ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3013/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, reține următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 16 septembrie 2013 reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 27327 din 30 august 2013, emisă de către pârâta APDRP, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă și înregistrată la APDRP sub nr. x din 2 august 2013

- anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, înregistrat la APDRP sub nr. x din data de 26 iunie 2013, privind proiectul " Înființare centru prestări servicii în mediul rural", beneficiar întreprinderea Individuala A., jud. Dolj, cod proiect x, a tuturor actelor care au stat la baza acestuia, precum și a actelor subsecvente, cu consecința stingerii creanței în cuantum de 394.314,24 Ron și a penalităților de întârziere;

- obligarea pârâtei la continuarea executării Contractului de finanțare nr. x din 8 aprilie 2011, astfel cum a fost acesta modificat prin Actul adițional nr. x din 27 ianuarie 2012 și Actul adițional nr. y din 30 ianuarie 2013, precum și la prelungirea duratei de implementare a proiectului cu o perioada egala cu cea a soluționării prezentei cauze.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 367 din 5 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și a anulat Decizia nr. 27327 din 30 august 2013 și procesul-verbal nr. x din 26 iunie 2013, exonerând petenta de plata sumei de 394.314,24 Ron, cu accesoriile aferente, obligând intimata să plătească petentei suma de 1.100 Ron cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x încheiat la data de 26 iunie 2013 privind proiectul " Înființare centru prestări servicii în mediul rural"- beneficiar întreprindere Individuală A., jud. Dolj, cod proiect C x s-a constatat că "... beneficiarul a încălcat prevederile Contractului de finanțare C x din 8 aprilie 2011, prin nerespectarea Anexei nr. I la Contractul de Finanțare - Prevederi Generale: Art. 1(1), Art. 1(3), Art. 3(1), Art. 8(5) și Art. 11(3) și nemenținerea criteriului de selecție S2, pentru care a fost punctat.,,

Prin urmare, în temeiul considerentelor de fapt și de drept arătate, echipa de control a apreciat că se impune recuperarea sprijinului financiar nerambursabil și rezilierea contractului de finanțare.

Prin Decizia nr. 27327 din 30 august 2013 emisă de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamantei împotriva sus menționatului proces-verbal.

Primul motiv de nelegalitate a procesului-verbal, invocat de reclamantă, vizează emiterea acestuia cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, adică pretinsa nesocotire a dispozițiilor art. 21 alin. (11) din O.U.G. nr. 66/2011, Curtea apreciindu-l însă ca vădit neîntemeiat.

Restul aspectelor de nelegalitate și netemeinicie au vizat fondul problematicii în litigiu.

Instanța de fond a considerat că, prin amplasarea majorității expresoarelor în mediul urban, reclamanta a nesocotit condiția de eligibilitate asumată prin cererea de finanțare, potrivit căreia trebuie să-și desfășoare activitatea propusă prin proiect în mediul rural.

Cu toate acestea, Curtea nu a considerat întemeiat motivul reținut de autoritate, privind crearea unui avantaj nejustificat societăților către care se închiriază expresoarele de cafea.

Invocata creare a unui astfel de avantaj, prin simplul fapt că se închiriază expresoarele către societăți comerciale, nu constituie nicidecum o încălcare a clauzelor contractuale, ci dimpotrivă este în deplin acord cu proiectul, astfel cum a fost precizat/completat de reclamantă al solicitarea pârâtei.

Prin urmare, oricât de discutabilă ar fi prestarea serviciilor de către alte societăți decât beneficiarul finanțării, societăți care se interpun între reclamantă, ca microîntreprindere eligibilă și beneficiară a finanțării și destinatarul final al proiectului, anume populația rurală, eligibilitatea proiectului nu constituie un aspect supus cenzurii instanței.

De asemenea, nu constituie obiect al prezentei cauze nici analiza respectării criteriului de eligibilitate privind viabilitatea proiectului reclamantei, având în vedere că parte din expresoare nu sunt utilizate, aflându-se încă la sediul său.

Pârâta susține că în speță, fiind aplicabil art. 8 alin. (5), iar nu art. 8 alin. (3) din contract, nu era necesară somarea reclamantei și acordarea unui termen pentru remedierea unor deficiențe, fără însă a preciza de ce este aplicabil art. 8 alin. (5) și nu alin. (3) și nici care ar fi diferența dintre cele două texte din perspectiva sferei de aplicare, cu atât mai mult cu cât, deși a invocat ca temei de drept al măsurii adoptate art. 8 alin. (5) din Anexa nr. I la contract, iar în argumentarea stării de fapt a făcut referire la "schimbarea amplasamentului sau delocalizarea investiției", care, în accepțiunea contractului, constituie "modificări substanțiale aduse proiectului", care sunt redate la art. 8 alin. (3) din anexă.

Aflându-ne în prezența unei modificări substanțiale, chiar dacă parțiale, a proiectului, potrivit art. 8 alin. (3) din Anexa C1.1 la contract, autoritatea pârâtă a avea obligația de a soma reclamanta pentru "intrarea în legalitate", adică în termenii proiectului/documentației aprobate, urmând a recurge la adoptarea de măsuri dacă aceasta ar fi procedat la remedierea situației.

Neprocedând de o asemenea manieră, pârâta a procedat în mod nelegal trecând direct la rezilierea contractului și recuperarea integrală a finanțării, nici măcar parțială, în măsura nerespectării proiectului, adică proporțional cu numărul expresoarelor aflate în mediul urban, doar aceasta fiind măsura în care a fost influențată realizarea obiectivului proiectului.

Reținând considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, curtea a apreciat că autoritatea pârâtă a procedat în mod nelegal la rezilierea contractului cu recuperarea integrală a finanțării, fără să fi urmat procedura prev. de art. 8 alin. (3) din anexa la contract, astfel că a admis acțiunea.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 367 din 5 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material respectiv a dispozițiilor specifice finanțării FEADR.

Recurenta - pârâtă apreciază ca nelegale și netemeinice concluziile instanței de fond în sensul că reclamanta - intimată s-a conformat cerințelor cererii de finanțare și a contractului de finanțare, iar în condițiile îndeplinirii scopului finanțării nu sunt îndeplinite condițiile rezilierii contractului ca sancțiune aplicată conform art. 21(2) din O.U.G. nr. 66/2011.

În mod greșit prima instanță a apreciat că în cauză reclamanta a respectat obligațiile din contractul de finanțare și din fișa beneficiarului și că în cauză nu a existat o neregulă în sensul delocalizării investiției din mediul rural.

Recurenta - pârâtă apreciază că obiectivele finanțate - expresoarele de cafea nu sunt folosite conform scopului destinat, respectiv pentru îmbunătățirea calității vieții exclusiv în mediul rural, motiv pentru care actele contestate prin care s-a propus recuperarea întregului ajutor nerambursabil acordat beneficiarului și încetarea valabilității contractului de finanțare.

În aceste condiții, s-a constatat că obiectivele finanțate (expresoarele de cafea) nu sunt folosite conform scopului destinat, motiv pentru care echipa de control a propus recuperarea întregului ajutor nerambursabil acordat beneficiarului și încetarea valabilității contractului de finanțare nr. x din 8 aprilie 2011.

Faptul că recurenta pârâtă a decontat cheltuielile efectuate de beneficiar și le-a considerat eligibile la momentul formulării cererii de plată nu echivalează cu noțiunea de "menținere a crieteriilor de eligibilitate", obligație impusă prin prevederile contractului de finanțare.

De asemenea, proiectul nu a respectat prevederile Memoriului Justificativ anexat la cererea de finanțare, ca parte integrantă a Contractului de finanțare, creându-se un avantaj nejustificat societăților către care închiriază expresoarele de cafea, fiind încălcate clauzele contractului de finanțare.

Toate aceste constatări sunt considerate astfel fapte intenționate prin care s-a încercat fraudarea bugetului comunității europene și astfel, în conformitate cu legislația comunitară aplicabilă, s-a aplicat principiul proporționalității în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011.

Disproporționată este și susținerea reclamantei, conform căreia măsura rezilierii contractului de finanțare constituie un abuz de drept întrucât au fost încălcate prevederile art. 8.3 - Anexa nr. 1 a contractului de finanțare, deoarece din întreaga reglementare a art. 8 reiese, fără putință de tăgadă faptul că măsura rezilierii poate fi dispusă atât pentru motivele de la art. 8 pct. 3, cât și pentru cele de la art. 8.5, caz în care somarea, acordarea unui termen, etc, nu mai este necesară.

În concluzie, având în vedere considerentele expuse și normele legale invocate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii în totalitate ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulate de intimata -reclamanta Întreprinderea Individuală A..

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata reclamantă Întreprinderea Individuală A., legal citată, a depus la data de 27 martie 2015 întâmpinare, solicitând, în principal, anularea recursului prin aplicarea prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 7 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 martie 2017 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 488(1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se faptul că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, a O.U.G. nr. 66/2011, a H.G. nr. 224/2008 și a Ghidului Solicitantului în ceea ce privește condițiile de acordare a fondurilor nerambursabile prin FEADR.

Prezenta cauză are ca obiect verificarea legalității dispunerii unei sancțiuni administrative - rezilierea contractului de finanțare pentru pretinsa neîndeplinire de către reclamanta - intimată a unor obligații contractuale.

Instanța de fond a reținut în esență faptul că eligibilitatea și valabilitatea proiectului nu pot constitui obiectul cenzurii instanței, că reclamanta s-a conformat cerințelor cererii de finanțare și investiția și-a atins scopurile contractuale.

S-a apreciat că nu există încălcări ale contractului care să impună sancțiunea civilă severă a rezilierii conform prevederilor art. 21 (2) din O.U.G. nr. 66/2001 și că nu a fost parcursă procedura prevăzută de ar.t 8.3 din contract.

Cu toate că instanța de fond a reținut că, prin amplasarea majorității expresoarelor în mediul urban, reclamanta a nesocotit condiția de eligibilitate asumată prin cererea de finanțare, potrivit căreia trebuie să-și desfășoare activitatea propusă prin proiect în mediul rural, nu a considerat întemeiat motivul reținut de autoritate, privind crearea unui avantaj nejustificat societăților către care se închiriază expresoarele de cafea.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, Înalta Curte apreciază ca fiind relevantă, în soluționarea cauzei, justificarea beneficiarei finanțării la momentul semnării contractului, cu privire la oportunitatea investiției:

"Oportunitatea investiției este dată de faptul că investiția va fi cofinanțată prin FEADR . . . . . . . . . .De aici posibilitatea solicitantului de a pătrunde pe piață cu prețuri competitive, semnificativ mai mici față de cele obișnuite. Acest lucru este benefic pentru consumatorul final din mediul rural...".

De asemenea, necesitatea investiției a fost argumentată prin aceea că expresoarele vor fi utilizate de persoane fizice din mediul rural, în propriile locuințe, de societăți comerciale sau instituții din mediul rural care vor folosi aparatele la sediile sociale, de societăți comerciale din mediul rural care distribuie cafea.

Astfel, Întreprinderea Individuală A. și-a fundamentat cererea pentru obținerea finanțării prin serviciile prestate către populația din mediul rural, considerată consumator final, susținând că:

"Potențialii clienți ai societății sunt reprezentați de populația rurală.,,

Activitatea finanțată de A.F.I.R. se referă strict la prestarea serviciilor către populația din mediul rural, ceea ce contribuie la îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale, acesta fiind scopul pentru care a fost adoptat Programul Național de Dezvoltare Rurală, situație ce exclude desfășurarea oricărei activități, finanțată prin acest program, în mediul urban.

Independent de împrejurarea că societățile care au închiriat de la reclamantă expresoarele de cafea au sediul în mediul rural, faptul că beneficiarul final nu este consumatorul din același mediu reprezintă o delocalizare a investiției și o modificare nelegală a scopului pentru care a fost obținută finanțarea prin acest program și anume dezvoltarea zonei rurale, nefiind îmbunătățită calitatea vieții populației din acest mediu, așa cum se angajase întreprinderea individuală în vederea obținerii finanțării.

Beneficiar al Măsurii 312 nu este societatea reclamantă ci populația rurală, existând astfel, în speță, o denaturare a scopului sprijinului acordat prin aceea că, cea mai mare parte din expresoarele de cafea au fost închiriate în spații din mediul urban, în detrimentul populației rurale.

Această delocalizare a investiției, corelată cu faptul că prin FEADR nu sunt eligibile finanțării activitățile desfășurate în mediul urban, duce la neeligibilitatea proiectului, efectul direct al acestei acțiuni fiind recuperarea întregului ajutor financiar acordat și rezilierea contractului de finanțare.

Instanța de fond a interpretat greșit condițiile de acordare a finanțării prin FEADR, finanțare nerambursabilă, care are la bază atât beneficiile aduse reclamantei, societate din mediul rural cât și beneficiile aduse comunității din zona de implementare a investiției. Deoarece de aparatele de cafea beneficiază în principal persoane din mediul urban, nu mai există beneficii pentru comunitatea rurală din localitatea în care se implementează proiectul.

Cerința asigurării unei investiții eficiente și profitabile nu poate reprezenta motiv pentru care clienții care utilizează expresoarele să fie persoane fizice și firme din mediul urban, unde cererea este mai mare, deoarece finanțarea prin programul accesat de către reclamantă este destinat exclusiv populației din mediul rural.

În ceea ce privește eventuala indecență a art. 8 (3) din contract, măsura de a soma beneficiarul cu privire la remedierea unor deficiențe nu a fost posibilă întrucât efectele contractului fuseseră epuizate, textul nefiind așadar aplicabil.

Art. 8 (5) lit. a), făcând trimitere la gradul de afectare a executării contractului și la gravitatea faptelor, face vorbire despre recuperarea integrală a ajutorului financiar nerambursabil prin rezilierea contractului în cazul în care se constată că nu se mai respectă condițiile de implementare respectiv nu mai sunt îndeplinite obiectivele proiectului.

Înalta Curte reține că neregula este orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, precum și orice nerespectare a prevederilor memorandumurilor de finanțare, acordurilor de finanțare, reglementarilor în vigoare privind asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeana, precum și a prevederilor contractului de finanțare, caz în care cheltuiala este neeligibilă și are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunitarilor Europene sau a bugetelor administrate de acestea ori în numele lor și a bugetului național.

Având în vedere că activitatea desfășurată de beneficiar a devenit neeligibilă în cadrul FEADR, acest fapt, în sine, reprezintă o neregulă.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, neregula prezintă gravitate întrucât încalcă principiile de bază ale finanțării din FEADR, nemaifiind respectate condițiile de implementare a contractului și obiectivele proiectului, fiind astfel justificată măsura de recuperare integrală cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat anterior, remedierea nu mai era posibilă.

Față de cele expuse mai sus, în baza art. 496(1) C. proc. civ., se va admite recursul, va fi casată sentința atacată în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 367 din 5 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge acțiunea formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM