ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor penale de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 110/P.I. din 21 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/35/P/2014, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. (avocat) pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2.000, cu aplicarea art. 5 C. pen. și spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. "b" din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) teza a I-a C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. "b" din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.

A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A. prin Ordonanța din 13 octombrie 2014 și procesul-verbal de sechestru din data de 14 octombrie 2014, până la concurența sumei de 91.684 lei.

A constatat că inculpatul a fost reținut pe o perioadă de 24 ore din data de 03 decembrie 2013 orele 17:45, până la data de 04 decembrie 2013 orele 17:45, prin Ordonanța de reținere nr. x/P din 03 decembrie 2013, ora 17:45, emisă de D.N.A - Serviciul Teritorial Oradea.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În data de 15 mai 2012 a fost încheiat contractul de asistență juridică între Cabinetul Individual de Avocatură "B." și D., având ca obiect "asistența juridică, reprezentare și asistare în faza de executare silită a sentinței civile pronunțate în Dosarul nr. x/271/2004 al Judecătoriei Oradea"

În contract s-a precizat un onorariu de 2.000 lei. Pe lângă onorariul mai sus indicat, părțile, de comun acord, au stabilit un onorariu de succes în cuantum de 5.000 lei în situația în care în urma licitației clientul va cumpăra imobilul la suma maximă de 45.000 lei. La momentul încheierii contractului de asistență juridică dintre inculpatul A. și D. și primirea de către inculpat a sumelor de 2.000 lei și 500 lei, acesta nu a emis nici o chitanță sau alt act justificativ, care să dovedească primirea banilor.

Cu privire la aceste sume, se susține că din cei 2.500 lei, 2.000 lei i-a reținut inculpatul pentru sine, iar 500 de lei au fost dați executorului judecătoresc E., inculpatul lăsând să se înțeleagă că are influență asupra acestuia și că îl poate determina, ca în dosarul execuțional, să organizeze o licitație trucată, în urma căreia D., ca singur participant al licitației, să achiziționeze un imobil scos la licitație cu suma de maximum 45.000 lei, în condițiile în care imobilul respectiv fusese evaluat la 95.800 lei.

Cu privire la suma de 2.000 de lei, se susține că inculpatul a disimulat-o ca onorariu de avocat, pentru a ascunde adevărata natură a provenienței banilor, și anume cea de folos pentru exercitarea influenței asupra executorului judecătoresc E., faptă ce ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Tot cu acea ocazie, inculpatul A. i-a comunicat lui D. că poate interveni pe lângă un executor judecătoresc, pentru ca D. să câștige licitația și să cumpere imobilul la un preț subevaluat.

Cu privire la acuzațiile de trafic de influență și spălare de bani, ce-i sunt aduse inculpatului, Curtea a reținut că, inițial, denunțătorul D. a reclamat fapta inculpatului A. ca fiind una de înșelăciune, întrucât inculpatul a neglijat dosarele în care a fost angajat de către acesta.

S-a arătat că această susținere a denunțătorului intră în contradicție totală cu ceea ce a urmat pe parcursul anchetării cauzei și, pentru aceeași faptă, DNA a considerat, în mod eronat, că este vorba despre trafic de influență, cu atât mai mult cu cât denunțătorul a declarat că se simte înșelat și că dacă și-ar fi recuperat cei 2.500 de lei de la inculpat atunci nu ar mai fi fost nicio problemă (declarație de martor atât lui D. cât și lui F. din Ședința publică 4 iunie 2015).

Aceste presupuse fapte nu se conturează decât în baza declarațiilor martorului-denunțător D. și a soției sale F., care sunt așa cum au reținut atât Curtea de Apel Oradea, învestită cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, cât și cea care a exercitat controlul asupra încheierii celei dintâi, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție, simple supoziții, ce rămân "doar la stadiul de judecăți de valoare, aprecieri subiective pe care acesta le face și nimic mai mult".

Este extrem de important să constatăm că judecătorii de la cele două instanțe, respectiv Curtea de Apel Oradea, prin Încheierea penală nr. x/I/P/2013 din 04 decembrie 2013 și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Încheierea din 12 decembrie 2013, au respins propunerile de arestare preventivă a inculpatului, nu pe motivul generic invocat, al lipsei unui pericol concret pentru ordinea publică, ci pentru lipsa unor probe certe care, nici măcar în numărul și fundamentul lor, nu pot justifica o privare temporară de libertate, întrucât, așa cum a reținut judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, "nu rezultă fără dubiu că inculpatul ar fi lăsat să se înțeleagă că are influență asupra executorului judecătoresc E. ...".

S-a mai constatat faptul că după respingerea propunerii de arestare preventivă, organul de urmărire penală nu a mai administrat nicio probă în defavoarea inculpatului, rezumându-se doar la acele aspecte cu privire la care, din contră, Curtea de Apel Oradea și Înalta Curte de Casație și Justiție au statuat că ar fi probe în apărare.

Un alt aspect foarte important, surprins de judecătorii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, se referă la faptul că, denunțătorul, încercând din răsputeri să-l facă pe inculpat să zică ca banii ar fi fost dați pentru a avea "trecere" la executorul judecătoresc, diametral opus s-a remarcat conduita aflată în concordanță cu spiritul legii a inculpatului, care de fiecare dată ar fi încercat să explice modul cum funcționează instituțiile dreptului civil, conform înregistrărilor ambientale.

S-a remarcat și faptul că inculpatul menționează fără echivoc că s-ar putea merge la un alt executor judecătoresc dacă primul ar tergiversa organizarea licitației ori că imobilul s-ar putea vinde la un terț la un preț mai bun:

"Ori dacă el nu poate s-o mai ... o organizează într-o lună, două, merem la altu! Adică ... mă duc, frumos, îmi dă banii înapoi și nu ... merem la altu!"- aspect revelat în baza înregistrărilor ambientale de la data de 25 noiembrie 2013, redate în procesul-verbal nr. 4 aflat la dosarul cauzei.

Mai mult, respectivul executor a fost ales și indicat de către clienții inculpatului, deoarece aceștia au mai apelat la serviciile executorului G. (conform declarației martorului D. din ședința publică 4 iunie 2015).

În ceea ce privește suma de 5.000 de lei, despre care organul de urmărire penală consideră că ar fi pretinși ca urmare a traficării influenței pe lângă executorul judecătoresc în vederea trucării licitației în sensul de a adjudeca imobilul la suma de 45.000 lei, s-a constatat (conform declarației de martor F. din ședința publică 4 iunie 2015) că această sumă nu reprezintă altceva decât onorariul de succes stabilit în acord cu clientul:

Instanța a mai precizat că stabilirea acestui onorariu de succes este în concordanță cu statutul profesiei de avocat, care în art. 129 alin. (6) prevede că: "Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix."

Această practică este justificată, având în vedere caracterul neunitar al jurisprudenței naționale. Atingerea unui anumit rezultat în aceste condiții nu poate fi considerat decât un fapt supus incertitudinii, intervenția factorului "alea" fiind una evidentă în relațiile contractuale sau angajamentele juridice; bineînțeles aceste raporturi fiind guvernate de obligații de diligență și numai într-un mod cu totul și cu totul subsidiar, de obligații de rezultat.

În ceea ce privește suma de 500 de lei, sumă ce se pretinde că ar fi fost oferită executorului judecătoresc pentru trucarea licitației pentru ca denunțătorii să adjudece imobilul la suma de 45.000 lei, s-a precizat că tocmai declarațiile martorei F. contravin acestei idei, aceasta arătând în fața instanței, conform declarației de martor din Ședința publică din 4 iunie 2015, că "inculpatul ne-a spus că va da suma de 500 de lei pentru a începe licitația" și că "întotdeauna înainte de începerea licitației am achitat onorariul la executorul (...)".

Instanța de fond a apreciat că acest aspect se coroborează cu declarația dată de inculpatul A. în data de 3 decembrie 2013 în faza de urmărire penală, care arată că "Da. I-am cerut și primit de la D. suma de 500 de lei la data de 15 mai 2012, pentru a-i fi înmânată executorului judecătoresc E. cu titlu de avans onorariu de executare silită." iar "suma de 500 de lei, reprezentând avans pentru executarea silită urma să i-o înmânez lui E. la momentul semnării cererii de executare silită dintre client, respectiv D., reprezentat de mine și executorul judecătoresc, respectiv E.."

În concordanță cu cele susținute de cei doi se află declarația executorului E., care susține în fața organului de urmărire penală la data de 4 decembrie 2013 că "A. nu mi-a spus și nu mi-a dat nicio sumă de bani ca și avans pentru executarea silită în cazul organizării acelei licitații."

În baza acestor aspecte, s-a apreciat că este evident că cei 2.000 de lei nu pot reprezenta decât onorariul stabilit în vederea prestării unor servicii avocațiale, iar faptul pretins de organul de urmărire penală cum că această sumă ar fi de fapt o disimulare a adevăratei proveniențe din activitatea infracțională, nu poate fi primit întrucât nu este confirmată de nicio probă.

Mai mult, Curtea a considerat că probele administrate și pe care se bazează acuzarea sunt de fapt probe în apărare și dovedesc indubitabil nevinovăția inculpatului, sens în care s-a reținut că inclusiv denunțătorul a declarat în fața organului de cercetare penală că au stabilit un onorariu care s-a și achitat, în cuantumul sumei de 2.000 lei, așa cum rezultă din declarația acestuia "doresc să menționez că i-am achitat cu acel prilej avocatului suma de 2.000 lei, reprezentând onorariul cuvenit".

Un aspect fundamental care clarifică indubitabil faptul că cei 2.000 de lei nu reprezintă altceva decât onorariul avocațial, este faptul că inculpatul a și plătit impozitul pentru această sumă.

Totodată, Curtea a reținut că din declarațiile martorului G. rezultă modul în care se organizează licitațiile, precum și faptul că dosarul execuțional a fost înregistrat la birou de către denunțătorul D. și nu de inculpat.

Curtea a reținut că din declarațiile acestor martori nu rezultă că inculpatul ar fi încercat să-și exercite asupra lor influența, respectiv să-i determine să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle lor de serviciu, sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că, în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, din probele administrate în cauză nu se poate reține că inculpatul ar fi avut conduita descrisă de verbum regens, respectiv că ar fi pretins, primit bani de la denunțător pentru a-și exercita influența asupra executorului judecătoresc, relevant în acest sens fiind faptul că inculpatul, de fiecare dată, deși provocat de denunțător, a încercat să-i explice acestuia modul în care funcționează instituțiile dreptului civil, spunându-i chiar că se pot adresa unui alt executor în cazul în care executorul la care s-a depus dosarul ar tergiversa organizarea licitației, fiind evident că banii achitați de denunțător au fost achitați cu titlu de onorariu avocațial, nefiind solicitați de inculpat pentru a-și exercita influența asupra executorului.

Cu privire la cealaltă infracțiune reținută în sarcina inculpatului A., organul de urmărire penală a apreciat că există date și indicii temeinice de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală de către inculpat, întrucât acesta a omis să evidențieze în actele contabile anumite venituri din activitățile realizate.

Având în vedere că pentru sumele menționate în rechizitoriu, nu s-au emis clientului acte doveditoare ale executării obligației de plată, totuși acestea nu au reprezentat operațiuni oculte prin care să se urmărească sustragerea de la obligațiile fiscale, întrucât s-au materializat în contracte de asistență juridică, care au și fost înmânate clienților. Or, într-o atare situație, nu poate fi vorba despre vreo "ascundere" a sursei impozabile din moment ce întreaga sumă a fost menționată în contractul de asistență juridică. Mai mult, pentru cei 2.000 de lei inculpatul a și plătit impozitul datorat.

Instanța de fond a mai constatat că cei 2.000 de lei nu pot reprezenta și obiectul material al infracțiunii de evaziune fiscală și obiectul material al infracțiunii de spălare a banilor, întrucât printr-un raționament logico-juridic, ar fi absurd să spunem că o activitate infracțională din care ar rezulta anumite foloase pecuniare să fie supusă unui regim impozabil.

Astfel, inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale "recunosc faptul că am debite față de organele fiscale, dar eu nu mi-am ascuns nicio operațiune, toate încasările fiind evidențiate în chitanțiere și în extrasele de cont."

Faptul că inculpatul a neglijat să emită chitanțe pentru respectivele sume, nu poate atrage reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât aceste fapte nu comportă caracter penal, impunându-se a fi supus rigorilor dreptului fiscal. Acest aspect este evidențiat în raportul de expertiză contabilă judiciară din 14 iunie 2016, care la obiectivul de la nr. 4 arată că nedepunerea în termen a declarațiilor fiscale atrage sancțiunea unei amenzi, stabilită de către organul fiscal în mod diferențiat, conform art. 122 C. fisc.

Referitor la acest aspect s-a constatat că procesul-verbal de inspecție fiscală întocmit de către AJFP Bihor a fost întocmit la data de 25 martie 2014, or, la acest moment inculpatul se află încă în termenul legal de raportare a situației fiscale, care expira la data de 31 mai al aceluiași an; astfel se poate constata prematuritatea efectuării acestui control, care nu ar putea justifica în vreun fel sumele neraportate la acel moment.

În acord cu cele susținute, în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3.907/2012, care a reținut că "Omisiunea plății unei taxe datorate nu constituie infracțiunea de evaziune fiscală, dacă bunul sau sursa impozabilă nu au fost ascunse. În acest caz ia naștere pentru cel care nu a efectuat plata doar obligația de plată a taxei respective, nu și răspunderea penală. Atunci când o persoană fizică nu se înregistrează ca plătitor de TVA, evaziunea fiscală există doar dacă bunul sau sursa impozabilă au fost ascunse."

Or, s-a apreciat că în cazul de față nu poate fi vorba ca inculpatul să devină plătitor de TVA, întrucât suma de 51.300, despre care se susține că ar fi fost încasată de două ori și în consecință că a generat plasarea inculpatului la rangul de plătitor de TVA, de fapt a fost plătită o singură dată. Acest aspect este probat prin documentul "Supliment la raportul de expertiză contabilă judiciară" în care la "Obiecțiunea nr. 3" se reține că "dacă prin mijloace de probă, altele decât expertiza contabilă, se dovedește faptul că suma de 51.300, rezultată din însumarea chitanțelor din 17 august 2012 nu a fost încasată în numerar, plafonul de scutire pentru obligativitatea înregistrării contribuabilului ca plătitor de TVA nu este depășit ... " - ori martorul H. a declarat în fața instanței la data de 07 noiembrie 2016 că "nu am plătit anticipat suma de 51.000 ron (face referire la suma de 51.300) inculpatului A. Nici nu am primit vreo chitanță de la inculpatul A. pentru suma de 51.000 (face referire la suma de 51.300).

Într-o altă decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 2.885/2012, se arată, în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală că "sub aspectul vinovăției infracțiunea se comite cu intenție directă calificată prin scop", or, din întreaga situație de fapt nu rezultă sub nicio formă această intenție calificată prin scop de a se sustrage obligațiilor fiscale.

S-a apreciat ca având o relevanță importantă fapta inculpatului de a nu-și deduce anumite cheltuieli care i-ar fi generat indirect un oarecare câștig deși avea acest drept, în sensul de a dovedi că nu există un scop intrinsec al inculpatului de a-și mări veniturile cu orice preț și prin orice mijloace.

Mai mult, nu se poate contura nici măcar latura obiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât nu a existat o conduită frauduloasă în sensul de a ascunde sau disimula realitatea fiscală, așa cum statuează Înalta Curte, prin "întocmirea de documente false - ca latură obiectivă".

Simpla neglijență ori dezorganizarea contabilității de către inculpatul A. nu generează repercusiuni penale, ci întocmai cum susține expertul în raportul de constatare financiară, o amendă contravențională.

Or, din cele două decizii de referință, instanța de fond a constatat că fapta de evaziune fiscală ce i se impută inculpatului A. nu există, întrucât nu a existat nicio activitate de ascundere, disimulare concretizată prin întocmirea de documente false și nici o sustragere de la plata obligațiilor printr-o activitate ocultă, condiții în care, nici în ceea ce privește această infracțiune de evaziune fiscală nu există conduita descrisă verbum regens.

Împotriva hotărârii pronunțată de prima instanță au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea și expertul J.

Parchetul critică hotărârea sub aspectul omisiunii citării ANAF Bihor ca parte civilă, respectiv greșita achitare a inculpatului A. pentru infracțiunile de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 respectiv, evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În motivele de apel, în susținerea orală a procurorului de ședință și în concluziile scrise se reține, sub primul aspect, că prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală inculpatul a produs un prejudiciu ANAF și ca atare aceasta are calitatea de parte civilă, impunându-se desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu citarea părții în condițiile legii.

Sub cel de-al doilea aspect, Parchetul reține că nelegalitatea hotărârii instanței de fond a fost generată de aprecierea greșită a probelor, nefiind realizată o evaluare proprie și nemotivând înlăturarea probelor pe care nu le-a luat în considerare.

Astfel, reține că după sesizarea organelor de urmărire penală, prin denunțul martorului D., inculpatul a fost supus, în condițiile legii, unor măsuri de supraveghere tehnică, hotărârea infracțională fiind luată cu mult înainte, - fiind exclusă astfel provocarea - constatându-se că la data de 15 mai 2012, inculpatul a primit banii de la martorul denunțător, în schimbul promisiunii de a interveni la executorul judecătoresc.

Se face trimitere la declarațiile martorului denunțător D. din care rezultă că inculpatul i-a adus la cunoștință faptul că îl cunoaște pe executorul judecătoresc E., la care ar putea interveni pentru vânzarea imobilului la un preț subevaluat, adică cu maxim 45.000 lei, cerându-i, pentru această intervenție, suma de 500 lei, bani care vor ajunge la executor.

Martorul a acceptat, astfel încât a dat inculpatului suma de 2.500 lei încheindu-se contractul de asistență juridică din 15 mai 2012 doar pentru suma de 2.000 lei.

Inculpatul nu a eliberat chitanță și nici un alt document justificativ care să ateste primirea acestor sume.

Starea de fapt relatată de martorul denunțător este confirmată - în opinia Parchetului- de către soția acestuia, martora F.

Se face trimitere și la declarațiile martorilor E. și G., aceștia afirmând că niciodată nu li s-a propus "trucarea" vreunei licitații.

În fine, se apreciază că declarațiile martorilor se completează cu procesele-verbale de redare a discuțiilor ambientale purtate, în cursul lunii noiembrie 2013, între martorii D. și F. respectiv inculpatul A.

Parchetul susține că inculpatul, în calitatea sa de avocat în procedura executării silite, potrivit prevederilor C. proc. civ., nu are nicio prerogativă legală, ci doar executorul judecătoresc, astfel încât, în mod obiectiv, onorariul avocațial nu se justifică.

Ca atare, acțiunea inculpatului s-a realizat prin invocarea expresă a unei influențe reale asupra executorului judecătoresc E., scopul urmărit fiind acela de a-l determina pe acesta să îndeplinească un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, astfel încât, prețul imobilului să fie subevaluat.

Pentru a disimula adevărata natură a acestei sume, inculpatul a întocmit contractul de asistență juridică din 15 mai 2012, în conținutul căreia a înserat faptul că această sumă reprezintă onorariu avocațial.

Infracțiunea predicat o constituie infracțiunea de trafic de influență, astfel încât suma de 2.000 lei a fost spălată sub forma contractului de asistență juridică, prin simulație ca operație juridică neconformă cu realitatea prin încheierea a două acte juridice: unul public și nereal - contractul de asistență juridică și înțelegerea secretă și adevărată, care conține în sine, acordul părților de a simula.

Se face trimitere la procesul-verbal de percheziție domiciliară efectuat la data de 3 decembrie 2013 la Cabinetul Individual de Avocatură "B." de unde au fost ridicate mai multe înscrisuri (registru încasări și plăți, contracte de asistență juridic, facturi, chitanțe) din analiza acestora rezultând că inculpatul a înregistrat venituri și plăți pentru perioada 2006 - 2011, în anul 2012 a efectuat doar două înregistrări iar pentru anul 2013 nu a înregistrat nicio încasare sau plată.

Martorii K., L., N. și O. au apelat, în perioada 2011 - 2013 la serviciile avocatului A., fără a primi chitanțe care să ateste plata efectivă.

De asemenea, se face trimitere la Raportul de constatare financiar-contabilă din 30 mai 2014, întocmit de către specialiștii din cadrul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea - prin care au fost stabilite obligațiile fiscale datorate de către Cabinetul Individual de Avocatură B., urmare a neînregistrării veniturilor realizate în perioada 2011 - 2013, în cuantum total de 89.184 lei reprezentând 54.088 lei TVA, 27.484 lei impozit pe venit și 89.194 lei contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Parchetul susține că și concluziile Raportului de expertiză contabilă judiciară converg spre reținerea infracțiunii de evaziune fiscală.

Omisiunea de a evidenția în documentele contabile veniturile realizate de inculpat nu a fost una accidentală ci s-a desfășurat constant, pe parcursul mai multor ani.

De asemenea, deși constatarea inițială a obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, ca urmare a neevidențierii în documentele legale a tuturor veniturilor realizate, datează din martir 2014, iar raportul de expertiză a fost depus la instanță în luna iunie 2016, inculpatul nu a făcut dovada achitării debitelor și regularizării evidențelor contabile nici la instanța de fond și nici în calea de atac a apelului.

Pe cale de consecință, s-a solicitat, în principal, desființarea sentinței pronunțată de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât judecarea cauzei a avut loc. în lipsa unei părți nelegal citate, respectiv ANAF - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, - iar în subsidiar, pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani și evaziune fiscală.

Apelanta J. a solicitat repunerea în termenul de apel, desființarea hotărârii atacate și în rejudecare acordarea integrală a onorariului de expert.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând apelurile declarate conform art. 420 și următoarele C. proc. pen., constată că apelul Parchetului este nefondat, iar apelul declarat de expertul J. este tardiv.

I. Cu privire la prima critică invocată de Parchet, respectiv judecarea cauzei la fond în lipsa unei părți nelegal citate - respectiv ANAF - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor - Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) C. proc. pen. "persoana vătămată care exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal este parte în proces și se numește parte civilă, având toate drepturile ce-i sunt conferite de dispozițiile art. 81 C. proc. pen."

Potrivit acestui text, persoana vătămată are printre alte drepturi și dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale a cauzei.

Dispozițiile art. 80 - 81 C. proc. pen. se impun a fi corelate, pe de o parte, cu prevederile art. 20 C. proc. pen., iar, pe de altă parte, cu prevederile art. 342 și următoarele C. proc. pen., respectiv decizia Curții Constituționale a României nr. 641 din 11 noiembrie 2014.

Conform art. 20 alin. (1) C. proc. pen., constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești, organele judiciare având obligația de a aduce la cunoștința persoanei vătămate acest drept.

Cu privire la procedura camerei preliminare - examinată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin prisma cauzei deduse judecății - instanța de contencios constituțional a reținut că în ceea ce privește partea civilă și partea responsabilă civilmente, acestea sunt excluse ab initio din procedura de cameră preliminară. Reglementând în acest mod, legiuitorul a restrâns în mod absolut posibilitatea părților de a avea cunoștință și de a dezbate excepțiile ridicate din oficiu și susținerile parchetului, plasându-le într-o situație dezavantajoasă față de procuror.

În același sens, instanța constituțională a apreciat că norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părțile din procesul penal - inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente- a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului și să prevadă posibilitatea tuturor acestor părți de a discuta în mod efectiv și de a pune concluzii.

În această procedură se stabilește cadrul procesual și, în condițiile în care se constată legalitatea sesizării instanței, se dispune începerea judecății.

Din economia dispozițiilor legale invocate anterior, rezultă că persoana vătămată dobândește calitatea de parte civilă dacă înțelege să exercite acțiunea civilă în procesul penal și dacă se constituie parte civilă până la începerea cercetării judecătorești.

Nerespectarea acestor dispoziții atrage sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cu care "în cazul nerespectării vreuneia dintre condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în procesul penal, putând introduce acțiunea la instanța civilă."

În cauza pendinte, Înalta Curte constată că persoana vătămată - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor nu s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală, astfel că, procurorul, în cuprinsul rechizitoriului, nu a indicat, conform art. 328 alin. (2) C. proc. pen., citarea acestei părți ca și parte civilă sau persoană vătămată.

În aceste condiții, nici în procedura camerei preliminare, această parte nu a fost citată și nici ulterior, până la începerea cercetării judecătorești sau la instanța de fond.

Ca atare, în prezenta cauză Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, nu are calitate de parte civilă și deci nu sunt incidente dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., astfel cum a solicitat Parchetul.

În ipoteza în care, în prezenta cauză, se pronunța o hotărâre de condamnare, persoana vătămată avea deschisă calea unei acțiuni civile separate la instanța civilă.

II. Probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești evidențiază, ca stare de fapt, următoarele:

A. Inculpatul A. este avocat în cadrul Baroului Bihor, acordând asistență juridică în materie civilă. În virtutea acestei calități, în cursul anului 2012 martorul denunțător D., reprezentant al SC P. SRL, l-a contactat pe inculpatul A., solicitându-i să promoveze o acțiune în constatare, în contradictoriu cu SC Q. SRL pentru reținerea nelegală a unui container cu agent refrigerant, fiind încheiat contractul de asistență juridică din 9 ianuarie 2012, ce a avut ca obiect "asistență juridică, reprezentare și redactare acte juridice", stabilindu-se un onorariu de 1.500 lei.

La câteva zile, inculpatul a mai cerut, pentru același litigiu, suma de 1.500 lei, fiind emise chitanțele și facturile corespunzătoare.

Relevant de reținut este împrejurarea că martorul D. a solicitat ca acțiunea civilă să fie introdusă la Judecătoria Oradea, deși competența instanțelor este stabilită potrivit C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 5.706/2013 a Judecătoriei Oradea s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, care prin încheierea din 11 septembrie 2013 pronunțată în Dosarul civil nr. x/271/2012 a dispus suspendarea cauzei.

În aceeași perioadă, martorul denunțător D. i-a spus inculpatului A. că este parte într-un alt litigiu aflat pe rolul Judecătoriei Oradea ce avea ca obiect dezbaterea succesorală, rugându-l pe inculpat să se intereseze despre stadiul dosarului.

Urmare discuțiilor purtate între inculpat și martorul denunțător D. a fost încheiat contractul de asistență juridică din 15 mai 2012 având ca obiect "reprezentarea și asistarea în faza de executare silită a sentinței civile pronunțată în Dosarul nr. x/271/2004 al Judecătoriei Oradea".

La pct. 1.3 din contract, părțile au convenit asupra unui onorariu de 2.000 lei iar pe lângă acesta, părțile de comun acord au stabilit un onorariu de succes în cuantum de 5.000 lei în situația în care în urma licitației, clientul (martorul denunțător D.) va cumpăra imobilul la suma maximă de 45.000 lei.

Contractul a fost semnat de inculpatul A., respectiv martorul denunțător D., inculpatul primind de la acesta suma de 2.500 lei, nefiind eliberată o chitanță.

Dosarul nr. x/271/2004 al Judecătoriei Oradea - cu privire la care martorul denunțător i-a solicitat inculpatului să verifice stadiul procesual și reprezentarea intereselor sale în faza de executare silită - a avut ca obiect succesiune și sistare indiviziune, ca urmare a dezbaterii moștenirii lăsată de defunctul D. pentru moștenitorii D. - fiu, R. - fiică și S. - fiică.

Prin Sentința civilă nr. 1.514 din 25 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis acțiunea formulată de R. în contradictoriu cu pârâții D. și S.; a admis în parte acțiunea reconvențională formulată de D.; a constatat că au calitate de moștenitori R., D. și S., în calitate de fii, în cotă de 1/3 fiecare; a constatat că masa succesorală se compune din imobil, casă și teren, în valoare de 75.000 lei; a dispus sistarea stării de indiviziune; a atribuit lui R. în întregime imobilul menționat mai sus, obligând-o pe aceasta la o sultă în cuantum de 23.418,78 lei în favoarea lui D. și 23.006,2 lei în favoarea lui S.

Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 638/R/2012 din 14 iunie 2012 a Tribunalului Bihor, prin respingerea, ca perimat, a recursului civil introdus de recurenții R. și S.

Cu privire la suma de 2.500 lei se susține că 2.000 lei au fost reținuți de inculpat, iar 500 lei au fost dați pentru executorul judecătoresc E., inculpatul lăsând să se înțeleagă că are influență asupra acestuia și că îl poate determina ca în dosarul execuțional să organizeze o licitație cu încălcarea legii, în urma căreia martorul denunțător D. să fie singurul participant al licitației și să achiziționeze imobilul cu suma maximă de 45.000 lei, în condițiile în care acesta a fost evaluat la suma de 95.800 lei.

Pentru suma de 2.000 lei, Parchetul susține că inculpatul a disimulat-o ca onorariu de avocat, pentru a ascunde adevărata natură a provenienței banilor și anume, de a o folosi pentru exercitarea influenței asupra executorului judecătoresc E., în scopul obținerii de către martorul denunțător D. a imobilului la un preț subevaluat.

B. Parchetul pornește de la o premisă greșită, susținând că "în procedura soluționării unui dosar execuțional privitor la vânzarea unui imobil prin licitație publică, conform prevederilor C. proc. civ., avocatul nu are nicio prerogativă legală, ci doar executorul judecătoresc, astfel încât în mod obiectiv, onorariul avocațial nu se justifică" și ca atare prin contractul încheiat nu s-a urmărit altceva decât disimularea naturii sumei de 2.000 lei.

Pe de altă parte nu se observă contradicțiile dintre declarațiile martorului denunțător D., respectiv declarațiile martorei F., asupra unor elemente esențiale dar și faptul că acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate.

În fine, nici analiza proceselor-verbale de redare a discuțiilor ambientale purtate între inculpat și martorul denunțător D., respectiv F., în cursul lunii noiembrie 2013, nu converg spre ipoteza săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului A.

C. Înalta Curte, prealabil analizării probelor administrate în prezenta cauză, reține, contrar susținerilor parchetului, că potrivit dispozițiilor art. 646 alin. (1) C. proc. pen. - Cartea a V-a . Despre executare silită. Capitolul II. Titlul executoriu: creditorul și debitorul au dreptul să asiste, personal sau prin reprezentanții lor, la efectuarea tuturor actelor de executare, să ia cunoștință de actele dosarului de executare și să obțină adeverințe și copii de pe aceste acte, certificate de executorul judecătoresc, pe cheltuiala părții interesate, iar atunci când se consideră vătămați în drepturile ori interesele lor legitime, pot contesta actele de executare sau executarea silită însăși, în termenele și condițiile prevăzute de lege.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat: "Avocatul are dreptul să asiste și să reprezinte persoanele fizice și juridice în fața autorităților judecătorești și a altor organe de jurisdicție, a organelor de urmărire penală, a autorităților și instituțiilor publice, precum și în fața altor persoane fizice sau juridice, care au obligația să permită și să asigure avocatului desfășurarea nestingherită a activității sale, în condițiile legii".

- art. 3 alin. (2) lit. b): "Activitatea avocatului se realizează prin: (... ) b) asistență și reprezentare juridică în fața (... ) executorilor judecătorești (... ) în condițiile legii".

- art. 29 alin. (1): "avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă (... )".

În ceea ce privește onorariul de succes, Înalta Curte reține dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. c) din Statutul profesiei de avocat, publicată în M.Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare potrivit cu care: "Onorariile pot fi stabilite astfel: (... ) c) onorarii de succes; alin. (6) "Avocatul are dreptul, ca în completarea onorariului fix, să solicite și să obțină și un onorariu de succes, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat"

În fine, în ceea ce privește efectuarea licitației cu consecințe directe asupra valorii bunului, în dispozițiile art. 846 alin. (8) C. proc. civ. se prevede că: "în cazul în care nu este oferit prețul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouă publicație, în condițiile art. 839, cu excepția publicării anunțului într-un ziar de circulație națională sau locală. La acest termen, licitația va începe de la prețul de 75% din prețul de pornire al primei licitații. Dacă nu se obține prețul de începere a licitației și există cel puțin 2 licitatori, la același termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit, dar nu mai puțin de 30% din prețul de pornire al primei licitații. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă prețul de la care începe licitația . . . . . . . . . ."

- (9) "Dacă nici la a doua licitație imobilul nu a fost adjudecat, la cererea creditorului, executorul judecătoresc va putea stabili o nouă licitație, în condițiile prevăzute la alin. (8) ... licitația va începe de la prețul de 50% din prețul de pornire al primei licitații. Dacă nu se obține acest preț și există cel puțin 2 licitatori, bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit, chiar dacă acesta din urmă este mai mic decât valoarea creanței ori a garanției ... "

Infracțiunea de trafic de influență

D) Având în vedere competența avocatului în faza procedurii executării silite dar și a relațiilor dintre inculpatul A. și martorul denunțător D. a fost încheiat, astfel cum s-a arătat anterior, contractul de asistență juridică din 15 mai 2012.

Cu privire la împrejurările încheierii acestui contract, Înalte Curte are în vedere, pe de o parte, declarațiile martorului denunțător D., - contradictorii pe durata procedurii -, declarațiile martorei F. - contradictorii sub aspectele esențiale cu declarațiile martorului denunțător -, iar pe de altă parte, celelalte probe administrate care nu susțin versiunea denunțătorului și nu converg spre reținerea vinovăției inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prezumția de nevinovăție nefiind înlăturată.

Astfel, în declarația dată la 29 mai 2017, martorul denunțător D. arată că "inculpatul A. mi-a pretins suma de 500 lei pentru a discuta cu executorul judecătoresc, în sensul organizării unei licitații, în sensul favorizării mele, urmând să cumpăr imobilul cu suma de 45.000 lei.

A. mi-a zis că urmează ca executorul judecătoresc, urmare sumei de 500 lei, să organizeze licitația în sensul de a publica licitația într-un ziar mai puțin citit și la licitație să particip numai eu.

... mă reprezenta în două cauze civile, pentru aceste contracte mi-a emis chitanță, iar pentru suma de 2.000 lei am primit contract de asistență, dar nu și chitanță. Suma de 500 lei era destinată executorului judecătoresc.

Datorită lipsei de diligență, nu numai că am pierdut procesele civile, dar am pierdut și casa unde urma să câștig licitația.

... A., în legătură cu executorul, mi-a spus că rezolvă tot. Știam că trebuie să plătesc taxe executorului judecătoresc.

... A. mi-a spus că suma de 500 lei îi va da executorului judecătoresc pentru ca acesta să organizeze licitația privind vânzarea imobilului pe care l-am primit moștenire.

... valoarea imobilului a cărei licitație urma să fie trucată (A. folosea în mod repetat expresia "aranjare, trucarea licitației . . . . . . . . . .) era de 1 miliard lei iar A., pentru suma de 500 lei, se obliga să mă favorizeze să cumpăr casa prin executorul judecătoresc.

... s-a prevăzut și un onorariu de succes în cuantum de 5.000 lei dacă imobilul se vindea la suma de maxim 45.000 lei.

... A. mi-a zis că urma ca anunțul privind vânzarea imobilului să fie trecut într-un ziar de mic tiraj și într-o rubrică mai puțin citită ... în noiembrie 2012 a spus, dacă se dorește să emită chitanțe pentru contractele încheiate.

... executorul judecătoresc a fost ales de A.

... am aflat de la executorul judecătoresc că inculpatul nu a realizat nici un demers în legătură cu licitația privind imobilul . . . . . . . . . .

... În final am pierdut dreptul de a lua banii de pe moștenire datorită prescripției executării.

... Colaborarea mea directă cu executorul judecătoresc E. a început în septembrie 2012.

... Deși îl știam pe executorul judecătoresc am apelat la avocat datorită confuziei din hotărârea ce urma a fi pusă în executare. De fapt, nu înțelegeam dispozitivul hotărârii".

În fața instanței de fond, denunțătorul D., în declarația dată în 4 iunie 2015, prezintă un mod diferit în ceea ce privesc discuțiile purtate cu inculpatul în legătură cu procedura executării silite.

"... inculpatul mi-a cerut 2.500 lei ca să organizeze licitația pentru imobilul respectiv. Noi am dat suma respectivă, iar după un interval de timp nu l-am găsit, ocazia cu care l-am notificat acasă, am încercat să îl sunăm, respectiv e-mail-uri.

... 2.000 lei reprezintă onorariul convenit iar 500 lei suma pe care să o dea executorului judecătoresc ca acesta să organizeze licitația ca să cumpărăm casa la prețul de 45.000 lei.

... inculpatul mi-a spus că se va trece într-un ziar mai puțin citit unde se va trece minimul, iar la licitație voi participa numai eu. Aceasta era afirmația inițială, iar în local mi-a spus că nu se poate să particip doar eu ci și surorile mele.

... inculpatul mi-a spus despre licitație când l-am consultat.

... în afara sumei de 500 lei emisă inculpatului, nu mi-a mai cerut alți bani".

Relativ la ce înțelege martorul denunțător prin noțiunea de "trucare" acesta arată că:

"... în primă fază nu mi s-a părut ceva ilegal, dar am înțeles ulterior că ar fi ceva trucat. Mi s-au părut anormale sumele de bani pentru care nu am primit facturi sau chitanțe ... modul de a publica în ziar și faptul că din 2012 ne tot amâna sub diferite pretexte cum ar fi că se însoară E., că se mută arhiva.

... inculpatul a spus că în schimbul celor 2.500 lei va rezolva licitația ca să cumpărăm casa . . . . . . . . . .

... în discuția din noiembrie mi-a spus că valoarea licitației va scădea treptat dacă nu se prezintă licitanți și respectiv dacă nu se vinde imobilul la prima licitație.

... în noiembrie mi-a spus că dacă executorul nu va realiza legal executarea, ne putem adresa unui alt executor... Noi aveam deja dosarul execuțional deschis din septembrie, de către noi la executorul (...) și inculpatul ne mințea că a deschis el dosarul execuțional."

Contrar susținerilor martorului denunțător D., în cursul judecării cauzei în apel, în sensul că "în final, am pierdut dreptul de a lua banii de pe moștenirea respectivă, datorită prescripției executării", Înalta Curte reține că prin Actul de adjudecare încheiat la 31 martie 2014 de către S.E.J. E.(prețul de adjudecare fiind de 75.000.000 lei) imobilul i-a fost atribuit adjudecătorului D. Actul de adjudecare constituie titlul de proprietate în vederea înscrierii dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Oradea, jud. Bihor.

De asemenea, în declarația martorului denunțător D., dată în faza de urmărire penală la data de 30 octombrie 2013 - în ceea ce privește legătura cu executorul judecătoresc E.- arată că, "... cunoscându-l de mai mult timp, l-am întrebat pe E. dacă are cunoștință că la biroul său este înregistrat un dosar execuțional pe numele meu, la care executorul judecătoresc a răspuns că nu.

În luna septembrie 2013 ... m-am prezentat la executorul judecătoresc E., care a format un dosar execuțional, în curs de soluționare."

Cât privește semnificația cuvântului "trucare" pentru martorul denunțător D., este relevantă și declarația acestuia din 3 decembrie 2013 dată în faza de urmărire penală în care arată "... avocatul A. mi-a cerut suma de 2.500 lei pentru a interveni la executorul judecătoresc E., pentru ca acesta să trucheze o licitație asupra unui imobil, casă de locuit și teren, situate în Mun.Oradea, în sensul ca eu să fiu singurul participant la licitație, iar valoarea imobilului să fie diminuată progresiv, astfel ca la a treia licitație să mi se adjudece imobilul respectiv cu suma maximă de 45.000 lei ... "

"... avocatul mi-a spus că 2.000 reprezintă onorariul său ca avocat, iar 500 vor fi dați executorului judecătoresc E. pentru trucarea licitației ... după ce voi câștiga licitația și mi se va adjudeca imobilul și terenul cu suma maximă de 45.000 lei va trebui să-i dau lui un onorariu de succes de 5.000 lei ... "

Sub același aspect, relevantă este și declarația aceluiași martor denunțător din 9 ianuarie 2014 în care arată că, ... eu aveam pe rolul instanței din Oradea un dosar de moștenire și nu mai știam în ce stadiu se află și l-am rugat pe avocatul A. să se intereseze de acest litigiu

... avocatul A. mi-a spus mie și soției mele că va interveni pe lângă executorul judecătoresc, pentru ca acesta să organizeze o licitație în urma căreia eu să fiu câștigător și să pot adjudeca imobilul respectiv cu suma de 45.000 lei, în condițiile în care prin expertiza imobiliară acest imobil fusese evaluat la 95.800.

... Pentru această intervenție a avocatului A. la executorul judecătoresc E., avocatul a cerut suma de 2.000 lei cu titlu de onorariu pentru a participa și a ne reprezenta la licitație și suma de 500 lei pentru a o da executorului judecătoresc, fără să ne spună cu ce titlu

... pe lângă aceste sume a spus că după ce voi câștiga licitația și voi putea cumpăra imobilul cu suma maximă de 45.000 lei, el să primească un onorariu de succes de 5.000 lei.

... Avocatul A. nu a menționat foarte clar ce reprezintă suma de 500 lei pe care urma să i-o dea executorului judecătoresc și anume că acești bani îi va da pentru a putea organiza licitația în așa fel încât eu să fiu singurul participant la licitație și tot eu să câștig licitația, adjudecându-mi imobilul la o sumă de mai mult de jumătate din valoarea reală a imobilului."

Evaluând declarațiile martorului denunțător din cursul judecății, respectiv urmărire penală, Înalta Curte reține neconcordanțe evidente în ceea ce privește semnificația, pentru acesta, a noțiunii de "trucare", a noțiunii de "evaluare, subevaluare imobil", titlul cu care a fost remisă inculpatului A. suma de 500 lei, cine a luat legătura cu executorul judecătoresc E. pentru demararea procedurii execuționale și nu în ultimul rând împrejurarea că imobilul a fost adjudecat de martorul denunțător și că acesta "nu a pierdut" astfel cum a susținut în declarația dată în apel.

Starea de fapt, prezentată diferit pe parcursul investigațiilor, de către denunțător, este confirmată, doar în parte, de către soția acestuia, martora F., asupra unor împrejurări esențiale cauzei având o altă versiune.

Audiată în apel (29 mai 2017) martora arată că inculpatul A. a pretins suma de 500 lei "pentru a rezolva o licitație"

"... A. mi-a spus că anunțul pentru organizarea licitației va fi publicat într-un ziar obscur, mai puțin citit, într-un colț și că va participa numai soțul meu. Ulterior mi-a spus că vor participa și celelalte două rude ale noastre, iar din exterior nu va participa nicio altă persoană.

... Soțul meu a câștigat licitația și a cumpărat cu 75.000 lei.

... suma de 2.000 lei a fost dată lui A. cu titlu de onorariu avocat, fără a fi emisă chitanță . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .A. mi-a spus să-i aduc aminte dacă a omis să emită chitanță."

Aceleași împrejurări sunt prezentate de martoră și la instanța de fond (declarația din 4 iunie 2015), confirmând faptul că inculpatul - urmare discuțiilor purtate de acesta și soțul său - trebuia să se intereseze de dosar, fiindu-i remisă suma de 2.500 lei din care 2.000 lei cu titlu de onorariu pentru reprezentare "la licitația respectivă", 500 lei pentru executor "ca să rezolve licitația", respectiv să pună anunțul la o rubrică mai puțin citită într-un ziar mai puțin citit ... Inculpatul mi-a spus că va da 500 lei executorului pentru a începe licitația."

Atât martora cât și denunțătorul D. au fost de acord "pentru că doreau să se termine totul și nu aveau cunoștință despre dosarul respectiv."

În ceea ce privește onorariul de succes, martora arată că suma de 5.000 lei "a fost convenabilă pentru noi". Nu ne-a fost impusă de inculpat, s-a discutat pur și simplu. Inculpatul a spus că la prima licitație va fi o anumită sumă, iar la următoarea va fi redusă, la următoarea din nou redusă".

Întrebată fiind, în cadrul audierilor, dacă executorul trebuia să facă ceva nelegal, să încalce legea, martora a răspuns "Nu".

Aceeași martoră susține că inculpatul A. le-a spus că în ipoteza în care "E. nu va face executarea convenabil, va formula contestație la executare".

Cu privire la declanșarea procedurii execuționale, martora afirmă că "noi deschisesem dosarul execuțional în septembrie 2013" și nu inculpatul A., care nu s-a prezentat și nu s-a ocupat de "cele 3 procese" pe care le-a pierdut.

Nici în faza de urmărire penală martora nu susține, în totalitate, starea de fapt prezentată de denunțător.

Astfel, arată că în cursul lunii mai 2014 i-au solicitat inculpatului A. "să se intereseze de un proces pe care soțul meu îl avea pe rolul instanței având ca obiect dezbatere succesorală, respectiv o moștenire împreună cu cele două surori ale sale" (declarație din 9 ianuarie 2014).

Inculpatul A. a afirmat că est