Decizia nr. 1367/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2099/2015 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/21.07.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/21.07.2015, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la legalitatea acestor acte administrative fiscale.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2099 din 25 august 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/21.07.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/21.07.2015, până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare a actelor administrative.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 2099 din 25 august 2015, pronunțată de instanța de fond, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Apărările formulate de intimată Prin întâmpinarea depusă în cauză la data de 16 noiembrie 2015, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cererea de renunțare la judecată Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 20 decembrie 2015, intimata-reclamantă A. S.A. a învederat că renunță la judecata cererii introductive, în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. Totodată, a dispus comunicarea către recurenta-pârâtă DGAMC a cererii de renunțare la judecată, formulată de intimata-reclamantă A. S.A., cu mențiunea de a depune un punct de vedere cu privire la aceasta până la termenul de judecată fixat pentru judecata pe fond a recursului. Prin cererea înregistrată la dosar la 27 martie 2018, recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat să se ia act de cererea de renunțare la judecată, formulată de intimata-reclamantă A. S.A., în temeiul art. 406 alin. (5) din C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de renunțare la judecată Examinând cererea formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile incidente, Înalta Curte va lua act de renunțarea intimatei-reclamante la judecata cererii introductive și va dispune anularea în tot a sentinței recurate, pentru motivele arătate în continuare. Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului declarat de pârâtă, a luat act de faptul că la dosarul cauzei a fost depusă de către intimată o solicitare de renunțare la judecata cererii introductive de instanță. Potrivit dispozițiilor art. 406 C. proc. civ.: "(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. (3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. (4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare. (5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză. (6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă." Constatând că, în speță, intimata-reclamantă a formulat cerere de renunțare la judecata cererii introductive de instanță, instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel". De asemenea, instanța reține faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantei care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ. Pentru considerentele arătate și în raport de dispozițiile art. 406 alin. (1) și alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea intimatei-reclamante la judecarea cererii de suspendare și, pe cale de consecință, va anula sentința civilă atacată.