ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2560/2020

Ședința publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, la 15.04.2016, reclamantul A. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, să dispună anularea deciziilor A.S.F. nr. 3233/29.10.2015 și nr. 2064/31.08.2015, iar, în subsidiar reindividualizarea sancțiunii aplicate, în sensul înlocuirii acesteia cu avertisment.

Prin sentința civilă nr. 3146 din 19 octombrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. B. prin administrator judiciar A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraghere Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. B. prin administrator judiciar A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, în principal, anularea deciziilor A.S.F. nr. 3233/29.10.2015 și nr. 2064/31.08.2015, iar, în subsidiar, reindividualizarea sancțiunii aplicate, în sensul înlocuirii acesteia cu avertisment.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut, ca prim motiv de recurs împrejurarea că administratorul judiciar nu se regăsește în enumerarea din art. 2 alin. (1) lit. a) și d) coroborat cu art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 93/2012, care indică entitățile asupra cărora A.S.F. își exercită atribuții de autorizare, reglementare, supraveghere și control și pe cale de consecință decizia de aplicare a amenzii a fost emisă împotriva unei entități juridice lipsite de calitate procesuală pasivă.

Totodată, recurentul susține că potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, sancționarea administratorului judiciar o poate face doar judecătorul sindic, astfel argumentele instanței de fond cu privire la dreptul conferit intimatei de a snacționa un administrator judiciar în temeiul art. 8 alin. (2) din Legea nr. 151/2014 este nefondat.

Practic, prin acesta motivare, instanța de soluționare a acțiunii oferă intimatului, în raport de judecătorul sindic care instrumentează dosarul de insolvență deschis împotriva societății B. S.A., superioritate în controlul exercitat asupra administratorului judiciar, soluție netemeinică.

Un ultim motiv de recurs în susținerea ideii că reclamantul nu are calitatea de subiect activ al contravenției, se referă la împrejurarea că societății B. S.A. nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, astfel că obligația de a convoca adunarea generală îi revine administratorului special, deci nu administratorului judiciar, care, într-o astfel de ipoteză are doar sarcina de a supraveghea activitatea debitoarei. Invocă, în acest sens dispozițiile art. 20 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Totodată, recurenta arată că acțiunile B. S.A. erau suspendate de la tranzacționare din cauza procedurii de insolvență în care se afla societatea, motiv pentru care conduita sancționată nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 151/2014. Decizia instanței de fond a nesocotit normele de drept reglementate prin legea anterior enunțată.

Astfel, în condițiile în care piața RASDASQ urma să fie desființată, este cu atât mai evident că prevederea nu putea fi aplicată unei societăți în insolvență, mai ales dacă avem în vedere fundamentarea Directivei nr. 2004/39 a Comisiei Europene, din care rezultă că scopul întregii proceduri a fost acela de asigurare a protecției investitorilor străini.

Se mai susține că amenda aplicată este nelegală și din perspectiva dispozițiilor art. 3 și 4 lit. c) din Legea nr. 151/2014, din aceste dispoziții legale rezultând că singura sancțiune care poate fi aplicată în ipoteza în care nu are loc convocarea adunării generale în condițiile art. 2 alin. (1) este imposibilitatea tranzacționării ulterioare a acțiunilor pe o piață reglementată.

Or, motivarea instanței referitoare la imposibilitatea acționarilor de a tranzacționa acțiunile lor pe o piață reglementată este netemeinică, deoarece, acțiunile au fost suspendate de drept la data intrării în vigoare a Legii nr. 151/2014, respectiv la data aplicării amenzii, în prezent fiind retrase de la tranzacționare pe BVB - piața RASDAQ.

Mai arată reclamantul că a intervenit prescripției dreptului de a aplica sancțiunea contravențională raportat la dispozițiile art. 2 din Legea nr. 151/2014, termenul începând să curgă la 27.10.2014 și expirând la data de 25.02.2015, nu la 25.03.2015 cum, în mod eronat a reținut instanța. Tot astfel, data săvârșirii contravenției a fost 26.02.2015 și nu 26.03.2015, cum a reținut instanța, termenul de prescripție fiind împlinit la data de 26.08.2015.

S-a mai reținut în mod eronat că ulterior aplicări amenzii, reclamantul a fost cel care a declanșat procedura prevăzută de Legea nr. 151/2014 și de Regulamentul A.S.F. pentru ipoteza în care se află societatea B. S.A., respectiv când nu a avut loc convocarea adunării generale a acționarilor în condițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014.

Ultima critică a reclamantei vizează sancțiunea aplicată, care în opinia acesteia nu respectă criteriile legale de individualizare a sancțiunii aplicate. Astfel, instanța de fond nu a avut în vedere că administratorul judiciar nu a acționat cu vinovăție sub aspectul laturii subiective a contravenției prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 151/2014.

Intimata pârâtă Autoritatea de Supraghere Financiară a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Aspecte de fapt și de drept relevante

Se reține că prin Decizia ASF nr. 2064/31.08.2015, s-a dispus sancționarea administratorului judiciar A. al S.C. B. S.A., cu amendă în cuantum de 5.000 RON, întrucât, administratorul judiciar nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile și obligațiile aferente funcției deținute încălcând astfel dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

Împotriva Deciziei A.S.F. nr. 2064/31.08.2015 reclamanta-recurentă a formulat plângere prealabilă soluționată prin Decizia nr. 3233/29.10.2015, în sensul respingerii acesteia.

Prin sentința civilă nr. 3146 din 19 octombrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea privind anularea deciziilor A.S.F. nr. 3233/29.10.2015 și nr. 2064/31.08.2015 formulată de reclamanta S.C. B. prin administrator judiciar A., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut printre altele că Legea nr. 151/2014 nu conține dispoziții speciale cu privire la termenul în care poate fi aplicată sancțiunea contravențională, astfel că devin aplicabile prevederile art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, acest act reprezentând dreptul comun în materia răspunderii contravenționale, conform cărora aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Or, apreciind ca dată de săvârșire a contravenției, data de 26.03.2015, acesta fiind momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al aplicării sancțiunii contravenționale prevăzut de art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2002, instanța de fond a constatat legalitatea Decizia nr. 2064/31.08.2015, termenul de 6 luni împlinindu-se la 26.09.2015, deci ulterior aplicării sancțiunii contravenționale prin decizia antemenționată.

În ceea ce privește motivul de recurs formulat de către reclamanta S.C. B. S.A. vizând prescripția dreptului de a aplica sancțiunea, Înalta Curte constată, în dezacord cu reținerile instanței de fond, că, în mod corect, a precizat recurenta că potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate, termenul de la care începe să curgă termenul de prescripție al aplicării sancțiunii contravenționale este de 120 de zile, nu de 150 zile.

Astfel, relevant în speță este aspectul potrivit căruia la data de 27 octombrie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 774 din 24 octombrie 2014.

Totodată, dispozițiilor art. 2 alin. (1): "Consiliile de administrație/directoratele societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe Piața RASDAQ sau pe piața acțiunilor necotate au obligația sa convoace si să efectueze demersurile necesare pentru desfășurarea adunărilor generale extraordinare ale acționarilor, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în condițiile stabilite de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu scopul dezbaterii de către acționari a situației create de lipsa cadrului legal de funcționare a Pieței RASDAQ, precum și pentru ca aceștia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor einise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare".

În același sens, în mod greșit instanța de fond a reținut, raportat la data de 27 octombrie 2014 de când începe să curgă termenul de 120 zile, data de 25.03.2015, în loc de 25.02.2015, ca fiind ultima zi în care putea fi convocată adunarea generală a acționarilor.

Or, față prevederile legale mai sus citate, data de la care începe să curgă termenul de prescripție al aplicării sancțiunii contravenționale este 25.02.2015. Așadar, cum în mod corect a arătat recurenta data săvârșirii contravenției este 26.02.2015, iar nu 26.03.2015, cum eronat a reținut instanța de fond.

Mergând pe același raționament, în limite criticilor formulate de către recurentă vizând termenul de prescripție de 6 luni, Înalta Curte arată că acesta s-a împlinit la data de 26.08.2015, iar nu la data de 26.09.2015, Decizia nr. 2064, contestată în cauză, emisă la data de 31.08.2015 fiind în mod evident prescrisă.

Față de considerentele instanței de fond intrate sub putere de lucru judecat vizând aplicarea termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în mod corect a precizat recurenta că decizia nr. 2064/31.08.2015 a fost emisă ulterior împlinirii termenului de prescripție.

Totodată, Înalta Curte arată că pârâta precizează în cuprinsul întâmpinării la punctul 2.4 că instanța de fond a reținut greșit că a intervenit prescripția dreptului de aplica sancțiunea având în vedere termenul de prescripție de 6 luni de la data săvârșirii faptei prevăzut de art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul de față fiind incidente dispozițiile art. 21 din O.U.G. nr. 93/2012.

Mai mult, arată pârâta că în ceea ce privește sancțiunile aplicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 2/2001 prevăd o derogare în sensul că termenul de prescripție a aplicării sancțiunii este de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

Deși raționamentul pârâtei este corect și întemeiat pe dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține că aceasta nu a recurat considerentele sentinței de fond vizând reținerea în mod eronat a termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor în locul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 278 din Legea nr. 297/2004, astfel încât acestea rămân în puterea lucrului judecat.

Prin urmare, judecând în limitele motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constatând prescrisă acțiunea, arată că nu au relevanță celelalte motive de recurs, astfel încât va lăsa neanalizate celelalte critici circumscrise cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de către recurenta-reclamantă.

Temeiul juridic al soluției adoptate de instanța de recurs

Față de cele arătate mai sus, înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.A. prin administrator judiciar A. împotriva sentinței civile nr. 3146 din data de 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscalși va casa sentința atacată. în rejudecare, va admite acțiunea și va dispune anularea nr. 3233/29.10.2015 și Decizia nr. 2064/31.08.2015 emise de către pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.A. prin administrator judiciar A. împotriva sentinței civile nr. 3146 din data de 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VUI-a contencios administrativ și fiscal,

Casează în tot sentința recurată și, în rejudecare:

Admite acțiunea și anulează Decizia nr. 3233/29.10.2015 și Decizia nr. 2064/31.08.2015 emise de către pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2020.