ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 497/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial la data de 28.02.2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea Deciziei nr. 5334/17.02.2014 de soluționare a contestației formulate de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 19.12.2013 privind proiectul "Achiziții utilaje pentru prestări servicii a întreprinderii individuale ce va fi înființată de persoana fizica A." și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 19.12.2013 privind același proiect.

1.2. Primul ciclu procesual

Prin sentința nr. 2391 din 16 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta; a admis acțiunea formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și a anulat Decizia nr. 5334/17.02.2014 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/06.01.2014; a obligat pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit la 100 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinței anterior menționate a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR (înființată prin reorganizarea fostei APDRP), invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2521 din 11 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, s-a admis recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 2391 din 16 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia de casare s-a reținut că motivarea hotărârii recurate nu respectă exigențele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

1.3. Soluția instanței de fond, recurată în prezentul dosar

Prin sentința civilă nr. 1184 din 4 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive; s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fosta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit).

1.4. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 1184 din 4 aprilie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Întreprinderea Individuală A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii reclamantei, respectiv anularea actelor administrative atacate.

În motivarea recursului, critică faptul că instanța de fond a reținut incidența Regulamentului nr. 2988/95 privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, art. 1 alin. (2) și a Regulamentului nr. 1083/2006, art. 2 pct. 7, apreciind că este suficientă dovedirea unei nereguli și nu a unui prejudiciu; că în speță este vorba despre întreprinderi legate în înțelesul art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004, motiv pentru care se justifică retragerea sprijinului financiar.

Consideră că instanța fondului a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 2 alin. (1) din Regulamentul nr. 2988/95 privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, direct aplicabile în legislația naționala, art. 4

4

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004, art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 (fost art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 1975/2006).

Susține că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de finanțare, dar, cu toate acestea, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 19.12.2013, intimata a apreciat că investiția a devenit neeligibilă ca urmare a prevederilor legale și contractuale încălcate, suma datorata fiind în cuantum de 306.586,97 RON, plus majorări de întârziere, ce urma a fi achitată în termen de 30 de zile de la data comunicării procesului-verbal contestat. Pentru a fi retras sprijinul acordat, consideră că era necesar să se creeze un avantaj nejustificat unei întreprinderi, iar interesul financiar al Uniunii Europene să fie afectat.

Consideră că prima instanță nu a corelat cele două ipoteze, întrucât nu este suficient a se dovedi potențialul prejudiciabil, ci este necesar ca acesta să ia naștere fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, fie prin cheltuieli nejustificate sau necorespunzătoare. Astfel, consideră că referirea comisiei la contractul de comodat nu are suport legal, iar hotărârea recurată nu are suport probator.

Recurenta-reclamantă apreciază că în cauză nu au fost depistate nici neregularități și nici fraude și că prezumția de legalitate și veridicitate a actului administrativ nu exonerează autoritatea emitentă de producerea de dovezi care să susțină măsura adoptată, sarcina probei revenind organului administrativ.

Critică reținerea de către echipa de control a contractului de comodat ca element al condițiilor artificiale, în condițiile în care acesta este cu titlu gratuit, iar încheierea sa a reprezentat un beneficiu real pentru societate în condițiile în care nu a fost nevoită să achite chirie. Mai mult, invocă stabilitatea contractului de comodat în considerarea acționariatului celor două societăți.

Susține că S.C. B. S.R.L. a fost înființată în anul 2012, fiind exclusă existența unui acord între beneficiar și această societate la momentul depunerii cererii de finanțare (2010) ori a încheierii dosarului de finanțare (iunie 2011), iar la momentul acordării finanțării, unitatea contractantă a fost înștiințată cu privire la colaborarea cu S.C. C. S.R.L., neexistând nicio opoziție referitoare la acest aspect și nici nu a fost probată existența unei conivențe frauduloase între cele două societăți. Consideră că aceste aspecte au fost neglijate de către prima instanță.

Mai arată că dacă la solicitarea sprijinului financiar i s-ar fi comunicat pretinsele nereguli, nu ar mai făcut astfel de solicitări; că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 4

4

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004, întrucât nu s-a dovedit vreo influență dominantă în sensul acestui text de lege și nici condițiile art. 4

4

alin. (4) din aceeași lege; că cele trei societăți nu au avut niciun fel de înțelegeri, astfel încât să devină incidentă sancțiunea retragerii sprijinului patrimonial european; că recurenta a desfășurat relații comerciale și cu alte entități, existând contracte încheiate și cu S.C. D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L, pe care le-a considerat valabile; că nu există niciun element care probează crearea condițiilor artificiale, societățile în discuție fiind entități distincte, cu patrimoniu propriu și cu activitate individuală specifică, nefiind interzisă crearea de relații comerciale între societăți, care în speță nu sunt fictive.

Chiar în ipoteza în care ar fi vorba despre întreprinderi legate, consideră că nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru a fi atrasă sancțiunea aplicată, întrucât nu este suficient să fie dovedită legătura dintre întreprinderi, ci este necesar ca respectiva legătură să deturneze sprijinul financiar de la adevăratul scop pentru care a fost acordat.

Precizează că aceste condiții nu pot conduce la izolarea economică a beneficiarei în sensul interzicerii raporturilor contractuale cu terțe persoane, o atare interdicție operând exclusiv în ipoteza fraudei și că societatea se afla la începutul derulării activității economice, neavând vechime pe piață.

Totodată, menționează că nu s-a dovedit în niciun moment faptul că ar fi alocat sumele de bani în alte scopuri în afara celor pentru care a fost obținută finanțarea ori cheltuielile ar fi fost nejustificate ori excesive.

Susține că în raport cu art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995, nu se poate retine săvârșirea de către recurentă a unei nereguli cu implicații financiare asupra bugetelor în discuție, pentru a fi declanșată procedura de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil și a se dispune rezilierea contractului.

Recurenta-reclamantă subliniază faptul că în jurisprudența sa, CJUE a statuat în mod constant că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C-465/10 pct. 47 și C-199/03 pct. 31), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului rambursarea finanțării (C-271/01 pct. 48, C-465/10 pct. 32), regula generală fiind că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obținut, cu condiția ca aceasta să se fi făcut în mod fraudulos, aspect omis de către prima instanță. Arată că frauda nu se prezumă și că, deși a fost adusă în discuție cauza Slancheva (Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, cauza C-434/12), statuările CJUE au fost greșit interpretate și aplicate.

Consideră că în lipsa unor indicii temeinice în sensul că reclamanta ar fi urmărit obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor, nu este îndeplinit elementul subiectiv al abaterii reținute în sarcina sa și, chiar dacă s-ar reține crearea unor condiții artificiale, acest aspect nu poate conduce la recuperarea ajutorului financiar, decât în măsura în care ar avea drept consecință neatingerea obiectivelor prevăzute de art. 52 din Regulamentul nr. 1698/2005. Or, în cauză, legăturile dintre entitățile identificate exclud ideea unor indicii de fraudă cât timp nu se coroborează și cu intenția cu care s-a acționat și faptul că proiectele au fost finalizate.

Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/27.01.2011, susține că acestea nu sunt aplicabile în cazul de față, prima instanță făcând o greșită aplicare a legii, întrucât nu s-a dovedit crearea artificială a condițiilor necesare pentru obținerea unui avantaj care ar contraveni obiectivelor schemei de ajutor, cu atât mai mult cu cât dintre cele trei societăți, doar recurenta-reclamantă a depus un proiect pe Măsura 312. De altfel, pentru întocmirea proiectului a fost necesară încheierea de precontracte cu potențiali clienți ai întreprinderii, pe care recurenta le-a depus și au fost acceptate de A.P.D.R.P., astfel că relația dintre societăți nu a fost ascunsă.

Precizează că tarifele practicate în relațiile cu cele două societăți nu au fost unele preferențiale și că rambursarea integrală a sprijinului financiar nu ar fi posibilă, dat fiind patrimoniul societății, astfel că invocă art. 18 din Regulamentul UE nr. 65/2011, ce prevede posibilitatea recuperării ajutorului în raport de gravitatea neconformității, de consecințele acesteia, dar și de amploarea sau persistența ei.

Susține că din interpretarea art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 1975/2006 și art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 reiese că verificarea creării de către beneficiari a condițiilor artificiale trebuie făcută anterior efectuării plăților, adică anterior acordării finanțării și trebuie dovedită, iar pe de altă parte, condițiile artificiale trebuie create în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, iar potrivit interpretării date în Cauza C 434/12, se impune îndeplinirea cumulativă a elementului subiectiv și a celui obiectiv.

Critică faptul că, în urma solicitării CE de reverificare a proiectelor, instituția intimată a identificat o serie de elemente comune ale proiectelor (sediul în aceeași locație, același reprezentant legal al proiectelor, legături de rudenie între beneficiari, etc), după care a concluzionat, fără nici o altă analiză suplimentară, că beneficiarii proiectelor au creat condiții artificiale pentru obținerea finanțării.

Astfel, consideră că măsura rezilierii contractului de finanțare s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 și că prima instanța a încălcat principiul proportionalitatîi sancțiunii aplicate.

4.1. Intimatul - pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, în principal ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și, în subsidiar, ca nefondat.

4.2. Intimata - pârâtă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea actelor atacate.

4.3. Intimata - pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală, apreciind că prima instanță a dat o dezlegare corectă și legală cauzei de față.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta Întreprinderea Individuală A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 5334/17.02.2014 de soluționare a contestației formulate de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 19.12.2013 privind proiectul "Achiziții utilaje pentru prestări servicii a întreprinderii individuale ce va fi înființată de persoana fizica A." și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 19.12.2013 privind același proiect.

Prezenta cauză vizează contractul de finanțare nr. x din 28.06.2011, încheiat între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în calitate de autoritate contractantă, și Întreprinderea Individuală A., în calitate de beneficiar, cu o valoare totală eligibilă de maxim 442.526 RON, echivalentul a 107.100 euro, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit angajându-se să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 309.768 RON, echivalentul a 74.970 euro.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 19.12.2013 s-a constatat faptul că recurenta-reclamantă a încălcat prevederile contractului de finanțare nr. x din data de 28.06.2011, respectiv art. 1 din contract și art. 1 și 3 din Anexa la contract, sens în care a constatat că investiția a devenit neeligibilă, suma totală datorată fiind de 306.586,97 RON, la care se adaugă majorări de întârziere.

Autoritatea contractantă a apreciat că se impune recuperarea sprijinului financiar nerambursabil acordat, având în vedere că întreprinderea nu este una autonomă, ci este întreprindere legată cu S.C. C. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., în sensul art. 4

4

din Legea nr. 346/2004.

Prima instanță a reținut legalitatea actelor întocmite de către autoritatea de control și a respins cererea reclamantei, soluție împărtășită și de instanța de recurs.

Înalta Curte constată că, într-o primă critică, recurenta-reclamantă susține că organismul cu atribuții în domeniul fondurilor nerambursabile a verificat și aprobat proiectul, declarându-l eligibil, și, mai mult, a făcut și plata sumelor solicitate, astfel că autoritatea contractantă nu ar putea reveni asupra deciziei sale prin constatarea ulterioară a unor nereguli și declararea investiției ca neeligibile.

Această critică este nefondată, legiuitorul european stabilind posibilitatea unor asemenea controale în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011, potrivit cărora:

"1. Se efectuează controale ex post pentru operațiunile de investiții pentru a verifica respectarea angajamentelor în conformitate cu articolul 72 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sau prevăzute de programul de dezvoltare rurală.

Se constată că, deși la momentul încheierii contractului a fost verificată îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, totuși la acel moment Agenția nu a avut la dispoziție toate datele privind implementarea proiectului și modalitatea de derulare a acestuia, astfel încât este îndreptățită ca pe perioada de monitorizare să supună beneficiarii unor controale ex post, tocmai pentru stabilirea eventualelor nereguli, așa cum sunt ele definite de O.U.G. nr. 66/2011.

În acest sens, se observă că, potrivit reglementărilor legale, una dintre principalele atribuții ale AFIR este efectuarea de controale, ori de câte ori se consideră necesar, la beneficiarii proiectelor finanțate prin SAPARD și FEADR, după efectuarea plății, pentru a stabili dacă eligibilitatea și condițiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate.

Totodată, se constată că, deși elementele în raport cu care s-a reținut crearea de condiții artificiale subzistau la data depunerii cererii de finanțare, identificarea lor a presupus o analiză coroborată a contractului de finanțare al recurentei cu împrejurările de fapt ale cauzei.

Este adevărat că AFIR avea obligația legală de a verifica condițiile de eligibilitate înainte de acordarea ajutorului, însă atribuțiile intimatei-pârâte de verificare a îndeplinirii condițiilor de eligibilitate se întind pe toată durata de derulare a contractului.

În acest context, în cauză, stabilirea existenței condițiilor artificiale s-a efectuat pe baza unui proces complex de coroborare a mai multor elemente, care luate în ansamblu au creat convingerea autorității că s-au încălcat dispozițiile legale, iar nu prin simpla verificare formală a îndeplinirii condițiilor de la momentul acordării finanțării.

Referitor la criticile formulate de către recurenta-reclamantă în sensul că intimata-pârâtă a fost în posesia tuturor documentelor la momentul verificării efectuate anterior acordării finanțării, Înalta Curte constată că, date fiind circumstanțele speței, deși privit individual proiectul de finanțare părea a respecta normele legale pentru acordarea finanțării, la o analiză detaliată și coroborată a tuturor elementelor cauzei, s-a constatat existența elementelor create artificial pentru obținerea de fonduri nerambursabile sau pentru obținerea acestora într-o sumă mai mare decât cea la care societatea avea dreptul.

În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte constată că, date fiind legăturile titularului întreprinderii individuale cu societățile beneficiare ale serviciilor, evidențiate pe larg în hotărârea recurată, se face dovada celor reținute prin actele administrative atacate.

Astfel, se reține următoarea stare de fapt: recurenta-reclamantă a prestat preponderent servicii către S.C. C. S.R.L., societate înființată la data de 19.02.2003, având ca asociat 90% pe A., și S.C. B. S.R.L., care este o societate înființată la data de 21.03.2012 având același asociat unic și administrator; societățile își desfășoară activitatea pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente; prin cererea de finanțare recurenta a indicat tipul întreprinderii ca fiind o întreprindere autonomă care poate să își desfășoare activitatea în mod independent, fără aportul altei societăți legate sau partenere, condiție asumată să fie respectată pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului; din centralizatorul facturilor de prestării servicii la data de 04.09.2013, depus în dosarul de fond din primul ciclu procesual rezultă că recurenta-reclamanta a prestat în cea mai mare parte servicii către cele două societăți (în anul 2012 peste 80%), care-l aveau ca asociat sau asociat unic și administrator pe administratorul societății beneficiare; terenul pe care se află utilajele achiziționate în urma contractului de finanțare a fost pus la dispoziția reclamantei, cu titlu gratuit, de către S.C. C. S.R.L.

Înalta Curte constată că, pe baza aspectelor factuale ale cauzei, necontestate, instanța de fond a concluzionat cu aplicarea corectă a legii asupra existenței neregulilor.

Potrivit art. 4

4

din Legea nr. 346/2004:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4

2

nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 4^2.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză."

Art. 4 alin. (8) Regulamentul UE nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltarea rurală prevede că:

"fără a aduce atingere dispozițiilor speciale nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile de punere în aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, atât în ceea ce privește elementul obiectiv, cât și în ceea ce privește elementul subiectiv, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea preliminară pronunțată de CJUE în cauza C-434/12. Ca urmare, actele atacate sunt legale.

Înalta Curte are în vedere că din actele dosarului rezultă prezența elementului obiectiv, întrucât finalitatea urmărită de Măsura 312 (schemă de ajutor din cadrul FEADR) nu poate fi atinsă. Aceasta, dat fiind faptul că nu a fost atins obiectivul specific constând în crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală - analiza contractelor și facturilor depuse de recurenta-reclamantă în dovedirea activității economice desfășurate relevă că aceasta a prestat servicii preponderent celor două societăți - S.C. C. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., care au legături cu societatea reclamantă în ceea ce privește acționariatul, administratorul, sediile, etc. (societățile considerate de autoritatea pârâtă drept beneficiari reali ai proiectului); proiectul a fost modificat; obiectivele finanțate nu au fost folosite în scopul pentru care au fost achiziționate; serviciile prestate nu s-au realizat cu respectarea principiului libertății contractuale, etc. De exemplu, în anul 2012 peste 80% din activitate și din contractele încheiate au vizat aceste societăți. Prin urmare, nu a rezultat care sunt serviciile create/diversificate și cum a beneficiat, în concret, de acestea populația rurală.

De asemenea, în opinia Înaltei Curți, nu poate fi considerat ca îndeplinit nici obiectivul operațional al măsurii 312 referitor la crearea de micro-întreprinderi, precum și dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol în spațiul rural, încurajarea inițiativelor de afaceri promovate, în special de către tineri și femei și reducerea gradului de dependență față de agricultură.

Înalta Curte apreciază că în cauză există și elementul subiectiv, astfel cum este definit de jurisprudența CJUE mai sus menționată - din actele dosarului rezultă urmărirea în exclusivitate de către intimata-reclamantă a unui avantaj ce contravine obiectivelor schemei de ajutor. Aceasta întrucât beneficiarii reali ai finanțării sunt S.C. C. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., societăți la care persoana fizică titulară a întreprinderii beneficiare deține calitatea de asociat, respectiv de unic asociat și administrator, împrejurare ce rezultă din extrasele de la Oficiul Registrului Comerțului depuse la dosar, din centralizatorul facturilor de prestări și servicii, astfel cum au fost detaliate aceste aspecte în procesul-verbal de constatare a neregulilor atacat. În mod evident, obiectivul măsurii 312 nu îl constituie obținerea fondurilor nerambursabile de către societăți comerciale care, deși desfășoară activități economice non-agricole, nu sunt eligibile, întrucât nu au respectat nici condițiile de la momentul încheierii actelor de finanțare și, ulterior, nici obiectivele pentru care finanțarea nerambursabilă a fost acordată.

În opinia Înaltei Curți, nu prezintă nicio relevanță faptul că legislația națională sau europeană nu prevăd interdicții referitoare la "elementele comune" (sedii sociale, asociați și administratori aparținând aceleiași familii, contracte de comodat încheiate cu societăți ce au același acționariat, împrumuturi și salariați transferați de la o societate la alta). Aceasta dat fiind faptul că prin actele administrative atacate, reclamanta nu a fost sancționată pentru încălcarea punctuală a unor dispoziții legale privitoare la aspectele menționate, ci împotriva sa a fost luată măsura administrativă a recuperării finanțării pentru neregula constând în crearea unor condiții artificiale de obținere a acesteia, "elementele comune" fiind simple elemente probatorii care, analizate coroborat, determină concluzia săvârșirii neregulii menționate.

Această concluzie se sprijină pe jurisprudența CJUE în cauza C-434/12, Slancheva Sila, unde s-a statuat, referitor la elementul subiectiv, că "(...) fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanța menționată pentru a stabili caracterul artificial al creării condițiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică și/sau personală dintre persoanele implicate în operațiunea de investiții respectivă (...)".

Întrucât întreprinderea recurentă-reclamantă nu a fost înființată în scopul declarat, de a funcționa ca o entitate economică independentă, ci a fost creată în scopul oferirii unui avantaj nejustificat altor entități economice, respectiv acționarilor sau administratorului acestora din urmă, rezultă cu evidență că această situație contravine obiectivelor schemei de ajutor, fiind întrunit, astfel, elementul obiectiv, pentru că obiectivele schemei de sprijin nu au fost atinse.

Conform jurisprudenței citate, este aplicabil mecanismul de retragere a finanțării prevăzut de art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011 când se stabilește că nu poate fi/nu este atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor și că s-a urmărit de către beneficiarul finanțării exclusiv obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Aceasta întrucât întreaga finanțare a fost acordată în mod nelegal ca urmare a condițiilor artificiale create de beneficiar.

De altfel, chiar normele europene incidente în cauză, respectiv art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene prevăd că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat, iar alin. (3) din același articol statuează că "Actele despre care se stabilește că au drept scop obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situația în cauză, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea avantajului, au drept consecință, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia."

În același sens sunt și prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1975/2006 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a eco-condiționalității în ceea ce privește măsurile de sprijin pentru dezvoltarea rurală.

Pe de altă parte, art. 72 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR, prevede că statul membru trebuie să se asigure că contribuția FEADR nu rămâne blocată într-o operațiune de investiții cofinanțată, în cazul în care această operațiune suferă, în termen de 5 ani de la data deciziei de finanțare de către autoritatea de gestionare, o modificare importantă care îi afectează natura sau condițiile de punere în aplicare sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi.

Or, modalitatea de desfășurare a activității în cadrul proiectului finanțat atestă că acesta nu slujește obiectivelor stabilite prin Măsura 312, impunându-se retragerea finanțării.

Implicarea titularului întreprinderii individuale în activitatea celorlalte societăți cu care reclamanta se află în legătură, încheierea contractelor de prestări servicii în proporție covârșitoare cu acestea, încheierea contractului de comodat cu una dintre cele două societăți, justifică reținerea creării condițiilor artificiale.

În ceea ce privește critica privind neaplicarea principiului proporționalității, Înalta Curte constată că, în cazul de față, întrucât viciul creării de condiții artificiale afectează întregul proiect, prin neîndeplinirea obiectivelor, nu se pune problema aplicării principiului proporționalității, textul articolului mai sus menționat precizând că nu se efectuează nicio plată.

Instanța de control judiciar constată că măsura dispusă de autoritatea contractantă și menținută de către instanța de fond respectă exigențele legale, câtă vreme obligația returnării integrale a finanțării a fost asumată contractual de părți, relevantă fiind deopotrivă și împrejurarea că toate constatările din procesul-verbal sunt fapte intenționate, prin care s-a încercat fraudarea bugetului comunității.

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante cu privire la reținerea de către echipa de control a contractului de comodat ca element al condițiilor artificiale, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, întrucât dovedește legătura dintre întreprinderile din speță, în sensul art. 4

4

din Legea nr. 346/2004.

Referitor la critica recurentei privind prejudiciul, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a reținut că noțiunea de "neregulă" este definită de art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, ca fiind orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic, care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Din această definiție rezultă că, pentru a se constata existența unei nereguli, nu este necesară dovedirea unui prejudiciu, ci doar caracterul potențial prejudiciabil al abaterii, cu efecte asupra bugetului Uniunii, or, în speță, acesta este dovedit având în vedere că obiectivele propuse la momentul depunerii cererii de finanțare nu au fost atinse de reclamantă.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentei-reclamante că aceste condiții impuse pentru primirea finanțării ar conduce la izolarea economică a beneficiarei în sensul interzicerii raporturilor contractuale cu terțe persoane, având în vedere că ceea ce se interzice, de fapt, sunt doar acele relații contractuale care, prin natura lor, conduc la concluzia existenței unor întreprinderi legate (prin acționariat, administratori sau alte împrejurări de natură a conduce la o asemenea concluzie), întrucât acestea viciază capacitatea de a încheia anumite relații comerciale în condițiile unei piețe libere și cu respectarea principiului liberei concurențe.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate în recurs neevidențiind incidența motivului de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind corect justificate observațiile și aprecierile primei instanțe, pe care instanța de control judiciar și le însușește în totalitate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Întreprinderea Individuală A. împotriva sentinței civile nr. 1184 din 4 aprilie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Întreprinderea Individuală A. împotriva sentinței civile nr. 1184 din 4 aprilie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.