ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3318/2016

Decizia nr. 3318/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 06.11.2014, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în principal, anularea deciziei nr. 736 din 9 octombrie 2014 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. F-CJ 537 din 30 mai 2014, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată, reprezentând impozit pe profit, TVA plus accesorii, și obligarea organului fiscal competent la soluționarea pe fond a contestației formulată de reclamantă, iar, în subsidiar, anularea parțială a deciziei menționate și, pe cale de consecință, obligarea organului fiscal competent la soluționarea parțială a contestației: a) referitor la obligațiile de plată stabilite cu titlu de impozit pe profit, tranzacțiile evidențiate la secțiunea II lit. A pct. 4 și 8 (vizând tranzacțiile realizate cu societățile B. SRL și, respectiv C. SRL), secțiunea II lit. a), b), c) și d) (vizând diferența de impozit pe profit în cuantum de 21.904 lei, aferentă execuției de lucrări la obiectivul „D.”, diferența de impozit pe profit în cuantum de 359 lei, aferent unor cheltuieli cu carburant, cheltuieli în baza unor bonuri fiscale și unui document emis pe numele altui beneficiar, impozitul pe profit stabilit suplimentar, în cuantum de 485 lei, aferent achiziționării de bunuri și servicii reprezentând rovignete, reparații auto și respectiv impozitul pe profit stabilit suplimentar, în cuantum de 36 lei, aferent achiziționării de carburant pentru autoturismul x), împreună cu accesoriile aferente acestor obligații principale de plata b) referitor la obligațiile de plată stabilite cu titlu de TVA, tranzacțiile evidențiate la secțiunea II lit. B) pct. 1 coroborate cu susținerile de la secțiunea II lit. A pct. 4 și 8 (vizând tranzacțiile realizate cu societățile B. SRL și respectiv C. SRL), precum și cele evidențiate la secțiunea II lit. B) pct. 2 (neacordarea dreptului de deducere pentru suma de 79.920 lei, aferentă achiziționării terenului de la societatea SC E. SRL) și pct. 3 (vizând sumele de 1.601 lei, documentele nu cuprind toate datele prevăzute de art. 155 C. fisc., 743 lei, tranzacțiile nu sunt aferente operațiunilor taxabile și, respectiv, 52 lei, sumă aferentă carburantului achiziționat pentru autoturismul aflat în folosința societății și pentru care societatea nu avea drept de deducere), împreună cu accesoriile aferente acestor obligații principale de plată; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 49 din 27 ianuarie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. SRL Câmpia Turzii, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și, în consecință, a fost anulată decizia nr. 736 din 9 octombrie 2014 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate sub nr. 55184 din 02 iulie 2014 împotriva deciziei de impunere nr. F-Cj 537 din 30 mai 2014 și a fost obligat organul fiscal competent la soluționarea în fond a contestației.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, criticând ca nelegală hotărârea atacată.

Recurenta a invocat, în susținerea recursului formulat, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

În susținerea motivelor de recurs se arată că în conținutul deciziei nr. 736/2014 privind soluționarea contestației se ridică problema realității operațiunilor economice desfășurate, având în vedere că în urma controalelor încrucișate efectuate de autoritățile fiscale la partenerii comerciali ai contestatoarei au fost descoperite anumite elemente care conduc la suspiciunea de fraudă.

Recurenta a susținut că suma pentru care a fost întocmită sesizarea penală nu se referă doar la tranzacțiile care nu au nicio legătură cu activitatea firmelor menționate în sesizarea penală înaintată de către organele fiscale, echipa de inspecție fiscală considerând suspecte și alte tranzacții derulate de petentă cu alți furnizori, care nu se includ în grupul celor opt societăți prezentate în mod distinct în raportul de inspecție fiscală.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-reclamantă a arătat că prin contestația formulată a invocat exclusiv motive de drept care au vizat interpretarea dispozițiilor legii fiscale, fără a fi contestată starea de fapt pe care agenții pârâtei au evidențiat-o în decizia de impunere.

A subliniat faptul că în urma inspecțiilor organelor fiscale s-au constatat neregularități privind activitatea altor societăți cu care intimata a contractat. Intimata a arătat că în situația în care se constată săvârșirea unor infracțiuni, de către societățile cu care a contractat, în vederea realizării unor lucrări specifice obiectului de activitate al reclamantei, aceasta nu ar influența soluționarea contestației ce privește dreptul de deducere al reclamantei, care a respectat dispozițiile legale în materie fiscală.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 30.03.2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 28.09.2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

2.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Criticile formulate de recurentă, ce vizează motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, nu sunt fondate, având în vedere faptul că hotărârea instanței de fond cuprinde motivele pe care se întemeiază, nu are motive contradictorii sau străine de natura cauzei, iar instanța de recurs constată că instanța de fond a dat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care soluția instanței de fond va fi menținută.

Obiectul cauzei privește contestația reclamantei A. SRL împotriva deciziei emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin care a fost suspendată soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de impunere nr. F-CJ 537 din 30 mai 2014, care a stabilit în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată, reprezentând impozit pe profit, TVA plus accesorii, și obligarea organului fiscal competent la soluționarea pe fond a contestației.

În conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 „Suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă: (1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă;”

Se constată din actele dosarului faptul că, în perioada 08.04.2014-16.05.2014, Activitatea de Inspecție Fiscală Cluj a derulat o inspecție fiscală parțială la societatea reclamantă, pentru perioada 01.01.2011-31.12.2013, având ca obiectiv verificarea ansamblului declarațiilor fiscale și/sau operațiunilor relevante pentru inspecția fiscală pentru sursa impozit pe profit, respectiv, taxa pe valoarea adăugată. Echipa de control a constatat că societatea reclamantă a declarat, prin formularul 394, achiziții de bunuri și de servicii de la societăți din țară asupra cărora organul de control are suspiciuni cu privire la realitatea acestora și care nu au fost luate în considerare la calculul impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată. Ca atare, prin adresa nr. 254 din 30 mai 2014, Activitatea de Inspecție Fiscală Cluj a înaintat sesizarea penală nr. 119 din 27 iunie 2014 către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, în conformitate cu dispozițiile art. 108 din O.G. nr. 92/2003, republicată, în vederea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, se referă la o situație de excepție, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă și are ca scop evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii cu privire la aceleași operațiuni economice în baza cărora au fost stabilite obligații fiscale suplimentare.

Este adevărat că printr-o serie de decizii, Curtea Constituțională a stabilit întâietatea rezolvării acțiunii penale, care este neîndoielnic justificată și consacrată ca atare în C. proc. pen., însă scopul suspendării îl constituie tocmai verificarea existenței sau nu a infracțiunii cu privire la care autoritatea fiscală are unele indicii.

În cauza dedusă judecății, situația de fapt reținută prin decizia de impunere nu este contestată în nici un mod prin contestația administrativă, iar săvârșirea unor infracțiuni de către societățile cu care intimata-reclamantă a contractat, în vederea realizării unor lucrări specifice obiectului său de activitate, nu ar influența în niciun mod soluționarea contestației administrative, ce privește dreptul de deducere al reclamantei.

În accord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că între stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite de alte societăți cu care reclamanta a contractat și stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare reținute în sarcina reclamantei prin decizia de impunere, nu există o legătură ce ar putea influența soluționarea contestației administrative.

Pentru toate aceste motive, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, o va menține în întregime și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, ca nefondat.

2.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, împotriva sentinței nr. 49 din 27 ianuarie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2016.