ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1962/2019

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 27.08.2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Cluj, obligarea la soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/29.07.2015, în raport cu suma de 1.848.702 RON, sumă pentru care s-a dispus suspendarea soluționării procedurii prealabile; anularea în parte a deciziei de soluționare a contestației nr. 512/29.07.2015 emisă de DGRFP Cluj-Napoca, respectiv în raport de sumele pentru care nu s-a dispus suspendarea soluționării procedurii prealabile; anularea în parte a Deciziei de impunere x/29.05.2015, în raport de sumele care au făcut analiza procedurii prealabile; obligarea celor două pârâte, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 8 din 18 ianuarie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea reclamantei A. S.R.L. formulată în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

Se invocă nulitatea recursului, având în vedere că prin cererea de recurs sunt reluate aspectele prezentate în fața instanței de fond.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește suspendarea soluționării contestației pentru suma de 1.848.702 RON, arată că această măsură se impunea, raportat la verificarea realității tranzacțiilor considerate de organul de inspecție fiscală ca fiind fictive, la complexitatea relațiilor comerciale vizate și la necesitatea efectuării unor verificări suplimentare de către organul de urmărire penală, care exced competențelor organului fiscal.

Raportat la pretinsa încălcare a dreptului la apărare la finalul procedurii fiscale, arată că Decizia de impunere nr. x/29.05.2015 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/29.05.2015 respectă formularele aprobate de legiuitor prin OPANAF nr. 1021/2013, prevăzând ca mențiunile privind discuția finală cu contribuabilul să fie făcute în cuprinsul raportului de inspecție fiscală și nu în cuprinsul deciziei de impunere propriu-zise.

Arată că prin Înștiințarea pentru discuția finală nr. 1859/15.05.2015, înmânată reprezentantului societății, s-a stabilit data discuției finale ca fiind 19.05.2015, dată la care a furnizat recurentei un proiect de raport de inspecție fiscală, iar la data de 20.05.2015 i-a fost înmânat un alt proiect al raportului de inspecție fiscală, fiind corectată doar o eroare, care a dus la diminuarea cuantumului obligațiilor fiscale. Întrucât starea de fapt fiscală și temeiurile de drept nu au fost modificate, nu se impunea o nouă discuție cu contribuabilul.

Astfel, arată că în speță: borderourile de achiziție nu respectă formularul prevăzut în anexa nr. 5 la H.G. nr. 996/2008; conținutul de informații a documentelor este incomplet, lipsind CNP-ul persoanelor, informații cu privire la punctul de încărcare, documentul de proveniență, numărul și seria avizului de însoțire; societatea nu a putut prezenta avize de însoțire a materialului lemnos, conform formularului prevăzut în anexa nr. 2 la H.G. nr. 996/2008; foile de parcurs întocmite de societate nu pot ține locul documentelor de transport expres prevăzute de H.G. nr. 996/2008.

Totodată, echipa de inspecție fiscală a exclus de la deducere cheltuielile reprezentând contravaloarea materialelor lemnoase achiziționate și în considerarea unor suspiciuni rezonabile cum că aceste achiziții au fost fictive.

Înalta Curte, prin Decizia nr. 4056 din 13 decembrie 2017, a admis e recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 8/18.01.2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și, rejudecând, a dispus:

- admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.

- anularea în parte a Deciziei de soluționare a contestației nr. 512/29.07.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în ceea ce privește punctele 1 și 3.

Totodată, a obligat intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca la soluționarea pe fond a contestației formulate pentru impozitul pe profit în sumă de 510.122 RON și accesorii în sumă de 237.822 RON, precum și pentru TVA în sumă de 765.182 RON și accesorii în sumă de 335.576 RON, a anulat în parte Decizia de impunere nr. x/29.05.2015, pentru impozitul pe profit în sumă de 57.095 RON și accesorii aferente acestui impozit și a obligat intimatele-pârâte la plată către recurenta-reclamantă a sumei de 1.195,34 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

II Cererea de revizuire

La data de 20 iulie 2018, recurenta S.C. A. S.R.L.a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 4056 din 13 decembrie 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015* înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ.

În motivarea cererii, revizuenta susține că hotărârea contestată este dată cu încălcarea dreptului european în ceea ce privește dreptul la apărare al societății precum și că hotărârea este pronunțată cu încălcarea dreptului european în ceea ce privește achizițiile de material lemnos.

Legal citate, intimatele intimatelor-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj-Napoca au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire.

Revizuenta a înțeles să formuleze la data de 17 octombrie 2018 cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Intimatele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj au depus punct de vedere referitor la cererea formulată de revizuentă de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2018, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L.

III Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 constituie motiv de revizuire pronunțarea hotărârilor definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 45/12 decembrie 2016 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:

pct. 15 În lumina Cauzei Târșia, precitată, dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 trebuie să li se dea o interpretare restrictivă (în sensul că încălcarea principiului priorității se raportează exclusiv la dreptul european - unional - astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, existent la data pronunțării hotărârii supuse revizuirii), așa încât principiul autorității de lucru judecat să nu fie golit de conținut. Așa cum a statuat Curtea de Justiție a Uniunii Europene la pct. 38 al Hotărârii pronunțate în Cauza Târșia, dreptul Uniunii nu impune unui organ judiciar obligația ca, pentru a ține seama de interpretarea unei dispoziții relevante a acestui drept adoptată de curte anterior pronunțării de către acest organ judiciar a deciziei care a dobândit autoritate de lucru judecat, să revină, din principiu, asupra deciziei respective.

Totuși cum prevăd dispozițiile pct. 21, nimic nu îl împiedică pe reclamant să invoce încălcări ale dreptului Uniunii în condițiile Legii nr. 554/2004, chiar dacă la momentul formulării acțiunii nu există o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene care să interpreteze dreptul material unional. Instanța de contencios fie va face aplicarea directă a dreptului unional, fie, dacă are nevoie de o interpretare a normei, va sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în condițiile art. 127 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Așa fiind, se apreciază că această condiție a invocării încălcării dreptului unional trebuie să se aplice cu atât mai mult căii extraordinare de atac a revizuirii.

Cu referire la încălcarea dreptului european în ceea ce privește dreptul la apărare al societății referirea din revizuire la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene se referă la Hotărârea din 25 octombrie 2011, Cauza C-109/108, Solvery C Comisia, întrucât jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție la care s-a făcut trimitere nu poate fi analizată în prezentul recurs.

Citând din Decizia nr. 45/2016; dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost invocată în fața instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și această instanță a analizat-o, partea nu poate critica soluția pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanța de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanța sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluția instanței care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competența instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat hotărârea.

Or, instanța de recurs face referire la incidența în cauză a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, mai mult, precizându-se și faptul că judecătorul fondului a analizat-o astfel că reține caracterul nefondat al criticilor din recurs.

În aceste condiții, din această perspectivă, cererea de revizuire nu apare ca întemeiată.

Secundul motiv este definit ca "hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție este pronunțată cu încălcarea dreptului european în ceea ce privește achizițiile de material lemnos".

Critica în acest sens se referă la motivarea instanței, pretins a fi întemeiată pe Decizia nr. V/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, revizuentul, nici prin cererea introductivă, nici prin cea de recurs nici prin cea de revizuire, și nici măcar prin cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu a indicat normele unionale "în materia achiziției de material lemnos" pretins a fi încălcat.

Or, chiar dacă caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, presupune că aceasta poate fi exercitată exclusiv pentru motivele prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare și aplicare, aceste limitări sunt de ordine publică.

Motiv al revizuirii întemeiate pe art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar nu faptele deduse judecății, care reprezintă un element imutabil al litigiului.

Neputând fi indicat ori identificat un drept european în materia achiziției de material lemnos nu poate fi primit nici acest motiv de revizuire nemaifiind astfel necesară a verifica și aplicabilitatea intrinsecă a Deciziei nr. V/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește invocarea Deciziei civile nr. 2615/14.05.2009 a secției de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că aceasta a avut în vedere neaudierea contribuabilului, iar nu accesul la dosarul administrativ, neputând fi aplicate prin analogie argumente din cauza respectivă, ce este astfel nerelevantă.

În concluzie, nici în această ipoteză nu se poate constata o încălcare a dreptului comunitar.

În raport de această analiză, revizuirea nu poate fi admisă.

Cum în raport de motivele invocate revizuirea nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 519 alin. (1) și (3) C. proc. civ. o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 4056 din 13 decembrie 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2015*.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2019.

GGC - NN