ÎCCJ, Decizia nr. 93/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 93/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra cererii de recurs de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 74 din data de 07 februarie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți în Dosarul nr. x/2016, s-a dispus, printre altele, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 formulată de contestatorul inculpat A., prin apărător ales.
Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată instanța a reținut, în esență, că cererea întrunește doar o parte din condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerința legăturii cu soluționarea cauzei. S-a constatat că excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei în calea de atac a contestației (Înalta Curte de Casație și Justiție), de către contestatorul inculpat A., că vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare (respectiv art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004), care nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituționale.
În ceea ce privește cerința reglementată de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte a constatat că obiecțiunile formulate de acestea cu privire la dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 nu au legătură cu cauza și nici nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României, norma criticată (art. 52 alin. (1) vizând compunerea completurilor de judecată de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, iar nu a celor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, compunerea formațiunilor de judecată de la instanța supremă fiind reglementată de dispozițiile art. 31 și urm. din actul normativ anterior menționat.
Pe de altă parte, s-a observat că, deși autorul excepției a susținut că prevederile criticate contravin celor ale art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21 și art. 124 din Constituția României, privind supremația legii, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și imparțialitatea în înfăptuirea justiției, în realitate, aspectele invocate de contestator pentru a susține neconstituționalitatea acestora se referă la absența din dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 a reglementării unei proceduri care să stabilească o modalitate aleatorie de desemnare a membrilor completurilor de judecată, acesta urmărind o reformare legislativă în sensul reglementării unor criterii de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (aleatoriu/prin tragere la sorți, așa cum se prevede pentru formarea completurilor de 5 judecători), de atac de reformare și, totodată, de anulare, întrucât conduce la desființarea hotărârii pronunțate de prima instanță, soluționarea contestațiilor formulate împotriva aceleiași hotărâri de către completuri diferite poate fi de natură să conducă la pronunțarea unor soluții ireconciliabile.
Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 74 din data de 07 februarie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți în Dosarul nr. x/2016, în termen procedural a declarat recurs contestatorul A.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți, Completul de 5 Judecători la data de 10 aprilie 2020, fiind stabilit termen aleatoriu la data de 29 iunie 2020.
La data de 15 iunie 2020 recurentul contestator a înaintat la dosar o cerere de renunțare la judecarea cauzei.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor procesual penale, în virtutea principiului disponibilității, o persoană poate uza de dreptul de a sesiza instanța, iar dacă a uzat de acest drept nicio dispoziție legală nu o putea împiedica să-și retragă cererea.
Dispozițiile art. 415 alin. (1) C. proc. pen. statuează că până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel.
Prevederile art. 415 C. proc. pen. reprezintă reglementarea generală, în procedura penală, în ceea ce privește retragerea unei căi de atac sau a unei cereri, dacă nu există o altă dispoziție specială, fiind aplicabile și în prezenta cauză.
Prin raportare la dispozițiile legale anterior menționate și având în vedere declarația expresă a recurentului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va lua act de retragerea recursului declarat de recurentul contestator A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 74 din data de 07 februarie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți în Dosarul nr. x/2016.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de recurentul contestator A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 74 din data de 07 februarie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți în Dosarul nr. x/2016.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 80 RON rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2020.