdicție fiind lipsită de capacitate de exercițiu nu poate sta personal în proces ci doar prin reprezentantul său legal, respectiv tutorele desemnat în condițiile art. 166 C. civ., sau curatorul special.

Reportând cele expuse la situația din litigiul pendinte, Înalta Curte constată că, din Dispoziția nr. 108/2004 emisă de Primăria sectorului 6 București, rezultă că urmare a faptului că A. a fost pusă sub interdicție judecătorească, pe seama acesteia a fost desemnată în calitate de tutore, B. Or, față de această situație, în condițiile în care punerea sub interdicție are ca efect lipsirea de capacitate civilă de exercițiu a celui pus sub interdicție. respectiv a recurentei-contestatoare din litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 57 alin. (2) și (4) C. proc. civ. potrivit cărora partea care nu are exercițiul drepturilor procedurale nu poate sta în judecata decât dacă este reprezentată, asistată sau autorizată în condițiile prevăzute de lege, că actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 226/2003, publicată în M. Of. nr. 458 din 27 iunie 2003, în ce privește faptul că actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile a statuat că exercitarea oricărui drept, deci și a celui privind accesul liber la justiție șl, cu atât mai mult, a celui de a dispune de propria persoană, ca și valorificarea oricărei libertăți, deci si a celei de exprimare, nu pot avea loc in absența unei voințe conștiente, în cazul în care absența acesteia a fost constatată prealabil printr-o hotărâre judecătorească, persoana în cauza fiind lipsită de capacitate de exercițiu, invocarea încălcării art. 21, art. 30 alin. (1) și art. 26 alin. (2) din Constituție este lipsită de relevanță.

În litigiul pendinte, având în vedere că pe seama recurentei contestatoare a fost numită tutore B., Înalta. Curte prin rezoluția din 8 iunie 2017 a dispus emiterea unei adrese către tutore, cu mențiunea de a preciza dacă își însușește recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva Deciziei civile nr. 88 din 20 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2/2016. Cu toate acestea, nici până la 27 octombrie 2017, data întocmirii raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului și nici ulterior, tutorele B. nu a răspuns solicitării instanței. Față de această situație, în condițiile în care tutorele desemnat pe seama recurentei contestatoare nu și-a însușit recursul declarat de persoana pusă sub interdicție, respectiv de recurenta contestatoare A. Înalta Curte reținând incidența dispozițiilor art. 57 alin. (3) și (4) C. proc.

civ. potrivit cărora lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale poate f\ invocată în orice stare a procesului, că actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a anula recursul declarat de recurenta contestatoare A. împotriva Deciziei nr. 88 din 20 martie 2017. pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIl-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca fiind formulat de o persoană Iară capacitate de exercițiu. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de recurenta - contestatoare A. împotriva Deciziei nr. 88 din 20 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apei București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de exercițiu. Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018