ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3167/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3167/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată la data de 9 ianuarie 2009 la nr. 168/86/2009, creditoarea SC R. SA Botoșani a solicitat deschiderea procedurii insolvenței și înscrierea creanței în tabelul creditorilor împotriva debitoarei SC T.T. SRL cu sediul social în Vama, str. Jorgu Toma, județul Suceava, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. X, pentru creanța certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 39.292,18 lei, iar, prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 27 octombrie 2009, înregistrată la nr. 6677/86/2009, creditoarea D.G.F.P. Suceava a solicitat deschiderea procedurii insolvenței aceleiași debitoare, SC T.T.
SRL, pentru creanța certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 226.722 lei. Constatând că împotriva debitoarei s-a deschis procedura insolvenței în Dosarul nr. 168/86/2009, Tribunalul Suceava a dispus, prin încheierea pronunțată la data de 15 decembrie 2009, conexarea Dosarului nr. 6677/86/2009 la Dosarul nr. 168/86/2009. Prin sentința civilă nr. 748, pronunțată la data de 29 septembrie 2009 de judecătorul sindic desemnat în Dosarul nr. 168/86/2009 s-a admis cererea creditoarei SC R. SA Botoșani și, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență a debitoarei SC T.T.S.K.L. SRL cu toate consecințele ce decurg din aplicarea acestei măsuri, fixându-se termen pentru continuarea procedurii.
Recursul formulat de debitoare împotriva menționatei sentințe a fost anulat, ca netimbrat, de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Suceava prin Decizia nr. 2031, pronunțată la data de 19 noiembrie 2009. Prin sentința nr. 166, pronunțată la data de 2 martie 2010, judecătorul sindic de pe lângă Tribunalul Suceava a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, cu motivarea că, prin Încheierea nr. 6686 din 10 septembrie 2009, emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Suceava, în Dosarul nr. 45703 din 21 august 2009, s-a admis cererea debitoarei SC T.T. SRL de schimbare a denumirii în SC Ș.T. SRL și a sediului social în județul Sibiu, orașul Cisnădie, str. Stejarului.
Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Sibiu, prin sentința comercială nr. 847 pronunțată la data de 27 aprilie 2010, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a procedurii de insolvență deschisă împotriva debitoarei SC T.T. SRL., prin sentința nr. 748/2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Suceava nr. 168/86/2009, în favoarea Tribunalului Suceava, soluție în argumentarea căreia au fost invocate prevederile art. 6 din Legea nr. 85/2006 și faptul că mutarea sediului debitoarei s-a făcut după sesizarea și învestirea instanței cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței și, constatând conflictul negativ de competență în sensul art. 20 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform prevederilor art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Suceava și Tribunalul Sibiu, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a procedurii de insolvență deschisă împotriva debitoarei SC T.T. SRL în favoarea Tribunalului Suceava căruia îi trimite dosarul spre soluționare, având în vedere că potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, „toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepția recursului prevăzut la art.8, sunt de competența secției de insolvență a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerțului ” , iar, în speță, la data sesizării instanței cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC T.T.
SRL, aceasta avea sediul social în Vama, str. Jorgu Toma, județul Suceava, fiind înmatriculată la O.R.C. Suceava sub nr. X.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea SC R. SA Botoșani, în contradictoriu cu debitoarea S.C T.T. SRL Cisnădie și lichidatorul C.I.C.O. în favoarea Tribunalului Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.