ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.06.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 253/2018

HOTĂRÂRE
15.06.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 253/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 253/2018

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 3.620 din 15 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția perimării și a constatat perimat apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 3.322 din 29 martie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului recurentul-reclamant A. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 4 septembrie 2017 sub nr. x/3/2015, și repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 12 filtru.

Examinând cu prioritate recursul, din perspectiva excepției tardivității acestuia, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din același act normativ, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".

În cauză, Decizia civilă nr. 3.620 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, obiect al recursului pendinte, a fost pronunțată la 15 iunie 2017.

Recurentul-reclamant A. a declarat recurs la data de 20 iulie 2017, conform vizei aplicate pe cererea de recurs de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., termenul în care putea fi declarat recursul, cel mai târziu, s-a împlinit la data de 21 iunie 2017, dată calculată în raport de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care stipulează că, atunci "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește".

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant A. a promovat recursul cu încălcarea termenului legal prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 3.620 din 15 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca tardiv declarat.

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 3.620 din 15 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca tardiv declarat.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - N

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-14
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3057/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 2743 din data de 14 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția peri
ÎCCJ 2018-02-23
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2198/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 26 din data de 23 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a constatat perimat
ÎCCJ 2018-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3520/2018
litigii de muncă, în Dosarul nr. x/2003 Prin încheierea de ședință din 10.10.2016 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a suspendat judecata cererii de revizuire, față de neîndeplinirea obligației sta
ÎCCJ 2017-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1573/2017
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 27 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. pr
ÎCCJ 2018-12-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4204/2018
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, s-a dispus, în temeiul ar
Sursă