ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3191/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, reține următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.03.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Casa Națională de Asigurări de Sănătate (în continuare, CNAS) a solicitat să se dispună:

1) anularea actului administrativ emis de CNAS, respectiv adresa din 31 ianuarie 2013, transmisă prin e-mail la data de 01.02.2013,;

(2) anularea adresei nr. MS/FD/605 din 06 martie 2013 de soluționare a contestației formulate împotriva Notificării în cadrul procedurii prealabile și primită la data de 12.03.2013.

1.2. Hotărârea pronunțată în cauză

Curtea de Apel București, prin sentința nr. 1362 din 05.05.2014 a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a anulat adresa din 01 august 2013, precum și adresa din 06 martie 2013 emise de CNAS. A obligat pârâtul la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată.

2.1. Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 452 și 453 din C. proc. civ.

Reclamanta a criticat soluția pentru neacordarea cheltuielilor de judecată în integralitatea lor, în cuantum de 30.811,42 RON, taxă de timbru, onorariu de avocat și alte cheltuieli. Instanța a admis acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință, trebuie acordate cheltuielile în totalitate, în cauză fiind obligată numai CNAS, deși în proces este parte și ANAF.

S-a arătat că deși nu s-a făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, acest lucru nu trebuie să atragă decăderea din dreptul de a cere cheltuielile de judecată. Se invocă practică judiciară (decizia nr. 448 din 21 ianuarie 2011 secția civilă și de proprietate intelectuală a ÎCCJ), în care se exemplifică posibilitatea acordării cheltuielilor de judecată în situația în care se depun înscrisuri noi, ce fac dovada cheltuielilor efectuate, permițând astfel instanței, în calea de atac să acorde cheltuielile solicitate.

2.2. Împotriva aceleiași sentințe, a formulat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică se referă la faptul că, în mod eronat, instanța de fond a statuat că actele supuse controlului de legalitate nu cuprind elemente de motivare suficiente pentru a statua asupra modalității de calcul a taxei de claw-back.

Astfel, instanța de fond a statuat că datele privind consumul de medicamente sunt eronate, numai în temeiul afirmațiilor reclamantei, fără să ia în considerare evidențele pârâtei. La baza calculului contribuției trimestriale stă consumul de medicamente înregistrat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate - sumele de bani decontate de către casele de asigurări de sănătate către furnizorii de servicii medicale și nu evidențele reclamantei.

O a doua critică vizează faptul că TVA trebuia inclus sumele indicate în notificarea MS/FD/3246 din 01 august 2013, deoarece prin decizia CCR nr. 39 din 05 februarie 2013 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și a statuat că sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul prevederilor mai sus menționate, este neconstituțională.

În cuprinsul motivării instanța de fond a reținut în mod greșit argumentele invocate de reclamantă și a făcut o aplicarea eronată a dispozițiilor legale aplicabile în domeniul asigurărilor sociale de sănătate sub aspectul anulării notificărilor contestate, în ceea ce privește includerea TVA.

Deși a fost invocată decizia CCR nr. 39 din 05 februarie 2013, trebuie subliniat că aceasta este obligatorie și se aplică numai pentru viitor, în temeiul art. 11 lit. c) din Legea nr. 47/1992, republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Decizia menționată produce efecte începând cu data de 20 februarie 2013 - data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 100.

S-a invocat de către recurentă că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, precum și O.G. nr. 17/2012, precum și a Legii nr. 95/2006.

Astfel, din coroborarea textelor legislative menționate anterior, reiese faptul că TVA la stabilirea contribuției claw-back s-a aplicat exclusiv pentru trimestrele I-III ale anului 2012 și începând cu trimestrul IV al anului 2012, taxa pe valoarea adăugată a fost eliminată, astfel că procentul "p" pentru trim. II 2013 s-a determinat prin eliminarea taxei pe valoarea adăugată.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) și (2) din O.U.G. 77/2011, contribuția trimestrială pentru trimestrul II 2013 a fost calculată prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente suportate de Fondul național unic de asigurări de sănătate(FNUASS) și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent fiecărui plătitor de contribuție.

CNAS avea obligația de a comunica reclamantei consumul propriu centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate care include și TVA, neexistând obligația legală a CNAS de a deduce TVA-ul din consumul de medicamente suportat de FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății.

S-a mai susținut că în temeiul dispozițiilor Legii nr. 571/2003 reclamanta putea să deducă TVA-ul, astfel încât nu era prejudiciată prin includerea acestuia în formula de calcul.

Obligația legală de stabilire a sumei la care se plătește contribuția, precum și calculul la care se plătește contribuția este în sarcina reclamantei în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011.

A invocat dispozițiile art. 9 alin. (1) din Directiva 2006/112 CE a Consiliului privind definiția persoanei impozabile, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție în cauzele C-80/11 și C-142/11, pct. 37).

Reclamanta este nemulțumită de faptul că este obligată să plătească contribuția claw-back în condițiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. 77/2011, fără a lua în considerare faptul că sumele aferente consumului de medicamnete decontat de sistemul de asigurări de sănătate și încasat de acesta conține TVA, pe care îl putea deduce din calculul contribuției, potrivit legii.

2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 11 octombrie 2017 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru, prin încheierea de ședință din 7 martie 2017 a admis în principiu recursurile formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și de pârâta CNAS și, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a fixat termen de judecată în ședința din data de 3 octombrie 2017, dispunând citarea părților.

A respins recursul provocat declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva încheierii din 27 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că recursul provocat a fost exercitat cu încălcarea prevederilor art. 491, raportat la art. 473 C. proc. civ., în sensul că reclamanta nu are calitatea de intimată. În speță, reclamanta a declarat recurs, în termen, astfel încât nu era nevoie să declare un recurs provocat (instituția procesuală a recursului provocat este pusă la îndemâna părții care nu a declarat recurs, în condițiile prevăzute de C. proc. civ.).

2.3. Apărările formulate în cauză.

Reclamanta S.C. A. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

S-a arătat sub un prim aspect că hotărârea primei instanțe este legală sub aspectul efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013 asupra includerii TVA-ului în elementele de calcul al contribuției claw-back.

S-a mai arătat că CNAS avea obligația transmiterii unor date referitoare la consumul centralizat de medicamente care să nu cuprindă TVA-ul, în scopul calculării de către reclamantă a taxei claw-back pe o anumită perioadă de timp.

Pârâta susține în mod eronat că în baza cadrului legal existenta avea obligația de a comunica reclamantei consumul propriu centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Contestația formulată de reclamantă nu privește chestiuni generale de oportunități și obiective sociale în materie de finanțare medicală, întrucât o încasare a prețului medicamentelor livrate în sistemul de sănătate nu echivalează cu recunoașterea legalității modului de stabilire a contribuției clawback pe trimestrul II 2013.

CNAS a emis acte nelegale privind calcularea eronată a elementelor bazei de impunere (medicamente care nu au fost vândute în România, discrepanțe pe listele comunicate) stabilită de pârâtă în legătură cu contribuția claw-back aferentă trimestrului II 2013. Calculul devine arbitrar dacă nu permite efectuarea de verificări de către reclamantă ceea ce duce la nulitatea actelor administrative contestate, cum corect a constatat instanța de fond.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat, iar cel al pârâtei este fondat, în parte, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

3.1. Recursul formulat de reclamanta S.C. A. SRL

Sunt neîntemeiate susținerile reclamantei privind acordarea în întregime a cheltuielilor de judecată, efectuate în fața instanței de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. civ.:

"Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterii asupra fondului cauzei."

Așadar, este neîndoielnic că, în temeiul dispozițiilor legale reclamanta avea obligația să facă dovada cheltuielilor de judecată efectuate în cursul procesului, până la închiderea dezbaterilor, sub sancțiunea prevăzută de art. 185 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Or, în speță, deși, în fața instanței de fond au fost solicitate cheltuieli de judecată, nu s-au depus dovezi în acest, sens, cu excepția taxei de timbru, astfel încât soluția instanței, sub acest aspect este legală. Reclamanta nu a arătat care este motivul pentru care nu a făcut dovada prevăzută de lege, simpla depunere a înscrisurilor noi în recurs, neputând determina schimbarea soluției, dacă actul procesual nu a fost efectuat înăuntrul termenului prevăzut de lege.

În consecință, critica reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată este nefondată, de vreme ce nu au fost respectate dispozițiile procesuale incidente în cauză.

3.2. Recursul formulat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Criticile formulate în recurs se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Recursul este fondat, în parte, în ceea ce privește anularea în totalitate a actelor administrative atacate, pentru nemotivarea acestora de către organul emitent.

Trebuie subliniat că prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a arătat că la data de 1 februarie 2013, pârâta CNAS a comunicat A., notificările pentru trimestrul IV/2012, care menționează informații cu privire la:

Valoarea procentului "p" pentru trimestrul IV/2012, de 13%;

Consumul de medicamente pentru trimestrul IV 2012 suportat de FNUASS și din Bugetul Ministerului Sănătății aferent vânzărilor plătitorilor de contribuție pentru medicamentele din lista depusă pentru care datorează contribuția trimestrială (valorile consumului trimestrial) respectiv pentru medicamentele ale căror autorizații de punere pe piață sunt deținute de S.C. A..

Atât procentul, cât și valorile consumului trimestrial sunt datele comunicate de pârâta CNAS pentru calcularea taxei de claw-back, însă reclamanta susține, în esență, că acestea sunt eronate și nelegal stabilite, actele administrative fiind lovite de nulitate.

În cuprinsul acțiunii se arată, în mod expres, că în urma analizării datele cuprinse în notificare, s-a observat existența unor diferențe semnificative între valoarea consumului trimestrial indicat de CNAS în notificări și valorile rezultate din evidențele interne ale societății reclamante.

Înalta Curte constată că actele administrative contestate în instanță conțin elemente de motivare, care sunt însă contestate pentru modul de stabilire și de calcul, în funcție de actele normative aplicabile în cauză, chestiune distinctă de lipsa motivării actului administrativ. Cu alte cuvinte, nelegalitatea stabilirii formulei de calcul a taxei și lipsa motivării sunt motive de nulitate distincte, cu regim juridic diferit, în sensul aspectelor ce trebuie analizate de instanță.

Astfel, chiar dacă societatea reclamantă susține că pentru elementele incluse în formula de calcul are nevoie de date suplimentare de la pârâtă pentru a verifica corectitudinea termenilor utilizați, aceasta nu echivalează cu insuficienta motivare a actelor administrative, de vreme ce elementele de calcul pentru stabilirea taxei de claw-back sunt analizate de societatea reclamantă, aceasta contestând legalitatea elementelor incluse în formula de calcul a taxei.

Contestarea legalității elementelor din formula de calcul înseamnă că, în temeiul situației de fapt stabilite de instanță, trebuie analizată incidența actelor normative ce determină calculul taxei. Or, prima instanță nu poate statua că în lipsa elementelor de probatoriu ce nu pot fi puse la dispoziția instanței de pârâta CNAS, actele administrative contestate sunt lovite de nulitate, în totalitate.

Așadar, în dezacord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că actele administrative contestate nu pot fi anulate pentru lipsa motivării, critica pârâtei fiind întemeiată pe acest aspect.

În ceea ce privește includerea taxei pe valoarea adăugată în valorile consumului trimestrial de medicamente și efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, Înalta Curte constată netemeinicia susținerilor recurentei-pârâte CNAS.

Astfel, la data pronunțării hotărârii recurate, 5 mai 2014, era în vigoare Decizia Curții Constituționale nr. 39 din 05 februarie 2013 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 sunt neconstituționale, cât privește sintagma "care include și taxa pe valoare adăugată".

În considerarea caracterului general obligatoriu al acestei decizii, câtă vreme la data publicării ei în Monitorul Oficial raportul juridic litigios nu era tranșat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, în mod legal prima instanță a reținut că modalitatea de calcul a contribuției datorate de reclamantă nu are temei legal.

Admiterea opiniei contrare, exprimată de recurenta-pârâtă CNAS, ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Și pentru trimestrul IV al anului 2012 aplicarea dipozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 nu afectează valabilitatea acestui raționament, pentru că sensul deciziilor instanței de contencios constituțional este acela că elementele din formula de calcul al contribuției clawback nu trebuie să includă TVA. Deducerea TVA, la care se referă recurenta - pârâtă, vizează o instituție juridică net diferită, reglementată în Codul fiscal.

Așa fiind, actele administrative contestate de reclamantă sunt nelegale sub aspectul introducerii în formula de calcul a taxei de claw-back a taxei pe valoarea adăugată, fiind lovite de nulitate sub acest aspect.

Față de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondat. Urmează să admită recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva aceleiași sentințe și să caseze sentința recurată, în sensul că urmează să admită, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și, în consecință să anuleze, în parte, Adresa CNAS nr. MS/FD/439 din 31 ianuarie 2013 și Adresa nr. MS/FD/1605 din 6 martie 2013, în ceea ce privește includerea TVA în valoarea totală a vânzărilor de medicamente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1362 din 05 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința recurată, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, și, în consecință:

Anulează în parte Adresa CNAS nr. MS/FD/439 din 31 ianuarie 2013 și Adresa nr. MS/FD/1605 din 6 martie 2013, în ceea ce privește includerea TVA în valoarea totală a vânzărilor de medicamente.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2017.