ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 810/2022

Ședința publică din data de 11 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2014 la data de 11.06.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală:

(i) comunicarea transmisă de CNAS prin e-mailul din data de 31 octombrie 2013 ora 19:00;

(ii) adresa CNAS nr. x/31.10.2013 emisă de către CNAS și primită de A. în data 31 octombrie 2013;

(iii) adresa de răspuns a CNAS nr. MS/FD/4884/11.12.2013 primită de A. în data de 16 decembrie 2013, referitoare la contestația depusă de A. împotriva Notificărilor;

Prin sentința civilă nr. 2623 pronunțată la data de 12.12.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios adinistrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, a anulat adresa NCAS nr. x/31.10.2013 și adresa de răspuns nr. x/11.12.2013.

A obligat CNAS la plata către reclamantă a sumei de 21.985 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând 100 RON taxă judiciară de timbru, 11.885 RON onorariu pentriu expertiză, 10.000 RON parte din onorariul avocațial cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

A respins în rest ațiunea ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii de ședință din data de 29.09.2014 și a hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii și a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF și respingerea acțiunii față de ANAF ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București a formulat recurs și Casa de Asigurări de Sănătate întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și casarea în parte a sentinței atacate.

3.1. În motivarea recursului său, Agenția Națională de Administrare Fiscală susține că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, și art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Afirmă în acest sens că în mod eronat a fost chemată în judecată în raport de prevederile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății întrucât acest text de lege se referă doar la administrarea creanțelor de către ANAF, iar în raport de obiectul cererii de chemare în judecată ANAF nu este emitentul actului administrativ atacat în prezenta cauză.

Actele atacate ce formează obiectul cauzei nu au fost emise de ANAF, situație în care, apreciază recurenta, că judecarea în contradictoriu și cu ANAF pentru motive ce nu au legătură cu aceasta și care contravin prevederilor Legii nr. 554/2004 și a O.U.G. nr. 77/2011 nu se justifică.

Concluzionează recurenta ANAF că în raport de prevederile Legii nr. 554/2004 reiese foarte clar că în contenciosul administrativ litigiile se nasc între persoana vătămată și autoritatea publică emitentă a actului administrativ vătămător, iar în prezenta cauză autoritatea emitentă a actelor administrative atacate este CNAS ceea ce înseamnă că ANAF nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății.

3.2. În susținerea recursului său, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a criticat hotărârea de fond prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept incidente in cauză.

Sub un prim aspect se susține de către recurenta Casa Națională de Asigurări de Sănătate că Agenția Națională de Administrare Fiscală are calitate procesuală pasivă raportat la dispozițiile procesuale aplicabile cauzei cât și în raport de modificările legislative intervenite prin O.G. nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Afirmă în acest sens că în raport de dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuția trimestrială datorată de deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali ai acestora, vor fi continuate de Agenția Națională de Administrare Fiscală care se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății - Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar.

Susține recurenta că ANAF, în cadrul prezentului litigiu are calitate procesuală pasivă având în vedere faptul că începând cu data de 1 octombrie 2011 are obligația de a continua procedura de administrare a creanțelor reprezentând contribuția claw-back datorată în temeiul O.U.G. nr. 77/2011 subrogându-se în drepturile și obligațiile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în calitate de creditor bugetar.

Calitatea procesuală pasivă a ANAF rezultă și din faptul că în cauză sunt două rapoarte juridice, respectiv un raport juridic născut între CNAS, prin casele de asigurări de sănătate, și furnizorii de servicii medicale care raportează datele privind consumul trimestrial de medicamente decontate din bugetul FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, în temeiul contractelor de furnizare de medicamente cu și fără contribuție trimestrială încheiate cu casele de asigurări de sănătate, și un raport juridic instituit între subiecții plătitori al contribuțiilor trimestriale și ANAF care are atribuția administrării acestei contribuții.

În conformitate cu art. 5 alin. (2) teza a doua, contribuția trimestrială se declară de către plătitori la organul fiscal competent până la termenul de plată al acesteia, astfel că în raport de toate aceste considerente apreciază recurenta că ANAF are calitate procesuală pasivă.

Cea de-a doua critică vizează caracterul fondat reținut de către instanța de fond al criticii de nelegalitate invocat de intimata reclamantă cu privire la sumele indicate de CNAS pentru ca reclamanta să determine contribuția trimestrială aferentă trim. III 2013 cu privire la care există erori semnalate în rapoartele electronice transmise de unitățile sanitare cu paturi.

Susține recurenta că sesizarea reclamantei cu privire la erorile semnalate prin adresa x/23.03.2012 se referă la trim. I 2012 iar în speța de față notificarea contestată vizează date aferente trim. III 2013, iar pentru acest trimestru nu au fost înregistrare erori cu privire la consumul total trimestrial de medicamente decontat din bugetul FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății.

Pentru trim. I 2012 la care se face referire prin adresa x/23.03.2012 este aplicabilă o altă formulă de calcul a contribuției trimestriale diferita de cea aplicabilă trim. III 2013.

Drept urmare, susține recurenta că instanța de fond în mod eronat a reținut că valoarea consumului de medicamente aferent trim. III 2013 este afectată de erori de raportare având în vedere faptul că susținerile reclamantei însușite de instanță au fost făcute cu titlu exemplificativ.

În ce privește raportul de expertiză întocmit în cauză, arată recurenta că instanța de fond nu a reținut motivat de ce a înțeles să ignore obiecțiunile formulate de recurentă la raportul de expertiză, raportat la pertinența și concludența acestora.

Prin critica a treia se susține că în mod eronat a reținut instanța de fond că pentru calculul contribuției trimestriale valoarea consumului nu trebuie să includă TVA având în vedere prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 39/05.02.2013, decizie publicată în Monitorul Oficial al României la data de 20 februarie 2013 astfel că era obligatorie pentru instanță.

Afirmă recurenta că în prezenta cauză nu putea fi luată în considerare Decizia Curții Constituționale nr. 39/05.02.2013 prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 3

1

din O.U.G. nr. 77/2011 astfel că acestea nu mai erau în vigoare în trim. III 2013.

După o scurtă prezentare a modificărilor legislative intervenite concluzionează recurenta că pentru trim. III 2013 erau în vigoare prevederile art. 3 din O.G. nr. 17/2012 și nu prevederile art. 3

1

din O.U.G. nr. 110/2011 care au fost incidente pentru trimestrele I-III ale anului 2012.

Prin cea de-a patra critică se susține că în mod eronat a reținut instanța de fond că datele comunicate menționate în notificare au fost stabilite de CNAS cu încălcarea principiului predictibilității fiscale, sens în care recurenta invocă Decizia Curții Constituționale nr. 144/2015 care a reținut că transmiterea în format electronic a datelor necesare pentru calculul contribuției trimestriale nu este de natură a contraveni dispozițiilor constituționale invocate, ci reprezintă o consecință a eliminării barierelor administrative în scopul instituirii unei proceduri caracterizate prin simplificare și celeritate în comunicarea informațiilor.

Susține recurenta că instanța de fond nu a reținut în sarcina CNAS interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale incidente în cauză la emiterea notificării contestate de intimata reclamantă ci aduce veritabile critici chiar sistemului de raportare instituit prin O.U.G. nr. 77/2011, or aceste aspecte exced controlului instanței de contencios administrativ și nu pot fi valorificate ca motive de nelegalitate a notificărilor atacate prin cererea de chemare în judecată, în cadrul procesului fixat chiar de către intimata reclamantă care nu a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate sau de nelegalitate a dispozițiilor legale criticate.

Afirmă recurenta că existența unui sistem netransparent cu privire la modul de calcul al consumului centralizat de medicamente de către CNAS și, pe cale de consecință, furnizarea mai multor informații privind calculul acestui consum creează premisele utilizării în mod discreționar a acestor informații de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor, aspect care ar echivala cu o încălcare a principiului confidențialității informațiilor furnizate și totodată ar putea încuraja înțelegerile anticoncurențiale.

În plus, susține recurenta că începând cu trim. III al anului 2013, în vederea transparentizării procesului de calcul a contribuției clawback CNAS a afișat pe site-ul propriu valorile de consum ale medicamentelor prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate în Sistemul informatic Unic Integrat ca urmare a raportărilor canalelor de eliberare menționate la art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, în speță farmaciile cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă, situație față de care intimata reclamantă are posibilitatea de a corobora valoarea procentului "p" transmis acesteia de către CNAS prin Notificările contestate și valoarea totală de consum afișată pe site-ul CNAS.

Ultima critică formulată vizează obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 21.985 RON, sens în care arată că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care cade în pretenții. Culpa procesuală aparține pârâtului în măsura în care dacă nu și-a executat obligațiile acesta va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, or recurenta și-a executat toate obligațiile pe parcursul procesului.

Invocă recurenta și faptul că partea care solicită cheltuieli de judecată are și obligația de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare cu referire la cele două recursuri declarate, prin care a solicitat respingerea celor două recursuri ca fiind nefondate.

În motivare, în esență, arată că recurenta ANAF are calitate procesuală pasivă în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011, act normativ din care rezultă calitatea procesuală pasivă a ANAF în litigiile având ca obiect contribuția clawback datorată pentru trimestrul III al anului 2013.

În ce privește recursul formulat de recurenta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, intimata reclamantă a solicitat respingerea acestuia ca fiind nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate de cele două recurente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1.1 Recursul formulat de recurenta pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală este nefondat.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 (forma în vigoare la data de 11.06.2014 - data formulării cererii de chemare în judecată) în conformitate cu care:

"(2)Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, procedurile de administrare a creanțelor reprezentând contribuțiile prevăzute la alin. (1) vor fi continuate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, care se subrogă în drepturile și obligațiile Ministerului Sănătății - Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate.

Administrarea creanțelor reprezentând contribuțiile prevăzute la alin. (1) se îndeplinește potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Este de observat faptul că în raport de aceste dispoziții legale, Agenția Națională de Administrare îndeplinește atribuțiile de administrare a taxei clawback. Or, o componentă a atribuțiilor de administrare o constituie și obligația de restituire a sumelor încasate nedatorat. Ca atare, Agenția Națională de Administrare Fiscală are calitate procesuală pasivă în cauză.

Instanța de control judiciar apreciază că nu prezintă relevanță împrejurarea că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu este emitenta notificărilor anulate de către instanță, în raport de competența stabilită de legiuitor în sarcina sa, respectiv aceea de a administra creanța în discuție.

În raport de aceste considerente, recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală este nefondat.

1.2. Recursl formulat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate

În conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali ai acestora au obligația de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, o contribuție trimestriala calculată conform prezentei ordonanțe de urgență (contribuție clawback).

Înalta Curte constată că judecătorul fondului în mod corect a reținut că eventuale erori de înregistrare și asigurarea posibilității de verificare proprie a elementelor bazei de calcul a contribuției se impun a fi analizate sub aspectul predictibilității fiscale, a corectitudinii și realității datelor transmise de casele județene, centralizate de reclamantă, date care constituie bază de calcul pentru această contribuție.

Din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză a reieșit faptul că "este o totală discrepanță între datele din anexa la adresa nr. x/31.10.2013 emisă de CNAS către reclamantă", pentru ca la onbiectul nr. 7 expertul desemnat să conchidă că "din efectul cumulat al deficiențelor constatate la obiectivele anterioare, rezultă că CNAS nu a calculat corect consumul de medicamente aferent trimestrului III 2013, comunicat către reclamantă".

Înalta Curte constată că obiectul litigiului îl reprezintă cererea formulată de reclamanta S.C A. S.R.L.., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea următoarelor acte:

(i) comunicarea transmisă de CNAS prin e-mailul din data de 31 octombrie 2013 ora 19:00;

(ii) adresa CNAS nr. x/31.10.2013 emisă de către CNAS și primită de A. în data 31 octombrie 2013;

(iii) adresa de răspuns a CNAS nr. MS/FD/4884/11.12.2013 primită de A. în data de 16 decembrie 2013, referitoare la contestația depusă de A. împotriva Notificărilor.

Potrivit art. 3

1

alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, precum și mecanismului de calcul a contribuției clawback detaliat de respectivul articol, aceste informații permit calcularea indicelui "Vitr".

Astfel, în perioada de referință - trimestrul III 2013, CNAS a emis o serie de acte administrative - notificările a căror anulare o solicită intimata-reclamantă - prin care au fost comunicate datele necesare calculării, declarării și achitării contribuției clawback.

Conform art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății (act normativ aplicabil în ceea ce privește stabilirea și plata contribuției clawback aferentă trimestrelor I și II ale anului 2012):

"Prin valoarea vânzărilor (...) se înțelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, care include și taxa pe valoarea adăugată".

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 39 din 5 februarie 2013, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, statuând că "în sensul că excepția de neconstituționalitate ridicată este întemeiată, constatând că sintagma "care include si taxa pe valoarea adăugată"din cuprinsul art. 3

1

, alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 este neconstituțională."

În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia a invocat încălcarea dispozițiilor art. 16, alin. (1) din Constituție, potrivit cu care "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", ale art. 34 din Constituție privind dreptul fundamental la ocrotirea sănătății, ale art. 44, alin. (1) și (2) din Constituție privitoare la ocrotirea și garantarea dreptului de proprietate privată, ale art. 56, alin. (2) din constituție privind justa și echitabila așezare a sarcinilor fiscale, precum și ale art. 115, alin. (2) și (4) din constituție privitor la regimul juridic al ordonanțelor de urgență. Totodată, în fundamentarea excepției de neconstituționalitate, au mai fost invocate dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cele ale art. 1, paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la aceeași convenție.

În motivarea deciziei, instanța de control constituțional a arătat că taxa clawback reprezintă o contribuție trimestrială care, potrivit formulării inițiale a art. 31, alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, se aplica "(...) nu numai asupra prețului în sine al medicamentelor, ci și asupra taxei pe valoare adăugată aplicată prețului medicamentelor, ceea ce echivalează cu un impozit la impozit. .

Or, a arătat Curtea Constituțională, în virtutea principiului general valabil în materie fiscală, impozitele și taxele se aplică asupra materiei impozabile (venituri sau bunuri), iar nu și asupra altor taxe:

"(...) aplicarea taxei de clawback la o altă taxă este contrară prevederilor constituționale referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport cu care se calculează taxa de clawback este neconstituțională (...) ' .

Astfel, notificările privitoare la taxa clawback datorată aferentă trimestrului III al anului 2013, în mod nelegal au fost emise, deoarece sumele comunicate de către pârâta CNAS în vederea stabilirii și achitării acestei contribuții sunt purtătoare de TVA, așa cum a reținut și instanța de fond.

Referitor la aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 39 din 05.02.2013 afirmă recurenta că în prezenta cauză această decizie nu putea fi luată în considerare.

Înalta Curte nu poate primi această susținere a recurentei-pârâte, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea Constituțională a României produce efecte pentru viitor în sensul că este aplicabilă inclusiv efectelor actelor administrative emise anterior în temeiul dispozițiilor legale declarate ulterior ca fiind contrare dispozițiilor din Constituția României, efecte care se produc ulterior publicării în Monitorul Oficial al României Partea I a acestei decizii, astfel încât se reține necesitatea înlăturării din ordinea juridică a efectelor acestor acte administrative care constituie obiectul unor acțiuni introduse ulterior publicării deciziei în Monitorul Oficial, posibilitate recunoscută de legiuitor în limita termenului de 1 an de la data publicării acestei decizii.

Regula instituită de art. 147 alin. (4) din Constituția României trebuie interpretată în sensul în care o decizie a Curții Constituționale urmează să primească eficiență în orice raport juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale care nu a fost definitiv soluționat, fiind supus controlului judiciar, așa cum este și cazul de față.

Cu alte cuvinte, instanța de control judiciar apreciază că decizia Curții Constituționale se aplică tuturor raporturilor juridice care nu sunt epuizate la data publicării sale, respectiv tuturor cauzelor aflate în fața instanțelor de contencios administrativ și cărora le sunt incidente în continuare dispozițiile legale declarate neconstituționale, mai precis tuturor cauzelor pendinte.

Această interpretare a fost consacrată și în jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat că deciziile sale de admitere a unei excepții de neconstituționalitate sunt obligatorii pentru autoritățile publice și urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, iar de instanțele de judecată în cauzele pendinte la momentul publicării în care respectivele decizii sunt aplicabile (Decizia nr. 223 din 13.03.2012 a Curții Constituționale).

Așadar, declararea neconstituționalității sintagmei "care include și TVA" din cuprinsul art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, face ca decizia aflată în discuție să se aplice și în speța de față, tocmai în raport de forța obligatorie pentru viitor a acestei decizii și de prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 ce a constituit temeiul pentru formularea acțiunii.

Decizia Curții Consotutționale a României nr. 39/2013 este aplicabilă prezentei cauze și în raport de critica adusă hotărârii recurate, respectiv reținerea de către instanța de fond, în mod eronat, că pentru calculul contribuției trimestriale valoarea consumului nu trebuie să includă TVA, critică pe care Înalta Curte o va respinge ca nefondată.

În acord cu instanța de fond, reține Înalta Curte că în prezenta cauză calculul contribuției trimestriale comunicate reclamantei s-a făcut prin raportare la consumul centralizat de medicamente care include TVA, aspect recunoscut expres chiar de către recurentă și confirmat de expertiza contabilă dispusă în cauză.

Prin Decizia nr. 39/2013, CCR a statuat că este neconstituțională calcularea contribuției la o bază de impunere ce are în compunere o altă taxă, respectiv este neconstituțională includerea TVA în baza de impunere a contribuției claw-back. Însă, Curtea Constituțională nu a stabilit că CNAS are obligația de a deduce TVA-ul din valoarea consumului individual, ci a apreciat doar că această contribuție trimestrială nu poate fi calculată la valoarea consumului individual care să cuprindă TVA, iar potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, obligația de a calcula contribuția îi revine deținătorului de autorizație de punere pe piață, în speța de față recurentei, acestea având obligația de a deduce TVA-ul înainte de a calcula contribuția trimestrială.

Recurenta a invocat adresa nr. x/30.09.2013, înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate sub nr. x/20.09.2013, prin care Consiliul Concurenței a comunicat faptul că transmiterea de date privind identitatea furnizorului nu se încadrează în datele esențiale pentru verificarea modalității de calcul al taxei, singurele elemente necesare fiind cele referitoare la consumul de medicamente pe fiecare canal de eliberare.

Înalta Curte reține că, prin aceeași adresă, Consiliul Concurentei a comunicat recurentei că, pentru exercitarea actului de justiție, instanțele de judecata au acces la toate informațiile pe care le consideră necesare, iar transmiterea informațiilor solicitate în acest cadru este o obligație ce cade în sarcina oricărei instituții din administrația publică centrala sau locală.

Astfel, recurenta-pârâtă avea posibilitatea, fără a încălca dispozițiile legale din materia concurenței, să comunice date privind identitatea furnizorilor, aceste date urmând a fi luate în considerare la efectuarea expertizei contabile.

În ceea ce privește critica privind obligarea recurentei Casa Națională de Sănătate la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 21.985 RON, instanța de recurs constată caracterul nefondat al acesteia.

Potrivit legii, cheltuielile de judecată vor fi suportate în final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Principiul enunțat este consacrat, în mod expres, în art. 453 C. proc. civ. care dispune:

"(1) Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

Art. 453 C. proc. civ., fără a menționa in terminis, induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă și implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată.

Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri, acțiune ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obține solicitările formulate în cererea de chemare în judecată.

Pe lângă principiul culpei procesuale, există și alte principii care se impun a fi respectate pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată.

În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Prima instanță a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale, doctrină și jurisprudență. Pe de altă parte, nu poate fi contestată culpa procesuală a recurentei atâta vreme cât acțiunea intimatei-reclamante a fost admisă, este adevărat doar în parte (aspect ce nu poate determina neacordarea cheltuielilor de judecată) fiind dispusă de către instanța de fond anularea adresei emise de către recurentă nr. MS/FD/4700/31.10.2013 precum și adresa de răspuns nr. x/11.12.2013.

În jurisprudența CEDO s-a stabilit cu valoare de principiu regula conform căreia partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Din perspectiva CEDO pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real, caracterul rezonabil și caracterul necesar.

Se poate observa că, atât condițiile impuse de legislația națională, cât și cele impuse de jurisprudența CEDO sunt întrunite în litigiul de față, condiții ce au fost avute în vedere de prima instanță atunci când a dispus acordarea cheltuielilor de judecată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond în mod corect a dispus acordarea cheltuielilor de judecată.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru aceste considerente, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursurile ca fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele-pârâte Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 2623 din 12 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenții-pârâți, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON reprezentând parte din onorariul de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2022.