ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2649/2021

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, la data de 13.02.2018, sub nr. x/2018, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate au solicitat:

- anularea parțială a actelor administrative emise de CNAS în temeiul O.U.G. nr. 77/2011, pentru includerea nelegală a valorilor TVA și a marjelor de distribuție și de retail (adaosuri comerciale) în consumul individual de medicamente comunicat DAPP, respectiv:

Totodată, reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea litigiului.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 3965 din 5 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, având ca obiect "anulare act administrativ", au fost anulate adresele nr. x/27.07.2017 și nr. y/30.10.2017 și a fost obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 100 RON reprezentând taxa de timbru.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică se referă la reținerile instanței de fond referitoare la includerea TVA în valorile comunicate reclamantei, cu referire la incidența Deciziei nr. 39/2013 a Curții Constituționale.

Recurenta apreciază că Decizia Curții Constituționale nr. 39/05.02.2013 nu poate produce efecte și în prezenta cauză, având în vedere dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ care menționează că; "în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmare a unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I".

Pe de altă parte, apreciază că jurisprudența Curții Constituționale a statuat că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică numai în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, iar prezenta cauză nu se afla pe rolul Curții de Apel București la data publicării deciziei invocate de reclamantă.

Prezentul dosar a fost depus pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 13.02.2018, iar Decizia nr. 39/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 20.02.2013, situație în care prezenta cauză nu poate fi considerată cauză pendinte.

Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 319 din 27 martie 2012, publicată în M.O. nr. 274 din 25 aprilie 2012, Partea I, că în dosarele care au fost introduse pe rolul instanței după data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale, chiar dacă acțiunea a fost introdusă în termenul de prescripție al dreptului, partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei Curții Constituționale, din perspectiva acesteia fiind vizat un raport juridic epuizat.

Pronunțarea unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme legale nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, întrucât, prin crearea situației litigioase, partea ar viza modificarea raporturilor juridice existente.

Or, o asemenea situație ar contraveni flagrant prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră expres efectul ex nune al deciziilor instanței constituționale.

Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 249 din 21 mai 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății:

"Dispozițiile art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, în forma sa inițială, aplicabile în anul 2011, nu prevedeau expresis verbis că în baza de calcul asupra căreia se aplică procentul "p" se include și taxa pe valoarea adăugată, însă, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011 ce completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, respectiv prin introducerea art. 3

1

, s-a prevăzut în mod expres că formula de calcul include și taxa pe valoarea adăugată.

Ulterior, prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013, Curtea, fiind sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3^1, a declarat neconstituțională sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată", chiar dacă prin art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal bugetare, anterioară pronunțării acestei decizii, s-a prevăzut cu claritate că procentul "p" nu se mai aplică și asupra taxei pe valoarea adăugată.

În această situație, analizând evoluția prevederilor legale ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011, ulterior prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 110/2011 s-a prevăzut că "începând cu trimestrul I al anului 2012 contribuția trimestrială [...] se calculează astfel: [...]", "prin valoarea vânzărilor (...) se înțelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, care include și taxa pe valoarea adăugată", pentru ca apoi, potrivit ultimei completări apărute prin Ordonanța Guvernului nr. 17/2012, să fie clarificată această problemă, în sensul că în valoarea vânzărilor asupra căreia se aplică procentul "p" nu se include și taxa pe valoarea adăugată, respectiv că "începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuției trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 (...), unde CTt și BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată (...)".

Astfel, din coroborarea textelor legislative menționate anterior, reiese faptul că taxa pe valoare adăugată la stabilirea contribuției claw-back s-a aplicat exclusiv pentru trimestrele I - III ale anului 2012, și începând cu trimestrul IV al anului 2012, în urma adoptării O.G. nr. 17/2012, taxa pe valoare adăugată a fost eliminată.

De asemenea, recurenta susține că aplicarea contribuției potrivit O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare nu este contrară dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Constituție.

Mecanismul claw-back are în vedere în primul rând rolul de reglementare legală și control al creșterilor de costuri a medicamentelor în sistem, și prin urmare acest mecanism claw-back, cum este reglementat în legislația aplicabilă, nu aduce atingere niciunui principiu de drept fiscal, întrucât acest mecanism presupune întoarcerea sumelor de bani plătite din fonduri publice către finanțator. Acest mecanism a fost adoptat în România ca o sursă suplimentară de venit la bugetul Fondului național unic de asigurări de sănătate și la bugetul Ministerului Sănătății, pentru a asigura accesul neîntrerupt al populației la medicamente.

În cuprinsul art. 56 din Constituție sunt reglementate contribuțiile financiare prin care cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice.

Aliniatul (2) specifică: Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale, iar la alin. (3): Orice alte prestații sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situații excepționale.

Or, tocmai prin lege a fost aprobată această contribuție, situația excepțională fiind a necesității asigurării continuității tratamentului de medicamente pentru asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Precizează că obligația legală de stabilire a sumei la care se plătește contribuția, precum și calculul și declararea contribuției este în sarcina reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011.

De asemenea, dispozițiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 69/2014, menționează în mod expres faptul că stabilirea, calculul și declararea contribuției trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, după deducerea TVA-ului de către aceștia din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Astfel, obligația de deducere a TVA-ului îi revene reclamantei și nicidecum CNAS.

Se precizează că acesta taxa (TVA) a fost eliminată, începând cu trimestrul IV/2012, iar începând cu trimestrul I/2014 (trimestrele care fac obiectul prezentului dosar sunt II și III 2017), legiuitorul a reglementat în mod expres obligația subiecților plătitori de a deduce TVA din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de către CNAS în vederea stabilirii, calculării și declarării contribuției trimestriale.

Valoarea consumului total trimestrial de medicamente suportată din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, se stabilește de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe fiecare plătitor de contribuție. Această valoare se obține prin centralizarea consumului la nivel național pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente medicamentelor din lista depusă la Casa Națională de Asigurări de Sănătate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață pentru care se datorează contribuția trimestrială.

A învederat instanței de judecată faptul că excluderea TVA-ului din consumul centralizat de medicamente comunicat fiecărui deținător de autorizație de punere pe piață (având în vedere consumul de medicamente de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate înregistrat la nivelul CNAS), echivalează cu încălcarea prevederilor legale speciale din legislația națională, întrucât mecanismul clawback presupune includerea TVA-ului în consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul CNAS care este calculat în baza prețului suportat din FNUASS si bugetul Ministerului Sănătății. Acest preț include și TVA, și în mod firesc și consumul înregistrat va include și TVA.

Cea de-a doua critică se referă la reținerile instanței de fond privind includerea adaosurilor comerciale (marjelor de distribuție și de retail) în baza de calcul a Contribuției.

Cu privire la acest aspect, se arată că aspectele circumscrise situației de fapt și de drept privind aspectele reținute de instanța de fond au fost soluționate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 263/2013, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 3 și art. 3A1 alin. (1) - (5) teza întâi din O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările și completările ulterioare, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate invocată.

In ceea ce privește pretinsa discriminare între agenții economici implicați în comercializarea medicamentelor, respectiv deținătorii de autorizații de punere pe piață și ceilalți agenți economici din lanțul de distribuție, cum ar fi distribuitorii, farmaciile sau spitalele private, Curtea Constituțională a statuat că această critică tinde spre modificarea și completarea prevederilor legale existente, în sensul ca plata contribuției claw-back să cadă și în sarcina altor agenți economici din lanțul de distribuție a medicamentelor.

Or, potrivit dispozițiilor Curții, taxa de claw-back este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".

Așadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare.

În aplicarea considerentelor statuate de Curtea Constituțională, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei de claw-back, respectiv "agenții economici" care sunt vizați în mod expres de reglementările O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 665/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76/29.01.2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, Curtea Constituțională a statuat că există două categorii de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, și anume, unii care sunt obligați la plata contribuției trimestriale și alții cărora nu le incumbă această obligație legală.

Diferența dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piață de prima categorie se realizează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.

Or, din această perspectivă, contribuția trimestrială la care sunt obligați acești deținători de autorizații de punere pe piață apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceștia beneficiază de un real avantaj, și anume, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor având, așadar o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri.

Astfel, deținătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piață a medicamentelor și au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuției claw-back.

Totodată, Curtea Constituțională a apreciat faptul că formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuției dă expresie acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia și avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deținătorilor de APP.

Se mai menționează că CCR a reținut în nenumărate rânduri în jurisprudență că, pe de o parte, distribuitorii și farmaciile nu sunt beneficiari ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, ci simpli prestatori de servicii pentru care sunt îndreptățiți la încasarea unui tarif, iar, pe de altă parte, aceștia sunt supuși sistemului fiscal general, respectiv plata taxei pe valoarea adăugată sau impozitul pe profit, precum și faptul că este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei de claw-back, respectiv "agenții economici" care sunt vizați în mod expres de reglementările O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea Curtea Constituțională a reținut faptul că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 s-a instituit obligația legală pentru deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali, de a plăti o contribuție trimestrială, în condițiile stabilite în această ordonanță de urgență, iar în ceea ce îi privește pe "ceilalți actori de pe lanțul de distribuție", Curtea a reținut că aceștia au obligații contractuale.

Nu în ultimul rând, a fost contestată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, recurenta susținând că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții "care cade în pretenții".

În opinia recurentei, culpa procesuală aparține pârâtului în măsura în care nu și-a executat obligațiile, or instituția și-a executat toate obligațiile pe parcursul procesului

Așadar, apreciază că în temeiul art. 452 din Noul C. proc. civ., partea care a câștigat procesul are obligația de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Această parte are sarcina de a proba cuantumul cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat (conform adagiilor latine actori incumbit onus probandi sau ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat).

1.4. Apărările formulate în cauză:

Intimatele reclamante, deși au fost legal citate nu a formulat întâmpinare, prin care să indice apărările lor în legătură cu calea de atac exercitată.

II. Soluția instanței de recurs

Motivele de recurs invocate de pârâtă se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când au fost interpretate sau aplicate greșit normele de drept material.

Prima instanță a dispus anularea actelor administrative prin care au fost comunicate de către pârâtă datele aferente trimestrului II și III ale anului 2017, reținând în principiu două aspecte de nelegalitate și anume nelegalitatea includeri TVA în baza de calcul, și nelegalitatea includerii adaosurilor comerciale în baza de calcul a contribuției.

Concret, prima instanță a reținut că la pct. 3 din adrese se menționează expres că valoarea consumului de medicamente conține TVA, urmând ca aceasta să fie dedusă de fiecare DAPP, însă excluderea TVA ar echivala cu încălcarea prevederilor legale, întrucât consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul C.N.A.S. este calculat în baza prețului de referință suportat de FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, preț ce include și TVA.

Pentru a adopta soluția criticată Curtea de Apel a statuat că în raport de raționamentul avut în vedere de instanța de contencios constituțional la pronunțarea deciziei nr. 39/2013, indiferent de forma diferită a legislației claw-back aplicabilă într-o anumită perioadă, calcularea contribuției prin raportare la o bază ce conține TVA echivalează cu aplicarea unui impozit la impozit.

În dezacord cu opinia primei instanțe, Înalta Curte constată că începând cu trimestrul IV 2012, s-a revenit asupra formulei de calcul a contribuției trimestriale, O.G. nr. 17/2012 (art. 7) reglementând că modalitatea de calcul a contribuției se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din Ordonanță, unde CTt și BAt nu includ TVA.

Se constată că potrivit art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, "CNAS transmite în format electronic persoanelor care au obligația plății acestei taxe, până la finele lunii următoare expirării trimestrului, consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate".

Totodată, prin Decizia nr. 39/2013, CCR a statuat că este neconstituțională calcularea contribuției la o bază de impunere ce are în compunere o altă taxă, respectiv este neconstituțională includerea TVA în baza de impunere a contribuției claw-back. Însă, Curtea Constituțională nu a stabilit că CNAS are obligația de a deduce TVA-ul din valoarea consumului individual, ci a apreciat doar că această contribuție trimestrială nu poate fi calculată la valoarea consumului individual care să cuprindă TVA, iar potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, obligația de a calcula contribuția îi revine deținătorului de autorizație de punere pe piață, în speța de față intimatelor reclamante, acestea având obligația de a deduce TVA-ul înainte de a calcula contribuția trimestrială.

Prin urmare, se observă că formula de calcul menționată în notificările contestate, respectă în totalitate atât prevederile legale ale art. art. 7 din O.G. nr. 17/2012 cât și Decizia CCR nr. 39/2013, având în vedere că CTt și BAt, componente de calcul ale contribuției, nu includ TVA.

Mai mult, dispozițiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 69/2014, menționează în mod expres faptul că stabilirea, calculul și declararea contribuției trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, după deducerea TVA-ului din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Astfel, obligația de deducere a TVA le revine reclamantelor și nicidecum CNAS.

S-a mai reținut că în cazul reclamantelor, contribuția claw-back se calculează prin raportare la prețul medicamentelor incluzând TVA, deoarece prețul de referință suportat din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății include TVA.

Aceste susțineri nu pot fi primite, deoarece așa cum s-a statuat mai sus, legiuitorul a prevăzut expres că modalitatea de calcul a contribuției se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din Ordonanță, unde CTt și BAt nu includ TVA, iar reclamantele nu au produs vreo dovadă a faptului că aceste elemente ar include TVA, pârâta neputând fi ținută să facă o dovadă negativă.

Un al doilea motiv de nelegalitate pentru care actele administrative au fost anulate a constat în includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului trimestrial de medicamente, prima instanță apreciind că taxarea DAPP cu privire la aceste venituri reprezintă o măsură nelegitimă de impunere, care încalcă dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 și principiile privind justa așezare a sarcinilor fiscale și neutralitatea fiscală.

În legătură cu acest motiv de nelegalitate, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 au obligația plății acestei taxe deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, respectiv producătorii și importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piață medicamentele și obțin profit din vânzarea acestora.

Norma legală a art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Prin raportare la art. 1 și art. 5 alin. (4) și (7) din același act normativ, noțiunea de "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție" se definește ca acel consum aferent vânzărilor portofoliului fiecărui deținător de APP și vizează consumul centralizat de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul MS înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv consumul raportat de farmacii, unitățile sanitare cu paturi și centre de dializă care include, adaosuri comerciale și TVA.

Așadar, din textele legale citate mai sus, este evident că legiuitorul a stabilit că taxa se raportează la valoarea consumului de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul MS, iar a accepta poziția procesuală a reclamantelor ar însemna ca instanța de judecată să se substituie legiuitorului și să statueze altfel decât a fost edictată voința acestuia.

În plus, în cauza de față, fiind formulate critici cu privire la efectul textului legal incident, eventualul control de "legalitate", implică în principiu și în principal un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale, în cond. art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită.

Pe de altă parte, trebuie amintit că în mod constant Curtea Constituțională a României s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, nefiind adusă niciun fel de atingere prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că această contribuție trimestrială a fost introdusă ca un mijloc de suplimentare a veniturilor la bugetul FNUASS, pentru a se asigura accesul neîntrerupt al populației la medicamente și vizează interesul general public.

Nu în ultimul rând, susținerile privind includerea adaosurilor comerciale ale distribuitorilor angro și farmaciilor în valoarea consumului centralizat de medicamente, nu pot fi primite, întrucât sunt în contradicție cu cele afirmate de Curtea Constituțională în decizia nr. 263/2013, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1,3 și art. 3A1 alin. (1) - (5) teza întâi din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate invocată.

În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că "această critică tinde spre modificarea și completarea prevederilor legale existente, în sensul ca plata contribuției claw-back să cadă și în sarcina altor agenți economici din lanțul de distribuție a medicamentelor. Or, potrivit dispozițiilor Curții, taxa de claw-back este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".

Mai mult, prin Decizia nr. 665/2014, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 76/29.01.2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, Curtea Constituțională a statuat că "există două categorii de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, și anume, unii care sunt obligați la plata contribuției trimestriale și alții cărora nu le incumbă această obligație legală. Diferența dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piață de prima categorie se realizează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății. Or, din această perspectivă, contribuția trimestrială la care sunt obligați acești deținători de autorizații de punere pe piață apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceștia beneficiază de un real avantaj, și anume, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor având, așadar o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri."

În acest context, nu pot fi confirmate aprecierile primei instanțe care a stabilit că nu pot avea incidență în cauză deciziile CCR citate mai sus, întrucât, în realitate reclamantele sunt nemulțumite de modalitatea legislativă de așezare a taxei în discuție, aspect ce, cu putere de evidență, nu se poate tranșa în fața instanțelor judecătorești, chemate potrivit Constituției să aplice legea, iar nu să o modifice.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune admiterea recursului pârâtei, cu consecința casării hotărârii recurate, iar în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 3965 din 5 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în rejudecare, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.