ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2521/2016

Decizia nr. 2521/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta II A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală Și Pescuit, a solicitat anularea Deciziei nr. 5.334 din 17 februarie 2014 de soluționare a contestației formulate de II A. împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 19 decembrie 2013 privind proiectul "Achiziții utilaje pentru prestări servicii a întreprinderii individuale ce va fi înființată de persoana fizică A." și Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 19 decembrie 2013 privind proiectul respectiv.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 2.391 din 16 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- admite excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și respinge acțiunea în contradictoriu cu acesta;

- admite acțiunea formulată de reclamanta II A., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit;

- anulează Decizia nr. 5.334 din 17 februarie 2014 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. 125 din 06 ianuarie 2014;

- obligă pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit la 100 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2 a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR (înființată prin reorganizarea fostei APDRP conform O.U.G. nr. 41/2014), invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurenta a evocat situația de fapt și aspectele care au dus la emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor contestat în cauză și a arătat că instanța de fond nu a analizat susținerile recurentei în ceea ce privește existența legăturilor între cele trei societăți, II A., SC B. SRL și SC C. SRL, reținând în mod neîntemeiat că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența condițiilor artificiale.

A criticat, din perspectiva Notei directoare pentru Auditori nr. 22 a Comisiei Europene, aprecierea instanței de fond privind faptul că nu a fost îndeplinit aspectul obiectiv, argumentând că îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312 nu a fost atins, întrucât din analiza contractelor de prestări servicii ale celor trei beneficiari rezultă că aceștia își prestează servicii reciproc sau către societăți comerciale în care au calitatea de asociat, astfel că utilajele achiziționate prin proiect nu contribuie la diversificarea serviciilor pentru populația rurală.

Potrivit dispozițiilor art. 4

4

din Legea nr. 346/2006, entitățile menționate sunt întreprinderi legate, care astfel au obținut fonduri nerambursabile peste limita prevăzută de lege, elementul subiectiv fiind evidențiat de coordonarea deliberată în contextul unor proiecte de investiții identice și a existenței unei legături între proiecte.

A evocat considerentele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-343/12, unde s-a apreciat în sensul că art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor FAEDR să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare, aspecte care nu au fost analizate de instanța de fond.

De asemenea, prima instanță nu a analizat amploarea neconformității și obligația recurentei cu privire la recuperarea integrală a sumelor acordate beneficiarilor care au încercat eludarea prevederilor legale.

Prin semnarea Contractului de finanțare, beneficiarul și-a asumat în totalitate prevederile contractuale, printre care art. 11(3) din Anexa I la Contract, care stipulează că în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea sau executarea contractului, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nici o altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă.

Astfel, emiterea procesului-verbal de constatare nu este consecința voinței unilaterale a recurentei, ci rezultatul conduitei defectuoase a reclamantei în derularea contractului de finanțare.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata II A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii primei instanțe, ca legală și temeinică.

Intimata a argumentat, în esență, că și-a îndeplinit întocmai obligațiile asumate prin contractul de finanțare și nu a obținut pentru sine alte avantaje, în afara celor generate de admiterea cererii de finanțare, că argumentele recurentei nu au legătură cu situația de fapt sau cele reținute prin procesul-verbal contestat, iar aspectele sesizate în urma controlului nu constituie abateri de natură a determina rezilierea contractului și retragerea sprijinului acordat.

2.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 10 mai 2016, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de casare și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru considerentele expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în dobândirea și utilizarea fondurilor europene, Decizia nr. 5.334 din 17 februarie 2014 de soluționare a contestației formulate de II A. împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 19 decembrie 2013 privind proiectul "Achiziții utilaje pentru prestări servicii a întreprinderii individuale ce va fi înființată de persoana fizică A.", precum și procesul-verbal menționat.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 19 decembrie 2013 s-a reținut că investiția realizată de beneficiarul II A. a devenit neeligibilă, ca urmare a încălcării art. 1 din Contractul de finanțare din 28 iunie 2011, a art. 1, 3 și 11(3) din Anexa la Contract, art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 al Comisiei Europene din 27 ianuarie 2011 și a art. 72 din Regulamentul 1.698/2005 al Consiliului Europei, ca urmare a faptului că între titularul II A. și administratorul/acționariatul agenților economici către care acesta prestează servicii, respectiv SC B. SRL și SC C. SRL există legături, apreciindu-se că întreprinderile sunt legate în sensul art. 4

4

din Legea nr. 346/2006.

Această legătură ar îndreptăți concluzia că există premisele creării de condiții artificiale pentru a se beneficia de plăți prin depășirea plafonului maxim alocat Măsurii 213.

Judecătorul fondului a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat actele administrative atacate, arătând că autoritatea pârâtă nu precizează concret care condiție din cererea de finanțare a fost denaturată de reclamantă.

A mai constatat că "pârâta nu menționează concret care este avantajul creat prin contractele încheiate, în beneficiul cui au fost create aceste avantaje și în ce constă caracterul nejustificat al acestora, în contextul în care la dosar există contractele de prestări servicii și facturi care în lipsă de dovadă contrară, atestă prestarea efectivă a serviciilor. Împrejurarea că agenții economici sunt legați în sensul legii nu conduce automat la concluzia că prestarea serviciilor a creat un avantaj, justificat sau nu, în comparație cu alți agenți economici, câtă vreme există documente contabile care atestă realitatea operațiunilor."

Procedând astfel, prima instanță s-a limitat la a relua câteva dintre argumentele reclamantei, fără a examina în mod corespunzător apărările pârâtei, fără a evalua, în realitate, materialul probator, și fără a examina legalitatea actelor administrative din perspectiva dispozițiilor legale invocate în înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt în mod real examinate de către instanța sesizată.

Principiul general consacrat de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. impune în sarcina primei instanțe obligația de motivare a hotărârii pronunțate, în sensul de prezenta "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Or, în speță, reluarea în mod exclusiv a argumentelor uneia dintre părți, fără a le însoți, în mod vădit, de analiza proprie a aspectelor de fapt și de drept relevante, fără a prezenta argumentele proprii privind respingerea argumentelor expuse, în apărare, de instituția pârâtă, nu corespunde exigențelor textului legal sus-citat.

Această conduită face practic imposibilă exercitarea controlului judiciar, impunându-se casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, pentru a asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție.

În fond după casare, instanța de trimitere urmează să examineze toate aspectele de fapt și de drept invocate de părți, pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarant de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 2.391 din 16 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată. Trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2016.

Procesat de GGC - ED