Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2017
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3250/2017

HOTĂRÂRE
26.10.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3250/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C., în contradictoriu cu pârâții B. - Șef Serviciu - Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, Primăria Orbeasca și A. - Șef Birou - Biroul Județean Teleorman Arhivele Naționale - Alexandria, a solicitat obligarea la indicarea și eliberarea datelor de stare civilă ale bunicii sale, certificatul de deces și cimitirul unde a fost înhumată. Prin Sentința nr. 2107 din 6.06.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență material invocată din oficiu și a declinate competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Instanța a reținut că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. Art. 18 din aceeași lege prevede că instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

Așadar, reclamantul a investit instanța cu o cerere îndreptată împotriva unei autorități publice locale. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.. Decizia instanței de recurs Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Conform dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, obiectul recursului formându-l o hotărâre prin care instanța, învestită cu soluționarea unei cereri de obligare la indicarea și eliberarea datelor de stare civilă ale bunicii reclamantului, certificatul de deces și cimitirul unde a fost înhumată, s-a declarat necompetentă, recurentul nu are deschisă nicio cale de atac împotriva acesteia. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge recursul formulat de C. împotriva Sentinței nr. 2107 din 6 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2017.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 731/2018
Asupra cererii de completare a dispozitivului deciziei de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel Bucureș
ÎCCJ 2019-11-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5801/2019
Sentința civilă nr. 4244 din 10 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului București și a fost declinată competența de solu
ÎCCJ 2017-10-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3173/2017
, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. La pronunțarea acestei hotărâri, instanța a avut în vedere prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, potrivit cărora: "prin informație de interes
ÎCCJ 2017-06-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2231/2017
noiembrie 2016, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția necompetentei materiale, invocată din oficiu, și, în consecință, s-a declinat competenta de
ÎCCJ 2017-10-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3111/2017
). Or, legea citată nu îl impune în sarcina autorităților/instituțiilor publice această obligație, informațiile putând fi comunicate doar în forma lor brută/așa cum sunt deținute de autoritatea publică, iar nu prelucrate/selectate astfel cu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă