ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1613/2017

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea civilă formulată la data de 16.11.2011 pe rolul Tribunalului Maramureș, în dosar nr. x/2011, astfel cum a fost precizată la data de 24.06.2014, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Parohia Ortodoxă Săpânța - Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- recunoașterea dreptului de autor a autorului său C. cu privire la opera artistică formată din 151 de cruci și 171 de lucrări de sculptură, pictură și creație literară aflate în Cimitirul Vesel Săpânța reprezentând 24% din numărul total de 712 cruci aflate în acest cimitir;

- recunoașterea drepturilor patrimoniale ale reclamantei A., în calitate de moștenitoare a autorului C., provenite din operele recunoscute;

- ca urmare a folosirii de către pârâtă, fără drept, a operelor revendicate, să fie obligată aceasta la plata sumei de 499.725 RON reprezentând despăgubiri, potrivit art. 139 din Legea nr. 8/1996 republicată, respectiv 24% din beneficiul net obținut de pârâtă în perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2011 din perceperea taxei de acces, video, foto pentru vizitatori și vânzarea de cărți poștale și suveniruri în Cimitirul Vesel;

- obligarea pârâtei să încheie cu reclamanta un contract de distribuire în sensul art. 141 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 cu privire la drepturile bănești obținute ca urmare a oferirii publice a operelor autorului C. de către aceasta, prin care pârâta se obligă să-i plătească o sumă de bani reprezentând 24% din toate veniturile obținute ca urmare a distribuirii, în modalitatea prevăzută de art. 141 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996 a operelor autorului acesteia pe perioada existenței drepturilor sale de autor, începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței ce se va pronunța în prezenta cauză până în anul 2047, anul în care expiră termenul de 70 ani prevăzut de art. 25 din Legea nr. 8/1996;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 43.059 RON constând în taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu specialist, onorariu expert, onorariu avocat, cheltuieli deplasare.

Prin sentința civilă nr. 842 din data de 01.07.2016 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. x/2011, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Săpânța reprezentată prin Preot Paroh D., iar reclamanta A. a fost obligată la plata către pârâta Parohia Ortodoxă Săpânța a sumei de 28.649,29 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că autorul reclamantei, defunctul C. (născut 1909 - decedat 1977) a fost meșter popular cioplitor. Având această ocupație, precum și har artistic, defunctul C. a realizat, în marea lor majoritate, crucile de lemn din Cimitirul Vesel din Săpânța , județul Maramureș.

La fila 21 dosar se află adeverința din 30 iunie 2011 emisă de Centrul Județean Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș, care atestă că meșterul a participat la acțiuni vizând arta populară, iar la filele 11 - 15 dosar, sunt diplomele obținute de C., care demonstrează fără a da loc la alte interpretări că a fost membru al Cooperativei B., cooperativă meșteșugărească, fiind creator popular.

Toți meșterii populari, artizanii, indiferent de domeniu, ceramică, olărit, țesături, cruceri, nu fac parte din categoria persoanelor care pot beneficia de dreptul de autor, conform Legii nr. 8/1996, întrucât folclorul este reprezentat de totalitatea creațiilor populare, literare, muzicale, meșteșugărești care țin de tradițiile și obiceiurile populare ale unei neam sau ale unei regiuni. Nu se regăsește. în ceea ce privește creația meșteșugărească a folclorului în integralitatea sa o protecție în cadrul dreptului de autor, dreptul de autor conform art. 1 și art. 7 din Legea nr. 8/1996 fiind perceput ca o creație intelectuală, însă, datorită caracterului lor popular, creațiile populare sunt folosite liber, nefiind prevăzute în Legea nr. 8/1996, ca obiect al dreptului de autor.

Crucile care au fost confecționate de C. la comandă sunt anonime, nu sunt semnate de către meșter, fapt ce atestă în plus caracterul popular al meșteșugului său, meșteșug care a fost predat ucenicilor săi, care continuă tradiția crucerului popular C.

S-a reținut că reclamanta a invocat drept temei legal al acțiunii sale Legea nr. 8/1996. În acest context, tribunalul a constatat că, sub aspectul temeiului invocat, acțiunea este nefondată, creația populară nefiind inclusă în aria de reglementare și protecție a actului normativ invocat.

Convenția de la Berna din 09.09.1886, pentru protecția operelor literare, artistice definește ca și Legea nr. 8/1996, termenul de operă literară și artistică în sensul că acesta cuprinde: (...) "Toate lucrările din domeniul literar științific și artistic, operele de arhitectură și sculptură." Art. 7 alin. (3) din Convenție statuează că: "Pentru operele anonime sau pseudonime, durata protecției acordate prin prezenta convenție expiră în 50 de ani după ce opera a fost în mod licit făcută accesibilă publicului." Este evident că nici la nivel internațional, nu s-a introdus în categoria operelor literare și artistice, creații ale unor meșteșugari, referințele din lege vizând operele de creație intelectuală.

Aceeași definiție se regăsește și la art. 1 din Legea nr. 8/1996, care, de asemenea, face trimitere expresă la sintagma creație intelectuală și nu la creație populară meșteșugărească. Operele de creație intelectuală, în accepțiunea legii 8/1996, sunt nominalizate la art. 7 lit. g), unde, de asemenea, nu sunt inserate crucile în categoria operelor de creație intelectuală. În aprecierea primei instanțe, art. 9 din lege este mai mult decât explicit, întrucât legiuitorul stabilește că, ideile teoriile, conceptele conținute într-o operă, oricare ar fi modul de prelucrare, de scriere de explicare sau de exprimare, nu pot beneficia de protecția dreptului de autor.

Meșterul C., așa cum s-a demonstrat prin probele administrate, practic, s-a inspirat din arta meșteșugărească populară ce s-a transmis din generație în generație, fiind și astăzi preluată de alți meșteri cruceri, astfel încât creația sa este exceptată de la prevederile dreptului de autor. Chiar sub auspiciile Legea nr. 8/1996, un autor al unei creații intelectuale care a vândut opera, potrivit art. 141 din lege, după înstrăinare, autorul nu-și mai păstrează vreun drept asupra operei, singurul drept ce îi rămâne este dreptul de suită, ce reprezintă dreptul de a obține o cotă din prețul vânzării, în situația revânzării bunului la un preț mai mare decât cel la care s-a achiziționat opera.

În cazul în care opera nu este supusă revânzării, autorul inclusiv moștenitorii acestuia, nu mai au niciun drept asupra operei, pentru că a fost remunerat, ca efect al achitării prețului. Astfel, chiar în ipoteza în care un autor, în accepțiunea art. 141 din Legea nr. 8/1996, solicită încheierea unui drept de distribuire, obligarea la încheierea unui astfel de contract este inadmisibilă, pentru că opera nu poate fi vândută de autor decât o singură dată.

Conform art. 10 lit. c) din Legea nr. 8/1996, dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștința publică revine de drept autorului, pentru că dreptul la nume nu este transmisibil, autorul anonim poate să-și deconspire identitatea ca autor în timpul vieții, având în vedere că legea română prevede stingerea dreptului la nume odată cu decesul autorului. S-a apreciat că menținerea numelui autorului pe creația sa, este esențială, aceasta fiind legătura imaterială dintre autor și public, fiind evident că pentru a se putea exercita dreptul de paternitate asupra unei creații artistice, ca o componentă a dreptului de autor, este necesar, ca autorul însuși să-și exercite dreptul la nume în timpul vieții.

Cimitirele sunt locuri publice, cimitirul Săpânța având același regim juridic. C. a fost un meșter popular, care a confecționat nu numai cruci, ci și alte obiecte de lemn, acesta nu a înțeles să semneze crucile pe care le-a confecționat, ele fiind efectuate la comandă, la cererea rudelor defunctului.

Având în vedere considerentele de mai sus, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată conform dispozitivului.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ. de la 1865 reclamanta a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 28.649,29 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, deplasare la instanță și alte cheltuieli efectuate pentru asistența juridică calificată a pârâtei, consemnate în centralizatorul depus la fila 120, vol. IV dosar și a facturilor și chitanțelor depuse la filele 121-199.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel prin care a criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia și admiterea în întregime a cererii de chemare în judecată.

De asemenea, reclamanta a susținut în cuprinsul motivelor de apel, între altele, că în mod neîntemeiat a reținut prima instanță că dreptul de distribuire și încheierea unui astfel de contract este inadmisibil, deoarece C. nu a vândut opera realizată, în sensul tezei I al art. 141 din Legea nr. 8/1996.

S-a invocat și faptul că tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere prin care a solicitat despăgubiri ca urmare a folosirii fără drept de către Parohia Săpânța a operelor revendicate, petit formulat în temeiul art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996.

Pârâta Parohia Ortodoxă Săpânța reprezentată prin preot paroh D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

Prin decizia civilă nr. 197/A din 15 martie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, apelul reclamantei a fost admis, sentința apelată a fost schimbată în parte, astfel: s-a admis în parte cererea precizată, în sensul recunoașterii dreptului de autor al lui C. în ceea ce privește un număr de 151 de cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânța ; s-au recunoscut în favoarea reclamantei, în calitate de moștenitoare a defunctului C., drepturile patrimoniale prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 8/1996; s-a dispus obligarea pârâtei Parohia Ortodoxă Română Săpânța - Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 223.749 RON, cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor anterior recunoscute; s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei A. suma de 20.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și suma de 19,65 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate de aceasta în apel.

Pentru a decide în acest sens, curtea de apel a constatat că prima chestiune asupra căreia trebuie să se pronunțe este aceea a incidenței în cauză a prevederilor Legii nr. 8/1996, în ceea ce îl privește pe antecesorul reclamantei, defunctul C., mai exact, referitor la opera acestuia, constând în crucile de lemn care se află în Cimitirul Vesel din Săpânța .

Aceasta, în condițiile în care prima instanță a respins solicitarea reclamantei din precizarea de acțiune de la fila 1, vol. III, al Tribunalului Maramureș, de a se recunoaște dreptul de autor a defunctului C. cu privire la creația artistică a acestuia, formată din 151 de cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânța , precum și a operei literare formată din versurile inscripționate pe aceste cruci, reprezentând 21,2 % din numărul total al crucilor aflate în Cimitirul Vesel.

Argumentele primei instanțe care au stat la baza pronunțării acestei soluții, au fost, în principal, acelea că defunctul C. a fost un meșter popular cioplitor, or, meșterii populari, indiferent de domeniu, nu fac parte din categoria persoanelor care pot beneficia de dreptul de autor în baza Legii nr. 8/1996. S-a reținut, de asemenea, faptul că folclorul, în integralitatea sa, și creația meșteșugărească, ca parte a acestuia, nu intră în sfera de protecție a Legii nr. 8/1996, dreptul de autor, conform art. 1 și art. 7 din aceasta, având la bază o creație intelectuală, or, tocmai datorită caracterului popular, creațiile populare sunt folosite liber, fiind apreciat relevant caracterul anonim al operei, întrucât crucile în discuție nu au fost semnate de meșter.

La acest punct de vedere a achiesat și pârâta, astfel cum rezultă din întâmpinarea formulată în cauză.

Textul de lege care se impune a fi analizat în vederea stabilirii legalității soluției pronunțate de către prima instanță asupra acestui petit, este cel de la art. 7 din Legea nr. 8/1996, care prevede astfel:

" constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor. "

Prin acest text, legiuitorul a definit în mod explicit obiectul dreptului de autor.

În primul rând, s-a stabilit faptul că dreptul de autor este alcătuit numai din opere de creație intelectuală, opera de creație intelectuală fiind definită, în doctrina de specialitate, ca fiind rezultatul activității individului uman, întrucât numai acesta are capacitatea de a conștientiza realitatea înconjurătoare, de a-și dirija conștient acțiunile și inacțiunile, în raport cu diverse interese și de a dispune de instruire și educație.

În al doilea rând, operele trebuie să fie originale, adică să cuprindă suficiente elemente particulare care să le distingă de creații intelectuale de același gen.

În al treilea rând, operele trebuie să aparțină domeniului literar, artistic sau științific.

Un aspect, de asemenea, important este acela că pentru a constitui obiect al dreptului de autor nu are relevanță modalitatea de creație, modul sau forma concretă de exprimare, și nici valoarea sau destinația lor.

În ceea ce privește folclorul și protecția acestuia, în lipsa unor dispoziții legale referitoare la această problemă, s-a statuat în practica judiciară faptul că este dificil de stabilit prin raportare la Legea privind drepturile de autor și drepturile conexe, în condițiile în care, conform acestei legi, paternitatea operelor susceptibile de o asemenea protecție ar trebui să poată fi stabilită cu certitudine; or, în cazul folclorului nu este posibilă o asemenea identificare, deoarece conține creații impersonale (în acest sens, decizia civilă nr. 597/2013 pronunțată de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

Constatându-se și prin hotărârea identificată mai sus lipsa vreunei reglementări speciale în materia folclorului și concluzionându-se în sensul că folclorul nu poate rămâne în afara oricărei protecții, s-a apreciat că forma de protecție, în acest caz, poate fi stabilită prin raportare la dispozițiile Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial în cuprinsul căreia sunt definite și "expresiile culturale tradiționale", în care se încadrează și folclorul.

Ceea ce s-a mai subliniat prin decizia civilă nr. 597/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu valoare de principiu, este aceea că regimul juridic al creațiilor culturale tradiționale nu exclude, în principiu, crearea de opere în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, pornind de la un element de expresie culturală tradițională, cu condiția originalității, așadar a îndepărtării suficiente de la sursa originară, pentru a fi identificabilă amprenta personalității creatoare a autorului.

Prin prisma considerentelor de mai sus, curtea de apel a apreciat că trebuie analizată opera defunctului C., pentru a se putea stabili dacă aceasta intră sau nu în sfera de protecție a Legii nr. 8/1996.

Astfel, s-a constatat că specialistul E., care a întocmit primul raport de specialitate în cauză a arătat că, crucile de lemn identificate ca aparținând defunctului C., au preluat forma tradițională din zona Maramureșului, însă acestea prezintă elemente specifice, folosite pentru prima dată de către autorul C., specificul lor fiind reprezentat printr-un tot stilistic: culoare, formă, text, de o evidentă și recunoscută originalitate.

Maestrul artist C. a scris o adevărată monografie artistică a satului cu crucile-monument create de el, creând o operă originală prin contopirea calităților și talentului său de sculptor, pictor și poet, îmbinând simbolul vechi al crucii de lemn cu basorelieful, pictura naivă și versul popular inspirat din activitățile specifice satului.

S-a mai arătat că, în ceea ce privește celelalte cruci din cimitir, care nu au fost realizate de către C., acestea sunt un produs epigonic și nu constituie decât o continuare, uneori nereușită, a aceluiași stil.

Specialistul E. nu a reușit să se pronunțe cu certitudine asupra numărului crucilor realizate de către C., arătând că din studiile efectuate ar reieși că acesta a realizat în timpul vieții aproximativ 600 de cruci.

Ceea ce s-a mai subliniat de către acest specialist, este faptul că Cimitirul Vesel este vizitat anual de zeci de mii de vizitatori, reținându-se chiar o declarație a preotului paroh D. în acest sens, referitor la anul 2005, când obiectivul ar fi fost vizitat 26.000 de persoane.

Precizări suplimentare au fost făcute de către același specialist și în ședința publică din 13.09.2012, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, domnul E. arătând, că, în opinia sa, C. a creat opere de artă, descoperind o formă nouă de a privi moartea, pe care a materializat-o într-un mod original.

Specialistul F., de asemenea, a formulat un punct de vedere la solicitarea instanței, prin care a arătat că a putut identifica un număr de 151 de cruci, ca fiind realizate de creatorul C., reprezentând procentual 21,2% din numărul total al crucilor din cimitir. Din cercetările efectuate, a rezultat că C. ar fi realizat aproximativ 600 de cruci, numărul acestora scăzând progresiv începând cu anul 1996, în medie cu 25 de cruci pe an, ca urmare a exhumării și refolosirii locurilor de veci.

Referitor la caracteristicile crucilor realizate de către C. s-a arătat că identificarea crucilor realizate de acesta nu a fost dificilă, crucile executate în ultima decadă a secolului XX îndepărtându-se de caracteristicile tradiției, ajungându-se la un manierism sec care a înlocuit fenomenul social și artistic, fiind executate prin unelte electrice.

Elementele particulare ale crucilor realizate de către C. sunt descrise la filele 13-17 din lucrarea de specialitate, expertul făcând precizări suplimentare în fața instanței de judecată (consemnate în încheierea ședinței publice din 17.04.2013), concluzia acestuia fiind în sensul că, crucile realizate de către defunctul C. se diferențiază de restul crucilor din cimitir prin culoare, formă, proporții și alte elemente particulare, elemente care sunt specifice creatorului, fiind executate în spiritul unui artist care dă frâu liber imaginației și mâinii sale.

De asemenea, specialistul F. a adus precizări suplimentare în ceea ce privește opera defunctului C. în ședința publică din 17.05.2013, când s-a vizualizat CD-ul cu imaginile celor 151 de cruci identificate de către specialist ca aparținând lui C. S-a învederat de către acesta că artistul C. a văzut crucea ca un întreg, observându-se evoluția artistului în timp și dorința acestuia de a spune tot mai mult prin creația sa.

La acel termen de judecată specialistul a făcut o analiză punctuală privind una dintre crucile realizate de către C., prezentate instanței de judecată, indicând elementele specifice artistului C., ca fiind îmbinarea aproape perfectă între brațele crucii, elementele de tehnică și de structură a lucrării, forma rotunjită, inexistența unor spații nelucrate sau negândite și care să nu conțină un mesaj artistic, lipsa unor șabloane, fiecare cruce având elemente diferite, elemente care au permis identificarea crucilor realizate de către acesta.

S-a mai arătat de către domnul F. că C. era un bun cunoscător al etnografiei populare, al zonelor și al simbolurilor folosite. Din etnografie, elementul principal preluat este crucea, particularități prezentând și compoziția literară și elementele figurative. Un alt element compozițional propriu a fost identificat ca fiind spațiul sacru, reprezentat de un pătrat în care se configura un element floral, situat la îmbinarea brațelor crucii, în care orizontala devine verticală și verticala orizontală, făcându-se astfel corelația dintre teluric și celest. Artistul nu era axat pe detalii, se gândea mai mult la esență, nefiind preocupat de simetrie, ci de mesaj, fiind un geniu creator.

S-a concluzionat de către specialistul F. în sensul că există o diferențiere între gândirea compozițională a artistului C. și cea a urmașilor săi, crucile create ulterior fiind mai aproape de perfecțiune, de șablon, relevând preocuparea pentru realism, folosindu-se unelte performante și o tehnică de lucru actuală, neexistând o legătură compozițională și nefiind folosite decât în mică măsură elementele folosite de către C., precizându-se și faptul că acesta a fost primul care a folosit decorațiunile din folclor și versurile pe cruci, anterior crucile fiind simple.

O completare la punctul de vedere formulat de către specialistul F. a fost depusă la dosar și în vol. III al dosarului de fond, f. 126 și urm., prin aceasta arătându-se că au fost identificate 151 de cruci realizate de către C. și 171 lucrări de sculptură, pictură și creație literară, aceasta datorită faptului că unele cruci sunt lucrate pe ambele fețe.

La dosarul cauzei a fost depus de către pârâtă un raport de expertiză extrajudiciară, întocmit de către expertul G., raport prin care s-au identificat 70 de cruci ca fiind realizate cu certitudine de către meșterul C. Raportat la caracterul succint al considerentelor acestei expertize, care nu se coroborează de altfel cu concluziile celorlalte două lucrări de specialitate întocmite în cauză, la care s-a făcut referire mai sus, curtea de apel a apreciat că acest raport nu constituie o probă pertinentă pentru soluționarea cauzei.

Ținând cont de concluziile lucrărilor de specialitate întocmite în cauză de către specialiștii E. și F. și având în vedere considerațiile de ordin teoretic făcute anterior, instanța de apel a apreciat că se poate concluziona în sensul că opera lui C., reprezentată de crucile de lemn identificate ca fiind realizate de către acesta, și care se află în prezent în Cimitirul Vesel din Săpânța , este o operă originală, fiind în mod indubitabil identificabilă amprenta personalității creatoare a autorului, neprezentând nicio relevanță faptul că au fost folosite elemente de etnografie și folclor în creația sa.

Faptul că aceste cruci nu poartă semnătura autorului, este o problemă care a fost surmontată prin coroborarea probelor administrate în cauză, expertiza întocmită de către expertul E., punctul de vedere al specialistul F., precum și declarațiile martorilor H. și C., fiind identificate cu certitudine, pe baza unor elemente caracteristice, crucile realizate de către C.

În consecință, în temeiul art. 7 coroborat cu art. 10 lit. b) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, curtea de apel a decis în sensul recunoașterii calității de autor al operei constând în cele 151 de cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânța , în favoarea lui C.

S-a apreciat că numărul operelor este cel indicat în lucrarea de specialitate inițială a specialistului F., neavând relevanță faptul că o parte dintre cruci sunt lucrate pe ambele părți, fiecare cruce, în integralitatea sa, putând fi apreciată ca reprezentând o operă artistică complexă, cuprinzând elemente de sculptură, pictură, precum și elemente literare.

Lămurită fiind problema de drept principală, aceea a recunoașterii dreptului de autor, instanța de apel a apreciat că se impune ca instanța să se pronunțe și asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate asupra celorlalte pretenții din cererea de chemare în judecată, de asemenea, respinse de către Tribunalul Maramureș.

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de către reclamantă, aceasta a solicitat, pe lângă recunoașterea dreptului moral prevăzut de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 și recunoașterea drepturilor patrimoniale prevăzute de art. 13 lit. a), b) și f), constând în dreptul autorului de a autoriza sau de a interzice reproducerea, distribuirea și comunicarea publică a operei, direct sau indirect, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului.

În vederea aprecierii asupra criticilor formulate prin cererea de apel de către reclamantă în ceea ce privește soluția pronunțată asupra petitelor având ca obiect recunoașterea drepturilor patrimoniale enumerate anterior, se impun a fi analizate în prealabil definițiile regăsite în lege referitor la noțiunile de "reproducere", "distribuire" și "comunicare publică".

Conform art. 14 din Legea nr. 8/1996:

" prin reproducere, în sensul prezentei legi, se înțelege realizarea, integrală sau parțială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc și sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice. "

Susținerile reclamantei în sensul că pârâta comercializează cărți poștale reprezentând fotografii ale crucilor realizate de către defunctul C. au fost confirmate de către pârâtă prin răspunsul la interogatoriu, răspunsurile la interogatoriu fiind anexate la filele 176-179 vol. I, dosar fond.

Cărțile poștale, reprezentând fotografii ale crucilor realizate de către C. reprezintă o reproducere a operei acestuia, având în vedere definiția noțiunii de reproducere redată mai sus, aceeași concluzie fiind valabilă în ceea ce privește alte obiecte inscripționate cu imagini ale crucilor realizate de către acesta.

Reclamanta este deci îndreptățită, în condițiile art. 25 din lege, să i se recunoască acest drept patrimonial.

În ceea ce privește dreptul prevăzut de art. 13 lit. b) din Legea nr. 8/1996, se impun a fi avute în vedere dispozițiile art. 141 din Legea nr. 8/1996, care arată că:

" (1) Prin distribuire, în sensul prezentei legi, se înțelege vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum și oferirea publică a acestora.

(2) Dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piața internă, de către titularul de drepturi sau cu consimțământul acestuia."

În cauză, astfel cum de altfel s-a susținut chiar de către reclamantă, crucile de lemn care se află în Cimitirul Vesel din Săpânța , au fost confecționate de către C. ca urmare a unor comenzi date de către rudele defuncților pentru mormintele cărora le erau destinate, fiind plătit un preț pentru acestea, chiar dacă, astfel cum susține reclamanta, unul modic, reprezentând în principiu, contravaloarea materialelor necesare pentru realizarea crucii. Cuantumul sumei de bani solicitate și primite de către C. cu titlu de preț nu are nicio relevanță în ceea ce privește stabilirea acestui drept patrimonial, relevant fiind numai faptul că aceste cruci au fost vândute de către C. după realizarea acestora, în consecință dreptul de distribuire fiind epuizat, astfel cum stipulează expres alin. (2) al art. 141 din lege.

În consecință, instanța de apel a constatat că această solicitare a reclamantei a fost în mod corect respinsă de către prima instanță.

Ultimul drept patrimonial a cărui recunoaștere s-a solicitat de către reclamantă, în calitate de moștenitoare a defunctului C., este cel privind comunicarea publică a operei, drept prevăzut de art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996.

Conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 8/1996:

" (1) Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică și de arhitectură, proiecția publică a operelor cinematografice și a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum și prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate. De asemenea, se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziție publicului, inclusiv prin internet sau alte rețele de calculatoare, astfel încât, oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual.

(2) Dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică sau punerea la dispoziția publicului a operelor, nu se consideră epuizat prin niciun act de comunicare publică sau de punere la dispoziția publicului."

S-a apreciat că faptul că opera defunctului C. este pusă la dispoziția publicului prin intermediul pârâtei rezultă în mod indubitabil din toate probele administrate în cauză, expertizele de specialitate, punctul de vedere al specialistului F., răspunsurile pârâtei la interogatoriu, declarațiile martorilor audiați în cauză.

De asemenea, din susținerile reclamantei, coroborate cu declarațiile martorului H., rezultă că taxa de intrare în cimitir a început să fie percepută doar după decesul lui C., aparent acesta fiind de acord ca operele sale să fie aduse la cunoștință publică, nefiind însă de acord cu perceperea unei taxe în acest sens.

Rezultă din aspectele reținute mai sus faptul că reclamanta este îndreptățită la recunoașterea și a acestui drept patrimonial, fiind îndeplinite condițiile prevăzute în acest sens de art. 13 lit. .f) coroborat cu art. 15 și art. 25 din Legea nr. 8/1996.

Cea de-a treia problemă care face obiectul apelului este aceea a despăgubirilor cuvenite reclamantei ca urmare a recunoașterii drepturilor patrimoniale prevăzute de art. 13 din Legea nr. 8/1996, în limitele stabilite mai sus.

În acest sens, s-a reținut că în dosarul de fond a fost încuviințată și administrată proba cu expertiza contabilă, efectuată de către expertul contabil I., raportul de expertiză fiind anexat la filele 229 și urm. din vol. III al dosarului primei instanțe, respectiv la filele 242 și urm. din acest raport.

Raportul de expertiză contabilă a fost întocmit fără ca expertul să aibă la dispoziție actele contabile ale Parohiei Ortodoxe B., pârâta refuzând să pună la dispoziția expertului astfel de înscrisuri. În lipsa acestor acte, instanța de judecată a procedat la schimbarea obiectivelor inițiale ale expertizei, în ședința publică din 18.02.2015, încuviințând ca expertiza să fie efectuată prin luarea în considerare a datelor cunoscute privind alte obiective turistice din țară. Fiecare dintre părți a propus câte 3 obiective turistice, ale căror date privind numărul anual de vizitatori și veniturile obținute, să fie avute în vedere la efectuarea expertizei dispuse în cauză, încuviințându-se de către instanță, solicitarea de relații de la toate obiectivele turistice alese de către părți.

Prin acest raport de expertiză, întocmit de către expertul contabil I., cu participarea expertului parte J., s-au formulat concluzii raportat la datele obținute de la obiectivele turistice indicate de către reclamantă, expertul desemnat în cauză nereușind să obțină date de la obiectivele turistice indicate de către pârâtă.

Pe baza datelor obținute, s-a stabilit numărul mediu de vizitatori ai Cimitirului Vesel Săpânța pentru perioada indicată în cererea de chemare în judecată, noiembrie 2008 - noiembrie 2011, ca fiind de 1.135.833.

S-au calculat, de asemenea, în două variante, veniturile pe care pârâta le-a obținut în perioada indicată, prin raportare la numărul mediu de vizitatori stabilit anterior.

Într-o primă variantă au fost avute în vedere veniturile obținute din perceperea taxei de acces, foto, video și vânzarea de cărți poștale și suveniruri de cele 3 obiective turistice stabilite ca și comparabile, iar în cea de-a doua variantă a fost avut în vedere prețul biletelor de intrare în Cimitirul Vesel din Săpânța .

Cea de-a doua modalitate de calcul a veniturilor obținute a fost apreciată ca fiind mai relevantă de către experți, care au propus în concluziile expertizei luarea în considerare a acestei valori.

Și instanța de apel a apreciat că această valoare este de natură să reflecte realitatea într-o mai mare măsură, la stabilirea acesteia fiind avut în vedere cel puțin un element cert, prețul biletelor de intrare la Cimitirul Vesel, în cealaltă variantă, atât numărul de vizitatori, cât și veniturile obținute, fiind stabilite prin raportare la alte obiective turistice.

Deși instanța consideră că la aprecierea acestei probe nu se poate face abstracție de atitudinea procesuală a pârâtei, din culpa căreia nu s-a putut efectua raportul de expertiză în condițiile inițial stabilite, adică pe baza actelor contabile ale pârâtei, s-a reținut, de asemenea, că reclamanta era în măsură să facă demersuri suplimentare în vederea stabilirii celorlalte obiecte care se vând cu titlu de suveniruri la Cimitirul Vesel din Săpânța , și a prețului acestora, pentru ca acestea să fie eventual avute în vedere de către expert la stabilirea veniturilor obținute de către pârâtă în perioada de referință dintr-o atare comercializare.

Suma indicată de către expert ca reprezentând profitul obținut de către pârâtă în varianta agreată de către instanță, pentru perioada noiembrie 2008-noiembrie 2011, este 1.055.420 RON, din această sumă, pentru cele 151 de cruci referitor la care s-a recunoscut dreptul de autor al defunctului C., procentul cuvenit reclamantei cu titlu de despăgubiri, este de 21,2%, adică suma de 223.749 RON, care se impune a fi acordată, în temeiul art. 139 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996.

Referitor la acest petit, instanța de apel a apreciat că este oportun a se face aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc. civ., refuzul pârâtei de a răspunde la interogatoriul încuviințat pe acest aspect, urmând a fi apreciat ca un început de dovadă în folosul reclamantei.

S-a mai precizat și faptul că declarațiile celor doi martori audiați cu privire la această chestiune, K. și C. nu cuprind elemente relevante pentru soluționarea cauzei, aceștia confirmând numai faptul că numărul de vizitatori ai Cimitirului Vesel din Săpânța este unul foarte mare, în special, pe durata verii.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei să încheie cu aceasta un contract de distribuire, în sensul art. 141 din Legea nr. 8/1996, aceasta nu este întemeiată, pentru considerentele deja expuse în ceea ce privește dreptul de distribuire.

Cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă au fost acordate parțial de către instanță, în măsura în care au fost admise pretențiile acesteia.

În ceea ce privește dosarul de fond, curtea a apreciat că se impun a fi acordate cheltuielile de judecată dovedite a fi fost efectuate cu taxa de timbru, timbru judiciar, expertiza contabilă (exceptându-se onorariul achitat pentru expertul parte care va rămâne în sarcina reclamantei, conform art. 18 din O.G. nr. 2/2000), respectiv opinia exprimată de specialistul F., onorariu avocațial și cheltuieli de transport și cazare, în total suma de 20.000 RON, în timp ce suma totală solicitată de către reclamantă pentru judecata în primă instanță este în cuantum de 43.059 RON, precizată prin concluziile scrise depuse la dosar.

Cheltuielile de judecată solicitate și dovedite de către reclamantă ca fiind efectuate în apel sunt numai cele constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, în cuantum de 19,65 RON, acestea impunându-se a fi acordate integral.

Pentru aceste motive, în baza art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a admis apelul reclamantei, potrivit celor redate în dispozitivul deciziei.

Împotriva acestei decizii, pârâta Parohia Ortodoxă Română Săpânța prin reprezentant - preot paroh D. a promovat recurs, prevalându-se de motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 4, 6, 7 și 9 C. proc. civ.

În debutul motivelor de recurs recurenta face un istoric al cauzei și, în special al cererilor formulate de către reclamantă, începând de la cererea de chemare în judecată și continuând cu redarea fidelă a celor solicitate de reclamantă prin cererile precizatoare a cererii de chemare în judecată din 12.06.2013, 24.06.2014 și, respectiv la 4.12.2014 .

Recurenta învederează că analizând această atitudine a intimatei pe parcursul procedurii la prima insanță, se poate constata că, practic, intimata însăși nu a avut certitudinea că meșteșugul de crucer practicat de tatăl său poate fi protejat de dreptul de autor, așa cum acesta este reglementat de Legea nr. 8/1996.

Intimata-reclamantă a calificat activitatea antecesorului său fie drept creație literară, fie creație artistică, fie sculptură, apreciind că autorul său a creat inițial 700 de cruci, apoi 151 de cruci și 171 de lucrări de sculptură, pictură și creație literară, fără a nominaliza în ce constau aceste lucrări, astfel că a solicitat de la pârâtă fie 21%, fie 24% din venituri etc.

În acest context, apreciază recurenta, este evident că însăși reclamanta își exprimă nesiguranța în ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată și imposibilitatea de încadrare a activității meșterilor cruceri, inclusiv a lui C., în domeniul dreptului de autor, care vizează opera cultă, opera de creație intelectuală, iar nu un meșteșug.

Referitor la originalitate, recurenta arată că este de esența meșteșugului ca fiecare meșter să-și pună amprenta personală asupra lucrului pe care îl efectuează, pentru că meșteșugul implică o activitate personală și nu industrială singura care poate realiza obiecte identice.

Pentru a exemplifica, precizează că în Satul Mereni, măiestria meșterilor populari este apreciată atât la nivel local, dar și la nivel național și internațional, privind: sculptura în lemn, renumit fiind meșterul L., în timp ce pentru broderie sunt recunoscute M. și N.

De asemenea, mai arată recurenta nu trebuie uitate dinastiile de meșteri olari care au pus Vâlcea pe harta ceramicii mondiale, prin cele trei centre de olărit Vlădești, Lungești și mai ales Horezu, centre care au devenit de notorietate în țară și străinătate, fiecare din centru conservând meșteșugul tradițional, cu amprenta specifică; de exemplu Vlădești este recunoscut ca fiind centrul caolinului alb, ceramica albă nesmălțuită, printre meșteri este cunoscut meșterul O., emblematic pentru ceramica de Vlădești fiind cocoșul alb etc.

În concluzie, și raportat la aceste meșteșuguri, recurenta afirmă că se poate vorbi de desene, culori, forme, dar și de faptul că toate aceste valori sunt protejate prin reglementările stabilite de Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut și a acordat mai mult decât s-a cerut -, recurenta dezvoltă următoarele critici:

Având în vederea multitudinea de cereri și precizări formulate de reclamantă, practic, nu a consemnat asupra cărei cereri precizatoare s-a pronunțat, având în vedere că potrivit motivelor de apel, intimata-reclamantă a solicitat să se recunoască dreptul de autor cu privire la opera artistică formată din 151 și 171 de lucrări de sculptură, pictură și creație literară, reprezentând 25% din numărul total de 712 cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânța .

De asemenea, s-a solicitat de reclamantă omologarea rapoartelor de expertiză fără a individualiza la care din cele patru rapoarte de expertiză se referă și urmează a fi omologate de către instanța de judecată.

Față de principiul disponibilității prevăzut de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., evident că instanța de apel s-a pronunțat asupra unor cereri care, în speță, nu au fost explicitate de către reclamantă și, în atare situație, instanța nu avea posibilitatea a se pronunța, întrucât așa cum rezultă din motivele de apel, apelanta a solicitat să se constate dreptul de autor însumând un procent de 24% cu privire la opera artistică de sculptură, pictură și creație literară a antecesorului său, fără a se preciza care sunt aceste opere și cum pot fi individualizate.

În același timp, recurenta arată că apelanta a făcut referire la operele revendicate, deci la o acțiune reală, care, în opinia sa este inadmisibilă, întrucât, așa cum rezultă din actele de la dosar, fiecare cruce era executată la comandă și era vândută rudelor defunctului, neputând face obiectul revendicării, așa cum a solicitat apelanta intimată.

Cu toate că instanța de apel a făcut trimitere la expertizele efectuate la instanța de fond de specialiștii E. și F., a omis a se pronunța care dintre rapoartele întocmite sunt cele omologate.

Prin ultima precizare făcută de reclamantă la data de 04.12.2014, aceasta nu a mai individualizat drepturile patrimoniale pe care le solicită, singurul drept solicitat și descris de către aceasta din categoria drepturilor patrimoniale a fost dreptul de distribuire, iar obligarea la despăgubiri nu a vizat alte drepturi patrimoniale decât cel de distribuire, întrucât reclamanta nu a mai făcut nicio referire cu privire la drepturile conferite de art. 13 lit. a) și f).

În acest context, decizia atacată este nelegală având în vedere că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, întrucât a acordat reclamantei mai mult decât s-a cerut.

Instanța de apel prin hotărârea atacată a depășit atribuțiile puterii judecătorești - art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta arată că legiuitorul prin Legea nr. 8/1996, a reglementat dreptul de autor definit drept creație intelectuală, ceea ce presupune creația cultă.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 8/1996, obiectul dreptului de autor este constituit din operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoare și destinația lor.

În categoria operelor protejate juridic, conform art. 7 din Legea nr. 8/1996 se efectuează o enumerare exemplificativă a creațiilor intelectuale originale ce pot fi incluse în această categorie și anume: scrierile literare și publicistice, conferințele, operele științifice, compozițiile muzicale, operele dramatice, coregrafice, operele de artă grafică, sau plastică, operele de arhitectură etc.

Referitor la creația literară, literatura este definită ca fiind: "Creație artistică a cărui mijloc de exprimare este limba literară.'" Or limba literară, presupune cunoașterea gramaticii, unitățile ritmice ale versurilor, iambul sau troheul și implică studiu, ceea ce, în mod evident, desparte opera literară de îndemânare și meșteșug.

În consecință, meșteșugul crucerilor nu intră sub protecția dreptului de autor, instanța neputând să se substituie legiuitorului, așa cum a procedat instanța de apel în prezenta speță.

Pe temeiul motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii străine de natura pricinii -, recurenta susține următoarele:

Instanța de apel a arătat prin considerentele deciziei supusă controlului judiciar, că "în ceea ce privește folclorul și protecția acestuia, s-a statuat de practica judiciară că este dificil de stabilit, prin raportare la legea dreptului de autor și drepturile conexe, în condițiile în care conform a cestei legi paternitatea operelor susceptibile de o asemenea protecție ar trebui stabilită cu certitudine."

S-a făcut trimitere la decizia civilă nr. 597/2013 a Î.C.C.J., dar și acestei decizii i s-a acordat de instanța de apel o altă interpretare decât cea avută în vedere de Înalta Curte, pentru că, în mod clar, crearea unei opere având la bază o inspirație de natură folclorică poate conduce un poet sau un sculptor să creeze opere originale de creație intelectuală, însă, în opinia recurentei, în această categorie se încadrează P. care s-a inspirat din cultul dacilor pentru Zamolxe și a creat celebra Coloană a Infinitului; în acest sens însă, nu trebuie omis faptul că P. a absolvit Școala de Arte Frumoase și Ecole des Beaux -Arțs din Paris.

Astfel, potrivit reglementărilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 8/1996, creația literară și artistică ca și creație intelectuală, nu poate fi disociată de studiu și cultură care desăvârșesc talentul Q., de exemplu, care, fără a fi studiat filosofia lui R. și S., nu ar fi putut crea poezia sa filosofică etc.

Instanța de apel, prin considerentele deciziei recurate, a recunoscut că în ceea ce privește creația folclorică, aceasta cade sub incidența dispozițiilor Legii nr. 26/2008, dar în ceea ce-l privește pe C. a luat în considerare raportul specialistului E., care a recunoscut că meșteșugul de crucer al lui C. a fost preluat în forma tradițională din zona Maramureșului, dar crucile confecționate de C. au un specific al lor determinat de culoare, formă, text.

Cu toate acestea, instanța de apel a ignorat faptul că specialistul E. nu a identificat decât 60 de cruci ale lui C., comparativ cu specialistul F., care ar fi identificat 151 de cruci care ar fi fost confecționate de C.

Or, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., s-a statuat obligația pentru instanță de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților; nerespectarea acestei dispoziții ar conduce la nulitatea hotărârii în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Cu toate că instanța de apel s-a referit la punctele de vedere ale celor doi specialiști menționați anterior, a înlăturat punctul de vedere al specialistului G., care a identificat 70 de cruci ca fiind confecționate de C., cu motivarea că aprecierile făcute de către acesta nu se coroborează cu concluziile celorlalte două lucrări de specialitate.

În aprecierea recurentei, această opinie a instanței este contradictorie, având în vedere că părerea specialistului G. se coroborează cu punctul de vedere al specialistului E., ambii identificând în jur de 60-70 de cruci, comparativ cu specialistul F., care ar fi identificat 151 de cruci, mai mult cu 100% decât ceilalți doi specialiști.

De asemenea, este de reținut și faptul că instanța de apel s-a referit la declarațiile martorilor propuși de intimata reclamantă, H. și C., fără ca în spiritul prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. să precizeze care au fost motivele pentru care au fost înlăturate declarațiile făcute de T., care a precizat că stihurile după cruce au fost făcute de către familie și nu de C. iar prin declarația lui C., acesta a relatat că înainte de C., se confecționau cruci în Săpânța de către meșterul U. și că meșterul era perceput ca meșter crucer și că nu se pot deosebi crucile făcute de către acesta de crucile celorlalți meșteri etc.

În raport de această situație, în mod cert față de împrejurarea că nu se pot identifica cu acuratețe crucile confecționate de C. și față de caracterul contradictoriu al motivelor avute în vedere, instanța de apel nu putea să aprecieze câte cruci confecționate de C. se regăsesc în Cimitirul Săpânța , câte sunt confecționate de ucenicii săi, sau câte de alți meșteri etc.

În consecință fără un probatoriu cert, instanța nu putea pronunța o hotărâre legală și temeinică, cu atât mai mult cu cât obiectul cererii îl constituie și obligații pecuniare, pentru că s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii -, recurenta arată următoarele:

Instanța de apel s-a pronunțat asupra unui pretins drept de reproducere și comunicare publică în favoarea apelantei-reclamante, cu toate că aceasta nu a mai solicitat aceste drepturi, ci numai dreptul de distribuire.

În accepțiunea legiuitorului, prin art. 7 din Legea nr. 8/1996, obiectul dreptului de autor este constituit din opere originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific și este produsul creatorului operei, întrucât numai acesta dispune de capacitatea de a gândi, de educație și instruire ca elemente necesare activității creative. Un alt element este ca obiectul dreptului de autor să aparțină domeniului literar, artistic sau științific ceea ce conduce la concluzia că enumerarea este limitativă, iar alte creații decât cele menționate excedează dreptul de autor.

În speță, confecționarea unor cruci la solicitarea rudelor defunctului cu inserarea unui epitaf, care așa cum s-a demonstrat, era întocmit uneori tot de familie, nu poate face obiectul dreptului de autor în accepțiunea Legii nr. 8/1996.

În ceea ce privește dreptul de autor, ceea ce se transmite sunt drepturile patrimoniale și morale, iar nu calitatea de titular al drepturilor morale sau patrimoniale, întrucât dreptul de autor este definit în doctrină ca fiind acea posibilitate conferită de lege autorului unei opere de creație intelectuală de a o utiliza potrivit aprecierii sale, în scopul satisfacerii intereselor personale nepatrimoniale sau patrimoniale în limitele prevăzute de lege: (G. V. proprietății intelectuale, editura All Beck, București, 2007, p. 25)

Conform definiției, autorul însuși este cel în măsură a hotărî asupra modalității în care se va utiliza opera sa, având în vedere că prin art. 10 din Legea nr. 8/1996 sunt enumerate drepturile morale ale autorului.

Recurenta mai precizează că în ipoteza puțin probabilă ca activitatea meșteșugărească să intre în sfer