ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2352/2017

Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2/2013 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Direcția Rutieră din cadrul IGPR și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, recunoașterea dreptului de a conduce mopede pe drumurile publice și după data de 19.01.2013, fără obligația de a îndeplini nicio altă formalitate/procedură suplimentară în acest sens, și obligarea autorităților pârâte să emită un înscris în acest sens. De asemenea, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (9) și a O.U.G. nr. 195/2002, în ansamblul lor, față de prevederile art. 11, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 53 și ale art. 148 din Constituția României. În motivarea cererii reclamantul a arătat în esență că deține Certificat de înregistrare eliberat de Serviciul Public Comunitar de Evidență a persoanelor Sector 4 București, pentru categoria Motociclu L6e, marca Axiam și Adeverința de absolvire a unui curs de legislație auto nr. 634 din 26.10.2010 emisă de S.C. B. S.R.L. București. Reclamantul a susținut că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 203/2012, contravin art. 13 alin. (2) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului, privind permisele de conducere, întrucât nici un drept de conducere acordat înainte de 19.01.2013 nu este retras sau restrâns în vreun fel prin dispozițiile Directivei. 1.

Prin întâmpinare, pârâtul IGPR a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 1.

De asemenea, prin întâmpinare, pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 1.

Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, de inadmisibilitate pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 1.4. În ședința publică din data de 12.03.2013, Curtea a respins excepția lipsei calității de reprezentant și a pus în discuția părților admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002, dar și a O.U.G. nr. 195/2002, în integralitatea ei. 1.

Prin încheierea din data de 12.03.2013, Curtea, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002 și a O.U.G. nr. 195/2002 în întregul său și suspendarea judecății. 1.

Prin Decizia nr. 502 din 05 decembrie 2013, a Curții Constituționale, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată de reclamant. 1.

La data de 08.04.2014, s-a dispus repunerea cauzei pe rol, iar reclamantul a formulat o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare, conform art. 267 pct. 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, raportat la art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României. 1.

De asemenea, în raport cu procedura prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii. 1.

Prin sentința nr. 1156 din 8 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă. În raport cu dispozițiile speciale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că excepția de inadmisibilitate a acțiunii trebuie analizată cu precădere, față de cererea de adresare a unor întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene, conform art. 267 pct. 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, raportat la art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, care privește aspecte de fond, respectiv conformitatea unor dispoziții din O.U.G. nr. 195/2002 cu prevederile art. 13 alin. (2) din Directiva 2006/126/CE. Instanța de contencios administrativ, constatând că în cadrul procedurii prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate, a apreciat că nu mai poate soluționa fondul cauzei, astfel încât, a admis excepția de inadmisibilitate și a respins acțiunea ca inadmisibilă. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva sentinței nr. 1156 din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A. și a invocat motivul de casare prevăzut la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. - 1865, coroborat cu prevederile art. 3041 din același cod, susținând, în esență, următoarele critici: - în raport cu Decizia nr. 194/2004 a Curții Constituționale, în ipoteza art. 3041 C. proc. civ. - 1865, recursul constituie o cale de atac cu caracter devolutiv în cadrul căreia, ca și în cazul apelului, instanța de recurs judecă însăși cauza atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei, argumentație care se regăsește și în Decizia nr. 351/2006 a Curții Constituționale, iar în caz contrar ar exista o evidentă încălcare a dispozițiilor art. 6 paragraf 1 din CEDO; - pe fondul cauzei, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 160 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora "persoanele care nu posedă permis de conducere pot conduce mopede pe drumurile publice numai dacă fac dovada că au absolvit un curs de legislație rutieră în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule"; - referitor la Legea nr. 203/2012 care a modificat și completat O.U.G. nr. 195/2002, pentru a transpune anumite prevederi din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20.12.2006 privind permisele de conducere, a susținut că situația persoanelor care au dobândit anterior datei de 12 noiembrie 2012 dreptul de a conduce mopede pe drumurile publice, nu a fost implementată corect, în raport cu art. 13 alin. (2) din Directivă; - instanța de fond a respins fără temei cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene deși, chiar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 502/2013, statuase că ea nu are atribuția de a interpreta normele comunitare pentru a clarifica ori stabili conținutul acestora, întrucât această atribuție revine Curții de Justiție a Uniunii Europene; - or, astfel, cererea de sesizare a CJUE avea prioritate în fața instanței de fond în ceea ce privește excepția de inadmisibilitate ridicată din oficiu de Curtea de apel, preeminența dreptului comunitar fiind un principiu fundamental al CJUE, recunoscut și aplicat de statele membre. În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțate și admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința recunoașterii dreptului său de a conduce mopede pe drumurile publice ulterior datei de 19 ianuarie 2013, fără obligația de a îndeplini nicio procedură suplimentară în acest sens, respectiv obținerea permisului de conducere, și obligarea pârâților de a emite un înscris în acest sens. 2.2. Ministerul Afacerilor Interne și Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București au depus întâmpinări și au susținut, în esență, că recursul formulat este nefondat, soluția fiind legală și temeinică, instanța de fond respingând cu temei cererea de sesizare a CJUE. 2.3. Recurentul-reclamant a depus concluzii scrise, făcând referire la hotărârea dată de CJUE care a fost sesizată de instanța de recurs, precum și la Decizia nr. 502/2013 a Curții Constituționale, pe care a comparat-o cu Decizia nr. 224/2017 a aceleiași Curți, referitoare la obligativitatea permiselor de conducere pentru tractoare, cazurile celor două categorii de vehicule fiind considerate de recurent ca fiind asemănătoare. În concluzie, recurentul-reclamant a cerut instanței de recurs să observe că hotărârea preliminară dată de CJUE nu este contrară admiterii acțiunii sale, așa cum a fost formulată. 3. Soluția și considerentele Înaltei Curți 3.1. Într-adevăr, instanța de fond a lăsat nesoluționată cererea formulată de recurentul-reclamant cu privire la sesizarea CJUE pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, cu motivarea că, în raport cu dispozițiile speciale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că excepția de inadmisibilitate a acțiunii trebuie analizată cu precădere, față de cererea de adresare a unor întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene, conform art. 267 pct. 3 din TFUE, raportat la art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, care privește aspecte de fond, respectiv conformitatea unor dispoziții din O.U.G. nr. 195/2002 cu prevederile art. 13 alin. (2) din Directiva 2006/126/CE. În consecință, contrar soluției Curții de apel, de nesesizare a CJUE, prin încheierea din 12.11.2015, Înalta Curte, în judecarea recursului cu care a fost învestită, a considerat necesară sesizarea CJUE cu următoarea întrebare preliminară: " Dacă prevederile Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului permit Statului Român ca, în cazul conducătorilor de mopede, deținători ai unui înscris oficial care le conferea dreptul să conducă pe drumurile publice anterior datei de 19 ianuarie 2013, să instituie obligativitatea unui permis de conducere pe baza susținerii unor probe/unei examinări similare celorlalte autovehicule, pentru a putea conduce mopedele și după data de 19 ianuarie 2013". 3.2. Prin Hotărârea Curții (Camera a patra) din 26.04.2017, dată în Cauza C-632/15, CJUE a statuat că dispozițiile Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, în special articolul 13 alin. (2) din aceasta, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, adoptată în vederea transpunerii acestei directive în dreptul intern, care pune capăt autorizării de a conduce mopede, fără a deține un permis de conducere a cărui eliberare este condiționată de promovarea unor probe și/sau examinări similare celor impuse pentru conducerea altor autovehicule. În considerentele Hotărârii s-a arătat că, într-adevăr, în condițiile în care mopedele nu intrau în domeniul de aplicare al Directivei 91/439, Directiva 2006/126, care a înlocuit-o, a extins acest domeniu de aplicare și a introdus cerința unui permis de conducere pentru acest tip de vehicul. De asemenea că, începând de la 19 ianuarie 2013, statele membre au fost obligate să instituie o nouă categorie de permise de conducere pentru mopede, în temeiul art. 16 alin. (1) și (2) din directiva menționată, care prevede că acestea aplică reglementarea adoptată pentru transpunerea dispozițiilor respectivei directive. Asemenea permise sunt eliberate, conform art. 7 alin. (1) lit. (b) din Directiva 2006/126, solicitanților care au promovat un test teoretic și, dacă legiuitorul național a decis astfel, au susținut cu succes o probă practică și/sau un examen medical. S-a argumentat că această cerință privind dobândirea de către conducătorii de mopede a unor cunoștințe teoretice și eventual a unor competențe practice vizează creșterea nivelului de siguranță rutieră. în plus, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 54 din concluzii, necesitatea obținerii prealabile a unui permis de conducere face posibilă aplicarea în privința acestora din urmă, în cazul încălcării legislației rutiere, a dispozițiilor naționale în materie de retragere, de suspendare, de reînnoire și de anulare a permisului de conducere. S-a conchis că, în consecință, astfel cum în mod corect au arătat guvernele român și slovac în observațiile lor, o interpretare a art. 13 alin. (2) din Directiva 2006/126 care ar interzice statelor membre să înăsprească condițiile de autorizare a conducerii de mopede pe drumurile publice existente anterior datei de 19 ianuarie 2013 ar împiedica realizarea obiectivului îmbunătățirii siguranței rutiere urmărit de legiuitorul Uniunii. Prin urmare, s-a constatat că atât din interpretarea sistematică, cât și din interpretarea teleologică a Directivei 2006/126 reiese că art. 13 alin. (2) din această directivă nu se referă decât la deținerea unor permise de conducere și a unor documente oficiale echivalente acestora care îl autorizează în mod expres pe titular să conducă. De asemenea, în ceea ce privește mai concret faptele în discuție în litigiul principal, din dosarul de care dispune Curtea a reieșit că reclamantul recurent a fost autorizat să circule în România, înainte de 19 ianuarie 2013, cu un vehicul din categoria mopedelor, în calitate de deținător al unui certificat de înregistrare a unui cvadriciclu, asimilat unui moped, precum și al unui certificat de absolvire a unui curs de legislație rutieră pentru conducerea mopedelor pe drumurile publice. întrucât nu este titular/al unui permis de conducere sau al unui document echivalent, acesta nu poate, așadar, să invoce protecția prevăzută la art. 13 alin. (2) din directiva menționată pentru a i se recunoaște de către autoritatea română competentă dreptul de a continua să utilizeze mopede pe drumurile publice tară a îndeplini formalități suplimentare și pentru a i se remite un document oficial care să ateste acest drept. 3.3. În criticile făcute în concluziile scrise, recurentul-reclamant a afirmat că hotărârea preliminară a CJUE nu ar fi contrară admiterii acțiunii sale, susținerea sa fiind lipsită de temei în raport cu ceea ce rezultă din ceea ce a statuat/declarat CJUE, precum și cu considerentele acesteia, așa cum au fost citate/prezentate mai sus. A mai susținut recurentul, cu alte cuvinte, faptul că Instanța Constituțională, prin Decizia nr. 224/2017 și-ar fi schimbat/reconsiderat jurisprudența față de Decizia nr. 502/2015, susținerea sa fiind nefondată. Astfel, prin Decizia nr. 224/2017 Curtea Constituțională a decis în sensul că: " soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din C. pen., care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituțională". În schimb, în cauza de față, prin Decizia nr. 502/2013 Curtea Constituțională a decis, la sesizarea Curții de apel, respingerea excepției de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 6 pct. 6, art. 20 alin. (1)-(3) și art. 23 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și lit. a) din anexa nr. 1 la ordonanța de urgență sunt constituționale în raport cu criticile formulate. De altfel, Curtea Constituțională, în considerentele Deciziei nr. 502/2013 s-a raportat la prevederile Directivei 2006/126/CE, observând că pct. (13) din preambulul acesteia prevede că "Introducerea unei categorii de permise de conducere pentru mopede va crește, în special, siguranța rutieră în ceea ce privește conducătorii auto cei mai tineri care, conform statisticilor, sunt cei afectați de accidentele rutiere." Totodată art.  1 alin. (1) din directivă stabilește introducerea unui permis de conducere național, bazat pe modelul comunitar din anexa I, iar art. 4 alin. (1) teza întâi din directivă statuează că "Permisul de conducere prevăzut la articolul 1 autorizează conducerea autovehiculelor din categoriile definite în continuare. [...]", iar alin. (2) reglementează cu privire la mopeduri, respectiv categoria AM, definind această categorie. De asemenea, art. 7 alin. (1) lit. (b) din directivă prevede că "Permisele de conducere se eliberează numai solicitanților care: [...] au promovat un test teoretic doar în ceea ce privește categoria AM; statele membre pot cere solicitanților să promoveze un test de verificare a aptitudinilor și comportamentului și un examen medical pentru această categorie". Mai mult, potrivit art. 7 alin. (3) lit. b) teza a doua din directivă, "Statele membre pot impune, la reînnoirea permiselor de conducere din categoriile AM, A, A1, A2, B, B1 și BE o examinare care aplică normele minime privind aptitudinile fizice și mentale pentru conducere prevăzute la anexa III". În ceea ce privește criticile formulate în cererea de recurs, potrivit cărora instanța de fond nu a dat prioritate cererii de sesizare a CJUE, instanța de recurs a constatat că, în raport cu dispozițiile art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, susținerile recurentului sunt întemeiate. Însă, în raport cu considerentele prezentate mai sus, dispozițiile legale criticate în cauză sunt constituționale și conforme cu legislația europeană, iar admiterea recursului și rejudecarea cauzei nu ar fi dus la o altă soluție, astfel încât, acțiunea formulată în cauză rămânând netemeinică și nelegală, Înalta Curte a apreciat că soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii, este temeinică și legală. În consecință, recursul formulat a fost respins ca atare.