ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1274/2019

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Maramureș, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții B., C. și D. pentru a dispune interzicerea pârâților a produce și a comercializa modelele de cruci, integral sau parțial, identice sau similare cu cele confecționate de reclamant, sau alte obiecte decorative, inclusiv mobilier, care conțin elemente protejate prin certificatul de înregistrare design cu nr. x din 17 decembrie 2008 emis de OSIM, pentru 7 modele cuprinse în depozitul reglementar x cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de 10 iunie 2008; interzicerea pârâților a produce și a comercializa modelele de cruci, integral sau parțial, identice sau similare cu cele confecționate de reclamant, sau alte obiecte decorative, inclusiv mobilier, care conțin elemente înregistrate în Registrul Național de Opere administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) sub numerele x din 08 februarie 2013 și y din 29 aprilie 2013; interzicerea pârâților reproducerea, totală sau parțială, a textelor de pe crucile confecționate de reclamant, înregistrate ca mărci prin două certificate de marcă: Certificatul de înregistrare a mărcii individuală combinată, nr. x, nr. de depozit x, cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de depozit 04 noiembrie 2009, pentru clasa NISA 20: Produse din lemn, cruci și mobilier din lemn și Certificatul de înregistrare a mărcii individuală combinată, nr. y, nr. de depozit y, cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de depozit 26 mai 2010, pentru clasa NISA 20; obligarea pârâților la plata daunelor civile în sumă de 120.000 RON, în favoarea reclamantului, sumă ce reprezintă: 100.000 RON repararea prejudiciului material și 20.000 RON cu titlu de daune morale; în temeiul dispozițiilor art. 253 alin. 3 lit. a) C. civ. și art. 16 din O.U.G. nr. 100/2005, publicarea sentinței pronunțate pe cheltuiala pârâților, într-un ziar de circulație națională.

Prin Sentința civilă nr. 1119 din 02 octombrie 2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. x/2013 s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul A. împotriva pârâților B., C. și D. S-a interzis pârâților de a produce și de a comercializa modele de cruci, integral sau parțial, identice sau similare cu cele confecționate de reclamant, sau alte obiecte decorative, inclusiv mobilier, care conțin elemente protejate prin certificatul de înregistrare design cu nr. x din 17 decembrie 2008 emis de OSIM, pentru 7 modele cuprinse în depozitul reglementar x cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de 10 iunie 2008. S-a interzis pârâților a produce și a comercializa modelele de cruci, integral sau parțial, identice sau similare cu cele confecționate de reclamant, sau alte obiecte decorative, inclusiv mobilier, care conțin elemente înregistrate în Registrul Național de Opere administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) sub numerele x din 08 februarie 2013 și y din 29 aprilie 2013. S-a interzis pârâților reproducerea, totală sau parțială, a textelor de pe crucile confecționate de reclamant, înregistrate ca mărci prin două certificate de marcă, Certificatul de înregistrare a mărcii individuală combinată, nr. x, nr. de depozit x, cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de depozit 04 noiembrie 2009, pentru clasa NISA 20: Produse din lemn, cruci și mobilier din lemn și Certificatul de înregistrare a mărcii individuală combinată, nr. y, nr. de depozit y, cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de depozit 26 mai 2010, pentru clasa NISA 20.

În temeiul art. 406 C. proc. civ. s-a luat act de renunțarea reclamantului la petitul de obligare a pârâților la plata daunelor civile.

S-a respins cererea de publicare a sentinței pronunțate pe cheltuiala pârâților într-un ziar de circulație națională.

Pârâții au fost obligați să plătească reclamantului 6.400 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții B., C. și D., solicitând, în principal, admiterea apelului și, pe cale de consecință, schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentinței, în sensul reducerii cheltuielilor de judecată acordate reclamantului la fond și obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 76/A din data de 10 mai 2018, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2013, a admis apelul declarat de pârâții B., C. și D., împotriva Sentinței civile nr. 1119 din 02 octombrie 2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr. x/2013, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A., împotriva pârâților B., C. și D.; a menținut dispozițiile sentinței atacate în ce privește renunțarea reclamantului la judecarea petitului de obligare a pârâților la plata daunelor civile și respingerea cererii de publicare a sentinței; a respins cererea reclamantului intimat, formulată în apel, de renunțare la judecata primului capăt de cerere din acțiunea introductivă. A obligat reclamantul intimat A. să plătească pârâților B., C. și D. suma de 2.623 RON cheltuieli de judecată la fond și în apel.

Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o noua judecare instanței de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 497 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Anularea drepturilor patrimoniale asupra celor 7 modele din certificatul de înregistrare design cu nr. x din 17 decembrie 2008 prin Sentința civilă nr. 1305 din 05 noiembrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București nu se aplică drepturilor morale pe care autorul acestor modele le are asupra lor.

Potrivit prevederilor art. 41 din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor, republicată, "autorul are dreptul să i se menționeze numele, prenumele și calitatea de autor a modelelor", iar cei trei pârâți confecționează cruci și miniaturi similare cu cele ale recurentului, pe care își pun propria semnătură (Anexa 21 la acțiunea introductivă dosar fond), însușindu-și ilegal, în acest fel, un drept moral de autor pe care nu-l au. Potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 republicată, "drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări, ele rămân active pe toata perioada de viața a dreptului de autor".

În ceea ce privește drepturile de proprietate intelectuală ale recurentului-reclamant constând în drepturile de autor și drepturile conferite de înregistrarea celor două mărci, instanța de apel a interpretat în mod greșit normele de drept material care protejează aceste drepturi.

Referitor la drepturile conferite de înregistrarea celor două mărci, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile imperative ale art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, atunci când a stabilit că "versificația este un element ce face parte din meșteșugul de realizare a crucilor de tip Săpânța, iar a versifica în același stil nu presupune ca o persoană poate înregistra drepturi exclusive asupra versificației în respectivul stil. Versificarea asemănătoare este parte din meșteșugul transmis de E.".

Nu trebuie confundată versificația, care este un set de reguli, cu versurile în sine. Versificația poate fi copiată, în vreme ce versurile sunt protejate prin drept de autor și nu pot fi copiate fără acordul autorului lor, iar cei trei pârâți nu sunt autorii lor.

Pârâtul C. însuși arată în cuprinsul interogatoriului că "versifică asemănător" cu textele înregistrate de reclamant ca mărci și toți cei trei pârâți copiază, pe crucile miniaturale pe care le confecționează, textele protejate de reclamant prin cele două certificate de marcă, integral sau parțial, încălcând dreptul la marcă deținut de reclamant, produsele astfel realizate de pârâți fiind mărfuri contrafăcute, întrucât încalcă dreptul reclamantului la marcă. Nu prezintă relevanță pentru această cauză Sentința civilă nr. 140 din 01 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2009 prin care a fost anulată marca individuală nr. x cu denumirea F., deoarece nu există nicio legătură între drepturile patrimoniale și nepatrimoniale încorporate în marca menționată mai sus, și cele încorporate în mărcile care fac obiectul prezentei cauze.

În ceea ce privește drepturile de autor, decizia recurată nu a ținut seama de faptul că reclamantul-recurent A. este singurul care a primit acceptul scris de la fiica lui E., d-na G., de a continua "confecționarea crucilor tradiționale care de obicei se amplasează în Cimitirul Vesel din comuna Săpânța, și să beneficieze de toate drepturile în acest sens, indiferent de natura lor", prin aceasta devenind coautor al Cimitirului (anexa 6 la acțiunea introductivă dosar fond).

Nici unul dintre pârâți nu a primit un astfel de accept, nici de la autorul Cimitirului Vesel E. și nici de la fiica acestuia, în viață, G. Prin urmare, simplul fapt că au fost cu toții ucenicii lui E. și că au învățat cu toții meșteșugul sculpturii și picturii pe lemn, nu le da dreptul de a copia modelele concepute de autor și coautor. În virtutea diplomelor pe care le posedă, pârâții sunt liberi să profeseze meseria dobândită în școală, dar numai în creații originale, concepute de ei înșiși.

Nu se poate reține că reclamantul ar fi acționat cu rea-credință în înregistrarea mărcilor cu nr. x și nr. y și a înregistrărilor la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) cu nr. x din 08 februarie 2013 și y din 29 aprilie 2013, Elemente decorative maramureșene și respectiv Elemente decorative maramureșene - Set 2, care conțin 13 elemente decorative - primul set, respectiv 18 elemente decorative - al doilea set, constituite atât în cruci cât și în obiecte de decor și de mobilier.

Curtea de Apel Cluj a reținut, în mod eronat, că "executarea crucilor specific localității Săpânța face parte din domeniul public, fiind parte a patrimoniului cultural național și nu sunt susceptibile de apropriere privată de către reclamant, astfel că dreptul de fabricare a crucilor specifice localității Săpânța aparține tuturor, ca element component al identității culturale și religioase naționale".

Această afirmație contravine prevederilor legale, întrucât executarea presupune confecționarea unui produs, în timp ce concepția înseamnă creație, iar creația este subiect al protecției prin drept de autor, fie acesta înregistrat, fie neînregistrat. Potrivit Legii nr. 8/1996, aceste creații nu trebuie să copieze identic sau similar creațiile altor autori, chiar dacă sunt executate prin aceleași tehnici meșteșugărești. Afirmația că crucile tip Săpânța "nu sunt susceptibile de apropriere privată de către reclamant" este și ea contrară prevederilor legale. Orice creație artistică aparține autorului și este protejată prin drept de autor pe toată durata vieții sale și 70 de ani după moartea sa. Crucile tip Săpânța sunt încă sub protecția Legii nr. 8/1996 deoarece dreptul de autor asupra lor nu s-a stins (autorul a murit în 1977, deci dreptul de autor este valabil până în anul 2047), el fiind deținut de urmașii lui E. și de reclamantul A. în calitate de singur continuator al operei lui E. Afirmația că "dreptul de fabricare a crucilor specifice localității Săpânța aparține tuturor, ca element component al identității culturale și religioase naționale" periculoasă, deoarece deschide poarta copierii acestor cruci de către oricine, român sau străin, din Săpânța sau de oriunde.

Primăria Săpânța nu are nicio calitate legală de a transmite dreptul de confecționare a crucilor tip Săpânța, așa cum reține eronat instanța de apel; primăria Săpânța nu a făcut decât să afirme că C. este un bun meseriaș în confecționarea obiectelor din lemn, ca fost ucenic al lui E. De altfel, singurii îndreptățiți să transmită un astfel de drept sunt urmașii lui E., respectiv A. în baza documentului semnat de G., fiica lui E.

Instanța de apel nu face nicio referire la dreptul de autor pe care îl deține recurentul asupra crucilor tip Săpânța, conferit de Certificatele de înregistrare emise de O.R.D.A., ca și cum acesta nici n-ar exista. De altfel, dreptul de autor nu trebuie înregistrat la O.R.D.A. deoarece potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, "Opera de creație intelectuală este recunoscuta și protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplu fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată".

De asemenea, s-a reținut, în mod eronat, că "reclamantul încearcă să protejeze pentru el, individual, un meșteșug comun mai multor meșteșugari, provenit de la un autor comun". A. nu a protejat un meșteșug, el nu deține un brevet de invenție, nu este proprietarul exclusiv al meșteșugului tăierii, sculpturii, cioplirii, desenării, vopsirii crucilor. El este deținătorul dreptului de autor, împreună cu urmașii lui E., asupra crucilor tip Săpânța, care sunt rezultatul aplicării meșteșugului, într-o formă specifică, inițiată de E.

Autorul crucilor tip Săpânța nu este un autor comun, cum reține instanța de apel, ci este o persoană cunoscută, și anume E., al cărui drept de autor este valid până în anul 2047, conform Legii nr. 8/1996. E. nu a inventat meșteșugul confecționării crucilor tip Săpânța, el a conceput aspectul acestora, creând un tip de cruce anume, cu anumite caracteristici.

Faptul că există un concept numit "cruce tip Săpânța" este confirmat de faptul că această expresie apare în foarte multe dintre textele ce fac referire la Cimitirul vesel, precum și de utilizarea acestei expresii în documente comerciale emise de Muzeul Maramureșean, ca și administrator al Casei memorial a lui E. din Săpânța. În acest sens, sunt anexate copii ale unor chitanțe din 1988,1989,1991 și 1992.

Față de cele menționate, reclamantul solicită admiterea recursului, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecata Curții de Apel Cluj și obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurent cu ocazia acestui proces.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondat primul motiv de recurs prin care se susține încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Se poate observa, din analiza capetelor de cererii de chemare în judecată menționate mai sus, dar și din motivarea în fapt a acestei cereri, că în ceea ce privește textele de pe crucile confecționate de reclamant s-au invocat doar drepturile rezultând din mărcile înregistrate prin certificatul de înregistrare a mărcii individuală combinată, nr. x, nr. de depozit x, cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de depozit 04 noiembrie 2009, pentru clasa NISA 20: produse din lemn, cruci și mobilier din lemn și certificatul de înregistrare a mărcii individuală combinată, nr. y, nr. de depozit y, cu valabilitate pentru o perioadă de 10 ani de la data de depozit 26 mai 2010, pentru clasa NISA 20.

Ca atare, nu face obiectul cauzei vreun eventual drept de autor asupra acestor texte, și cu atât mai puțin nu poate face recursului, în temeiul art. 494 raportat la art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Referitor la analiza de către instanța de apel a limitelor de protecție rezultate din înregistrarea acestor mărci, recurentul nu a menționat concret care reguli de comparație a mărcii înregistrate cu semnul pretins a încălca aceste mărci au fost aplicate greșit sau nu au fost aplicate.

Faptul că anumite cuvinte sau versuri din cuprinsul textelor înregistrate ca mărci de către recurent se regăsesc și în textele utilizate de către pârâți pe obiectele pe care le confecționează nu înseamnă automat că a fost încălcat dreptul la marcă al recurentului, având în vedere că analiza riscului de confuzie presupune aplicarea mai multor reguli.

Potrivit jurisprudenței în materie, riscul de confuzie (inclusiv riscul de asociere) apare atunci când există probabilitatea ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau, eventual, de la întreprinderi legate între ele din punct de vedere economic.

Existența riscului de confuzie depinde de o evaluare generală a mai multor factori interdependenți, printre care: (i) similitudinea produselor și serviciilor, (ii) similitudinea semnelor, (ii) elementele distinctive și dominante ale semnelor aflate în conflict, (iv) caracterul distinctiv al mărcii anterioare și (v) publicul relevant.

Primul pas în evaluarea existenței unui risc de confuzie este stabilirea acestor cinci factori. Al doilea pas este determinarea relevanței lor.

De asemenea pentru analiza fiecărui factor în parte este necesară verificarea îndeplinirii anumitor condiții.

Chiar dacă s-ar reține că mărcile și semnele în conflict au anumite elemente comune care ar duce la constatarea similarității între semne, această concluzie nu ar fi suficientă pentru constatarea riscului de confuzie, întrucât acesta trebuie apreciat la nivel global, luând în considerare toți factorii relevanți pentru circumstanțele cazului. Această apreciere depinde de numeroase elemente și, în special, de gradul de recunoaștere a mărcii pe piață, de asocierea pe care o poate face publicul între cele două mărci și de gradul de similaritate între semne și produse și servicii (Hotărârea din 11 noiembrie 1997, C-251/95, "Sabel", punctul 22).

De asemenea, CJUE a susținut că aprecierea globală a similarității vizuale, auditive sau conceptuale a mărcilor în cauză trebuie să se bazeze pe impresia de ansamblu pe care o creează mărcile, având în vedere, în special, componentele lor distinctive și dominante (Hotărârea din 11 noiembrie 1997, C-251/95, "Sabel", punctul 23).

Or, recurentul nu a arătat concret, prin raportare la regulile menționate anterior, și în special aceea că aprecierea globală a similarității vizuale, auditive sau conceptuale a mărcilor/semnelor în cauză trebuie să se bazeze pe impresia de ansamblu pe care o creează mărcile, cum ar putea fi influențată aprecierea riscului de confuzie de faptul că pârâții utilizează anumite cuvinte sau serii de cuvinte identice în cadrul ansamblului textelor lor.

Recurentul a mai susținut lipsa de relevanță pentru această cauză a Sentinței civile nr. 140 din 01 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2009 prin care a fost anulată marca individuală nr. x cu denumirea F., care nu ar avea legătură cu drepturile încorporate în mărcile în cauză.

În legătură cu acest aspect se observă că referirea instanței de apel la această sentință reprezintă doar un argument în cadrul raționamentului său, iar acest argument nu este determinant, o confirmare în acest sens fiind faptul că recurentul nu a susținut că hotărârea nu ar fi motivată, dacă ar fi înlăturat.

Este nefondat al doilea motiv de recurs prin care se susține încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 3, art. 7, art. 10, art. 11, art. 12, art. 13, art. 14, art. 24 din Legea nr. 8/1996 republicată privind dreptul de autor și drepturile conexe, prin care se susține în esență că în mod greșit instanța de apel nu a luat în considerare faptul că este deținătorul dreptului de autor asupra cucilor tip Săpânța.

În primul rând, se poate observa din analiza capetelor de cerere menționate mai sus, dar și din motivarea în fapt a acestei cereri, că în ceea ce privește dreptul de autor, s-au invocat doar drepturile rezultând din creațiile înregistrate în Registrul Național de Opere administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) sub numerele x din 08 februarie 2013 și y din 29 aprilie 2013.

Ca atare, nu face obiectul cauzei vreun eventual drept de autor asupra creațiilor din cadrul celor 7 modele din certificatul de înregistrare design cu nr. x din 17 decembrie 2008, care a fost anulat prin Sentința civilă nr. 1305 din 5 noiembrie 2015 a Tribunalului București și nici drept de autor asupra creațiilor care au făcut obiectul litigiului în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 197/A/2017 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, administrată ca probă în recurs, decât în măsura în care ar exista identitate cu creațiile înregistrate la ORDA menționate anterior, în temeiul art. 494 raportat la art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Într-adevăr, creațiile protejate prin dreptul de autor nu au condiție prealabilă înregistrarea la ORDA dar încălcarea dreptului de autor privind creațiile protejate nu poate fi analizată decât în limitele cererii de chemare în judecată.

Referitor la drepturile rezultând din creațiile înregistrate în Registrul Național de Opere administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) sub numerele x din 08 februarie 2013 și y din 29 aprilie 2013 sunt de reținut următoarele.

Este nefondată susținerea recurentului că instanța de apel "nu a ținut seama de faptul că reclamantul-recurent A. este singurul care a primit acceptul scris de la fiica lui E., d-na G., de a continua "confecționarea crucilor tradiționale care de obicei se amplasează în Cimitirul Vesel din comuna Săpânța, și să beneficieze de toate drepturile în acest sens, indiferent de natura lor", prin aceasta devenind coautor al Cimitirului".

Instanța de apel a făcut trimitere în mod expres la declarația autentificată sub nr. x din 20 decembrie 2006 reținând următoarele: ‹‹Scriptul depus în fața instanței de fond, intitulat "Declarație", autentificat sub nr. x din 20 decembrie 2006 este dat, după cum rezultă din chiar conținutul acestui act, de către una dintre moștenitoarele defunctului H., cunoscut sub numele de E..››

De asemenea, a reținut interpretarea dată acestui înscris prin hotărârile anterioare pronunțate între aceleași părți, astfel: "… prin Decizia civilă nr. 1079 din 01 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se reține (pagina 13) că moștenitoarea maestrului E., G., a dobândit pe cale succesorală prerogativele patrimoniale și morale ce compun dreptul de autor asupra operelor create de către acesta în timpul vieții, astfel încât eventualele drepturi transmise pârâtului nu pot viza decât aceste opere individuale, nu și dreptul de a interzice altor persoane să creeze, în viitor, opere proprii cu același meșteșug, în același stil, că nici măcar autorul nu a pretins exclusivitatea asupra meșteșugului confecționării crucilor tip Săpânța, dimpotrivă, a dorit ca această artă să fie cunoscută, învățată și practicată în continuare de ucenicii săi."

Ca atare, instanța de apel a reținut că moștenitoarea maestrului E., G., nu putea transmite decât drepturile patrimoniale și nepatrimoniale (care permite legea să fie transmise) ce compun dreptul de autor asupra operelor create de către acesta în timpul vieții.

În speță, recurentul susține că prin primirea acordului scris de la fiica lui E., d-na G., de a continua "confecționarea crucilor tradiționale care de obicei se amplasează în Cimitirul Vesel din comuna Săpânța" și de a beneficia de toate drepturile în acest sens, indiferent de natura lor" a devenit coautor al Cimitirului.

Pentru a verifica temeinicia unei astfel de susțineri trebuie să se determine dacă E. avea în patrimoniu un astfel de drept exclusiv, dacă el însuși putea interzice altora confecționarea crucilor tradiționale în stilul celor care de obicei se amplasează în Cimitirul vesel din comuna Săpânța.

În primul rând, obiectul dreptului de autor nu îl constituie însuși locul unde sunt amplasate aceste obiecte, ci fiecare creație în parte, fiecare cruce realizată în acest stil. Nu se poate considera că cimitirul în sine reprezintă o operă de sine stătătoare atâta timp cât nu s-a reținut din probele administrate că ar fi fost creat de la început ca viziune unitară a autorului în forma în care există astăzi.

În al doilea rând, chiar dacă ar fi inițiatorul unui astfel de stil de confecționare a acestor obiecte se pune problema dacă se poate considera că a dobândit un drept de autor asupra acestuia potrivit prevederilor legale aplicabile. Or, potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 nu pot beneficia de protecția dreptului de autor ideile, conceptele sau procedeele.

Este de reținut că recurentul prin prezenta cerere de chemare în judecată, așa cum rezultă și din recurs, încearcă să interzică realizarea crucilor de același tip cu cele create de E., "crucile tip Săpânța", adică acele cruci care prezintă ca elemente comune acoperișul, fondul albastru, textul epitafului în versuri satirice, decorațiuni florale și vegetale etc.

Or, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală. Prin dreptul de autor este protejată originalitatea operei în întregul său iar nu fiecare element component generic și cu atât mai puțin ideea de a îngloba într-o anumită creație anumite elemente, care mai fuseseră folosite și în trecut de meșteșugarii locali, ideea de a produce manual "un tip de cruce cu anumite caracteristici", cum susține recurentul.

Ca atare, declarația menționată anterior nu putea produce efectul menționat de către recurent, așa cum corect a reținut instanța de apel.

Pentru aceleași motive sunt nefondate și susținerile referitoare la faptul că instanța de apel nu ar face nicio referire la dreptul de autor pe care l-ar deține recurentul asupra crucilor tip Săpânța, cu sau fără înregistrare la ORDA.

În speță nu s-a reținut că pârâții ar fi copiat creațiile lui E. sau ale recurentului, ci doar că au realizat creații asemănătoare, în același stil.

În ceea ce privește critica referitoare la cele reținute de instanța de apel că "executarea crucilor specific localității Săpânța face parte din domeniul public, fiind parte a patrimoniului cultural național și nu sunt susceptibile de apropriere privată de către reclamant, astfel că dreptul de fabricare a crucilor specifice localității Săpânța aparține tuturor, ca element component al identității culturale și religioase naționale", instanța de recurs constată că este nerelevantă această afirmație în contextul în care recurentul nu a dovedit că ar avea vreun drept de autor asupra "crucilor tip Săpânța".

Referirile instanței de apel la reaua-credință a recurentului, dedusă din încercarea acestuia de înregistrare a creațiilor sub mai multe forme de proprietate intelectuală, multe dintre ele anulate în timp de către instanțele judecătorești, reprezintă doar un argument în cadrul raționamentului său, iar acest argument nu este determinant pentru concluzia la care a ajuns.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel nu a reținut că Primăria Săpânța ar fi transmis vreun drept de confecționare a crucilor tip Săpânța, ci că din adeverința emisă de această instituție ar rezulta că E. a avut mai mulți continuatori, în sensul probabil de persoane care au realizat crucile ce au fost amplasate în cimitir ulterior decesului celui care a avut contribuția cea mai importantă la dobândirea de către cimitirul local a specificului consacrat în timp.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

În temeiul art. 453 alin. (1) raportat la art. 451 alin. (1) C. proc. civ. va obliga pe recurentul-reclamant A. la plata către intimatul-pârât C. a sumei de 119 RON și către intimatul-pârât B. a sumei de 249,20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 76/A din data de 10 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2013.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata către intimatul-pârât C. a sumei de 119 RON și către intimatul-pârât B. a sumei de 249,20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2019.

Procesat de GGC - CP