ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3481/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3481/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței de fond
Prin acțiunea
formulată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ
și fiscal, reclamantul M.M. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Sănătății
solicitând ca în temeiul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 să fie obligat
pârâtul să-i comunice un răspuns scris la sesizarea sa din data de
22
noiembrie
2011, transmisă
pârâtului prin e-mail.
Prin sentința nr. 373
din 12 septembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ
și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel
prima instanță a reținut că reclamantul M.M. a adresat pârâtului Ministerul Sănătății
o cerere prin care a solicitat să i se comunice care sunt bazele de tratament și
stațiunile balneoclimaterice cu acces gratuit la care poate face tratament și care
este procedura de înscriere la acestea.
A apreciat prima instanță
că acțiunea reclamantului nu se circumscrie prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004, potrivit căruia „se poate adresa instanței de contencios administrativ
cel ce se considera vătămat într-un drept al său recunoscut de lege, printr-un act
de autoritate sau prin refuzul de a i se recunoaște un asemenea drept pțrintr-un
act administrativ", având în vedere că cererea formulată constituie o solicitare
de informații și nu de obligare la emiterea unui act administrativ de autoritate,
adică producător de efecte juridice în planul dreptului administrativ.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri
a declarat recurs reclamantul, M.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac
recurentul - reclamant, susține, în esență că instanța de fond a dat o interpretare
eronată cererii sale întemeiată pe dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea
nr. 554/2004. Se menționează că acțiunea sa se circumscrie dispozițiilor art. 1
alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât intimatul-pârât Ministerul Sănătății
nu a răspuns solicitării sale în termen de 30 de zile, situație în care solicită
casarea sentinței recurate și obligarea autorității pârâte să-i răspundă la adresa
înaintată și totodată să se dispună obligarea aceleiași autorități la plata unei
penalități pe zi de întârziere, precum și fixarea unui termen de executare.
În acest sens au fost
depuse și concluzii scrise de către recurentul-reclamant.
Intimatul-pârât Ministerul
Sănătății a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca
nefondat, pe de o parte pentru faptul că din verificările efectuate de către Compartimentul
Relații Publice nu a rezultat că recurentul–reclamant a adresat vreo cerere autorității,
iar pe de altă parte, acțiunea reclamantului nu se circumscrie prevederilor
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea recurentului fiind o solicitare
de informații.
Soluția instanței de
recurs
Înalta Curte analizând
recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul
cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru
considerentele ce urmează a fi expuse.
Din înscrisurile ce se
află la filele dosarul de fond rezultă că recurentul-reclamant a înaintat o adresă
autorității pârâte prin care a solicitat să-i fie comunicate bazele de tratament
și stațiunile balneoclimaterice cu acces gratuit la care poate efectua tratament
și care este procedura de înscriere, pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004.
Se constată că solicitarea
a fost remisă electronic la adresa de e-mail
RRR.ro
, indicată de autoritatea pârâtă ca fiind
cea la care primește corespondența electronică pentru petiții, astfel că susținerile
acestei autorități referitoare la faptul că nu a primit solicitarea recurentului
- reclamant sunt contrazise de înscrisurile atașate cauzei, iar cele reținute de
instanța de fond cu referire la acest aspect, în cuprinsul hotărârii recurate, nu
au constituit obiectul vreunor critici ale acesteia.
Prin urmare, situația
de fapt a fost corect reținută de prima instanță.
În altă ordine, se reține
că prin adresa înaintată autorității pârâte reclamantul a solicitat să-i fie comunicate
bazele de tratament și stațiunile balneoclimaterice cu acces gratuit pentru beneficiarii
Legii nr. 341/2004, republicată.
Informațiile solicitate
sunt informații publice.
Este adevărat că în raport
de dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se asimilează actelor administrative
unilaterale și faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, ceea ce
echivalează cu noțiunea de „nesoluționarea în termenul legal a unei cereri”, astfel
cum este definită în art. 2 alin. (1) lit. h) din aceeași lege.
Însă, recurentul–reclamant
nu a justificat și dovedit care este dreptul vătămat ori interesul legitim lezat
care au determinat promovarea acțiunii în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004.
În acest context, în mod
corect instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului nu se circumscrie prevederilor
art. 1, alin. (1) din legea menționată.
Față de considerentele
expuse, instanța de recurs apreciază criticile formulate ca fiind nefondate și,
în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1), teza II-a C. proc. civ., art. 20 din
Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul
recurentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamantul M.I. împotriva sentinței nr. 373 din 12 septembrie 2011 a Curții
de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie
2012.