ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2017

ÎCCJ, Secția I civilă

HOTĂRÂRE
21.11.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 10 decembrie 2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii Brașov și S.C. B. S.A., anularea Hotărârii Comisiei centrale de contestații din 27 octombrie 2014, anularea Deciziei nr. R32454 din 29.12.2011 și a Deciziei de debit nr. 35 din 27 ianuarie 2012, emise de pârâta de rang 1, menținerea deciziei nr. 292254 din 14 iunie 2011, precum și obligarea pârâtei de rang 1 la restituirea sumelor reținute ilegal.

Prin sentința nr. 563 din 19 aprilie 2016, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov. A fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de reclamantul A.

Prin decizia nr. 422 din 06 martie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 563 din 19 aprilie 2016, pronunțate de Tribunalul Brașov.

împotriva deciziei nr. 422 din 06 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a formulat cerere de revizuire reclamantul A., precizând, la cererea instanței, ca solicită revizuirea pentru motivul prevăzut de ari 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cu consecința anulării acestei decizii și rejudecarii apelului promovat de aceeași parte împotriva sentinței civile nr. 563 din 19.04.2016.

Prin decizia nr. 933/AP din 23 mai 2017 a Curții de Apel Brașov, secția I civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată și precizată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 422 din 06 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Brașov.

Împotriva deciziei nr. 933/AP din 23 mai 2017 a Curții de Apel Brașov, secția I civilă, revizuentul A. a formulat calea de atac întitulată "apel".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 august 2017.

Învestită cu soluționarea căii de atac, înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 03.10.2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a constatat, cu prioritate, faptul că, potrivit art. 97 din C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție judecă numai recursuri, neavând competență materială în soluționarea apelurilor. Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor mai sus menționate, la examinarea condițiilor de fond și de formă ale exercitării prezentei căi de atac, s-au avut în vedere dispozițiile care reglementează calea extraordinară de atac a recursului.

De asemenea, prin raport s~a constat că decizia ce face obiectul recursului nu este supusă acestei căi de atac.

Completul de filtru C2, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 03.10.2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 22-24, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente;

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Hotărârea atacată cu revizuire, decizia nr. 422 din 06 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, este o hotărâre definitivă, pronunțată în soluționarea unui apel într-o cauză având ca obiect asigurări sociale, hotărâre ce nu este supusă recursului, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial din data de 12 februarie 2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 95/2016.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale menționate anterior:

"În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel in cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Art. 634 alin. (1) pct. î din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

Față de dispozițiile legale anterior menționate, decizia nr. 933/AP din 23 mai 2017 a Curții de Apel Brașov, secția I civilă, ce face obiectul căii de atac din prezenta cauză, nu este supusă recursului întrucât nici decizia atacată cu revizuire nu este susceptibilă de recurs.

Pentru argumentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 933/AP din 23 mai 2017 a Curții de Apel Brașov, secția I civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 933/AP din 23 mai 2017 a Curții de Apel Brașov, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 183/2021
Ședința publică din data de 2 februarie 2021 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 22 ianuarie 2016,
ÎCCJ 2018-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 471/2018
Ședința publică din data de 21 februarie 2018 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. x/2015, r
ÎCCJ 2019-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1789/2019
ins restul pretențiilor. Curtea de Apel Brașov, secția civilă prin decizia civilă nr. 127/Ap din 05 februarie 2018, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta contestatoare A., împotriva sentinței civile nr. 1387 din 04 octombrie 201
ÎCCJ 2018-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1796/2018
. 293 din data de 17 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, prin care a fost respins apelul îndreptat împotriva soluției instanței de fond, într-un litigiu de asigurări sociale, nu este supusă căii de atac a recursului. De ase
ÎCCJ 2020-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2595/2020
Asupra recursului de față: Prin sentința civilă nr. 418/MAS/03.04.2018, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov. Împ
Sursă