ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1273/2019

Recunoașterea dreptului de autor al autorului B. cu privire la opera artistică formată din 151 de cruci și 171 de lucrări de sculptură, pictură și creație literară aflate în Cimitirul Vesel Săpânța reprezentând 24% din numărul total de 712 cruci aflate în Cimitirul Vesel;

Recunoașterea drepturilor patrimoniale ale reclamantei A., în calitate de moștenitoare a autorului B., provenite din operele recunoscute;

Ca urmare a folosirii de către pârâtă, fără drept, a operelor revendicate, să fie obligată aceasta la plata sumei de 499.725 RON reprezentând despăgubiri, potrivit art. 139 din Legea nr. 8/1996 republicată, respectiv 24% din beneficiul net obținut de pârâtă în perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2011 din perceperea taxei de acces, video, foto pentru vizitatori și vânzarea de cărți poștale și suveniruri în Cimitirul Vesel;

Obligarea pârâtei să încheie cu reclamanta un contract de distribuire în sensul art. 141 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 cu privire la drepturile bănești obținute ca urmare a oferirii publice a operelor autorului B. de către aceasta, prin care pârâta se obligă să-i plătească o sumă de bani reprezentând 24% din toate veniturile obținute ca urmare a distribuirii, în modalitatea prevăzută de art. 141 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996 a operelor autorului acesteia pe perioada existenței drepturilor sale de autor, începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței ce se va pronunța în prezenta cauză până în anul 2047, anul în care expiră termenul de 70 ani prevăzut de art. 25 din Legea nr. 8/1996;

Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 842 din data de 01 iulie 2016 pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a respins acțiunea, iar reclamanta A. a fost obligată la plata către pârâta Parohia Ortodoxă Săpânța a sumei de 28.649,29 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin Decizia civilă nr. 197/A din 15 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a admis apelul declarat de către reclamanta A. împotriva sentinței, care a fost schimbată după cum urmează: A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată; Au fost recunoscute dreptul de autor al defunctului B. în ceea ce privește un număr de 151 de cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânța și în favoarea reclamantei, în calitate de moștenitoare a acestuia, drepturile patrimoniale prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 8/1996; A fost obligată pârâta Parohia Ortodoxă Română Săpânța - Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului la plata către reclamantă a sumei de 223.749 RON, cu titlu de despăgubiri, pentru repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor recunoscute; Au fost respinse celelalte pretenții formulate prin cererea de chemare în judecată și pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 20.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, parțiale, și la plata sumei de 19,65 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de revizuire Parohia Ortodoxă Română Săpânța, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., arătând în susținere următoarele: Declarația autentică dată de intimata A., prin care, în calitate de moștenitoare a defunctului său tată B., a cedat toate drepturile conferite de lege cu privire la confecționarea crucilor și toate celelalte drepturi indiferent de natura lor către C., denotă că aceasta nu mai era îndreptățită a promova acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011. Declarația nu le-a fost cunoscută, fiind reținută de partea potrivnică și neputând fi înfățișată dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, iar aceasta are caracter determinant, întrucât intimata nu se mai putea prevala în dosarul respectiv de drepturile succesorale privind dreptul de autor, reglementate de Legea nr. 8/1996. În analiza cererii de revizuire, Curtea a reținut că înscrisul invocat nu întrunește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru următoarele considerente: Din înscrisul invocat drept nou, declarația autentificată la BNP D. sub nr. x din 20 decembrie 2006, rezultă că intimata A., una dintre moștenitoarele meșterului popular B., este de acord ca C. să continue confecționarea crucilor tradiționale care de obicei se amplasează în "Cimitirul Vesel" din comuna Săpânța și să beneficieze de toate drepturile în acest sens, indiferent de natura lor. 1. În primul rând, condiția ca înscrisul să fie determinant în soluționarea dosarului nr. x/2011, adică să fi putut duce la altă soluție, nu este îndeplinită, cât timp acesta privește alte drepturi. Soluția ar fi fost aceeași chiar și în ipoteza invocării exprese a acestuia. Obiectul dosarului nr. x/2011 l-a constituit dreptul de autor al defunctului B. în ceea ce privește un număr de 151 de cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânța, recunoscut în favoarea reclamantei, în calitate de moștenitoare a acestuia, iar obiect al declarației din cauză nu îl constituie drepturile de autor mai sus arătate, ale lui B., în ceea ce privește un număr de 151 de cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânța, ci acordul intimatei A. ca C. să continue confecționarea crucilor tradiționale care de obicei se amplasează în "Cimitirul Vesel" din comuna Săpânța și să beneficieze de toate drepturile în acest sens, indiferent de natura lor. Intimata A., una dintre moștenitoarele meșterului popular B., a fost de acord prin acest înscris ca C. să continue meșteșugul inițiat de meșterul popular B. Cele două drepturi sunt diferite, primele sunt ale lui B., iar cele din urmă ale lui C. 2. O altă condiție care nu este îndeplinită este aceea ca înscrisul să fi fost reținut de partea potrivnică sau ca partea să nu îl fi putut înfățișa dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. În dosarul nr. x/2011, în etapa fondului, s-a depus un extras al Sentinței civile nr. 140 din 01 februarie 2011 de către revizuentă, în cuprinsul căreia, în varianta extinsă, se face vorbire de declarația invocată. În aceste condiții, cu minime diligențe, aceasta putea să ia la cunoștință de înscris, care, astfel, nu a fost ascuns de partea potrivnică, fiind deja folosit într-un dosar despre a cărei soluție revizuenta a luat la cunoștință; nici nu este cazul ca partea să nu îl poată înfățișa dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, în condițiile în care luase la cunoștință de o hotărâre în care înscrisul respectiv fusese deja folosit. 3. Nu este îndeplinită nici condiția ca înscrisul să fi fost descoperit după darea hotărârii, în condițiile de mai sus, în care revizuenta, cu minime diligențe, putea să ia la cunoștință de acesta, menționat în Sentința civilă nr. 140 din 01 februarie 2011, sentință depusă la dosar anterior pronunțării hotărârii. Această sentință a fost depusă și în dosarul nr. x/2011, în etapa recursului, în formă sintetică, fiind depusă și Decizia civilă nr. 15 A din 27 ianuarie 2012, pronunțată în apel împotriva acestei sentințe, unde se face vorbire expresă de această declarație . Dacă acest înscris ar fi fost relevant i s-ar fi dat eficiența cuvenită în calea de atac a recursului împotriva Deciziei nr. 197/A din 15 martie 2017 a Curții de Apel Cluj, atacată cu prezenta cerere de revizuire. În condițiile în care nu a fost depus chiar acest înscris, nu se poate constata tardivitatea cererii de revizuire, pentru că art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă. În temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligată revizuenta, aflată în culpă procesuală față de respingerea cererii, să plătească intimatei suma de 1.808 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs Parohia Ortodoxă Săpânța, criticând-o pentru următoarele motive, în susținerea cărora a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.: 1. Magistrații care au pronunțat decizia au formulat o cerere de abținere în care au arătat că și-au spus părerea cu privire la titularii drepturilor de autor, drepturi invocate și în cauză, ce pot fi analizate în cazul admiterii cererii de revizuire, prin Decizia civilă nr. 76/A/2018, dosar nr. x/2013, unde au analizat și scriptul invocat în prezenta cerere de revizuire. La termenul din 14 februarie 2019 a formulat o cerere de probe, iar, în subsidiar, a solicitat amânarea pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului avocat, solicitând totodată și comunicarea unui exemplar al hotărârii la care s-a făcut trimitere în cererea de abținere, pentru a putea cunoaște motivele invocate în cererea de abținere. Instanța de apel a omis a se pronunța asupra acestei cereri, reținând numai aspectul subsidiar, privind lipsa doamnei avocat, condiții în care a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece nu au avut posibilitatea de a cunoaște motivele ce vizau antepronunțarea completului cu privire la prezentul litigiu și principiul egalității armelor consacrat de art. 6 din Convenția Europeană, prin faptul că nu au putut analiza raționamentul instanței cu privire la înscrisul în temeiul căruia a formulat cererea de revizuire, elemente necesare pentru a aprecia respectarea principiului imparțialității instanței. 2. Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în analiza condițiilor înscrisului nou. Instanța a reținut în mod greșit că înscrisul nu are caracter determinant, respectiv că declarația autentică dată de A. în favoarea lui C. nu ar avea influență asupra cererii cu care intimata a investit instanța cu privire la recunoașterea dreptului de autor, dacă se au în vedere efectele actului unilateral, așa cum acesta era reglementat de art. 944 vechiul C. civ., normă aplicabilă actului respectiv. Intimata s-a obligat prin acesta declarație să-i cedeze lui C. nu numai dreptul de a confecționa cruci în Cimitirul Săpânța, dar și toate drepturile ce derivă din confecționarea crucilor, indiferent de natura lor, astfel că A. nu mai putea promova o acțiune întemeiată pe prevederile art. 7, art. 13 lit. f) coroborat cu art. 15 și art. 25 din Legea nr. 8/1996. Nu se poate susține că drepturile solicitate sunt diferite, că ar viza persoane diferite, în condițiile în care efectele acordului dat de intimată lui C. implică inclusiv cedarea dreptului de autor, atâta timp cât C. este împuternicit prin mandatul dat să beneficieze de orice alte drepturi " indiferent de natura lor", noțiune în care este inclus, desigur, și dreptul de autor, de care C. a beneficiat și a uzat în acțiunile sale, acesta fiind înregistrarea la ORDA, intrând în conflict și generând nenumărate litigii cu ceilalți cruceri din Săpânța. Contrar deciziei recurate, este îndeplinită și condiția ca înscrisul să fie reținut de partea potrivnică și să nu poată fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. S-a reținut că la dosarul de fond a fost depus un extras din Sentința civilă nr. 140 din 01 februarie 2011 și că în Decizia civilă nr. 15A s-a făcut trimitere la această declarație. Faptul că s-au făcut mențiuni cu privire la această declarație nu echivalează cu faptul că a fost cunoscut conținutul acesteia, care fusese depus ca probă la dosarul respectiv, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a avut calitatea de parte în dosarul în care s-a pronunțat sentința, ceea ce înseamnă că, indiferent de diligentele făcute, nu avea cum să obțină actul în materialitatea sa. Mai mult, hotărârea a fost depusă în formă sintetică, în forma integrală fiind depusă cu cererea de intervenție formulată în favoarea sa de E. în dosarul nr. x/2018 . La solicitarea societății anagajată în lucrările de la Parohie, mandatara lui C. a comunicat acesteia, la data de 15 noiembrie 2018, lucrările înregistrate de acesta în Registrul Național de Opere, administrat de Oficiul Român pentru drepturile de autor (ORDA) sub numerele x din 08 februarie 2013 și x din 29 aprilie 2013, cu mențiunea că acest lucru a fost posibil pentru că A. și-a cedat drepturile privind dreptul de autor către C., documentul anexat fiind identic cu cel folosit și de intervenientul E., declarația autentică dată de intimată la 20 decembrie 2006. Urmare comunicării declarației de către societate s-a creat posibilitatea promovării prezentei cereri de revizuire, întrucât aceasta exista anterior finalizării litigiului, certifică existența unor circumstanțe necunoscute de recurentă la soluționarea litigiului (actul fiind cunoscut sub aspectul conținutului și întinderii mandatului acordat de intimată după finalizarea litigiului), are forță probantă prin faptul că stabilește o nouă situație decât cea inițială ce a fost dezbătută în dosarul nr. x/2011 și poate conduce la o cu totul altă soluție decât cea adoptată. Acesta situație este certificată și de doctrina și jurisprudența care au statuat că irevocabilitatea actului juridic unilateral se impune cu atât mai mult cu cât terții nu sunt protejați de principiul relativității efectelor contractului, astfel că declarația autentică dată de intimată constituie un act determinant ce a produs și produce efecte juridice cu impact direct asupra obiectul dosarului x/2011, în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 197/A/2017. În dezvoltarea motivelor de recurs, revizuenta a arătat că își menține cererea formulată, invocând și motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 4 și 7 C. proc. civ., după cum urmează. 1. Decizia este dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin nepronunțarea pe cererea referitoare la hotărârea indicată în cererea de abținere a judecătorilor, cu încălcarea art. 6 CEDO, art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale ale omului, art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului, art. 12 și 124 din Constituție, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 2. Au fost interpretate și aplicate greșit mai multe dispoziții legale (analizate prin cererea de recurs formulată), cât și art. 39 și urm. din Legea nr. 8/1996, care reglementează cesiunea de drepturi de autor, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Referirea din declarație la dovada calității de moștenitor al lui B. nu ar avea relevanță dacă intenția intimatei nu era aceea de a ceda drepturile patrimoniale de autor cu privire inclusiv la crucile confecționate de către autorul acesteia. De asemenea, prin declarație se recunoaște calitatea lui C. în fața autorităților, deci și în fața instanței de judecată, dacă s-ar fi urmărit valorificarea drepturilor patrimoniale de autor cu privire la crucile din Cimitirul Săpânța, ulterior datei de 20 decembrie 2006. Simpla utilizare a Sentinței nr. 140 din 01 februarie 2011 nu este de natură a proba cunoașterea existenței Declarației autentice nr. 4821 din 20 decembrie 2006. Astfel cum rezultă din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 2532/2014 a secției I civile), noțiunea "descoperire" vizează momentul cunoașterii existenței înscrisului, a conținutului acestuia. Momentul cunoașterii despre existența înscrisului este suficient pentru deschiderea căii formulării cererii de revizuire numai dacă, la acest moment, are loc și cunoașterea conținutului acestuia, însă, dacă cele două împrejurări se produc în momente distincte, situația în cauză, relevant din punct de vedere juridic este momentul cunoașterii conținutului acestuia. Referințele la declarație din Sentința nr. 140 din 01 februarie 2011 sunt cuprinse în considerentele sentinței, în care instanța arată susținerile pârâtului prin întâmpinare. Depunerea, ca mijloc de probă într-un anumit litigiu, a unei hotărâri pronunțate în alt dosar, are ca scop arătarea fie a unui raționament juridic aplicat de o instanță, fie soluția acestei instanțe, susținerile părților dintr-un anumit litigiu neavând nicio relevanță probatorie. Mai mult decât atât, instanța reține în mod greșit considerentul privind relevanța în celălalt dosar, întrucât aceasta nu și-ar fi putut fundamenta hotărârea pe presupuse înscrisuri, care nu au fost depuse la dosarul cauzei. Nu în ultimul rând, reclamanta a depus Sentința civilă nr. 140 din 01 februarie 2011 doar în extras, ceea ce denotă intenția sa de a ascunde existența înscrisului față de recurentă. 3. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. arată că prin considerentul în sensul că putea descoperi cu minime diligente înscrisul nou, anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire s-a cerut, se adaugă la condiția descoperirii efective, impusă de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 4. Decizia cuprinde considerente contradictorii, în sensul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât s-a reținut că recurenta nu ar fi depus diligentele necesare, în consecință că nu a cunoscut înscrisul, dar și că înscrisul a fost descoperit înainte de pronunțarea hotărârii și că, drept urmare, înscrisul nu este nici nou și nici nu este îndeplinită condiția ca înscrisul să fi fost descoperit după darea hotărârii. Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed, cu înlăturarea motivului reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit celor anterior reținute. 1. Pentru a opera motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca, potrivit art. 105 alin. (2) din același cod, decizia recurată să fi pricinuit părții o vătămare (reclamată prin cererea de recurs) ce nu se poate înlătura decât prin anularea acesteia, cerințe ce nu se regăsesc în cauză. Pe de o parte, cererea de abținere a vizat ipoteza în care cauza ar fi fost rejudecată pe fond, urmare admiterii cererii de revizuire, or această cerere a fost respinsă prin decizia atacată cu prezentul recurs. Instanța anterioară s-a pronunțat exclusiv pe condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, în concret a motivului invocat, și pe faptele pe care acestea se întemeiază, astfel cum impune art. 326 alin. (3) C. proc. civ., ce nu s-au indicat în cauză a fi făcut obiectul judecății în celălalt dosar. Acesta a fost, de altfel, și motivul pentru care a fost respinsă cererea de abținere. Pe de altă parte, hotărârea pronunțată de magistrații care au formulat cererea de abținere este supusă cenzurii prezentei instanțe de recurs, în analiza criticilor formulate împotriva raționamentului adoptat de aceștia în soluționarea cauzei - neimpunându-se, oricum, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în interpretarea și aplicarea art. 6 din Convenție, dublul grad de jurisdicție în materie civilă. 2. Condițiile de admisibilitate impuse de dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ, ceea ce înseamnă că lipsa uneia dintre acestea era suficientă în soluționarea cauzei, nefiind necesară analizarea tuturor. În acest context și cum condiția de admisibilitate analizată cu prioritate și a cărei lipsă constatată a fost contestată prin cererea de recurs, de asemenea cu prioritate, a fost cea privind caracterul determinant al înscrisului invocat în susținerea cererii de revizuire, Înalta Curte a verificat criticile aferente, pe care le apreciază ca fiind nefondate - nefiind necesară astfel analiza celorlalte. Condiția caracterului determinant al înscrisului presupune ca hotărârea pronunțată să fi fost diferită în ipoteza în care acesta ar fi fost cunoscut de instanța care a soluționat fondul cauzei. Cum în mod corect s-a reținut, declarația valorificată în susținerea cererii de revizuire nu are acest caracter, ținând cont de obiectul său și cel al dosarului în care s-a pronunțat decizia atacată, respectiv drepturile aferente, diferite ale acestora. Astfel, obiectul dosarului în care s-a formulat cererea de revizuire este reprezentat de drepturile de autor aparținând autorului defunct B. în ceea ce privește un număr de 151 de cruci aflate în Cimitirul Vesel din Săpânța, a căror protecție este reclamată de A., în calitate de moștenitoare a acestuia. Declarația reclamantei A., care putea fi făcută numai în calitate de moștenitor însoțită de dovadă - sens în care s-au și făcut mențiunile aferente, cuprinde acordul "ca domnul C. (...) să continue confecționarea crucilor tradiționale care de obicei se amplasează în "Cimitirul Vesel" din comuna Săpânța, județul Maramureș și să beneficieze de toate drepturile în acest sens, indiferent de natura lor", iar aceasta se referă la dreptul de confecționare a crucilor tradiționale de referință de către C. și drepturile conferite de acestea, ulterior declarației, nu la crucile confecționate de defunctul autor al declarantei și drepturile conferite de acestea. Fără a intra în analiza de detaliu a contractului de cesiune a dreptului de autor, din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 8/996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, valorificate în cauză, Înalta Curte observă că sunt contradictorii apărările formulate în cauză, atât timp cât stabilirea unei remunerații pentru titularul dreptului de autor cedent este esențială în materia cesiunii, iar art. 944 vechiul C. civ., de asemenea invocat, prevede că este unilateral contractul când una dintre părți se obligă către cealaltă, fără ca aceasta din urmă să se oblige. Oricum, inclusiv din perspectiva normelor de drept material invocate, elementele mai sus detaliate ale declarației sunt clare sub aspectul întinderii dreptului recunoscut pentru C. și, astfel, al stabilirii reperului temporal de producere a efectelor pe care le generează, neputându-se astfel discuta, ca făcând obiectul acesteia, de operele realizate de defunctul B. sau drepturile de autor conferite de acestea, ce au fost soluționate în dosarul în care a fost formulată cererea de revizuire. 3. Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., invocat în cererea ulterioară, are caracter de ordine publică, însă acesta vizează o altă cerință de admisibilitate decât cea anterior analizată și nu se impune a mai fi analizat față de caracterul cumulativ al acestora. Constatând, prin urmare, că recursul este nefondat, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință, iar în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurentă la plata sumei de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.