ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 471/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 471/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 21 februarie 2018
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. Brașov, să se dispună obligarea pârâtei la încadrarea sa în grupa a II-a de muncă, pentru perioada 01.12.1990-01.04.2001 și să îi elibereze o adeverință în acest sens.
La data de 22.10.2015, reclamantul a completat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 31.860 RON, reprezentând prejudiciul suferit pentru 26 de ani lucrați în grupa a II-a de muncă, respectiv un procent de 25% din punctul de pensie.
Prin sentința civilă nr. 289/MAS de la 01 martie 2016, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins acțiunea formulată și completată de reclamantul A., prin mandatar C., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A., prin decizia civilă nr. 1012/Ap din 07 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2015, apelul fiind respins.
Prin decizia civilă nr. 1871/AP de la 12 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2016, instanța a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1012/Ap din 07 iulie 2016, ca tardiv formulată.
Reclamantul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1871/AP de la 12 decembrie 2016, prin decizia civilă nr. 403/Ap. de la 02 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, fiind respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs.
A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 22 noiembrie 2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.
Recurentul a depus punct de vedere cu privire la raport.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 403/Ap. din 2 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.
Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din noul C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.
Potrivit dipozițiilor art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, hotărârile instanței de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din același act normativ.
Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflicte de muncă și de asigurări sociale, precum și hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
Art. 513 alin. (5) din noul C. proc. civ. statuează că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, în speța dedusă judecății hotărârea revizuită fiind definitivă.
Raportat la aceste aspecte, decizia civilă nr. 403/Ap. din 02 martie 2017 este definitivă, nefiind atacabilă cu recurs.
Înalta Curte reține, de asemenea, că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."
Prin urmare, decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
Cererea intimatei S.C. B. S.A., privind obligarea recurentului A. la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca nedovedită, la dosar nefiind depuse dovezi cu privire la aceste cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 403/Ap. din 2 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, ca inadmisibil.
Respinge cererea intimatei S.C. B. S.A., privind obligarea recurentului A. la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2018.