ÎCCJ, decizie (scj.ro #81645)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81645) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Înregistrarea mărcii

având ca element figurativ o cruce similară crucilor din Cimitirul Vesel

de la Săpânța. Lipsa distinctivității. Anularea

mărcii.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Dreptul

proprietății intelectuale. Marcă.

Index alfabetic :

marcă

-

distinctivitate

-

element

figurativ

Legea

nr. 84/1998, art. 1, art. 5 alin.(1) lit. b), art. 48

Condiția

esențială a distinctivității mărcii înregistrată

pentru produse în formă de cruci, nu este îndeplinită în contextul în

care

elementul figurativ din alcătuirea mărcii combinate,

reprezentat de o cruce

de culoare

albastră, redă cu fidelitate specificitatea crucii ce a devenit un

simbol

pentru Cimitirul Vesel din Săpânța, în culoarea albastră

caracteristică aceluiași model de cruce.

Aceasta,

întrucât

ceea ce percepe un

consumator cu o capacitate medie de atenție și concentrare, observând

în ansamblu marca,

este forma stilizată

a unei cruci, element figurativ care reprezintă

componenta

dominantă a mărcii, iar faptul că, în reprezentarea mărcii,

sunt adăugate elemente ornamentale, precum acoperișul de

protecție și culoarea albastră, nu

schimbă percepția consumatorului mediu, care identifică

obiectul cunoscut și care realizează că marca nu este decât o

formă stilizată a unei cruci,

cele două

elemente ornamentale menționate fiind

caracteristici ale crucilor tip

Săpânța, fapt notoriu,

prezumat a fi cunoscut chiar

de către

consumatorul mediu

, iar

culoarea

albastră, care nu este proprie unei

cruci - și care, dacă marca ar fi fost înregistrată

pentru alte produse decât

cruci sau componente în formă de cruci,

ar fi reprezentat un element

distinctiv

puternic - nu este percepută ca un aspect neobișnuit.

Astfel

că, ținând cont de împrejurarea că

marca a fost înregistrată

pentru cruci sau componente în formă de cruci, rezultă că marca

este reprezentată de însăși forma produsului pentru care

este înregistrată, cu consecința lipsei

cerinței distinctivității, ceea ce conduce la anularea

mărcii.

Secția I civilă, decizia nr. 1079

din 1 martie 2013

Prin

sentința nr. 140 din 01.02.2011, Tribunalul București, Secția a

IV-a

civilă,

a admis

cererea formulată de reclamanții T.T., S.

G., S.I., S.T., în contradictoriu cu pârâții P.D.

T. și

Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

A dispus

anularea înregistrării mărcii individuale combinate nr.80310

cu element verbal SIP DPT

și element figurativ color, având numărul de

depozit național M 2006 09778

pentru produse din clasa 20 având ca obiect cruci, sau componente în formă

de cruci, pentru lipsa caracterului distinctiv

și pentru înregistrare cu rea-credință.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că marca în speță a fost

înregistrată

de către

pârâtul P.D.T. și reprezintă o marcă combinată,

compusă din elementul verbal SIP DPT și din elementul figurativ

reprezentat de o cruce de culoare albastră.

Așa cum a reieșit din

probele administrate, înscrisuri, articole,

declarații

de martori, planșe fotografice și recunoașterea pârâtului

cuprinsă

atât în întâmpinarea și notele scrise formulate, cât

și în răspunsul la interogatoriul propus de reclamanți,

elementul figurativ al mărcii înregistrate de către pârât prin toate

elementele sale, formă, contur și culoare, este în fapt identic cu

forma crucilor mormintelor din Cimitirul Vesel din localitatea

Săpânța, jud. Maramureș, cruci a căror formă a devenit

uzuală în această zonă.

Marca a fost înregistrată pe

teritoriul României pentru produse din clasa 20, respectiv „mobile, rame;

produse (necuprinse în alte clase) din lemn, cruci și mobilier din

lemn", iar pârâtul folosește marca în special pentru comercializarea

crucilor de tip Săpânța.

Prin urmare,

înregistrarea ca marcă a semnului figurativ ce redă cu fidelitate

specificitatea crucii ce a devenit un simbol pentru Cimitirul din

Săpânța, în

culoarea albastră caracteristică aceluiași model de cruce,

pentru

desemnarea

produselor având ca obiect cruci sau componente în formă de

cruci a fost efectuată cu încălcarea

dispozițiilor art. 5 lit. b), marca fiind lipsită de caracter

distinctiv.

Împrejurarea

adăugării unor elemente grafice reprezentate de literele

SIP și DIP, elementului

figurativ reprezentat de o cruce, nu este în măsură să

înlăture lipsa de distinctivitate a mărcii privite în ansamblul

său și nici

caracterul uzual al elementului figurativ din compunerea acesteia,

având în

vedere caracterul dominant

al acestuia.

În ceea ce

privește reaua - credință la înregistrarea mărcii, probele

administrate în cauză au dovedit că, la

data înregistrării mărcii, pârâtul a acționat cu

rea-credință, în frauda intereselor reclamanților, scopul

înregistrării mărcii fiind acela de a obține un monopol injust

în privința comercializării unor obiecte ale unui meșteșug

practicat în zona

Maramureșului, de

mulți meșteri locali și de o perioada îndelungată.

Cimitirul,

faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile

naive reprezentând scene din viața și

ocupația persoanelor înhumate, versurile ce amintesc în nuanțe

umoristice persoanele înhumate constituie

un

monument istoric, artistic și turistic unic în Europa, prin ineditul dat

de

diferențierea față de majoritatea culturilor popoarelor,

care consideră

moartea ca un eveniment

foarte solemn.

Uneori,

caracterul aparte a acestui

cimitir a fost pusă în legătură cu

cultura dacilor, a căror filosofie era bazată pe nemurire și pe

considerația că moartea era un motiv de bucurie, persoana

respectivă ajungând

într-o altă viață, mai bună.

Lucrările

de specialitate și

monografiile

amintesc faptul că Cimitirul își are originea în câteva cruci

sculptate de S.I.P. Astfel, în 1935, P. a sculptat primul epitaf, iar din anii

1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu

circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un

muzeu în

aer liber de natură

unică și o atracție turistică. Crucile de morminte plasate

în

cadrul cimitirului sunt caracteristice acestuia, au o serie de elemente

comune, ce le deosebesc de toate celelalte cruci

din cimitirele din întreaga țară, forma crucilor, cu acoperiș de

protecție, epitafurile înscrise ce conțin

viața în

versuri a decedatului alături de un fel de tablou al celui mai

important moment din viața acestuia și

pigmentul albastru cu care acestea

sunt pictate.

Atât

reclamanții, cât și pârâtul sunt artiști meșteșugari,

continuatori ai

maestrului popular

S.I.P., fondatorul Cimitirului Vesel de la Săpânța - județul

Maramureș.

Astfel, din

declarațiile martorilor audiați în cauză, atât la propunerea

reclamanților, cât și a pârâtului,

declarații necontestate, de altfel de către părți, a

rezultat că atât reclamanții, cât și pârâtul au fost ucenici ai

meșterului S.I.P., învățând de la

acesta taina meșteșugului și

continuând tradiția acestuia prin activitățile

desfășurate.

De altfel, întreaga activitate a

reclamanților, dar și a pârâtului, ca de altfel și a altor

meșteri populari din zonă s-a concentrat pe industria

artizanală și manufacturieră a

lemnului și meșteșugirea de cruci tip Săpânța.

Acest lucru nu este negat nici de

către pârâtul P.D.T., iar faptul confecționării și

comercializării crucilor de către reclamanți anterior datei la

care pârâtul P.D.T. a obținut înregistrarea

mărcii în litigiu (29.08.2006) a fost dovedit cu autorizațiile

de funcționare

eliberate de

Primăria Săpânța și certificatele de înregistrare la

Registrul

Comerțului a unor

asociații familiale pe numele acestora, asociații ce au ca

principal obiect de activitate

„confecționarea produselor de artizanat, din lemn, lână și alte

materiale, lucrări de tâmplărie și dulgherie, comerțul cu

amănuntul

prin standuri și piețe", precum și de declarațiile

martorilor audiați în cauză.

Demn de semnalat este și faptul

că părțile se cunosc de o viață,

inițiindu-se împreună în

meșteșug sub îndrumarea meșterului popular S.

I.P.

Astfel, pârâtul P.D.T. a avut deplină

cunoștință despre

faptul că reclamanții

foloseau de peste 30 de ani crucea tip Săpânța în comerțul

desfășurat de ei, atât crucile în sine, cât elemente de artizanat ce

conțineau modele de cruci, sau cruci

miniaturale, la momentul înregistrării

mărcii, scopul

înregistrării fiind acela de a-și asigura un monopol în

comercializare și de eliminare a competitorilor.

În speță, culoarea

albastru revendicată la înregistrarea mărcii disputate, precum

și elementul figurativ (forma crucii) protejat prin

înregistrarea acestei mărci au fost folosite

de mai bine de 50 de ani de către

reclamanți

și de către pârâtul P.D.T. în confecționarea și

comercializarea

crucilor.

Reaua

credință a pârâtului rezultă și din conduita sa

intervenită după înregistrare, prin trimiterea de notificări

reclamanților în scopul interzicerii

comercializării produselor de artizanat sau

permiterea acestei activități numai in schimbul plății unei

redevențe.

Aceste

notificări denotă, astfel cum în mod întemeiat au susținut

și

reclamanții,

că pârâtul avea cunoștință despre activitatea

reclamanților

desfășurată de o lungă perioadă de timp,

rezultând încă o dată că singurul scop pentru care pârâtul a

înregistrat marca a fost acela de a înlătura de pe piață

alți concurenți și de a obține monopolul asupra

comercializării unor

produse, care erau la momentul depozitului confecționate și

comercializate

și de

reclamanți.

Apreciind dovedită reaua-credință

a pârâtului la momentul înregistrării mărcii, tribunalul a

înlăturat apărarea acestuia privind îndreptățirea sa la

înregistrarea mărcii ca fiind adevăratul și singurul

continuator, păstrător al tradiției

meșterului popular S.I.P.

Păstrarea

vie a memoriei înaintașului său, precum și a

meșteșugului

acestuia presupune organizarea de evenimente, acțiuni cu caracter

didactic,

publicistic, memorialistic

de natură a perpetua specificul activității

desfășurate într-o îndelungată

perioadă de timp de către meșterul artizan,

însă înregistrarea mărcii

vădește un interes pur economic, fiind legată strict

de

comercializarea produselor protejate prin înregistrare și obținerea

de profit.

Astfel, prin

probele administrate, reclamanții au dovedit elementele

relei-credințe în

persoana pârâtului, atât elementul obiectiv, constând în

cunoașterea de către pârât a împrejurării

că reclamanții foloseau la rândul

lor

legitim semnul supus înregistrării prin comercializarea de produse de

artizanat din lemn, conținând inclusiv elemente

de cruci tip Săpânța, cât și

elementul subiectiv

reprezentat de intenția pârâtului de a interzice reclamanților

comercializarea acestor produse.

Prin decizia nr. 15 din 27.01.2012,

Curtea de Apel București, Secția a

IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a

respins ca

nefondat apelul formulat de pârâtul P.D.T. împotriva

sentinței menționate.

Pentru a se decide astfel, a fost

înlăturată critica în sensul că reclamanții nu au fost

niciodată legitimați juridic prin deținerea unor

drepturi care să le ateste dreptul de a

continua creația lui S.I.P.,

din moment ce însuși acesta

recunoaște că meșterul S.I.P. i-a inițiat pe toți,

atât pe apelantul-pârât, cât și pe intimații reclamanți, în

realizarea crucilor tip „Săpânța".

Așadar, în

mod întemeiat a reținut prima instanță că ceea ce trebuie

reținut este faptul că atât reclamanții, cât și pârâtul

sunt artiști meșteșugari, continuatori ai maestrului popular

S.I.P., fondatorul Cimitirului

Vesel

de la Săpânța - județul Maramureș.

Faptul că

apelantul-pârât este administrator al casei memoriale a

meșterului nu reprezintă

un element care să-1 îndreptățească la crearea de

alte cruci tip „Săpânța" exclusiv

de către apelantul-pârât, sub marca înregistrată în acest sens, în

dauna intimaților-reclamanți cărora însuși meșterul le

îngăduise crearea de asemenea cruci.

Împrejurarea că prima

instanță de fond nu a analizat cauza sub imperiul

Legii nr. 8/1996 este imputat nefondat de

către apelantul-pârât, deoarece

instanța se pronunță

pe susținerile și apărările părților din proces,

nu pe

aspecte ce nu au fost invocate. De

altfel, apelantul tinde nefondat să se

folosească în apel de prevederile Legii nr. 8/1996, din moment ce

în litigiu nu a fost un drept de autor asupra mărcii reprezentate de

crucea albastră cu

inițialele SIP DPT, ci un alt drept de

proprietate intelectuală - marca

înregistrată

de acesta cu rea-credință față de

intimații-reclamanți, pentru a-i

împiedica la realizarea în

continuare a crucilor pentru care meșterul S.I.P. îi pregătise.

Este nefondată și

susținerea apelantului că, dacă marca ar fi fost lipsita de

caracter distinctiv, OSIM nu ar fi aprobat înregistrarea ei, deoarece

soluția firească în cazul lipsei de distinctivitate este anularea

mărcii care nu îndeplinește acest caracter, fiind fără

relevanță poziția

OSIM, ceea

ce este relevant fiind dacă în realitate marca este distinctivă sau

nu

este distinctivă.

În

speță, nefondat pretinde apelantul distinctivitatea, când în

realitate

marca nu are acest

caracter, ea fiind reprezentată de crucea colorată în culoarea

specifică crucilor din Cimitirul Vesel din Săpânța -

albastru

de

Săpânța.

Adăugarea de inițiale nu a avut

aptitudinea de a asigura caracter

distinctiv

unor astfel de cruci renumite, create și comercializate de meșterii

din

Săpânța, ca urmare a meșteșugului învățat de la

S.I.P., așa încât în mod corect a reținut prima instanță de

fond, prin analiza de ansamblu asupra mărcii, lipsa caracterului

distinctiv.

Faptul că apelantul a

participat la discuții tematice privind conservarea tradițiilor

românești, sau a obținut diplome pentru lucrări realizate de

acesta, sau a vândut cruci făcute de acesta personal, după cum

atestă înscrisurile din apel, nu justifică înregistrarea mărcii

de către acesta în condițiile în care intimații-reclamanți

practicau același meșteșug ca și acesta, dobândit de la

S.I.P., cum relevau probele coroborate de la prima instanță.

Mai mult, martora S.M., propusă de pârât, a

arătat că știe că reclamanții au confecționat

cruci după modelul tatălui și că și crucea

tatălui său a fost realizată de T.T. și socrul său sub

atenta supraveghere a tatălui, la acel moment pârâtul

satisfăcându-și stagiul militar.

Cu privire la drepturile de

exploatare a acelor cruci amplasate în

Cimitirul

din Săpânța care au fost realizate de însuși S.I.P. nu

constituie obiectul litigiului de față,

acesta vizând marca înregistrată de apelantul-

pârât cu rea

credință în scopul de a-și asigura exclusivitatea în realizarea

altor cruci tip Săpânța, în dauna

drepturilor intimaților-reclamanți, care au

fost

pregătiți pentru realizarea de asemenea cruci de către

meșterul S.I.P. după cum susține însuși apelantul.

Dacă moștenitoarea

meșterului S.I.P. sau apelantul ar fi

avut

de imputat încălcarea vreunor drepturi de autor

intimaților-reclamanți,

ar fi acționat contra acestora pe

calea recunoașterii calității de autor

respectiv acțiunii în constatarea reglementată de Legii nr.

8/1996, dar, cum

însuși

apelantul recunoaște că intimații-reclamanți au fost

pregătiți pentru

realizarea

de asemenea cruci de către meșterul S.I.P., ca ucenici,

și cum apelantul nu este dobânditorul unei

mărci cesionate de S.I.

P., ci a

procedat la înregistrarea unei asemenea mărci, apelul

este

nefondat, prima instanță dispunând temeinic și legal anularea

mărcii lipsite de distinctivitate și înregistrate

cu rea-credință.

Împotriva deciziei menționate,

a declarat recurs

pârâtul P.D.T., pentru

motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C.proc.civ., susținând

următoarele:

Recurentului i-a fost încălcat dreptul la apărare, respectiv dreptul

de

a propune probe noi, în

condițiile în care, la termenul din 27.01.2012, instanța de apel a

trecut la soluționarea cauzei fără a se pronunța asupra

cererii formulate de apărătorul ales al recurentului în sensul amânării

judecății și în absența

unei solicitări a părții adverse de judecare a cauzei și

în

lipsa sa.

A fost reținută în mod greșit reaua -

credință a recurentului, în

condițiile

în care s-a confirmat, prin declarația fiicei lui S.I.P., în

calitate

de succesor direct și martor în proces, legitimitatea

confecționării crucilor de Săpânța în exclusivitate de

către recurentul pârât P.

D., deoarece

S.M., care a dobândit pe cale succesorală dreptul de utilizare și

conservare a operei autorului, în temeiul art. 7 și art. 13 din

Legea dreptului de autor, a lăsat acest drept

prin procură apelantului.

Chiar dacă nu se ține cont

de marca înregistrată, astfel cum s-a susținut în fața

instanțelor de fond, ar fi trebuit să se dea eficiență

prevederilor Legii nr. 8/1996, care protejează operele originale de

creație intelectuală și prevede dreptul autorului de a autoriza

sau de a interzice reproducerea operei, avându-se în vedere faptul că

recurentul este recunoscut atât pe plan

național, cât și internațional, drept

continuator al

creației lui S.I.P.

Astfel, de-a lungul timpului,

recurentul a fost singurul care a participat la numeroase emisiuni televizate,

naționale și internaționale,

precum

și la concursuri de sculptură, luând diverse premii și diplome.

Această încercare de protecție a produselor tradiționale a fost

o

ocupație continuă a

recurentului. Încă din anul 1995, recurentul a devenit

supraveghetor al Casei muzeu S.I.P. din

Săpânța, fiind și custode

gestionar al casei memoriale.

Totodată, recurentul, prin

înscrisurile depuse, a făcut dovada realizării în timp a crucilor tip

Săpânța, ceea ce intimații nu au făcut, deoarece au o

asociație familială ce se ocupă în principal de artizanat.

Intimații nu au făcut dovada dreptului

legal de a realiza sau comercializa cruci din orice fel și nici nu au

făcut referire la vreun pigment de vopsea

utilizat, aceștia

fiind liberi să creeze după bunul plac bunuri de artizanat,

atât timp cât nu contravin drepturilor de

proprietate intelectuală aparținând

reclamantului.

Recurentul a mai susținut

că nu se poate reține reaua-credință a

pârâtului, la momentul depunerii cererii de

înregistrare a mărcii, nici din

faptul că reclamanții ar

fi utilizat anumite elemente asemănătoare în

producerea și vânzarea produselor, respectiv cruci, pe care le-au

învățat de la S.I.P., deoarece faptul că au fost și ei

ucenicii acestuia, nu le

dădea

dreptul de a-i copia operele și a-și însuși calitatea de autor a

acestora

prin semnarea operelor cu

numele lor, în loc de S.I.P.

În ceea ce

privește distinctivitatea mărcii înregistrate de către pârât,

prin motivele de recurs s-a susținut

că, în mod greșit, instanța de apel a

reținut că elementul figurativ al mărcii, reprezentat de

o cruce albastră, este

„identic" cu forma crucilor mormintelor

din Cimitirul Vesel din Săpânța. Nu există nici măcar o

cruce identică, în acest cimitir, cu elementul figurativ al mărcii

atacate. Toate crucile sunt mult mai complexe prin

formă, culori, prin pozele, imaginile și textul care apar pe

acestea.

Dacă marca ar fi fost lipsită

de caracter distinctiv, OSIM nu ar fi aprobat înregistrarea ei, știut

fiind faptul că lipsa de distinctivitate face parte din motivele de refuz

absolute ale unei mărci.

Nimeni

nu-și poate da seama, privind marca în discuție, că este vorba

de Cimitirul Vesel din Săpânța.

Conturul exterior al crucii stilizate, de

culoare

albastră, care constituie elementul figurativ al mărcii este utilizat

și

în alte cimitire din țară și chiar din lume, deci

nu este specific numai

cimitirului din

Săpânța. Există multe alte elemente care personalizează

și

unicizează crucile de Săpânța, a conchis

recurentul.

Examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte a

constatat următoarele:

Recurentul -

pârât a susținut, în primul rând, că instanța de apel l-a

privat de dreptul de a propune probe noi,

deoarece, la termenul din

27.01.2012, a

trecut la soluționarea cauzei fără a se pronunța asupra

cererii

formulate de

apărătorul ales al recurentului în sensul amânării

judecății.

În conformitate

cu dispozițiile art. 292 alin. (1) C.proc.civ.,

„Părțile nu se vor putea folosi înaintea

instanței de apel de alte (...) mijloace de apărare și dovezi,

decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea

apelului (...)", iar în cazul în care motivarea apelului nu cuprinde

mijloace de apărare și dovezi noi, „instanța de apel se va

pronunța, în fond, numai pe baza celor

invocate la prima instanță" [art. 292

alin. (3)].

Așadar,

dacă pârâtul, care a formulat apel, intenționa să administreze

probe noi în faza apelului,

ar fi trebuit să le propună chiar prin motivele de

apel, depuse fie înăuntrul termenului de

apel, fie până cel mai târziu la

prima

zi de înfățișare, astfel cum prevede art. 287 alin. (1) pct. 3

și 4 C.

proc.civ., sub sancțiunea decăderii apelantului

din dreptul de

propune dovezi noi, în

aplicarea art. 287 alin. (2) C.proc.civ.

Or, prin motivele de apel depuse

până la prima zi de înfățișare,

pârâtul nu a propus probe noi, astfel încât nici nu mai avea dreptul de

a le propune ulterior, deoarece, dacă ar fi formulat o asemenea solicitare

cu

depășirea termenului

legal, s-ar fi invocat decăderea sa din acest drept.

În aceste

condiții, nu a putut fi primită susținerea recurentului în

sensul

că

instanța de apel, prin faptul că nu a dat curs cererii sale de

amânare a

judecății, l-ar

fi privat de dreptul de a propune alte probe decât cele

administrate în fața primei instanțe, atât timp cât pârâtul

este cel care nu a

respectat

prevederile legale în materia propunerii probelor în apel. Dreptul

pârâtului la apărare a fost asigurat prin

luarea în considerare a susținerilor,

apărărilor și dovezilor invocate la prima

instanță, dându-se eficiență în mod corespunzător

dispozițiilor art. 292 alin. (3) C.proc.civ.

În consecință, a fost

înlăturat motivul de recurs pe acest aspect.

În legătură cu fondul

cauzei, Înalta Curte a reținut că, prin hotărârea

primei instanțe pronunțate în

cauză, menținută în apel, s-a dispus anularea

înregistrării mărcii combinate nr.

080310 (cu protecție începând din data de

29.08.2006), pentru lipsa caracterului distinctiv și pentru

înregistrare cu

rea-credință,

exclusiv pentru produsele cruci sau componente în formă de

cruci din clasa 20, marcă având ca titular

pe pârâtul din cauză.

Dispoziția de anulare a vizat

doar o parte dintre produsele din clasa 20 pentru care marca a fost

înregistrată, fără ca reclamanții să fi declarat

apel în legătură cu produsele pentru

care s-a respins cererea lor de anulare a

înregistrării mărcii, ca atare, dispoziția de respingere

a cererii a intrat în

puterea

lucrului judecat, urmând ca argumentele ce vor fi expuse să aibă în

vedere produsele pentru care înregistrarea

mărcii a fost anulată (cruci sau

componente în formă de

cruci din clasa 20).

S-au reținut două motive

de nulitate care afectează înregistrarea

valabilă

a mărcii, respectiv cele prevăzute de art. 48 alin. (1) lit. a) cu

referire

la art. 5 lit. b) din Legea

nr. 84/1998 (lipsa caracterului distinctiv al mărcii),

precum

și de art. 48 alin. (1) lit. c) din aceeași lege (înregistrare cu

rea-credință).

Fiind vorba despre motive distincte,

întrunirea oricăruia dintre acestea este suficient pentru a fi condus la

nulitatea înregistrării, însă, pentru a se răspunde tuturor

susținerilor din motivarea recursului, urmează

a se face referire la ambele cauze de nulitate

reglementate de art. 48 alin. (1)

din lege.

În ceea ce

privește distinctivitatea mărcii, ambele instanțe de fond au

considerat că această cerință esențială pentru o

înregistrare valabilă nu este

întrunită,

deoarece a rezultat din probatoriul administrat în cauză că

elementul figurativ din alcătuirea

mărcii combinate, reprezentat de o cruce

de culoare albastră, redă cu fidelitate specificitatea crucii

ce a devenit un

simbol pentru Cimitirul din Săpânța, în

culoarea albastră caracteristică aceluiași model de cruce.

Pe acest

aspect, recurentul a susținut că, în realitate, conturul exterior al

crucii stilizate, de culoare albastră, care constituie elementul figurativ

al

mărcii

este utilizat și în alte cimitire din țară și chiar din

lume, deci nu este

specific

cimitirului din Săpânța.

Aceste susțineri ale

recurentului nu sunt de natură să infirme aprecierea instanțelor

de fond privind lipsa distinctivității, dimpotrivă,

relevă faptul că elementul figurativ al

mărcii corespunde formei produselor

pentru care marca a fost

înregistrată, respectiv cruci sau componente în

formă de cruci (singurele care pot fi analizate de către

această instanță de

control judiciar, după cum s-a

arătat deja).

Fată de acest motiv de recurs,

urmează să se analizeze dacă instanța de apel - ca și

prima instanță - au făcut o corectă aplicare a legii, în

contextul invocării de către recurent a dispozițiilor art. 304

pct. 9 C.proc.civ.

Distinctivitatea

mărcii înseamnă aptitudinea semnului ce se solicită a

fi înregistrat de a

îndeplini funcția esențială a oricărei mărci de a

garanta originea produselor și serviciilor vizate de marcă, în sensul

de a permite

consumatorului

să le identifice ca provenind de la o anumită întreprindere.

În acest context, caracterul

distinctiv al unei mărci în sensul art. 5

alin.(1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 se apreciază în raport, pe

de o parte, cu

produsele sau

serviciile pentru care marca a fost înregistrată, iar, pe de altă

parte,

cu percepția publicului relevant.

Cât privește publicul, se are

întotdeauna în vedere consumatorul

obișnuit,

cu un grad mediu de atenție și concentrare, care percepe marca în

ansamblul său și nu analizează separat fiecare element al

mărcii. De aceea,

în aprecierea

existenței sau a inexistenței caracterului distinctiv al mărcii,

este necesar să se ia în

considerare impresia de ansamblu creată de marcă.

În mod evident, publicul ce

interesează prezenta cauză este compus

din toate persoanele care au aptitudinea juridică de a

cumpăra produsele reprezentate de cruci sau componente în formă de

cruci ori de a comanda

confecționarea acestora.

Sfera acestor persoane nu poate fi

redusă la persoanele care

comercializează

cruci tip Săpânța, însemnând, pe de o parte, localnicii care

urmăresc amplasarea crucilor chiar în cimitirul din Săpânța (în

Cimitirul

Vesel), iar, pe de

altă parte, consumatorii care comercializează obiecte

artizanale

în forma crucilor tip Săpânța.

În conformitate cu art. 1 alin. (10)

din Legea nr. 84/1998, drepturile asupra mărcilor înregistrate sunt

recunoscute și apărate pe teritoriul

României, astfel încât protecția obținută prin

înregistrarea mărcii este egal

valabilă pe întreg teritoriul

României, permițând titularului să invoce

drepturile sale exclusive împotriva oricărui terț din România

care utilizează

semnul înregistrat ca marcă.

În determinarea publicului relevant,

nu are nicio relevanță locul în

care

titularul mărcii își desfășoară activitatea

comercială cu produsele sau

serviciile pentru care marca este

înregistrată, de fapt, însuși faptul dacă titularul

utilizează sau nu atare produse la momentul înregistrării mărcii

este străin de analiza

valabilității acesteia (dat fiind caracterul atributiv al

înregistrării

mărcii în România).

Așadar, publicul relevant este

format din toți potențialii

consumatori

din România (în principiu) ai produselor cruci sau componente

în

formă de cruci, indiferent dacă este vorba sau nu despre crucile tip

Săpânța.

De altfel,

consumatorii acestor din urmă produse nu intră în categoria

publicului obișnuit, ci

formează o categorie aparte de persoane cu un nivel

ridicat al atenției și

concentrării, cunoscători ai tradiției locale și ai

crucilor-

unicat din Cimitirul Vesel

și care sunt familiarizați cu caracteristicile acestora, date de formă

și culoare, dar și de textele și imaginile plasate pe

acestea. Ca atare, nu la nivelul acestor

consumatori se raportează analiza

distinctivității

mărcii pârâtului, ci la percepția persoanelor care

comercializează produse reprezentate de

cruci sau componente în formă de

cruci, cu o capacitate medie de

atenție și concentrare.

Ceea ce percepe acest consumator

observând în ansamblu marca

pârâtului este

forma stilizată a unei cruci, element figurativ care reprezintă

componenta

dominantă a mărcii.

Această

imagine nu este diluată de prezența elementelor verbale SIP

și DPT, plasate de o parte și de alta a

soclului crucii, dimpotrivă: prin

modul

de așezare a acestora, perpendicular pe crucea centrală, se

creează o

nouă cruce, în care elementele verbale formează

brațul orizontal. Așadar,

prezența

literelor întărește imaginea crucii centrale, iar consumatorul mediu

nu le percepe drept elemente verbale, ci

figurative (în condițiile în care nu

face nicio legătură

între litere și inițialele numelui maestrului S.I.P. - fondatorul

Cimitirului Vesel, respectiv ale numelui titularului

mărcii). În această situație, consumatorul, deși

percepe diferența de nuanță dintre culoarea elementului

figurativ și cea în care sunt configurate literele, nu îi acordă

atenție, considerând că nu este un aspect relevant.

Pentru consumatorul mediu, marca

înregistrată a pârâtului redă imaginea unei cruci,

inconfundabilă, deoarece elementele esențiale ale

oricărei cruci nu pot fi modificate.

Indiferent de modalitatea concretă de

reprezentare, mai mult sau

mai puțin stilizată, orice cruce, ca simbol al credinței

creștine, este întotdeauna alcătuită din două brațe

așezate

perpendicular și simetric

una peste alta (conform definiției din Dicționarul

explicativ

al limbii române).

Faptul că, în reprezentarea

mărcii, sunt adăugate elemente ornamentale, precum acoperișul de

protecție și culoarea albastră, nu

schimbă percepția consumatorului mediu, care identifică

obiectul cunoscut și care realizează că marca nu este decât o

formă stilizată a unei cruci.

Mai mult, după cum au

arătat ambele instanțe de fond, cele două

elemente ornamentale menționate mai sus sunt

caracteristici ale crucilor tip

Săpânța, iar acest fapt este

unul notoriu, prezumat a fi cunoscut chiar

de

către consumatorul mediu, care interesează prezenta cauză (cu

atât mai

mult de către

consumatorul cu o atenție peste media obișnuită).

Acest fapt conduce la o percepere

mai accentuată a imaginii unei

cruci,

știind că produsele specifice localității Săpânța

nu sunt altceva decât

variante ale

unor cruci cu destinația uzuală, aceea de a fi plasate alături

de

un loc de veci. Astfel, culoarea

albastră, care nu este proprie, desigur, unei

cruci - și care, dacă marca ar fi fost

înregistrată pentru alte produse decât

cruci sau componente în

formă de cruci, ar fi reprezentat un element

distinctiv puternic - nu este percepută ca un aspect

neobișnuit, cunoscându-se că există o varietate de cruci (cele

din Cimitirul Vesel).

Față

de toate considerentele expuse, ținând cont de împrejurarea că

marca a fost înregistrată

pentru cruci sau componente în formă de cruci, se constată că

marca este reprezentată de însăși forma produsului pentru care

este înregistrată.

Dacă

marca ar fi fost alcătuită numai din elementul figurativ, s-ar fi

considerat că este descriptivă, în sensul art. 5 alin. (1) lit. c)

din Legea nr.

84/1998 (în forma de

la data înregistrării - în prezent, lit. d), deoarece conține mai

mult decât o caracteristică a produsului, de felul celor

enumerate în acea normă (specia, calitatea,

cantitatea, destinația, valoarea,

etc.), conține însuși

produsul.

Pentru a fi,

însă, incident art. 5 alin. (1) lit. c) din lege, ar fi fost necesar

ca marca să fie

exclusiv

compusă din elementul figurativ descriptiv, astfel

cum norma prevede expres.

Prezența,

însă, și a altor elemente în compunerea mărcii conduce la

incidența ipotezei de

la lit. b) - lipsa caracterului distinctiv al mărcii -, care a

fost invocată drept

temei juridic al cererii de chemare în judecată și analizat

ca atare de către ambele instanțe de

fond.

Chiar în această

ipoteză, este relevant faptul că elementul descriptiv

rămâne lipsit de

distinctivitate, valoarea distinctivă a ansamblului mărcii

depinzând de pregnanța

celorlalte elemente, respectiv cele verbale.

Or, prin

considerentele arătate anterior, s-a arătat că aceste din

urmă

componente

subliniază, în fapt, elementul figurativ, accentuând caracterul descriptiv

al mărcii. Consumatorul nu identifică originea produselor ca

provenind de la un anumit comerciant ori nu mai

mult decât pentru a o asocia cu un producător oarecare de cruci sau

componente în formă de

cruci,

percepție ce nu este suficientă pentru îndeplinirea funcției

esențiale a

mărcii, de care este indisolubil legată

distinctivitatea.

În consecință, este

corectă concluzia lipsei distinctivității mărcii pârâtului,

dispunându-se în mod legal anularea mărcii.

În ceea ce privește

reaua-credință a pârâtului la înregistrarea mărcii

,

cu

toate că cele expuse anterior în legătură cu primul motiv de

nulitate sunt suficiente pentru conturarea

soluției ce se impune în cauză, se

va răspunde și

motivelor de recurs pe acest aspect, pornindu-se de la premisa că

situația de fapt deja stabilită nu poate fi reevaluată în

această

fază procesuală,

deoarece atribuțiile acestei instanțe sunt legate exclusiv de

cercetarea legalității deciziei recurate, nu și a temeiniciei

acesteia.

Astfel, nu pot fi primite

susținerile care tind la reevaluarea

probatoriului

administrat, precum activitatea concretă desfășurată de

către intimații - reclamanți, în condițiile în care

instanțele de fond au reținut că

reclamanții au practicat dintotdeauna meșteșugul

confecționării crucilor, pe care l-au învățat, ca și

pârâtul, de la S.I.P., fondatorul Cimitirului

Vesel din

Săpânța, cruci pe care le comercializează.

Prin motivele de recurs, s-a susținut,

în esență, că pârâtul este

îndreptățit

să dețină monopolul asupra activității de

confecționare și comercializare de cruci în Săpânța, în

baza Legii nr. 8/1996, deoarece este

continuatorul creației lui

S.I.P.

În contextul în care s-au formulat

aceste susțineri, respectiv cele ale Legii dreptului de autor nr. 8/1996,

concluzia dreptului pârâtului la un monopol comercial derivă dintr-o

greșită interpretare a acestui act normativ.

Moștenitoarea

maestrului S.I.P., S.M. a dobândit, pe

cale succesorală, prerogativele patrimoniale

și morale ce compun dreptul de

autor asupra operelor create de către acesta în

timpul vieții, astfel încât

eventualele

drepturi transmise pârâtului nu pot viza decât aceste opere, nu

și dreptul de a interzice altor persoane din

zonă să creeze, în viitor, opere

proprii cu același

meșteșug, în același stil.

Pe cale

succesorală pot fi transmise doar drepturi care aparțineau

autorului. Or, nici măcar autorul nu a

pretins exclusivitatea asupra meșteșugului confecționării

crucilor tip Săpânța, dimpotrivă, a dorit ca

această artă să fie cunoscută,

învățată și practicată în continuare de ucenicii

săi. Maestrul S.I.P. nu a cerut altor

meșteșugari să-și înceteze activitatea, nu a invocat vreun

monopol comercial, astfel încât nu se poate

considera că asemenea drepturi exclusive s-ar fi transmis

descendentei sale,

care, la rându-i, să fi permis pârâtului

valorificarea lor.

Așadar,

convingerea pârâtului că i s-ar fi transmis dreptul de a deține

monopolul asupra

activității de confecționare și comercializare de cruci în

Săpânța se

fundamentează pe o interpretare eronată a Legii nr. 8/1996 și,

în

general, a principiilor care

guvernează transmiterea drepturilor pe cale succesorală, ceea ce nu

înseamnă bună - credință, deoarece nimeni nu poate invoca

necunoașterea legii.

În aceste

condiții, și susținerile referitoare la atitudinea

subiectivă a

pârâtului la înregistrarea mărcii sunt nefondate și vor fi

înlăturate ca atare.

Față

de considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca

nefondat, în aplicarea art.

312 alin. (1) C.proc.civ.