ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1540/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 06.01.2015, reclamantul Institutul Național de Statistică (INS) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României:

- anularea încheierii nr. J32 din 17 decembrie 2014 emise de Comisia de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul Curții de Conturi, în ceea ce privește respingerea contestației formulate de INS împotriva măsurilor dispuse la pct. 1.2 lit. a), pct. II.1, pct. II.5 și pct. II.6 din Decizia nr. 21 din 30 septembrie 2014;

- anularea, în parte, a Deciziei nr. 21/30.09.2014 a Șefului Departamentului II al Curții de Conturi privind înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în Procesul-verbal de constatare nr. x/30.07.2014, încheiat în urma misiunii de Audit financiar asupra contului anual de execuție a bugetului INS pentru anul 2013, în ceea ce privește măsurile dispuse la pct. 1.2 lit. a), pct. II.1, pct. II.5, pct. II.6, pct. II.2 și pct. II.4;

- anularea, în parte, a Raportului de audit financiar asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului, pentru anul 2013, la INS, nr. 3925 din 30 iulie 2014 și a Procesului-verbal de constatare nr. x din 30 iulie 2014 în ceea ce privește abaterile de la legalitate și regularitate prevăzute la capitolul A.I.1, capitolul A.II.3, capitolul A.II.4, capitolul A.II.5, capitolul A.I.2 și, respectiv, capitolul A.II.2, precum și a oricăror acte subsecvente acestora.

Prin sentința nr. 835 din 24 martie 2015, Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea măsurilor dispuse la pct. II.2 și II.4 din Decizia nr. 21/2014, și a respins, în rest, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Institutul Național de Statistică în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

3.1. Împotriva acestei sentințe, reclamantul Institutul Național de Statistică a formulat recurs

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și judecarea pe fond a cererii de anulare a măsurilor dispuse la pct. II.2 și pct. II.4 din Decizia nr. 21/2014 a Curții de Conturi a României. A arătat că pârâta a invocat excepția inadmisibilității în ședința publică din 3 martie 2015, cu nerespectarea art. 201 coroborat cu art. 208 alin. (2) C. proc. civ.

A mai invocat și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prima critică are în vedere soluția de respingere ca inadmisibil a capătului de cerere privind anularea măsurilor dispuse la pct. II.2 și II.4 din Decizia nr. 21/2014, recurentul-reclamant arătând că, în opinia sa nu a fost invocată o excepție de ordine publică, iar pârâta era decăzută din dreptul de a invoca neîndeplinirea procedurii prealabile în conformitate cu disp. art. 193 alin. (2) C. proc. civ.

Cea de-a doua critică privește măsura dispusă la pct. II.1 din Decizia nr. 21/2014 și susținerile instanței de fond în legătură cu nota de necesitate.

Recurentul-reclamant consideră că nota de necesitate reprezintă doar un document intern, elaborat în baza unei proceduri de sistem, proprii instituției și nu produce efecte juridice, ci doar confirmă achiziționarea sistemului IT, necesitate fundamentată și justificată în cuprinsul Notei de fundamentare privind elaborarea H.G. nr. 142/2012 privind cheltuielile necesare pentru pregătirea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2012 ce i-au fost alocate, inclusiv pentru achiziționarea serviciilor de mentenanță licențe A.

Se mai arată că, auditorii publici externi aveau obligația să prezinte și punctul de vedere motivat în cazul neluării în considerare a justificărilor prezentate de persoanele cu atribuții în domeniul în care s-au constatat deficiențe.

A treia critică vizează măsura dispusă la pct. I.2. lit. a), arătând, contrar celor reținute de instanța fondului, că aceasta a fost contestată prin Adresa nr. 4976TA/27.10.2014, dar prin încheierea nr. 132 din 17.12.2014, intimata a respins-o fără să motiveze.

Referitor la aceeași măsură, recurentul-pârât consideră că instanța de fond a săvârșit un exces de putere care intră sub incidența disp. art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin afirmația, "avizarea contractului de închiriere de către consilierii juridici s-a urmărit acordarea unei aure de legalitate unui document care încalcă flagrant dispozițiile imperative ale legii".

De asemenea, se arată că prin enumerarea celor doi consilieri juridici în rândul persoanelor cu atribuții în domeniul în care s-a constatat neregula, intimata și-a depășit competențele deoarece în rândul persoanelor care au atribuții în domeniul în care s-a constatat neregula, ar fi trebuit să facă parte exclusiv persoane salariate ale Centrului de Conferințe.

Ultima critică se referă la măsurile dispuse la pct. II.2 și II.4 din Decizia nr. 21/2014, arătându-se că instanța de fond nu a identificat esența contestației, în sensul că în cuprinsul Procesului-verbal de constatare nr. x din 30.07.2014, la pag. 36, se menționează că în suma de 255.850,27 RON este cuprinsă și valoarea instalației de aerisire și a centralei termice care nu mai există faptic.

Aceeași sumă de 30.691,14 RON este prevăzută și la pct. II.4 din decizie.

Concluzionează recurentul-reclamant că instanța de fond nu și-a motivat suficient hotărârea, de vreme ce din analiza acestuia, se constată că aceasta nu a realizat o examinare suficientă a motivelor de nelegalitate invocate.

3.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 2 martie 2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

În cadrul acestei critici, recurentul-pârât a susținut incidența disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și anume, încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, scop în care a identificat încălcarea disp. art. 193 alin. (2) C. proc. civ. și art. 201 coroborat cu art. 208 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 193 alin. (2) C. proc. civ., neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii, iar conform art. 201 coroborat cu art. 208 alin. (2) C. proc. civ., nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

Ipoteza prezentată în motivele de recurs pornește de la premisa greșită a invocării excepției neîndeplinirii procedurii prealabile, ce nu este o excepție de ordine publică și, prin urmare, nu putea să fie ridicată decât de pârât prin întâmpinare, cerere depusă în temeiul prevăzut de lege, sub sancțiunea decăderii.

Art. 193 alin. (1) și (2) face referire la îndeplinirea procedurii prealabile obligatorie anterior sesizării instanței de judecată și nu la procedura administrativă derulată în fața autorității competente.

Măsurile de la pct. II.2 și II.4 din Decizia nr. 21/2014 urmau să fie contestate în calea administrativă de atac, iar încheierea prin care se soluționează contestația se pronunță și asupra acestora.

Or, în speță, recurentul-reclamant nu a contestat Măsurile II.2 și II.4, încheierea atacată nu conține dispoziții ce le privește, astfel încât, în fața instanței de judecată nu se poate invoca pentru prima dată argumente referitoare la nelegalitatea pct. II.2 și II.4.

În plus, excepția inadmisibilității este o excepție absolută, de fond, care poate fi invocată conform art. 247 alin. (1) C. proc. civ. în orice stare a procesului, deoarece tinde la ocrotirea unor norme juridice de ordine publică, ce reglementează condițiile de introducere a acțiunii.

În atare situație, criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la măsurile de la pct. II.2 și II.4 din Decizia nr. 21/2014 sunt neavenite față de soluția prin care s-a respins ca inadmisibil acest capăt de cerere, chiar dacă judecătorul fondului și-a spus părerea și pe fondul acestora.

Pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. se referă la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv incluziunea autorității judecătorești în sfera autorității legislative și executive, mai precis încălcarea competenței funcționale a acestora.

Or, aprecierea instanței de fond în sensul că, prin avizarea contractului de închiriere de către consilierii juridici s-a urmărit acordarea unei aure de legalitate unui document care încalcă flagrant dispozițiile imperative ale legii, nu se circumscrie ipotezei analizate care, de altfel, nici nu a fost dezvoltată de către recurentul-pârât.

În concluziile motivelor sale de recurs, pârâtul a arătat că instanța de fond nu a motivat suficient hotărârea fără să specifice în concret care anume constatări sunt insuficient motivate și pot conduce la casarea sentinței, mai ales că în dezvoltarea criticilor a fost indicat textul de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește nota de necesitate prin care instituția publică a fundamentat/justificat achiziționarea sistemului IT și modul în care acesta urma să fie folosit, instanța de fond a reținut în mod corect că, deși nu face parte din caietul de sarcini sau celelalte documente ale achiziției, reprezintă actul esențial care a stat la baza elaborării H.G. nr. 142/2012.

Astfel, nota de necesitate reprezintă un act premergător/pregătitor adoptării atât a hotărârii de guvern, cât și a contractului de achiziție și se analizează odată cu actul administrativ final și care produce efecte juridice.

O altă critică formulată prin cererea de recurs se referă la încălcarea disp. art. 86 pct. 5 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, recurentul-pârât considerând că nu a fost prezentat în cuprinsul Procesului-verbal de constatare nr. x/30.07.2014, punctul de vedere motivat al auditorilor publici externi în cazul neluării în considerare a justificărilor prezentate de persoanele cu atribuții în domeniul în care s-au constatat deficiențe, norma fiind imperativă.

Față de aceste critici, Înalta Curte reține că în speță, procesul-verbal de constatare este un act premergător și se atacă împreună cu Decizia nr. 21/2014 și încheierea nr. 132/2014, iar lipsa consemnărilor auditorilor publici externi nu sunt sancționate de art. 86 din Regulament cu sancțiunea nulității absolute.

Recurentul-pârât, invocând aceste deficiențe era obligat să evidențieze vătămarea produsă prin lipsa mențiunilor care, în realitate nu au fost arătate de auditori sub această denumire, însă punctul acestora de vedere se regăsește în cuprinsul procesului-verbal, ceea ce echivalează cu motivele pentru care nu au fost luate în considerare justificările prezentate de persoanele în cauză.

Măsura înscrisă la pct. I.2 lit. a) din Decizia nr. 21/2014 a fost stabilită ca urmare a nerespectării prevederilor legale cu privire la închirierea bunurilor proprietate publică a statului și la veniturile realizate din închirierea spațiului proprietate publică a statului aflat în administrarea centrului de conferințe, astfel încât argumentele legate de contestarea/necontestarea anterioară a susținerii privind cheltuielile cu amortizarea sunt fără relevanță și nu conduc la modificarea soluției primei instanțe.

În fine, enumerarea celor doi consilieri juridici în rândul persoanelor cu atribuții în domeniul în care s-a constatat neregula nu este contrară dispozițiilor art. 86 alin. (5) din Regulament, deoarece contractul a fost avizat de aceștia, sub mențiunea legalității, neavând relevanță împrejurarea invocată de recurent (nu erau persoane salariate la Centrul de Conferințe).

Cei doi consilieri juridici erau angajați ai Institutului Național de Statistică și, în ipoteza avizării nelegale a oricărui act întocmit de această instituție, pot fi trași la răspundere dacă sunt întrunite dispozițiile legale în acest sens.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Institutul Național de Statistică împotriva sentinței nr. 835 din 24 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2017.