ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1688/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 5.09.2014, reclamanta A. S.R.L., societate în insolvență, a chemat în judecată pe pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscala, solicitând suspendarea executării Dispoziției nr. x/29.07.2014 privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscala emisă de Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili în baza Raportului de inspecție fiscala nr. x/25.07.2014, până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ formulată împotriva acesteia.

Ulterior, la data de 7 octombrie 2014, reclamanta a depus o cerere completatoare, în sensul că solicită și suspendarea executării Dispoziției nr. x/09.09.2014 privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscala, emisa de Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili pentru îndreptarea erorilor materiale cuprinse în Dispoziția nr. x/29.07.2014 privind masurile stabilite de organele de inspecție fiscala.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 3188 din data de 21.11.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin Administrator Judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.

2.1. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A. S.R.L., prin Administrator Judiciar B. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii pe fond, cu consecința suspendării executării Dispoziției nr. x/09.09.2014 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală și a Dispoziției nr. x/29.07.2014 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală.

Prin cererea de recurs, recurenta a procedat la o reiterare a aspectelor prezentate în cuprinsul acțiunii introductive, atât cu privire la cazul bine justificat cât și cu privire la paguba iminentă, aspecte despre care recurenta a susținut că ar conduce la dovedirea îndeplinirii celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu consecința admiterii cererii de suspendare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările intimatei

Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Procedura în fața instanței de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 aprilie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 26 ianuarie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, față de probatoriul administrat, dar și prin prisma prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea celor în continuare înfățișate.

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și de art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În cauză, Înalta Curte reține că instanța de fond, realizând o a analiză sumară a aparenței dreptului, în mod temeinic și legal a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș și t) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Susținerile din recurs, prin care recurenta procedează în fapt la o reiterare a aspectelor prezentate în cuprinsul acțiunii introductive, nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea sau netemeinicia soluției și argumentației Curții de apel.

Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt și/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare) etc.

Se constată, din analiza cererii de suspendare formulate de recurenta-reclamantă și a susținerilor acesteia, că motivele de nelegalitate a actului contestat referitoare la: 1. existența unei contradicții între concluziile Raportului de inspecție fiscala nr. x/25.07.2014 care a stat la baza emiterii Dispoziției de măsuri nr. x/29.07.2014 prin care organele de inspecție fiscala au înlăturat caracterul de cheltuiala deductibila a sumelor achitate de A. S.R.L. furnizorului C. S.R.L. în perioada 2009 - 2011 și concluziile Raportului de inspecție fiscala nr. x/25.07.2012 emis de aceeași instituție, prin care a fost recunoscut caracterul de cheltuiala deductibila a acelorași sume achitate de A. S.R.L. furnizorului C. în perioada 2009 - 2011; 2. modul în care organele de inspecție fiscală au tratat cheltuielile aferente aprovizionărilor destinate livrărilor intracomunitare și veniturile impozabile aferente tranzacțiilor reprezentând livrări intracomunitare și încălcarea prevederilor art. 109 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală 3. nemotivarea faptică de către echipa de inspecție fiscala a motivelor pentru care a dispus ca reclamanta să procedeze la diminuarea veniturilor impozabile cu valoarea achizițiilor aferente livrărilor intracomunitare, precum și la majorarea cheltuielilor nedeductibile cu valoarea achizițiilor aferente livrărilor intracomunitare pentru perioadele trimestrul IV 2011 - 30.04.2012 și 01.03.2013 - 31.12.2013; 4. incorecta preluare și prelucrare de date de către organele de inspecție fiscala, care denaturează realitatea și modifică semnificativ sumele reținute în sarcina reclamantei, în speța stabilirea corecta a veniturilor în raport de valoarea livrărilor intracomunitare, precum și determinarea cheltuielilor deductibile/nedeductibile în raport cu valoarea achizițiilor aferente livrărilor intracomunitare; 5. reconsiderarea tranzacțiilor în raport de achizițiile de la furnizorul D. S.R.L. vizează fondul cauzei și nu creează pentru actul administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privința legalității, în sensul definiției date de legiuitor acestei noțiuni în art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004.

Or, în cadrul unei cereri de suspendare instanța nu poate antama fondul dreptului dedus judecății, iar aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură să inducă o puternică îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, o deplină clarificare și evaluare a aspectelor învederate neputându-se realiza decât cu prilejul soluționării acțiunii de fond, privind anularea actului administrativ atacat.

Cu just temei a apreciat prima instanță că, în ceea ce privește motivul invocat de reclamantă referitor la efectuarea inspecției fiscale cu încălcarea prevederilor art. 98 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, doar acesta putea fi cercetat în cadrul prezentei cereri fără o prejudecare a fondului.

Or, cu privire la acest motiv, în mod corect s-a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, termen care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală.

Astfel, avizul de inspecție fiscală nr. 67/19.12.2013 a fost emis pentru verificarea obligației fiscale reprezentând impozit pe profit, începând cu 01.01.2007, cu respectarea dispozițiilor legale mai sus menționate, întrucât, creanța fiscală pentru impozitul pe profit aferent anului 2007 se declara la începutul anului 2008 prin declarație fiscala, astfel că termenul de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, deci de la data de 1 ianuarie 2009 și se împlinește la 1 ianuarie 2014.

Totodată, nici motivul care vizează înscrierea eronată a numerelor articolelor nu atrage nulitatea actului administrativ atacat, având în vedere că au fost preluate dintr-o formă anterioară a O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, textele acestor articole fiind, însă, reproduse corect în actul administrativ fiscal, astfel încât aceasta reprezintă o eroare materială, pentru îndreptarea căreia, în baza art. 48 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost emisă Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 84537/09.09.2014.

Neîndeplinirea condiției referitoare la existența cazului bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor recurentei în privința condiției prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege.

De altfel, în privința pagubei iminente, în deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada pagubei iminente produse prin executarea actului contestat.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinței nr. 3188 din 21 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2017.