ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4096/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată inițial Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.P.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în principal, anularea deciziilor nr. 3396 din 13 noiembrie 2015 și nr. 2066 din 31 august 2015, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii de 5.000 RON cu avertisment.

Prin sentința civilă nr. 5034 din 20.09.2016 a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința nr. 3792 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.P.R.L, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A. S.P.R.L., criticând hotărârea atacată și solicitând casarea în tot a sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea contestației așa cum a fost formulată.

Se susține că plecând de la premisa că acțiunile unei societăți aflate sub incidența legii insolvenței sunt suspendate de drept de la tranzacționare se apreciază că în cauză se suspendă și aplicabilitatea legislației privind piața de capital, aceasta neputând avea efecte asupra unei societăți ale cărei acțiuni sunt suspendate.

De asemenea, se apreciază că măsura amendării subscrisei apare ca fiind nefondată, în condițiile în care recurenta a procedat în conformitate cu prevederile legale la notificarea Autorității de Supraveghere Financiară cu privire la deschiderea procedurii de insolvență asupra societății în cauză și incidența prevederilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 19 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză magistratul raportor a reținut faptul că recurenta nu a achitat taxa judiciară datorată pentru soluționarea căii de atac formulate și că recursul a fost declarat cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, fiind tardiv formulat.

La data de 9.11.2017, recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința recurată a fost comunicată reclamantei la data de 16 decembrie 2016, iar cererea de recurs a fost depusă la instanța de fond la data de 4 ianuarie 2017, în condițiile în care ultima zi de declarare a recursului era data de 2 ianuarie 2017, zi liberă, motiv pentru care ultima zi a fost prelungită în prima zi lucrătoare, data de 3 ianuarie 2017, o zi de marți.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

În cauză nu s-a invocat existența vreuneia dintre situațiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituția repunerii în termen.

Cum în cauză, recurenta-reclamantă nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, se va constata că recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, sub aspectul cerințelor de formă prevăzute de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. SPRL administrator judiciar al S.C. B. S.A. împotriva sentinței nr. 3792 din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2017.