ÎCCJ, Decizia nr. 282/2019

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 14 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) și art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, invocată de contestatorul A., ca inadmisibilă.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în analiza condițiilor condițiilor prevăzute art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte a constatat că excepția a fost invocată de contestatorul A., prin apărător ales, într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea 19 alin. (3) și art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curtea constatat, însă, că nu este îndeplinită condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei pentru niciunul din textele indicate de contestator, întrucât examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.

Drept urmare, condiția legăturii cu cauza nu poate fi analizată în general, ci concret, în funcție de cererile și excepțiile invocate de contestator (ca autor al excepției de neconstituționalitate) și incidența prevederilor a căror constituționalitate se contestă, deci influența asupra soluționării cauzei.

Astfel, în ceea ce privește primul text de lege apreciat de contestator ca neconstituțional, respectiv art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte a constatat că nu are legătură cu fondul cauzei, întrucât acest text reglementează modul de înființare a completelor specializate. Or, nici completul care a pronunțat decizia penală contestată și nici prezentul complet învestit cu soluționarea contestației în anulare nu sunt complete specializate, prin raportare la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 78/2000 care instituie obligativitatea înființării completurilor specializate doar pentru judecarea cauzelor în primă instanță, iar nu în apel, astfel că dezlegarea pe care ar da-o instanța de contencios constituțional nu poate influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Astfel, Înalta Curte a arătat că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

Or, așa cum s-a arătat anterior, Înalta Curte a apreciat că prevederile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, a căror neconstituționalitate a fost invocată, nu sunt incidente în cauză, întrucât completul de judecată care a judecat cauza a cărei anulare se solicită, fiind învestit să judece toate categoriile de cauze aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în limitele competenței conferite de art. 40 din C. proc. pen. și în conformitate cu art. 31 alin. (1) lit. a), c), e), f), g) și h) din Legea nr. 304/2004, nu este un complet specializat în sensul legii, nefiind înființat potrivit dispozițiilor legale criticate. Așadar, în condițiile în care prevederile considerate neconforme cu legea fundamentală nu sunt apte să influențeze o eventuală soluție ce ar putea fi dată în speță, ele nu întrunesc cerința legăturii cu cauza, astfel cum este reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Pe de altă parte, prima instanță a subliniat că o excepție de neconstituționalitate trebuie să tindă la excluderea unei norme/text de lege din fondul legislativ activ, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea/modificarea unor dispoziții legale ori introducerea unor noi prevederi, cu consecința reconfigurării modalității de compunere a completurilor de judecată, aspect ce este de competența exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituția României. Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă în sensul reglementării exprese a unor criterii concrete de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (aleatoriu/prin tragere la sorți), instanța a apreciat că aspectele invocate de autori nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Având în vedere acestea, prima instanță a constatat că și dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora în materie penală pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în prima instanță de curțile de apel și de Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători, nu au legătură cu soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 346/A din data de 20 decembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014.

Astfel, s-a reținut că prezenta cerere de sesizare a Curții Constituționale a fost invocată în calea extraordinară de atac a contestației în anulare și privește completarea unor dispoziții legale, prin impunerea unor criterii suplimentare celor prevăzute de lege pentru formarea completurilor de judecată, nefiind criticată, în concret, soluția legislativă în raport cu norma constituțională.

Or, așa cum s-a arătat anterior, completarea sau modificarea unor dispoziții legale nu se regăsește în competența Curții Constituționale a României.

Cu privire la problema "neconstituționalității compunerii completurilor de 3 judecători" la instanța supremă prin prisma considerentelor Deciziei nr. 685 din 7 noiembrie 2018, instanța a reținut că analiza realizată de Curtea Constituțională în considerentele acestei decizii a fost circumscrisă modului de constituire a Completurilor de 5 judecători - formațiuni de judecată specifice exclusiv instanței supreme și care beneficiază de o reglementare specială.

Extinderea considerentelor acestei decizii în ceea ce privește o analiză a constituționalității modului de constituire a altor formațiuni judiciare (în cazul de față, a completurilor de 3 judecători ale instanței supreme) este improprie întrucât, pe de o parte, argumentele Curții Constituționale privesc circumstanțele unei anume situații de drept, care nu pot fi extinse prin analogie altor situații (în Decizia nr. 685/2018, Curtea Constituțională a avut în vedere o realitate legislativă [stabilită de dispozițiile art. 32 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 304/2004] specifică completurilor de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție), iar, pe de altă parte, referirile făcute de Curtea Constituțională la obligația constituirii aleatorii a completurilor de judecată, făcute în cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 685/2018, nu pot fi desprinse de contextul problematicii avute în vedere de instanța constituțională, în caz contrar, ajungându-se la situația extinderii acestei obligații dincolo de limitele avute în vedere de legiuitor.

Astfel, s-a apreciat că Decizia nr. 685/2018 nu poate fi interpretată într-un sens care să permită utilizarea ei drept temei pentru crearea, dincolo de prevederile legale, a unei obligații de constituire în mod aleatoriu a altor completuri decât cele de 5 judecători, pentru care există o prevedere legală expresă în acest sens.

Împotriva încheierii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) și art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, din data de 14 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, a formulat recurs contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători la data de 08.10.2019, fiind repartizată aleatoriu la prezentul complet de judecată și având fixat prim termen de judecată la data de 25 noiembrie 2019.

Motivele de recurs formulate în scris de către recurentul A. au fost susținute oral de către apărătorul ales al acestuia, cu prilejul dezbaterilor în cauză, fiind pe larg, reținute în partea introductivă a prezentei, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Analizând recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) și art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, din data de 14 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această examinare presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanța în fața căreia a fost invocată excepția nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanței are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerințelor de admisibilitate ce trebuie evaluate și care, așa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.

Din această perspectivă, o cerere de sesizare a Curții în controlul de constituționalitate poate fi calificată ca inadmisibilă atunci când, exemplificativ, tinde fie la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenței sale, intrând în sfera de competență exclusivă a legiuitorului (mutatis mutandis Deciziile nr. 284/24.01.2011, 176/06.03.2012, 187/06.03.2012, 378/26.06.2014 ale Curții Constituționale), fie la un control de constituționalitate nu a unui text de lege anume determinat, ci a concluziei ce ar rezulta din corelarea mai multor dispoziții de lege (mutatis mutandis Deciziile nr. 486/11.12.2003, 85/27.01.2011, 537/15.10.2014 ale Curții Constituționale).

Totodată, în ceea ce privește condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Examinând excepția invocată de recurentul contestator A. sub aspectul interesului procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că această condiție nu este îndeplinită.

Astfel, în doctrină s-a reținut că "această cerință presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituțională, pentru soluționarea excepției: existența unei relații între situația juridică a părții și mijlocul procesual la care aceasta a recurs și respectiv remedierea situației juridice a părții prin soluționarea excepției de neconstituționalitate." (Curierul Judiciar nr. 9/2008, pg. 105 - Condiția interesului în cazul cererii de trimitere a cauzei la Curtea Constituțională în vederea examinării constituționalității unui text de lege într-o cauză pendinte pe rolul instanțelor de judecată).

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză. Astfel, critica unui text de lege ca fiind neconstituțional nu poate fi analizată formal, ci trebuie verificată condiția prealabilă a interesului născut și actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluționarea aspectului neconstituțional al textelor conduce la respectarea dreptului părții în conformitate cu dispozițiile Constituției României.

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reține că, în cauză, excepția de neconstituționalitate menționată privește următoarele texte din Legea nr. 304/2004:

- Art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit căruia "la începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la propunerea președintelui sau a vicepreședintelui acesteia, poate aproba înființarea de complete specializate în cadrul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în funcție de numărul și natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secții, precum și de specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora"

- Art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora "în materie penală pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în prima instanță de curțile de apel și de Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători".

În examinarea interesului cererii, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, contrar celor susținute de recurentul contestator A., constată că o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar statua asupra constituționalității sau, dimpotrivă, asupra neconstituționalității dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 nu poate avea niciun fel de înrâurire în ce privește soluția ce s-ar putea pronunța cu privire la contestația în anulare formulată de contestator.

Similar primei instanțe, Completul de 5 judecători, constată că, nici dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 nu au aplicabilitate în speță, atâta timp cât ele reglementează formațiunea completelor de judecată care judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în prima instanță de curțile de apel și de Curtea Militară de Apel.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că o excepție de neconstituționalitate trebuie să tindă la excluderea unei norme/text de lege din fondul legislativ activ, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea/modificarea unor dispoziții legale ori introducerea unor noi prevederi, cu consecința reconfigurării modalității de compunere a completurilor de judecată, aspect ce este de competența exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituția României. Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă în sensul reglementării exprese a unor criterii concrete de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (aleatoriu/prin tragere la sorți), Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că aspectele invocate de autor nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Totodată, analizând modalitatea concretă de formulare a cererii de sesizare, rezultă că recurentul contestator A. a susținut neconstituționalitatea dispozițiilor menționate nu din perspectiva conținutului dispozițiilor integrate în cuprinsul acestora, ci din perspectiva nerespectării normelor de tehnică legislativă care pot determina apariția unor situații contrare principiului securității raporturilor juridice în componența sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii.

În cauza de față, autorul excepției tinde nu la clarificarea înțelesului dispozițiilor menționate, ci la obținerea unei interpretări legale, cu valoare obligatorie, a două texte de lege coroborate, din partea unei alte autorități decât cea căreia îi sunt atribuite prerogative exclusive de interpretare și aplicare unitară a legii, conform art. 126 alin. (3) din Constituție.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reține că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții Constituționale, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției pare a tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, nu a concordanței dintre o normă legală și exigențele legii fundamentale, ci exclusiv a unei probleme de interpretare și aplicare a dispozițiilor criticate.

Prin urmare, în cauză nu poate fi stabilită o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei decizii de către instanța de contencios constituțional cu privire la dispozițiile criticate și soluționarea cauzei, reținându-se că dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă nu sunt de natură să provoace o restrângere a drepturilor părții și să aducă atingere dreptului acestuia la un proces echitabil.

Pentru considerentele ce preced, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de normele legale, iar remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care un asemenea demers este inadmisibil, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) și art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, din data de 14 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 79 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) și art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, din data de 14 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2019.

GGC - GV