ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1796/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1796/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 11 mai 2016, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Brașov, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să fie recalculat punctul de pensie în conformitate cu art. 194 alin. (1) lit. c), valoarea obiectului acțiunii constând într-o sumă de bani cu luarea în calcul a salariilor brute câștigate în conformitate cu art. 96 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, aplicarea prescripției extinctive pe 3 ani în conformitate cu art. 179 din Legea nr. 263/2010 și a art. 2515 din C. civ.
Prin sentința civilă nr. 1655/MAS din 27 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Brașov, s-a respins contestația formulată de către contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Brașov.
Prin decizia civilă nr. 293/17 martie 2017, Curtea de Apel Brașov a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 1655/MAS din 27.10.2016, pronunțate de Tribunalul Brașov, pe care a păstrat-o.
Prin decizia civilă nr. 806 din data de 8 mai 2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins contestația în anulare formulată de apelantul A. împotriva deciziei civile nr. 293 din 17 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/62/2016.
Prin decizia nr. 1596/Ap din 10 octombrie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins cererea formulată de revizuentul A., de revizuire a deciziei civile nr. 806 din 08.05.2017, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.
Împotriva deciziei nr. 1596/Ap din 10 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs revizuentul, cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28.12.2017.
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 05.01.2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.
Prin raport s-a constatat faptul că decizia ce face obiectul recursului nu este supusă acestei căi de atac.
Completul de filtru C2, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 14.02.2018, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 20-21, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.
Recurentul a depus punct de vedere asupra raportului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Totodată, se reține faptul că potrivit art. 513 alin. (6) din C. proc. civ. "dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul".
Din cuprinsul cererii de revizuire, se constată faptul că revizuentul nu a invocat niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., solicitând doar anularea deciziei atacate conform art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin urmare, constatând că nu s-a cerut revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, în cauză nu este incident art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.
Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 și O.U.G. nr. 95/2016, hotărârile pronunțate în cererile privitoare la asigurări sociale nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.
De asemenea, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, împotriva hotărârilor tribunalelor pronunțate în litigii de asigurări sociale, se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar potrivit dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.
Se reține că, potrivit art. 508 din C. proc. civ. "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. "
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., așa cum s-a arătat anterior:
"Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că hotărârile pronunțate în soluționarea litigiilor de asigurări sociale sunt supuse numai apelului la curtea de apel. Prin urmare, în raport de dispozițiile 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., hotărârea prin care se soluționează apelul împotriva hotărârii primei instanțe, în soluționarea unui litigiu de asigurări sociale nu este supusă căii de atac a recursului, fiind definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.. Prin urmare, decizia civilă nr. 293 din data de 17 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, prin care a fost respins apelul îndreptat împotriva soluției instanței de fond, într-un litigiu de asigurări sociale, nu este supusă căii de atac a recursului.
De asemenea, în raport de dispozițiile art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., decizia nr. 806 din data de 8 mai 2017, prin care Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a respins contestația în anulare formulată de apelantul A. împotriva deciziei civile nr. 293/Ap din 17 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, în Dosarul nr. x/62/2016, este la rândul său definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.
Totodată, dat fiind faptul ca, în cauză, este atacată cu recurs decizia nr. 1596/Ap din 10 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin care a fost respinsă cererea formulată de revizuentul A., de revizuire a deciziei civile nr. 806/AP din 08 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în Dosarul nr. x/64/2017 al aceleiași instanțe, în raport de dispozițiile art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., nici această decizie nu poate fi atacată cu recurs.
În consecință, decizia nr. 1596/Ap din 10 octombrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, prin care s-a soluționat cererea de revizuire îndreptată împotriva hotărârii instanței care a soluționat contestația în anulare îndreptată împotriva hotărârii instanței de apel, pronunțată într-un litigiu de asigurări sociale, nu poate fi atacată cu recurs.
Pentru argumentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1596/Ap din 10 octombrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1596/Ap din 10 octombrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi,15 mai 2018.