ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2757/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2757/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra plângerii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 iunie 2017, în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, intimata-reclamantă SC "A." SRL a formulat contestație privind tergiversarea procesului.
În motivarea contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 522 C. proc. civ., contestatoarea a solicitat redactarea și comunicarea deciziei pronunțate în soluționarea recursului, respectiv Decizia nr. 1317 din 30 martie 2017, într-un termen cât mai apropiat posibil, care să respecte cerințele legii și exigențele acesteia privind previzibilitatea duratei procedurilor în fața instanței.
S-a mai arătat că deși instanța s-a pronunțat cu privire la recurs în data de 30 martie 2017, iar la data formulării contestației hotărârea nu era redactată, contrar dispozițiilor art. 426 alin. (5) C. proc. civ. care prevăd redactarea hotărârii în cel mult 30 de zile de la pronunțare.
De asemenea, se mai susține că potrivit art. 17 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, hotărârile se redactează și se motivează în cel mult 30 de zile de la pronunțare.
Astfel, apreciază contestatoarea că instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil, întârzierea redactării hotărârii conducând la imposibilitatea punerii acesteia în executare și la nerespectarea termenului rezonabil de finalizare a procesului civil, încălcându-se art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin Încheierea din 29 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația la tergiversarea procesului, formulată de SC "A." SRL, cu privire la Dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, având ca obiect recursul declarat de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București împotriva Sentinței nr. 137/F din 01 octombrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.
Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a reținut că în raport cu data pronunțării deciziei, respectiv 30 martie 2017 și cu data formulării contestației privind tergiversarea procesului, 26 iunie 2017, nu se poate susține cu temei că a fost depășit un termen rezonabil pentru redactarea și comunicarea hotărârii.
Împotriva Încheierii din data de 29 iunie 20172017, contestatoarea SC "A." SRL a formulat plângere, solicitând, în esență, admiterea plângerii și pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună ca instanța care a judecat procesul să îndeplinească actul de procedură constând în redactarea și motivarea Deciziei nr. 1317 din 30 martie 2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2013 și să se ia măsurile legale necesare pentru comunicarea acesteia către părți într-un termen cât mai apropiat posibil.
Examinând cauza și Încheierea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta plângere este neîntemeiată.
Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 522 C. proc. civ.:
"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.
(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;
când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."
Deci, art. 522 - art. 526 noul C. proc. civ., sub denumirea "Contestație privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac, aflată la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situații.
Art. 522 alin. (2) noul C. proc. civ. precizează expres situațiile în care părțile sau/și procurorul pot face contestația.
Toate motivele vizează, inevitabil, și culpa instanței, mai exact atitudinea ei față de neglijența sau abuzul părților, a altor participanți în proces, ori a terților propriu-ziși, care aveau obligații legale sau judiciare.
Ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziție pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.
În acest context, contestația în tergiversarea procesului nu trebuie privită ca o posibilitate de sancționare a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen rezonabil.
Deci, scopul procedurii contestației privind tergiversarea procesului este acela de a se lua măsurile legale pentru ca situația de tergiversare să înceteze.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în cauză, instanța a soluționat recursul la data de 30 martie 2017, iar la data formulării contestației, procesul era definitiv încheiat, neexistând o situație de tergiversare care să se impună a fi înlăturată.
Înalta Curte constată că, în raport de criteriile obiective ce țin de datele statistice, de durata medie de soluționare a cauzelor și de încărcătura cauzelor pe completele de judecată, prezenta plângere nu este întemeiată.
De asemenea, instanța are în vedere și faptul că decizia pronunțată în cauză a fost redactată până la momentul soluționării contestației.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile petentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, instanța respingând în mod corect contestația privind tergiversarea procesului.
În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge plângerea formulată de petenta SC "A." SRL împotriva Încheierii din 29 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2017.
Procesat de GGC - CT