ÎCCJ, Decizia nr. 18/2016

Conflict negativ de competență. Regulator de competență. Litigiu decurgând dintr-un contract încheiat de un profesionist comerciant în exercițiul activității sale comerciale.   Competența materială procesuală a tribunalului specializat.

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești.

Index alfabetic: conflict negativ de competență

-alegere de competență

- litigiu de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ

de art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011

NCPC, art.126 alin. (1)

Legea nr. 71/2011, art. 226 alin. 1

Conform art. 126 alin. 1 C. proc. civ., „părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă”.

Prin decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că „competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare”.

Atunci când litigiul își are sorgintea într-o întreprindere de execuție de lucrări, pentru desfășurarea căreia pârâta a fost autorizată și care se află în obiectul ei de activitate, este atrasă competența materială  procesuală a tribunalului specializat.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 561 din 27 februarie 2018

Notă: A se vedea Decizia nr. 18/2016, pronunțată de Î.C.C.J.- Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș – Secția Civilă la 21 februarie 2017 sub nr. x/x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se dispună: rezoluțiunea contractului nr. x/01.02.2016; exonerarea reclamantei de la plata sumei de 124.000 euro; restituirea de către pârâtă a sumei de 51.000 euro; obligarea pârâtei la plata de daune-interese de 0,01% din valoarea contractului, pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1530, art. 1550, art. 1635 și art. 1872 din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009.

Prin întâmpinarea depusă la 31 martie 2017, pârâta B. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș și a solicitat declinarea competenței în favoarea Tribunalului Harghita.

La aceeași dată, pârâta B. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se dispună: rezoluțiunea contractului nr. x/01.02.2016 din culpa reclamantei; reținerea de către pârâtă a avansului încasat cu titlu de daune-interese, iar în subsidiar obligarea reclamantei la plata de daune-interese în cuantum de 217.616,33 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de pârâtă prin deducerea acestora din avansul achitat.

Prin sentința civilă nr. 316/2017 din 12 septembrie 2017, Tribunalul Argeș – Secția Civilă

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

În motivarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că reclamanta a învestit instanța de judecată cu o acțiune în pretenții, formulată în contradictoriu cu pârâta - persoană juridică, având la bază activitatea economică desfășurată de aceasta din urmă, în virtutea contractului de execuție lucrări.

Prin raportare la dispozițiile art. 36 alin. 3 și art. 37 alin. 3 și 4 din Legea nr. 304/2004 și la cele statuate prin decizia nr. 18/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că acțiunea introductivă a fost formulată în materie contractuală – comercială, împotriva unei alte persoane juridice – profesionist, generată de activitatea economică a acesteia din urmă și care se fundamentează pe un contract comercial presupus a fi nerespectat de către pârâtă.

Având în vedere obiectul cauzei, de natură comercială, care vizează un litigiu între profesioniști-comercianți, în desfășurarea activității lor economice, ce intră în sfera de soluționare a tribunalului specializat, dar și faptul că la nivelul județului Harghita nu a fost înființat un astfel de tribunal, s-a reținut că se impune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului „de drept comun” Harghita.

Instanța a mai constatat că nu se impune declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeș, întrucât, conform art. XIV din contractul nr. x/01.02.2016, părțile au convenit în scris în sensul alegerii de competență în favoarea instanțelor din județul Harghita (în raport de valoarea litigiului constatându-se o eroare în menționarea judecătoriei ca primă instanță), fiind incident art. 126 alin. 1 C. proc. civ., iar nu alin. 2 al aceluiași articol, nefiind un litigiu dintre cele expres inserate în acest text de lege.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la 21 septembrie 2017, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 2111 din 7 noiembrie 2017, Tribunalul Harghita – Secția Civilă

a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.

În motivarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că sunt incidente dispozițiile art. 36 alin. 3 și art. 37 alin. 3 și 4 din Legea nr. 304/2004, precum și cele statuate prin decizia nr. 18/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, având în vedere natura comercială a litigiului.

Tribunalul Harghita – Secția Civilă a mai reținut că în cauză nu se pune problema interpretării contractului dedus judecății, respectiv normele privitoare la interpretarea clauzelor contractului nu sunt incidente, câtă vreme clauza din contractul respectiv nu este neclară.

Clauza privitoare la competență face referire numai la Judecătoria Gheorgheni, nu și la alte cauze care ar fi de competența tribunalului. În lipsa unei astfel de alegeri de competență, ar fi o adăugare la contract și nu o interpretare a acestuia.

Având în vedere obiectul cauzei, de natură comercială și calitatea părților de profesioniști-comercianți, în desfășurarea activității lor economice, ce intră în sfera de soluționare a tribunalului specializat, precum și faptul că la nivelul județului Argeș există un tribunal specializat, Tribunalul Harghita – Secția Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeș la 29 noiembrie 2017, sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 47 din 23 ianuarie 2018, Tribunalul Specializat Argeș

a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de pârâtă; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Specializat Argeș și Tribunalul Harghita; a suspendat judecata până la soluționarea conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea emiterii regulatorului de competență.

Tribunalul Specializat Argeș a evocat prevederile art. 107 alin. 1, art. 113 alin. 1 pct. 3 și art. 126 alin. 1 C. proc. civ., precum și conținutul clauzei de la art. XIV din contractul dedus judecății.

Față de aceste prevederi, s-a reținut că este competentă să soluționeze cauza instanța de la sediul pârâtei din orașul Gheorgheni, județul Harghita, respectiv Tribunalul Harghita.

Prin aplicarea dispozițiilor privind competența teritorială alternativă de la art. 113 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparținea în egală măsură Tribunalului Argeș sau Tribunalului Dolj, întrucât locurile pentru executarea lucrărilor erau atât în municipiul Pitești, cât și în municipiul Craiova.

Potrivit clauzelor contractuale, părțile au ales însă ca litigiile nerezolvate pe cale amiabilă să fie soluționate de Judecătoria Gheorgheni.

Aceasta înseamnă că, în cazul litigiilor ivite între părți, competența aleasă de comun acord aparține judecătoriei în condițiile art. 94 C. proc. civ. și în funcție de materie și valoare tribunalului, în condițiile art. 95 C. proc. civ.

Referirea strictă la competența Judecătoriei Gheorgheni, despre care a făcut vorbire Tribunalul Harghita, precum și interpretarea dată voinței părților sunt greșite, întrucât nu ar avea sens ca părțile să fi prevăzut o competență a instanței de fond pentru o parte din litigiile ivite între ele, iar pentru o altă parte nu și în acest din urmă caz să se aplice prevederile de competență din C. proc. civ.

Voința părților contractante a fost clară în acest sens, întrucât s-a prevăzut la art. XIV din contract că toate litigiile ce nu se pot rezolva pe cale amiabilă să se înainteze instanței de judecată, respectiv Judecătoriei Gheorgheni, cu respectarea competenței după materie și valoare.

Tribunalul Specializat Argeș a mai constatat că nu este competent material să soluționeze litigiul dintre cele două părți, întrucât natura comercială a litigiului și calitatea părților de profesioniști, reținute de către instanțele civile, nu reprezintă criterii de stabilire a competenței materiale a tribunalului specializat.

În acest sens, au fost evocate considerentele deciziei nr. 18/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în raport de care Tribunalul Specializat Argeș a conchis că litigiul, neavând obiectul și natura celor prevăzute la art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, nu intră în competența sa materială.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 31 ianuarie 2018, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Tribunalul Specializat Argeș și Tribunalul Harghita - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu titlu preliminar, instanța supremă constată că în cauză este atrasă și necontestată competența

ratione materiae

a tribunalului ca instanță de fond.

Conform art. 126 alin. 1 C. proc. civ., „părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă”.

Textul de lege anterior evocat permite părților ca, în cazul proceselor privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot dispune, să deroge de la dispozițiile care reglementează competența teritorială de ordine privată, prin alegerea unei alte instanțe decât cea care, potrivit legii, ar fi competentă teritorial să judece procesul.

Dat fiind că derogă de la competența teritorială de ordine privată, acest text de lege este de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extins la alte situații decât cele la care se referă.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că acțiunea introductivă are ca obiect rezoluțiunea contractului nr. x/01.02.2016, cu consecința repunerii părților în situația anterioră, precum și obligarea pârâtei la plata de daune-interese moratorii.

Potrivit clauzei de la pct. XIV teza finala din contractul nr. x/01.02.2016, „litigiile care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă vor fi înainte spre soluționare la Judecătoria Gheorgheni”.

Fața de formularea clară a clauzei anterior evocate, instanța supremă constată că părțile au convenit ca eventualele litigii care s-ar ivi după încheierea contractului să fie soluționate de Judecătoria Gheorgheni.

În condițiile în care părțile s-au referit în mod expres la o anumită judecătorie, rezultă că prorogarea convențională de competență vizează numai litigiile de competența judecătoriei, nu și pe cele de competența tribunalului.

În măsură în care părțile ar fi voit să includă în sfera de aplicare a clauzei atributive de competență și litigiile de competența tribunalului s-ar fi referit la instanțele de la sediul uneia dintre părți, fără să nominalizeze o anumită judecătorie.

În aceste condiții, extinderea sferei de aplicare a acestei clauze și la cauzele de competența tribunalului ar constitui o adăugare la contract, ceea ce ar conduce la nesocotirea voinței părților.

Având în vedere că valoarea contractului nr. x/01.02.2016 este superioară pragului valoric de 200.000 lei inclusiv, prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., rezultă că în prezenta cauză nu este operantă clauza atributivă de competență.

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ., „în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract”.

Prin raportare la acest text de lege, instanța supremă constată că în contractul încheiat între părți este prevăzută obligația executantului de a efectua lucrări cu privire la imobilele situate în Craiova și Pitești.

În condițiile în care cererea de chemare în judecată, având ca obiect rezoluțiunea contractului nr. x/01.02.2016, a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Argeș, iar locul de executare în parte a acestui contract este în Pitești, rezultă că determinarea instanței competente să soluționeze cauza se face prin raportare la instanțele de același grad care funcționează în această localitate.

Având în vedere că această localitate se află în circumscripția comună a Tribunalului Argeș și a Tribunalului Specializat Argeș, urmează a se stabili căreia dintre aceste instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 37 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, „în domeniile prevăzute la art. 36 alin. 3 se pot înființa tribunale specializate”, iar potrivit art. 37 alin. 3 din același act normativ, „tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care funcționează”.

Prin decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, „competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare”.

Prin raportare la dispozițiile legale anterior evocate și la cele statuate prin decizia pronunțată în interesul legii, instanța supremă constată că raportul juridic dedus judecății este reprezentat de contractul nr. x/01.02.2016, încheiat de pârâta B., în exercițiul activității sale profesionale.

În condițiile în care, pe de o parte, competența materială procesuală a tribunalelor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere

cu titlu exemplificativ

de art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, iar pe de altă parte contractul nr. x/01.02.2016 a fost încheiat de un profesionist-comerciant (societate cu răspundere limitată constituită în conformitate cu dispozițiile Legii societăților nr. 31/1990) în exploatarea unei întreprinderi comerciale în sensul art. 3 alin. 3 din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, instanța supremă apreciază că Tribunalului Specializat Argeș îi revine competența de soluționare a cauzei, întrucât litigiul dedus judecății de față este de genul celor avute în vedere de art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011.

Pentru a decide astfel, instanța supremă pleacă de la considerentul nr. 176 din decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în care s-a stabilit că judecătorul este cel care are atribuția „de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate” în vederea determinării la speță a competenței materiale procesuale proprii.

Plecând de la acest considerent, Înalta Curte constată că toate cele patru categorii prevăzute de art. 226 din Legea nr. 71/2011 sunt grefate pe una și aceeași activitate, respectiv pe activitatea comercială/economică și izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ de către un profesionist comerciant.

Litigiul de față își are sorgintea într-o astfel de întreprindere,  de execuție de lucrări, pentru desfășurarea căreia pârâta a fost autorizată și care se află în obiectul ei de activitate, de aceea este atrasă competența material procesuală a tribunalului specializat, chemat să se pronunțe nu doar în litigiile care țin de autorizarea, înființarea, dizolvarea, publicitatea societăților, ci și în litigiile care privesc activitatea curentă a acestora și interacțiunea lor cu celelalte subiecte de drept.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 113 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 135 alin. 4 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeș.