Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
16 iunie 2016

Decizia nr. 1993/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Decizia nr. 1993/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) împotriva Sentinței civile nr. 1763 din 3 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și, rejudecând cauza, respinge acțiunea reclamantei Întreprinderea Individuală A., ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2016. Procesat de GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.