ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2483/2016

Decizia nr. 2483/2016

Asupra plângerii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 07 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația privind tergiversarea procesului formulată de A. SRL, cu privire la Dosarul nr. x/57/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a reținut următoarele:

La data de 18 ianuarie 2016, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cauza având ca obiect recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 206 din 20 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu A. SRL.

Dosarul a fost repartizat aleatoriu, prin programul ECRIS, Completului de filtru nr. 3, care, potrivit dispozițiilor art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, raportat la cele ale art. 493 C. proc. civ., republicat, a procedat la pregătirea dosarului de recurs.

Astfel, după primirea dosarului, s-a comunicat, la data de 27 ianuarie 2016, către intimata-reclamantă A. SRL, cererea de recurs, cu mențiunea de a depune la dosar întâmpinare, în termen de 30 de zile de la comunicare, conform art. XVII alin. (3) teza a II a raportat la art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare la data de 12 februarie 2016.

Întâmpinarea a fost comunicată către recurenta-pârâtă la data de 15 februarie 2016 cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare.

Termenul pentru depunerea răspunsului la întâmpinare de către recurentă s-a împlinit la data de 26 februarie 2016.

La data de 1 iulie 2016, intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat contestație privind tergiversarea procesului.

În motivarea contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 522 și urm. C. proc. civ. și pe art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, contestatoarea a făcut trimitere la Dosarul nr. x/57/2013 al Curții de Apel Alba Iulia prin care, în soluționarea recursului, la data de 10 februarie 2015, Înalta Curte a decis anularea Deciziei nr. x/822412 din 3 noiembrie 2012 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și a obligat-o pe aceasta la soluționarea pe fond a contestației reclamantei împotriva Ordinului nr. 1167/29.052009 emis de pârâtul Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Astfel, a apreciat contestatoarea că problemele juridice în discuție nu pun dificultăți de interpretare, în condițiile în care Înalta Curte, în primul ciclu procesual, a lămurit aspectele controversate.

De asemenea, s-a arătat că perioada de timp de când dosarul stagnează pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție este una excesivă, raportat la criteriile folosite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în analiza art. 6 parag. 1 din Convenție.

A mai susținut contestatoarea că întreaga procedură de gestionare a dosarului de recurs este nepublică și supusă arbitrariului, atrăgând, totodată, atenția asupra faptului că supraaglomerarea rolului Înaltei Curți nu poate constitui un motiv pentru a justifica încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte, analizând contestația formulată, a apreciat-o ca neîntemeiată pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 522 C. proc. civ., republicat:

"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

Din economia dispozițiilor art. 522 C. proc. civ. rezultă că ceea ce caracterizează această instituție juridică este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziție pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

Pe de altă parte, procedura de filtrare a recursului, astfel cum aceasta este reglementată de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., cuprinde mai multe etape procedurale, iar prima dintre acestea vizează, potrivit dispozițiilor art. XVII din Legea nr. 2/2013, regularizarea cererii de recurs în raport de îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 486 C. proc. civ., republicat.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, procedează mai întâi la regularizarea cererii de recurs în completul de filtru, la comunicarea actelor de procedură către părți și ulterior trece la etapa întocmirii raportului asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs.

Or, pentru îndeplinirea acestei prime etape, nici art. 493 C. proc. civ., republicat și nici art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu au stabilit vreun termen imperativ pentru completul de filtru, în care acesta, după desemnare, să procedeze la regularizarea cererii de recurs.

S-a constatat, din cele expuse mai sus, că pricina a fost supusă procedurii de regularizare prevăzute de Codul de procedură civilă.

Or, în acest context, nu s-a putut reține incidența vreuneia dintre ipotezele prevăzute de art. 522 alin. (2) C. proc. civ., republicat, raportat la situația de fapt rezultată din lucrările dosarului, potrivit căreia dosarul se află în faza de pregătire, la Completul de filtru nr. 3, mai exact în aceea în care urmează a se desemna magistratul-raportor în vederea întocmirii raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

În ceea ce privește motivul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., republicat, s-a precizat că acesta trebuie privit ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului într-un termen optim și previzibil.

Noțiunea de termen optim și previzibil a fost apreciată, însă, nu prin raportare la elemente subiective, care țin de dorința părții de a-i fi soluționată cauza într-un termen cât mai scurt, ci de posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii, numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispozițiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 coroborate cu cele ale art. 493 C. proc. civ.

Din această perspectivă, s-a arătat că, la analiza respectării "termenului optim și previzibil" în soluționarea cauzei, trebuie luate în considerare și alte elemente obiective, care țin de încărcătura instanței de judecată pe rolul căreia a fost înregistrată cauza și, implicit, a completului de filtru desemnat pentru pregătirea dosarului și pentru a decide asupra admisibilității în principiu a acestuia.

De asemenea, s-a arătat că nu poate fi reținut motivul invocat de contestatoare, care face trimitere la Dosarul nr. x/57/2013, care a parcurs un ciclu procesual de mai bine de 2 ani, de vreme ce prezentul Dosar nr. x/57/2015, a fost înregistrat pe rolul instanței de fond la data de 6 iulie 2015 și pe rolul Înaltei Curți, pentru soluționarea recursului A.N.A.F., la data de 18 ianuarie 2016.

Un ultim argument în susținerea netemeiniciei contestației formulate de contestatoare, a fost cel legat de finalitatea juridică acestui demers procesual. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 524 alin. (4) C. proc. civ., "când apreciază contestația ca fiind întemeiată, completul de judecată pronunță o încheiere fără cale de atac, prin care ia de îndată măsurile necesare înlăturării situației care a provocat tergiversarea judecății".

Prin urmare, contestația la tergiversare nu trebuie privită ca o posibilitate de "sancționare" a completului învestit cu soluționarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care se constată că soluționarea cauzei a fost a amânată nejustificat și se pot dispune măsuri pentru înlăturarea situației care a provocat întârzierea.

Or, în cauză, s-a arătat expres că, în chiar ipoteza în care s-ar admite contestația formulată, completul de filtru nu ar putea dispune alte măsuri decât cele pe care le impune legea în procedura de regularizare, cu respectarea termenelor aflate la dispoziția părților pentru a putea să îndeplinească diverse acte de procedură (complinirea lipsurilor cererii de recurs, depunerea întâmpinării etc.), procedură care a fost respectată până în acest moment.

Împotriva Încheierii din data de 07 iulie 2016 A. SRL a formulat plângere, în temeiul art. 524 alin. (5) din noul C. proc. civ.

În motivarea plângerii au fost susținute următoarele:

- în principiu, prin raportare la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 26 noiembrie 2013 în afacerea Vlad și alții c. România, societatea A. SRL consideră că în speță a fost încălcat art. 13 din Convenție, iar dreptul societății la soluționarea cauzei într-un termen optim și previzibil nu este respectat;

- timp de 5 luni de la înregistrarea recursului nu a fost desemnat un magistrat-raportor în vederea întocmirii raportului;

- trimiterea extensivă la măsurile pe care trebuie să le ia legiuitorul pentru degrevarea Înaltei Curți încalcă dispozițiile art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil;

- analiza contestației privind tergiversarea procesului este artificială și pentru că nu se raportează la circumstanțele concrete ale cauzei, ci la imposibilitatea soluționării mai rapide a cauzelor;

- cu privire la conținutul raportului arată că, acesta menționează părțile litigiului, reperele procedurii de regularizare, dacă s-a timbrat sau nu recursul, dacă a fost declarat în termen. Nu există decât arareori referiri la jurisprudență sau doctrina relevantă, iar uneori se afirmă că n-ar exista, chiar dacă aceasta a fost utilizată din plin de prima instanță.

Examinând Încheierea atacată prin prisma motivelor invocate, raportate la dispozițiile legale incidente dar și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este întemeiată plângerea de față.

Contrar celor susținute de petentul intimat A. SRL, instanța legal învestită în condițiile art. 524 alin. (5), teza ultimă, C. proc. civ. apreciază că soluționarea contestației s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 522 C. proc. civ., dar și cu observarea principiilor degajate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În mod corect și în opinia instanței ce soluționează plângerea de față s-a apreciat că nu putea fi ignorat contextul factual în care s-au derulat etapele ce se cer a fi parcurse în procedura de regularizare a cererii de recurs.

Din această perspectivă, aprecierile instanței învestită cu soluționarea contestației pentru tergiversarea procesului, în ceea ce privește conținutul noțiunii de termen optim și previzibil, în sensul de a fi luate în considerare și elementele concrete, obiective ce țin de încărcătura instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cauza sunt și în opinia prezentului complet de judecată corecte, fără ca prin aceasta să se urmărească ignorarea și nesocotirea intereselor și drepturilor legitime ale justițiabilului petent și ale celorlalți justițiabili, în general.

Instanța învestită cu soluționarea contestației nu și-a invocat propria culpă atunci când a expus etapele regularizării în parcursul cauzei înregistrată la data de 18 ianuarie 2016, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (C.3), contrar celor susținute de petiționarul intimat, mai cu seamă că a precizat, cu referire concretă la netemeinicia susținerilor vizând parcurgerea în această cauză a mai multor cicluri procesuale (arătându-se că este vorba despre două dosare diferite) că nu este posibilă, în mod obiect și efectiv dispunerea altor măsuri decât cele impuse de lege în procedura de regularizare, procedură care a fost respectată până în prezent.

În fine, se apreciază că nu este întemeiată plângerea de față și în considerarea faptului că, potrivit sistemului Ecris rezultă că în cauza ce are ca obiect soluționarea recursului declarat de ANAF împotriva Sentinței nr. 206 din 20 noiembrie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia (Dosar nr. x/57/2015) a fost depus la dosar raportul întocmit de persoana desemnată, la data de 29 august 2016, iar prin încheierea din 22 septembrie 2016 a aceluiași complet legal învestit cu judecarea recursului (C.3) s-a dispus și comunicarea respectivului raport.

În atare condiții, în mod evident, nu se poate susține "pasivitatea instanței de judecată" care, astfel cum s-a stabilit și în doctrină caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ., procedura prevăzută de art. 493 C. proc. civ. urmându-și cursul.

Prin urmare, pentru toate considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 525 din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de A. SRL împotriva încheierii din data de 07 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins contestația privind tergiversarea procesului ce face obiectul Dosarului nr. x/57/2015, ca neîntemeiată.

Fără cale de atac.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 06 octombrie 2016.

Procesat de GGC - NN