ÎCCJ, decizie (scj.ro #81645)

Înregistrarea mărcii având ca element figurativ o cruce similară crucilor din Cimitirul Vesel de la Săpânța. Lipsa distinctivității. Anularea mărcii. Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale. Marcă. Index alfabetic : marcă - distinctivitate - element figurativ Legea nr. 84/1998, art. 1, art. 5 alin.(1) lit. b), art. 48 Condiția esențială a distinctivității mărcii înregistrată pentru produse în formă de cruci, nu este îndeplinită în contextul în care elementul figurativ din alcătuirea mărcii combinate, reprezentat de o cruce de culoare albastră, redă cu fidelitate specificitatea crucii ce a devenit un simbol pentru Cimitirul Vesel din Săpânța, în culoarea albastră caracteristică aceluiași model de cruce.

Aceasta, întrucât ceea ce percepe un consumator cu o capacitate medie de atenție și concentrare, observând în ansamblu marca, este forma stilizată a unei cruci, element figurativ care reprezintă componenta dominantă a mărcii, iar faptul că, în reprezentarea mărcii, sunt adăugate elemente ornamentale, precum acoperișul de protecție și culoarea albastră, nu schimbă percepția consumatorului mediu, care identifică obiectul cunoscut și care realizează că marca nu este decât o formă stilizată a unei cruci, cele două elemente ornamentale menționate fiind caracteristici ale crucilor tip Săpânța, fapt notoriu, prezumat a fi cunoscut chiar de către consumatorul mediu , iar culoarea albastră, care nu este proprie unei cruci - și care, dacă marca ar fi fost înregistrată pentru alte produse decât cruci sau componente în formă de cruci, ar fi reprezentat un element distinctiv puternic - nu este percepută ca un aspect neobișnuit.

Astfel că, ținând cont de împrejurarea că marca a fost înregistrată pentru cruci sau componente în formă de cruci, rezultă că marca este reprezentată de însăși forma produsului pentru care este înregistrată, cu consecința lipsei cerinței distinctivității, ceea ce conduce la anularea mărcii. Secția I civilă, decizia nr. 1079 din 1 martie 2013 Prin sentința nr. 140 din 01.02.2011, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanții T.T., S. G., S.I., S.T., în contradictoriu cu pârâții P.D. T. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. A dispus anularea înregistrării mărcii individuale combinate nr.80310 cu element verbal SIP DPT și element figurativ color, având numărul de depozit național M 2006 09778 pentru produse din clasa 20 având ca obiect cruci, sau componente în formă de cruci, pentru lipsa caracterului distinctiv și pentru înregistrare cu rea-credință.

În motivarea sentinței, s-a reținut că marca în speță a fost înregistrată de către pârâtul P.D.T. și reprezintă o marcă combinată, compusă din elementul verbal SIP DPT și din elementul figurativ reprezentat de o cruce de culoare albastră. Așa cum a reieșit din probele administrate, înscrisuri, articole, declarații de martori, planșe fotografice și recunoașterea pârâtului cuprinsă atât în întâmpinarea și notele scrise formulate, cât și în răspunsul la interogatoriul propus de reclamanți, elementul figurativ al mărcii înregistrate de către pârât prin toate elementele sale, formă, contur și culoare, este în fapt identic cu forma crucilor mormintelor din Cimitirul Vesel din localitatea Săpânța, jud. Maramureș, cruci a căror formă a devenit uzuală în această zonă.

Marca a fost înregistrată pe teritoriul României pentru produse din clasa 20, respectiv „mobile, rame; produse (necuprinse în alte clase) din lemn, cruci și mobilier din lemn", iar pârâtul folosește marca în special pentru comercializarea crucilor de tip Săpânța. Prin urmare, înregistrarea ca marcă a semnului figurativ ce redă cu fidelitate specificitatea crucii ce a devenit un simbol pentru Cimitirul din Săpânța, în culoarea albastră caracteristică aceluiași model de cruce, pentru desemnarea produselor având ca obiect cruci sau componente în formă de cruci a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor art. 5 lit. b), marca fiind lipsită de caracter distinctiv.

Împrejurarea adăugării unor elemente grafice reprezentate de literele SIP și DIP, elementului figurativ reprezentat de o cruce, nu este în măsură să înlăture lipsa de distinctivitate a mărcii privite în ansamblul său și nici caracterul uzual al elementului figurativ din compunerea acesteia, având în vedere caracterul dominant al acestuia. În ceea ce privește reaua - credință la înregistrarea mărcii, probele administrate în cauză au dovedit că, la data înregistrării mărcii, pârâtul a acționat cu rea-credință, în frauda intereselor reclamanților, scopul înregistrării mărcii fiind acela de a obține un monopol injust în privința comercializării unor obiecte ale unui meșteșug practicat în zona Maramureșului, de mulți meșteri locali și de o perioada îndelungată.

Cimitirul, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate, versurile ce amintesc în nuanțe umoristice persoanele înhumate constituie un monument istoric, artistic și turistic unic în Europa, prin ineditul dat de diferențierea față de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră moartea ca un eveniment foarte solemn. Uneori, caracterul aparte a acestui cimitir a fost pusă în legătură cu cultura dacilor, a căror filosofie era bazată pe nemurire și pe considerația că moartea era un motiv de bucurie, persoana respectivă ajungând într-o altă viață, mai bună. Lucrările de specialitate și monografiile amintesc faptul că Cimitirul își are originea în câteva cruci sculptate de S.I.P.

Astfel, în 1935, P. a sculptat primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică. Crucile de morminte plasate în cadrul cimitirului sunt caracteristice acestuia, au o serie de elemente comune, ce le deosebesc de toate celelalte cruci din cimitirele din întreaga țară, forma crucilor, cu acoperiș de protecție, epitafurile înscrise ce conțin viața în versuri a decedatului alături de un fel de tablou al celui mai important moment din viața acestuia și pigmentul albastru cu care acestea sunt pictate. Atât reclamanții, cât și pârâtul sunt artiști meșteșugari, continuatori ai maestrului popular S.I.P., fondatorul Cimitirului Vesel de la Săpânța - județul Maramureș.

Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză, atât la propunerea reclamanților, cât și a pârâtului, declarații necontestate, de altfel de către părți, a rezultat că atât reclamanții, cât și pârâtul au fost ucenici ai meșterului S.I.P., învățând de la acesta taina meșteșugului și continuând tradiția acestuia prin activitățile desfășurate. De altfel, întreaga activitate a reclamanților, dar și a pârâtului, ca de altfel și a altor meșteri populari din zonă s-a concentrat pe industria artizanală și manufacturieră a lemnului și meșteșugirea de cruci tip Săpânța. Acest lucru nu este negat nici de către pârâtul P.D.T., iar faptul confecționării și comercializării crucilor de către reclamanți anterior datei la care pârâtul P.D.T.

a obținut înregistrarea mărcii în litigiu (29.08.2006) a fost dovedit cu autorizațiile de funcționare eliberate de Primăria Săpânța și certificatele de înregistrare la Registrul Comerțului a unor asociații familiale pe numele acestora, asociații ce au ca principal obiect de activitate „confecționarea produselor de artizanat, din lemn, lână și alte materiale, lucrări de tâmplărie și dulgherie, comerțul cu amănuntul prin standuri și piețe", precum și de declarațiile martorilor audiați în cauză. Demn de semnalat este și faptul că părțile se cunosc de o viață, inițiindu-se împreună în meșteșug sub îndrumarea meșterului popular S. I.P. Astfel, pârâtul P.D.T.

a avut deplină cunoștință despre faptul că reclamanții foloseau de peste 30 de ani crucea tip Săpânța în comerțul desfășurat de ei, atât crucile în sine, cât elemente de artizanat ce conțineau modele de cruci, sau cruci miniaturale, la momentul înregistrării mărcii, scopul înregistrării fiind acela de a-și asigura un monopol în comercializare și de eliminare a competitorilor. În speță, culoarea albastru revendicată la înregistrarea mărcii disputate, precum și elementul figurativ (forma crucii) protejat prin înregistrarea acestei mărci au fost folosite de mai bine de 50 de ani de către reclamanți și de către pârâtul P.D.T. în confecționarea și comercializarea crucilor. Reaua credință a pârâtului rezultă și din conduita sa intervenită după înregistrare, prin trimiterea de notificări reclamanților în scopul interzicerii comercializării produselor de artizanat sau permiterea acestei activități numai in schimbul plății unei redevențe.

Aceste notificări denotă, astfel cum în mod întemeiat au susținut și reclamanții, că pârâtul avea cunoștință despre activitatea reclamanților desfășurată de o lungă perioadă de timp, rezultând încă o dată că singurul scop pentru care pârâtul a înregistrat marca a fost acela de a înlătura de pe piață alți concurenți și de a obține monopolul asupra comercializării unor produse, care erau la momentul depozitului confecționate și comercializate și de reclamanți. Apreciind dovedită reaua-credință a pârâtului la momentul înregistrării mărcii, tribunalul a înlăturat apărarea acestuia privind îndreptățirea sa la înregistrarea mărcii ca fiind adevăratul și singurul continuator, păstrător al tradiției meșterului popular S.I.P.

Păstrarea vie a memoriei înaintașului său, precum și a meșteșugului acestuia presupune organizarea de evenimente, acțiuni cu caracter didactic, publicistic, memorialistic de natură a perpetua specificul activității desfășurate într-o îndelungată perioadă de timp de către meșterul artizan, însă înregistrarea mărcii vădește un interes pur economic, fiind legată strict de comercializarea produselor protejate prin înregistrare și obținerea de profit. Astfel, prin probele administrate, reclamanții au dovedit elementele relei-credințe în persoana pârâtului, atât elementul obiectiv, constând în cunoașterea de către pârât a împrejurării că reclamanții foloseau la rândul lor legitim semnul supus înregistrării prin comercializarea de produse de artizanat din lemn, conținând inclusiv elemente de cruci tip Săpânța, cât și elementul subiectiv reprezentat de intenția pârâtului de a interzice reclamanților comercializarea acestor produse.

Prin decizia nr. 15 din 27.01.2012, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul P.D.T. împotriva sentinței menționate. Pentru a se decide astfel, a fost înlăturată critica în sensul că reclamanții nu au fost niciodată legitimați juridic prin deținerea unor drepturi care să le ateste dreptul de a continua creația lui S.I.P., din moment ce însuși acesta recunoaște că meșterul S.I.P. i-a inițiat pe toți, atât pe apelantul-pârât, cât și pe intimații reclamanți, în realizarea crucilor tip „Săpânța". Așadar, în mod întemeiat a reținut prima instanță că ceea ce trebuie reținut este faptul că atât reclamanții, cât și pârâtul sunt artiști meșteșugari, continuatori ai maestrului popular S.I.P., fondatorul Cimitirului Vesel de la Săpânța - județul Maramureș.

Faptul că apelantul-pârât este administrator al casei memoriale a meșterului nu reprezintă un element care să-1 îndreptățească la crearea de alte cruci tip „Săpânța" exclusiv de către apelantul-pârât, sub marca înregistrată în acest sens, în dauna intimaților-reclamanți cărora însuși meșterul le îngăduise crearea de asemenea cruci. Împrejurarea că prima instanță de fond nu a analizat cauza sub imperiul Legii nr. 8/1996 este imputat nefondat de către apelantul-pârât, deoarece instanța se pronunță pe susținerile și apărările părților din proces, nu pe aspecte ce nu au fost invocate.

De altfel, apelantul tinde nefondat să se folosească în apel de prevederile Legii nr. 8/1996, din moment ce în litigiu nu a fost un drept de autor asupra mărcii reprezentate de crucea albastră cu inițialele SIP DPT, ci un alt drept de proprietate intelectuală - marca înregistrată de acesta cu rea-credință față de intimații-reclamanți, pentru a-i împiedica la realizarea în continuare a crucilor pentru care meșterul S.I.P. îi pregătise. Este nefondată și susținerea apelantului că, dacă marca ar fi fost lipsita de caracter distinctiv, OSIM nu ar fi aprobat înregistrarea ei, deoarece soluția firească în cazul lipsei de distinctivitate este anularea mărcii care nu îndeplinește acest caracter, fiind fără relevanță poziția OSIM, ceea ce este relevant fiind dacă în realitate marca este distinctivă sau nu este distinctivă.

În speță, nefondat pretinde apelantul distinctivitatea, când în realitate marca nu are acest caracter, ea fiind reprezentată de crucea colorată în culoarea specifică crucilor din Cimitirul Vesel din Săpânța - albastru de Săpânța. Adăugarea de inițiale nu a avut aptitudinea de a asigura caracter distinctiv unor astfel de cruci renumite, create și comercializate de meșterii din Săpânța, ca urmare a meșteșugului învățat de la S.I.P., așa încât în mod corect a reținut prima instanță de fond, prin analiza de ansamblu asupra mărcii, lipsa caracterului distinctiv.

Faptul că apelantul a participat la discuții tematice privind conservarea tradițiilor românești, sau a obținut diplome pentru lucrări realizate de acesta, sau a vândut cruci făcute de acesta personal, după cum atestă înscrisurile din apel, nu justifică înregistrarea mărcii de către acesta în condițiile în care intimații-reclamanți practicau același meșteșug ca și acesta, dobândit de la S.I.P., cum relevau probele coroborate de la prima instanță. Mai mult, martora S.M., propusă de pârât, a arătat că știe că reclamanții au confecționat cruci după modelul tatălui și că și crucea tatălui său a fost realizată de T.T. și socrul său sub atenta supraveghere a tatălui, la acel moment pârâtul satisfăcându-și stagiul militar.

Cu privire la drepturile de exploatare a acelor cruci amplasate în Cimitirul din Săpânța care au fost realizate de însuși S.I.P. nu constituie obiectul litigiului de față, acesta vizând marca înregistrată de apelantul- pârât cu rea credință în scopul de a-și asigura exclusivitatea în realizarea altor cruci tip Săpânța, în dauna drepturilor intimaților-reclamanți, care au fost pregătiți pentru realizarea de asemenea cruci de către meșterul S.I.P. după cum susține însuși apelantul. Dacă moștenitoarea meșterului S.I.P. sau apelantul ar fi avut de imputat încălcarea vreunor drepturi de autor intimaților-reclamanți, ar fi acționat contra acestora pe calea recunoașterii calității de autor respectiv acțiunii în constatarea reglementată de Legii nr. 8/1996, dar, cum însuși apelantul recunoaște că intimații-reclamanți au fost pregătiți pentru realizarea de asemenea cruci de către meșterul S.I.P., ca ucenici, și cum apelantul nu este dobânditorul unei mărci cesionate de S.I.

P., ci a procedat la înregistrarea unei asemenea mărci, apelul este nefondat, prima instanță dispunând temeinic și legal anularea mărcii lipsite de distinctivitate și înregistrate cu rea-credință. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâtul P.D.T., pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., susținând următoarele: Recurentului i-a fost încălcat dreptul la apărare, respectiv dreptul de a propune probe noi, în condițiile în care, la termenul din 27.01.2012, instanța de apel a trecut la soluționarea cauzei fără a se pronunța asupra cererii formulate de apărătorul ales al recurentului în sensul amânării judecății și în absența unei solicitări a părții adverse de judecare a cauzei și în lipsa sa.

A fost reținută în mod greșit reaua - credință a recurentului, în condițiile în care s-a confirmat, prin declarația fiicei lui S.I.P., în calitate de succesor direct și martor în proces, legitimitatea confecționării crucilor de Săpânța în exclusivitate de către recurentul pârât P. D., deoarece S.M., care a dobândit pe cale succesorală dreptul de utilizare și conservare a operei autorului, în temeiul art. 7 și art. 13 din Legea dreptului de autor, a lăsat acest drept prin procură apelantului. Chiar dacă nu se ține cont de marca înregistrată, astfel cum s-a susținut în fața instanțelor de fond, ar fi trebuit să se dea eficiență prevederilor Legii nr. 8/1996, care protejează operele originale de creație intelectuală și prevede dreptul autorului de a autoriza sau de a interzice reproducerea operei, avându-se în vedere faptul că recurentul este recunoscut atât pe plan național, cât și internațional, drept continuator al creației lui S.I.P.

Astfel, de-a lungul timpului, recurentul a fost singurul care a participat la numeroase emisiuni televizate, naționale și internaționale, precum și la concursuri de sculptură, luând diverse premii și diplome. Această încercare de protecție a produselor tradiționale a fost o ocupație continuă a recurentului. Încă din anul 1995, recurentul a devenit supraveghetor al Casei muzeu S.I.P. din Săpânța, fiind și custode gestionar al casei memoriale. Totodată, recurentul, prin înscrisurile depuse, a făcut dovada realizării în timp a crucilor tip Săpânța, ceea ce intimații nu au făcut, deoarece au o asociație familială ce se ocupă în principal de artizanat. Intimații nu au făcut dovada dreptului legal de a realiza sau comercializa cruci din orice fel și nici nu au făcut referire la vreun pigment de vopsea utilizat, aceștia fiind liberi să creeze după bunul plac bunuri de artizanat, atât timp cât nu contravin drepturilor de proprietate intelectuală aparținând reclamantului.

Recurentul a mai susținut că nu se poate reține reaua-credință a pârâtului, la momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii, nici din faptul că reclamanții ar fi utilizat anumite elemente asemănătoare în producerea și vânzarea produselor, respectiv cruci, pe care le-au învățat de la S.I.P., deoarece faptul că au fost și ei ucenicii acestuia, nu le dădea dreptul de a-i copia operele și a-și însuși calitatea de autor a acestora prin semnarea operelor cu numele lor, în loc de S.I.P. În ceea ce privește distinctivitatea mărcii înregistrate de către pârât, prin motivele de recurs s-a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că elementul figurativ al mărcii, reprezentat de o cruce albastră, este „identic" cu forma crucilor mormintelor din Cimitirul Vesel din Săpânța.

Nu există nici măcar o cruce identică, în acest cimitir, cu elementul figurativ al mărcii atacate. Toate crucile sunt mult mai complexe prin formă, culori, prin pozele, imaginile și textul care apar pe acestea. Dacă marca ar fi fost lipsită de caracter distinctiv, OSIM nu ar fi aprobat înregistrarea ei, știut fiind faptul că lipsa de distinctivitate face parte din motivele de refuz absolute ale unei mărci. Nimeni nu-și poate da seama, privind marca în discuție, că este vorba de Cimitirul Vesel din Săpânța. Conturul exterior al crucii stilizate, de culoare albastră, care constituie elementul figurativ al mărcii este utilizat și în alte cimitire din țară și chiar din lume, deci nu este specific numai cimitirului din Săpânța.

Există multe alte elemente care personalizează și unicizează crucile de Săpânța, a conchis recurentul. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte a constatat următoarele: Recurentul - pârât a susținut, în primul rând, că instanța de apel l-a privat de dreptul de a propune probe noi, deoarece, la termenul din 27.01.2012, a trecut la soluționarea cauzei fără a se pronunța asupra cererii formulate de apărătorul ales al recurentului în sensul amânării judecății.

În conformitate cu dispozițiile art. 292 alin. (1) C.proc.civ., „Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte (...) mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului (...)", iar în cazul în care motivarea apelului nu cuprinde mijloace de apărare și dovezi noi, „instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță" [art. 292 alin. (3)]. Așadar, dacă pârâtul, care a formulat apel, intenționa să administreze probe noi în faza apelului, ar fi trebuit să le propună chiar prin motivele de apel, depuse fie înăuntrul termenului de apel, fie până cel mai târziu la prima zi de înfățișare, astfel cum prevede art. 287 alin. (1) pct. 3 și 4 C. proc.civ., sub sancțiunea decăderii apelantului din dreptul de propune dovezi noi, în aplicarea art. 287 alin. (2) C.proc.civ.

Or, prin motivele de apel depuse până la prima zi de înfățișare, pârâtul nu a propus probe noi, astfel încât nici nu mai avea dreptul de a le propune ulterior, deoarece, dacă ar fi formulat o asemenea solicitare cu depășirea termenului legal, s-ar fi invocat decăderea sa din acest drept. În aceste condiții, nu a putut fi primită susținerea recurentului în sensul că instanța de apel, prin faptul că nu a dat curs cererii sale de amânare a judecății, l-ar fi privat de dreptul de a propune alte probe decât cele administrate în fața primei instanțe, atât timp cât pârâtul este cel care nu a respectat prevederile legale în materia propunerii probelor în apel. Dreptul pârâtului la apărare a fost asigurat prin luarea în considerare a susținerilor, apărărilor și dovezilor invocate la prima instanță, dându-se eficiență în mod corespunzător dispozițiilor art. 292 alin. (3) C.proc.civ.

În consecință, a fost înlăturat motivul de recurs pe acest aspect. În legătură cu fondul cauzei, Înalta Curte a reținut că, prin hotărârea primei instanțe pronunțate în cauză, menținută în apel, s-a dispus anularea înregistrării mărcii combinate nr. 080310 (cu protecție începând din data de 29.08.2006), pentru lipsa caracterului distinctiv și pentru înregistrare cu rea-credință, exclusiv pentru produsele cruci sau componente în formă de cruci din clasa 20, marcă având ca titular pe pârâtul din cauză.

Dispoziția de anulare a vizat doar o parte dintre produsele din clasa 20 pentru care marca a fost înregistrată, fără ca reclamanții să fi declarat apel în legătură cu produsele pentru care s-a respins cererea lor de anulare a înregistrării mărcii, ca atare, dispoziția de respingere a cererii a intrat în puterea lucrului judecat, urmând ca argumentele ce vor fi expuse să aibă în vedere produsele pentru care înregistrarea mărcii a fost anulată (cruci sau componente în formă de cruci din clasa 20). S-au reținut două motive de nulitate care afectează înregistrarea valabilă a mărcii, respectiv cele prevăzute de art. 48 alin. (1) lit. a) cu referire la art. 5 lit. b) din Legea nr. 84/1998 (lipsa caracterului distinctiv al mărcii), precum și de art. 48 alin. (1) lit. c) din aceeași lege (înregistrare cu rea-credință).

Fiind vorba despre motive distincte, întrunirea oricăruia dintre acestea este suficient pentru a fi condus la nulitatea înregistrării, însă, pentru a se răspunde tuturor susținerilor din motivarea recursului, urmează a se face referire la ambele cauze de nulitate reglementate de art. 48 alin. (1) din lege. În ceea ce privește distinctivitatea mărcii, ambele instanțe de fond au considerat că această cerință esențială pentru o înregistrare valabilă nu este întrunită, deoarece a rezultat din probatoriul administrat în cauză că elementul figurativ din alcătuirea mărcii combinate, reprezentat de o cruce de culoare albastră, redă cu fidelitate specificitatea crucii ce a devenit un simbol pentru Cimitirul din Săpânța, în culoarea albastră caracteristică aceluiași model de cruce.

Pe acest aspect, recurentul a susținut că, în realitate, conturul exterior al crucii stilizate, de culoare albastră, care constituie elementul figurativ al mărcii este utilizat și în alte cimitire din țară și chiar din lume, deci nu este specific cimitirului din Săpânța. Aceste susțineri ale recurentului nu sunt de natură să infirme aprecierea instanțelor de fond privind lipsa distinctivității, dimpotrivă, relevă faptul că elementul figurativ al mărcii corespunde formei produselor pentru care marca a fost înregistrată, respectiv cruci sau componente în formă de cruci (singurele care pot fi analizate de către această instanță de control judiciar, după cum s-a arătat deja). Fată de acest motiv de recurs, urmează să se analizeze dacă instanța de apel - ca și prima instanță - au făcut o corectă aplicare a legii, în contextul invocării de către recurent a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Distinctivitatea mărcii înseamnă aptitudinea semnului ce se solicită a fi înregistrat de a îndeplini funcția esențială a oricărei mărci de a garanta originea produselor și serviciilor vizate de marcă, în sensul de a permite consumatorului să le identifice ca provenind de la o anumită întreprindere. În acest context, caracterul distinctiv al unei mărci în sensul art. 5 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 se apreciază în raport, pe de o parte, cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, iar, pe de altă parte, cu percepția publicului relevant. Cât privește publicul, se are întotdeauna în vedere consumatorul obișnuit, cu un grad mediu de atenție și concentrare, care percepe marca în ansamblul său și nu analizează separat fiecare element al mărcii.

De aceea, în aprecierea existenței sau a inexistenței caracterului distinctiv al mărcii, este necesar să se ia în considerare impresia de ansamblu creată de marcă. În mod evident, publicul ce interesează prezenta cauză este compus din toate persoanele care au aptitudinea juridică de a cumpăra produsele reprezentate de cruci sau componente în formă de cruci ori de a comanda confecționarea acestora. Sfera acestor persoane nu poate fi redusă la persoanele care comercializează cruci tip Săpânța, însemnând, pe de o parte, localnicii care urmăresc amplasarea crucilor chiar în cimitirul din Săpânța (în Cimitirul Vesel), iar, pe de altă parte, consumatorii care comercializează obiecte artizanale în forma crucilor tip Săpânța.

În conformitate cu art. 1 alin. (10) din Legea nr. 84/1998, drepturile asupra mărcilor înregistrate sunt recunoscute și apărate pe teritoriul României, astfel încât protecția obținută prin înregistrarea mărcii este egal valabilă pe întreg teritoriul României, permițând titularului să invoce drepturile sale exclusive împotriva oricărui terț din România care utilizează semnul înregistrat ca marcă. În determinarea publicului relevant, nu are nicio relevanță locul în care titularul mărcii își desfășoară activitatea comercială cu produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată, de fapt, însuși faptul dacă titularul utilizează sau nu atare produse la momentul înregistrării mărcii este străin de analiza valabilității acesteia (dat fiind caracterul atributiv al înregistrării mărcii în România).

Așadar, publicul relevant este format din toți potențialii consumatori din România (în principiu) ai produselor cruci sau componente în formă de cruci, indiferent dacă este vorba sau nu despre crucile tip Săpânța. De altfel, consumatorii acestor din urmă produse nu intră în categoria publicului obișnuit, ci formează o categorie aparte de persoane cu un nivel ridicat al atenției și concentrării, cunoscători ai tradiției locale și ai crucilor- unicat din Cimitirul Vesel și care sunt familiarizați cu caracteristicile acestora, date de formă și culoare, dar și de textele și imaginile plasate pe acestea. Ca atare, nu la nivelul acestor consumatori se raportează analiza distinctivității mărcii pârâtului, ci la percepția persoanelor care comercializează produse reprezentate de cruci sau componente în formă de cruci, cu o capacitate medie de atenție și concentrare.

Ceea ce percepe acest consumator observând în ansamblu marca pârâtului este forma stilizată a unei cruci, element figurativ care reprezintă componenta dominantă a mărcii. Această imagine nu este diluată de prezența elementelor verbale SIP și DPT, plasate de o parte și de alta a soclului crucii, dimpotrivă: prin modul de așezare a acestora, perpendicular pe crucea centrală, se creează o nouă cruce, în care elementele verbale formează brațul orizontal. Așadar, prezența literelor întărește imaginea crucii centrale, iar consumatorul mediu nu le percepe drept elemente verbale, ci figurative (în condițiile în care nu face nicio legătură între litere și inițialele numelui maestrului S.I.P. - fondatorul Cimitirului Vesel, respectiv ale numelui titularului mărcii).

În această situație, consumatorul, deși percepe diferența de nuanță dintre culoarea elementului figurativ și cea în care sunt configurate literele, nu îi acordă atenție, considerând că nu este un aspect relevant. Pentru consumatorul mediu, marca înregistrată a pârâtului redă imaginea unei cruci, inconfundabilă, deoarece elementele esențiale ale oricărei cruci nu pot fi modificate. Indiferent de modalitatea concretă de reprezentare, mai mult sau mai puțin stilizată, orice cruce, ca simbol al credinței creștine, este întotdeauna alcătuită din două brațe așezate perpendicular și simetric una peste alta (conform definiției din Dicționarul explicativ al limbii române). Faptul că, în reprezentarea mărcii, sunt adăugate elemente ornamentale, precum acoperișul de protecție și culoarea albastră, nu schimbă percepția consumatorului mediu, care identifică obiectul cunoscut și care realizează că marca nu este decât o formă stilizată a unei cruci.

Mai mult, după cum au arătat ambele instanțe de fond, cele două elemente ornamentale menționate mai sus sunt caracteristici ale crucilor tip Săpânța, iar acest fapt este unul notoriu, prezumat a fi cunoscut chiar de către consumatorul mediu, care interesează prezenta cauză (cu atât mai mult de către consumatorul cu o atenție peste media obișnuită). Acest fapt conduce la o percepere mai accentuată a imaginii unei cruci, știind că produsele specifice localității Săpânța nu sunt altceva decât variante ale unor cruci cu destinația uzuală, aceea de a fi plasate alături de un loc de veci. Astfel, culoarea albastră, care nu este proprie, desigur, unei cruci - și care, dacă marca ar fi fost înregistrată pentru alte produse decât cruci sau componente în formă de cruci, ar fi reprezentat un element distinctiv puternic - nu este percepută ca un aspect neobișnuit, cunoscându-se că există o varietate de cruci (cele din Cimitirul Vesel).

Față de toate considerentele expuse, ținând cont de împrejurarea că marca a fost înregistrată pentru cruci sau componente în formă de cruci, se constată că marca este reprezentată de însăși forma produsului pentru care este înregistrată. Dacă marca ar fi fost alcătuită numai din elementul figurativ, s-ar fi considerat că este descriptivă, în sensul art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 (în forma de la data înregistrării - în prezent, lit. d), deoarece conține mai mult decât o caracteristică a produsului, de felul celor enumerate în acea normă (specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, etc.), conține însuși produsul. Pentru a fi, însă, incident art. 5 alin. (1) lit. c) din lege, ar fi fost necesar ca marca să fie exclusiv compusă din elementul figurativ descriptiv, astfel cum norma prevede expres.

Prezența, însă, și a altor elemente în compunerea mărcii conduce la incidența ipotezei de la lit. b) - lipsa caracterului distinctiv al mărcii -, care a fost invocată drept temei juridic al cererii de chemare în judecată și analizat ca atare de către ambele instanțe de fond. Chiar în această ipoteză, este relevant faptul că elementul descriptiv rămâne lipsit de distinctivitate, valoarea distinctivă a ansamblului mărcii depinzând de pregnanța celorlalte elemente, respectiv cele verbale. Or, prin considerentele arătate anterior, s-a arătat că aceste din urmă componente subliniază, în fapt, elementul figurativ, accentuând caracterul descriptiv al mărcii.

Consumatorul nu identifică originea produselor ca provenind de la un anumit comerciant ori nu mai mult decât pentru a o asocia cu un producător oarecare de cruci sau componente în formă de cruci, percepție ce nu este suficientă pentru îndeplinirea funcției esențiale a mărcii, de care este indisolubil legată distinctivitatea. În consecință, este corectă concluzia lipsei distinctivității mărcii pârâtului, dispunându-se în mod legal anularea mărcii. În ceea ce privește reaua-credință a pârâtului la înregistrarea mărcii , cu toate că cele expuse anterior în legătură cu primul motiv de nulitate sunt suficiente pentru conturarea soluției ce se impune în cauză, se va răspunde și motivelor de recurs pe acest aspect, pornindu-se de la premisa că situația de fapt deja stabilită nu poate fi reevaluată în această fază procesuală, deoarece atribuțiile acestei instanțe sunt legate exclusiv de cercetarea legalității deciziei recurate, nu și a temeiniciei acesteia.

Astfel, nu pot fi primite susținerile care tind la reevaluarea probatoriului administrat, precum activitatea concretă desfășurată de către intimații - reclamanți, în condițiile în care instanțele de fond au reținut că reclamanții au practicat dintotdeauna meșteșugul confecționării crucilor, pe care l-au învățat, ca și pârâtul, de la S.I.P., fondatorul Cimitirului Vesel din Săpânța, cruci pe care le comercializează. Prin motivele de recurs, s-a susținut, în esență, că pârâtul este îndreptățit să dețină monopolul asupra activității de confecționare și comercializare de cruci în Săpânța, în baza Legii nr. 8/1996, deoarece este continuatorul creației lui S.I.P. În contextul în care s-au formulat aceste susțineri, respectiv cele ale Legii dreptului de autor nr. 8/1996, concluzia dreptului pârâtului la un monopol comercial derivă dintr-o greșită interpretare a acestui act normativ.

Moștenitoarea maestrului S.I.P., S.M. a dobândit, pe cale succesorală, prerogativele patrimoniale și morale ce compun dreptul de autor asupra operelor create de către acesta în timpul vieții, astfel încât eventualele drepturi transmise pârâtului nu pot viza decât aceste opere, nu și dreptul de a interzice altor persoane din zonă să creeze, în viitor, opere proprii cu același meșteșug, în același stil. Pe cale succesorală pot fi transmise doar drepturi care aparțineau autorului. Or, nici măcar autorul nu a pretins exclusivitatea asupra meșteșugului confecționării crucilor tip Săpânța, dimpotrivă, a dorit ca această artă să fie cunoscută, învățată și practicată în continuare de ucenicii săi. Maestrul S.I.P.

nu a cerut altor meșteșugari să-și înceteze activitatea, nu a invocat vreun monopol comercial, astfel încât nu se poate considera că asemenea drepturi exclusive s-ar fi transmis descendentei sale, care, la rându-i, să fi permis pârâtului valorificarea lor. Așadar, convingerea pârâtului că i s-ar fi transmis dreptul de a deține monopolul asupra activității de confecționare și comercializare de cruci în Săpânța se fundamentează pe o interpretare eronată a Legii nr. 8/1996 și, în general, a principiilor care guvernează transmiterea drepturilor pe cale succesorală, ceea ce nu înseamnă bună - credință, deoarece nimeni nu poate invoca necunoașterea legii. În aceste condiții, și susținerile referitoare la atitudinea subiectivă a pârâtului la înregistrarea mărcii sunt nefondate și vor fi înlăturate ca atare.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C.proc.civ.