ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2105/2021

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 23 august 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate anularea parțială a actelor administrative emise de CNAS în temeiul O.U.G. nr. 77/2011, pentru includerea nelegală a valorilor TVA și a marjelor de distribuție și de retail (adaosuri comerciale) în consumul individual de medicamente comunicat DAPP, respectiv: a. Anularea Adresei nr. x/30.01.2017 comunicată electronic de CNAS la data de 30.01.2017 - reprezentând datele comunicate aferente trimestrului IV/2016 (Anexa nr. 3); b. Anularea Adresei nr. x/27.04.2017 comunicată electronic de CNAS la data de 28.04.2017 - reprezentând datele comunicate aferente trimestrului 1/2017 (Anexa nr. 4) c. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1128 pronunțată în data de 12 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1128 pronunțate la 12 martie 2018 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantele A. și B., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat solicitând casarea sentinței și, în rejudecarea pe fond a cererii introductive, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, pentru motivele ce vor fi detaliate în continuare. - nelegalitatea sentinței în ceea ce privește includerea TVA în valorile de consum de medicamente - baza de calcul a contribuției claw back, cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, precum și a principiilor justei așezări a sarcinii fiscale, al certitudinii fiscale, și al legalității actului administrativ. Instanța de fond nu a observat că CNAS a recunoscut că a transmis către reclamante o valoare de consum de medicamente cu includerea TVA, prin apărările făcute în fața instanței, conduită ce vine în contradicție cu prevederile O.U.G. nr. 77/2011, întrucât implică o dublă impozitare ce este contrară principiilor constituționale și fiscale. Apreciază că operațiunea deducerii TVA-ului, indicată de CNAS plătitorilor contribuției clawback, este o operațiune care îi expune pe aceștia la potențiale prejudicii deduse din emiterea de decizii fiscale privind plata de accesorii, în situația unor inspecții fiscale în cadrul cărora nu va fi recunoscut, ca fiind corect, calculul contribuție realizat în funcție de o bază de calcul din care s-a scăzut valoarea TVA. Susține că contribuția trimestrială reglementată de O.U.G. nr. 77/2011, fiind o taxă parafiscală, instrucțiunile CNAS de deducere a TVA din valoarea de consum comunicată nu respectă prevederile art. 3 din Codul fiscal, privind principiul certitudinii impunerii, conform căruia actele administrative privind plata de taxe, impozite și contribuții fiscale trebuie să asigure contribuabilului, reprezentarea clară a obligației sale fiscale de plată. În acest sens, practica judiciară a reținut în mod constant ca fiind nelegale actele administrative emise de CNAS care includ TVA în valorile de consum de medicamente (Decizia civilă nr. 242/2017, decizia civilă nr. 846/2016, ambele pronunțate de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Punctează faptul că recurentele nu sunt în situația persoanelor înregistrate în scop de TVA în România și nu au dreptul de a deduce TVA. - Nelegalitatea sentinței în ceea ce privește includerea adaosurilor comerciale în valorile de consum de medicamente - baza de calcul a contribuției reglementate de O. U. G. nr. 77/2011. Susține că, prin includerea de către CNAS a adaosurilor comerciale aplicate de distribuitori și farmacii în calculul contribuției trimestriale, se profită de o lacună legislativă, întrucât O.U.G. nr. 77/2011 tace sub acest aspect, folosindu-se de oportunitate pentru a specula și aplica prevederile legale în defavoarea persoanelor calificate ca plătitori ai contribuției trimestriale. Aplicarea procentului "p" la valoarea adaosurilor comerciale (venituri care aparțin altor entități decât DAPP - respectiv distribuitorii angro și farmacii) și taxarea DAPP cu privire la aceste venituri reprezintă o măsură nelegitimă de impunere care încalcă dispozițiile exprese ale art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 care prevede că procentul "p" se aplică exclusiv asupra consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de Contribuție. Având în vedere formularea legiuitorului, precum și parcursul medicamentului în piață, este evident că procentul "p" urmează să se aplice exclusiv valorii vânzărilor realizate de fiecare plătitor, cu excluderea adaosurilor comerciale de distribuție și de farmacie, aceste venituri nefiind realizate de către plătitor (Decizia nr. 846/22.03.2016 pronunțată de ICCJ, secția de contencios administrativ și fiscal). Pentru toate argumentele prezentate în recurs, s-a solicitat instanței de recurs să se constate că respingerea acțiunii în ceea ce privește nelegala includere a TVA și a adaosurilor comerciale, în valoarea de consum de medicamente - bază de calcul a contribuției - este nelegală, rezultând dintr-o aplicare eronată a prevederilor legale aplicabile.

Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. A susținut că, în cauză, criticile recurentei cu privire la sentința recurată sunt nefondate, întrucât instanța de fond a analizat și aplicat în mod corect dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 24 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 1 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de motivul de casare invocat, constată recursul nefondat, pentru considerentele ce urmează. Prin Adresa nr. x/30.01.2017, pârâta CNAS a comunicat reclamantelor, în calitatea lor de deținătoare de autorizații de punere pe piață medicamente, prin reprezentantul lor legal C. S.R.L., în conformitate cu prev. O.U.G. nr. 77/2011, valoarea procentului p pentru trimestrul IV al anului 2016 - 18,89%, " unde elementele CTt și Bat din formula de calcul a procentului "p" prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, aprobată prin Legea nr. 184/2015, cu modificările și completările și la art. 7 din O.G. nr. 17/2012, nu includ taxa pe valoarea adăugată, Bat este de 1.515 milioane RON, iar CTt este de 1.867.776.030,59 RON". La fel, prin Adresei nr. x/27.04.2017, pârâta CNAS a comunicat reclamantei, în calitatea sa de deținătoare de autorizații de punere pe piață medicamente, în conformitate cu prev. O.U.G. nr. 77/2011, valoarea procentului p pentru trimestrul I al anului 2017 - 19,86%, " unde elementele CTt și Bat din formula de calcul a procentului "p" prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, aprobată prin Legea nr. 184/2015, cu modificările și completările și la art. 7 din O.G. nr. 17/2012, nu includ taxa pe valoarea adăugată, Bat este de 1.515 milioane RON, iar CTt este de 1.890.492.108,81 RON". În cuprinsul ambelor notificări există precizarea că "Din valoarea consumului total trimestrial de medicamente (CTt) menționată la punctul 1 s-a exclus valoarea consumului pentru medicamentele prevăzute la art. 12 din O.U.G. nr. 77/2011cu modificările și completările ulterioare pentru care s-au încheiat contracte cost-volum/cost-volum-rezultat, în condițiile legii", respectiv că "Valoarea aferentă consumului de medicamente pentru trimestrul/…/este prevăzută în Anexă și conține TVA, urmând ca aceasta să fie dedusă de fiecare persoană obligată la plata contribuției trimestriale, conform prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 aprobată prin Legea nr. 184/2015, cu modificările și completările ulterioare". Recursul reclamantelor privește două aspecte majore supuse judecății în faza procesuală a recursului, referitoare la nelegalitatea sentinței în ceea ce privește includerea TVA și a adaosurilor comerciale în valorile de consum de medicamente - baza de calcul a contribuției reglementate de O. U. G. nr. 77/2011. Critica vizând nelegalitatea sentinței în ceea ce privește includerea TVA în valorile de consum de medicamente - baza de calcul a contribuției reglementate de O.U.G. nr. 77/2011 este nefondată. Recurentele au susținut că nelegalitatea sentinței sub acest aspect se referă la greșita aplicare a legii de către prima instanță prin considerarea ca fiind opozabile erga omnes a deciziilor Curții Constituționale de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate. Înalta Curte constată că raționamentul efectuat de către recurente, în sensul că soluțiile de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate nu produc efecte erga omnes, nu poate fi validat. Chestiunea invocată de recurente antamează o problemă de principiu, respectiv aceea a forței juridice a deciziilor date de Curtea Constituțională prin care se resping ca nefondate excepțiile de neconstituționalitate. Or, cercetând în mod coroborat prevederile art. 29 și 30 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că, deși există o diferență de efecte juridice între decizia de admitere și decizia de respingere a excepției de neconstituționalitate, ambele tipuri de decizii sunt obligatorii atât în ceea ce privește dispozitivul, cât și în ceea ce privește considerentele atașate acestuia. Cu alte cuvinte, o decizie de respingere a excepției de neconstituționalitate este în egală măsură opozabilă erga omnes și obligatorie, până la pronunțarea unei decizii de admitere; astfel, faptul că pronunțarea unei decizii de respingere a excepției de neconstituționalitate pe fondul acesteia nu împiedică o nouă sesizare nu poate duce la concluzia că această decizie este lipsită de opozabilitate erga omnes. Argumentul final este dat de conținutul art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit căruia: "(4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor." Cum prevederea constituțională nu distinge, este evident că are în vedere atât deciziile de admitere a excepției de neconstituționalitate, cât și deciziile de respingere. Ca urmare, argumentul invocat de recurente nu poate fi reținut. În al doilea rând, recurentele au invocat faptul că instanța fondului nu a avut în vedere corecta aplicare a prevederilor art. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora formula de calcul a contribuției nu are în vedere și valoarea TVA, iar includerea TVA trebuie să fie precizată ca atare în textul de lege. Se invocă în esență faptul că CNAS are obligația să determine și să comunice persoanelor juridice plătitoare a contribuției strict valorile individuale de consum trimestrial de medicamente din sistemul public al asigurărilor de sănătate. Strâns legate de acest argument sunt și motivele de recurs următoare, prin care recurentele au invocat faptul că aplicarea contribuției la valori de consum de medicamente care includ TVA și instruirea plătitorilor contribuției să își "deducă" TVA-ul din valorile comunicate reprezintă o dublă impozitare, situație contrară principiul justei așezări a sarcinilor fiscale prevăzut de art. 56 din Constituție, respectiv faptul că instrucțiunile CNAS de deducere a TVA din valoarea de consum comunicată nu respectă prevederile art. 3 din Codul fiscal, potrivit cărora, impozitele și taxele se bazează principiul certitudinii impunerii. Înalta Curte constată că prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 statuează următoarele: "Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuția, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include și TVA suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate". Dacă textul art. 7 din O.G. nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare precizează expres că, începând cu trimestrul I 2014, la calculul contribuției trimestriale CTt și BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată, în ceea ce privește consumul aferent vânzărilor plătitorului de contribuție, este aplicabil, mutatis mutandis raționamentul Curții Constituționale din Decizia nr. 39/2013, care a constatat că sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 3^1 alin. (5) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, astfel cum a fost completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile sănătății și protecției sociale, este neconstituțională. Or, art. 3 1 alin. (5) statua că "Prin valoarea vânzărilor, în sensul alin. (1) - (3), se înțelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, care include și taxa pe valoarea adăugată", iar prin trimiterile la valoarea vânzărilor în sensul alin. (1)-(3) se au în vedere toate vânzările la care reglementarea anterioară se referea, astfel: "Vit = valoarea vânzărilor individuale trimestriale de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății; Vitr = valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referință ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății; VTt = valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății; VTtr = valoarea vânzărilor de medicamente totale trimestriale de referință suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății". Prin urmare, atunci când a analizat excepția de neconstituționalitate și a statuat în sensul celor arătate mai sus, al neconstituționalității includerii TVA, Curtea Constituțională a avut în vedere inclusiv valoarea vânzărilor individuale ale deținătorului de autorizație. Or, modificarea adusă art. 5 alin. (3) prin O.U.G. nr. 69/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul sănătății și pentru modificarea unor acte normative prevede că persoanele obligate la plata contribuției sunt cele care își calculează taxa de plată, procedând ele însele la deducerea TVA-lui din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Reține, astfel, Înalta Curte că prima instanță a realizat o corectă aplicare a legii, prin raționamentul că, atât timp cât TVA nu se include în baza de calcul a taxei, este irelevant din perspectiva impunerii faptul că valoarea transmisă de CNAS este cu TVA. De altfel, modalitatea în care a procedat pârâta a fost validată prin chiar considerentele deciziilor Curții Constituționale, care a reținut că stabilirea, calculul și declararea contribuției trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia după deducerea TVA de către acestea din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Împrejurarea că este sarcina reclamantelor să procedeze la deducerea TVA din valoarea consumului trimestrial de medicamente comunicată de pârâta CNAS și să își calculeze propria contribuție nu poate fi contrară principiul justei așezări a sarcinilor fiscale prevăzut de art. 56 din Constituție și nici principiului certitudinii impunerii, deoarece operațiunile de calcul ce trebuie efectuate de către persoana impozabilă nu depășesc cadrul unor operațiuni contabile specifice desfășurării activității obișnuite a reclamantelor, iar acestea pot fi supuse oricând verificărilor de către organele competente. Înalta Curte va respinge critica vizând faptul că instanța de fond nu a observat că recurentele nu sunt în situația persoanelor înregistrate în scop de TVA în România și nu au dreptul de a deduce TVA, întrucât dispozițiile legale incidente sunt conforme Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 112/2006/CE privind sistemul comun al TVA, aplicabilă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, iar societățile reclamante sunt "persoane impozabile" ce desfășoară activitate economică. Motivul de recurs referitor la nelegalitatea sentinței sub aspectul includerii adaosurilor comerciale în valorile de consum de medicamente - baza de calcul a contribuției reglementate de O. U. G. nr. 77/2011 este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Înalta Curte a înlăturat deja argumentul legat de inopozabilitatea deciziilor Curții Constituționale de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate, fiind valabile rațiunile deja expuse în cadrul punctului 5.2.1 din prezentele considerente. În legătură cu restul criticilor, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, au obligația plății acestei taxe deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, respectiv producătorii și importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piață medicamentele și obțin profit din vânzarea acestora. Norma legală a art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție. Prin raportare la art. (1) și art. 5 alin. (4) și (7) din același act normativ, noțiunea de "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție" se definește ca acel consum aferent vânzărilor portofoliului fiecărui deținător de APP și vizează consumul centralizat de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul MS înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv consumul raportat de farmacii, unitățile sanitare cu paturi și centre de dializă care include, adaosuri comerciale și TVA. Așadar, din textele legale citate mai sus, este evident că legiuitorul a stabilit că taxa se raportează la valoarea consumului de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul MS, iar a accepta poziția procesuală a reclamantelor ar însemna ca instanța de judecată să se substituie legiuitorului și să statueze altfel decât a fost edictată voința acestuia. În plus, trebuie amintit că în mod constant Curtea Constituțională a României s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare, nefiind adusă niciun fel de atingere prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că această contribuție trimestrială a fost introdusă ca un mijloc de suplimentare a veniturilor la bugetul FNUASS, pentru a se asigura accesul neîntrerupt al populației la medicamente și vizează interesul general public. Nu în ultimul rând, susținerile privind includerea adaosurilor comerciale ale distribuitorilor angro și farmaciilor în valoarea consumului centralizat de medicamente, nu pot fi primite, întrucât sunt în contradicție cu cele afirmate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 263/2013, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 3 și art. 3 1 alin. (1) - (5) teza întâi din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate invocată. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că "această critică tinde spre modificarea și completarea prevederilor legale existente, în sensul ca plata contribuției claw-back să cadă și în sarcina altor agenți economici din lanțul de distribuție a medicamentelor. Or, potrivit dispozițiilor Curții, taxa de claw-back este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Mai mult, prin Decizia nr. 665/2014, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 76/29.01.2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, Curtea Constituțională a statuat că "există două categorii de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, și anume, unii care sunt obligați la plata contribuției trimestriale și alții cărora nu le incumbă această obligație legală. Diferența dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piață de prima categorie se realizează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății. Or, din această perspectivă, contribuția trimestrială la care sunt obligați acești deținători de autorizații de punere pe piață apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceștia beneficiază de un real avantaj, și anume, au certitudinea vânzării și încasării contravalorii medicamentelor având, așadar o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri." Nu poate fi reținută susținerea recurentelor referitoare la nerelevanța deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în cauză, întrucât ele analizează neconstituționalitatea O.U.G. nr. 77/2011 în integralitatea ei, față de considerentele Deciziei nr. 484/2014 a instanței constituționale. Astfel, este evident că paragraful 37 din decizia menționată dezleagă problema de drept referitoare la includerea adaosurilor comerciale ale distribuitorilor: "37. În plus, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuției trimestriale reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, "Ministerul Sănătății Publice stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății publice, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală (OTC)." În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie*1). Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus." De altfel, chestiunea legală de includerea adaosurilor comerciale ale distribuitorilor este strâns legată de chestiunea existenței unei eventuale situații discriminatorii între deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pe de-o parte, și ceilalți actori de pe lanțul de distribuție (distribuitori angros și farmacii), neputându-se analiza una dintre acestea cu excluderea totală a celeilalte. Înalta Curte constată și caracterul nefondat al criticilor privind încălcarea principiului justei așezări a sarcinii fiscale și a principiului libertății contractuale, toate argumentele aduse de recurente având legătură cu aspecte de oportunitate comercială, iar nu cu aspecte de nelegalitate a modalității de aplicare a legii de către prima instanță, în contextul în care deciziile instanței constituționale au statuat concordanța prevederilor legii cu Constituția. În ceea ce privește argumentul că aplicarea procentului "p" la valoarea adaosurilor comerciale (venituri care aparțin altor entități decât DAPP - respectiv distribuitorii angro și farmacii) și taxarea DAPP cu privire la aceste venituri reprezintă o măsură nelegitimă de impunere care încalcă dispozițiile exprese ale art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, deoarece acesta prevede că procentul "p" se aplică exclusiv asupra consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, acesta nu face decât să reia motivul de casare analizat anterior. Înalta Curte constată că în mod corect pârâta CNAS a comunicat reclamantelor prin reprezentantul lor legal C. S.R.L., valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din prețul final al acestor medicamente, suportată din fondurile publice, chiar dacă prețul final include și eventuale adaosuri practicate de agenții economici interpuși în lanțul de distribuție, pentru că astfel este așezată sarcina fiscală prin actul normativ aplicabil, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind motiv de nelegalitate al actelor administrative. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.