ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1112/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 4 aprilie 2012 Tribunalul Timiș a admis cererea formulată de către reclamanții Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar, Consiliul Local Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara, în contradictoriu cu pârâta SC O.I. SRL Timișoara și intervenienții H.Z.O. și G.C.D., privind lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr. 33 din 19 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 1196/30/2006 și s-a lămurit dispozitivul Sentinței civile nr. 33 din 19 ianuarie 2010 în sensul că s-a precizat că măsura evacuării vizează spațiul închiriat așa cum a fost identificat în contractul de închiriere, respectiv 316,75 mp reprezentând subsol, parter și etaj.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 33 din 19 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1196/30/2006 s-a constatat încetat contractul de Închiriere nr. 2117 din 21 mai 1997 și s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul ce a făcut obiectul contractului, situat în Timișoara, str. Ungureanu, în suprafață de 316,75 mp. Declanșarea executării silite a relevat aspecte legate de înțelegerea dispozitivului hotărârii în contextul în care, pe de o parte, imobilul din care s-a dispus evacuarea a suferit modificări, iar pe de altă parte, există interpretări diferite din| partea reclamanților și pârâtei cât privește obiectul contractului de închiriere, aspecte care legitimează formularea prezentei cereri și intervenția Instanței în a lămuri dispozițiile cuprinse în hotărâre.

Prin raportare la considerentele hotărârii și în acord cu argumentația care a stat la baza soluției, fără a aduce elemente noi în judecată și conținutul hotărârii, instanța investită cu soluționarea cererii de lămurire a reținut că dispozitivul hotărâri mai sus identificate trebuie înțeles în ce privește măsura evacuării ca fiind stabilită în raport cu spațiul închiriat așa cum a fost identificat în contractul de închiriere, respectiv 316,75 mp reprezentând subsol, parter și etaj. Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta SC O.I. SRL solicitând admiterea apelului și schimbarea încheierii atacate în sensul respingerii cererii reclamanților, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 203/2012 din 5 noiembrie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a admis apelul, a schimbat, în tot, hotărârea atacată și, pe fond a respins cererea formulată de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local Municipiului Timișoara și Primăria Timișoara. A obligat reclamanții la plata sumei de 1.240 lei, cheltuieli de judecată către pârâtă. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că din examinarea petitelor acțiunii de la fond și a soluțiilor pronunțate în dosar cu ocazia soluționării cauzei, instanțele nu au fost investite decât cu soluționarea petitului având ca obiect constatarea încetării contractului de închiriere, evacuarea pârâtei și pretenții.

Or, în lipsa unei cereri exprese a reclamanților, nu se putea identifica spațiul construit supus evacuării. Astfel, instanța de apel a reținut că într-o procedură necontencioasă, aceea a lămuririi dispozitivului, o astfel de identificare nu este posibilă, conform dispozițiilor art. 281 1 C. proc. civ., întrucât modificarea sau completarea unei cereri de fond este inadmisibilă pe calea cererii de lămurire a dispozitivului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar și Primăria Municipiului Timișoara criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului reclamanții au reiterat situația de fapt și istoricul litigiului susținând în esență că în mod eronat instanța de apel a reținut că identificarea spațiului construit supus evacuării nu se poate realiza pe calea cererii de lămurire a dispozitivului deoarece nu a făcut obiectul dezbaterii la instanța de fond și mai mult decât atât implică administrarea de probe cum ar fi expertiza tehnică. Recurenții susțin că în speță existau probe din care rezultă existența spațiului respectiv la data la care a intervenit între părți contractul de închiriere existând chiar și un raport de expertiză tehnică de evaluare întocmit la solicitarea pârâtei în anul 1998. Prin urmare, dispozitivul hotărârii trebuie înțeles în ceea ce privește măsura evacuării în raport de spațiul identificat prin contractul de închiriere.

Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea motivelor de fapt și de drept, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unui din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În speță, din observarea criticilor formulate de recurenți se constată că motivele indicate în susținerea recursului nu se subscriu nici unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Astfel, recurenți își exprimă de fapt nemulțumirea față de modul de administrare sau interpretare a probelor ori față de modul de soluționare a apelului în raport cu situația de fapt. Dezvoltarea criticilor nu face deci posibilă încadrarea lor in motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ, recursul nefiind o cale de atac devolutiva care să permită reanalizarea probelor administrate și a situației de fapt. Din aceste considerente Înalta Curte urmează a da eficientă dispozițiilor legale mai sus evocate și pe cale de consecință a admite excepția nulității și a constata nulitatea cererii de recurs. Raportat la dispozițiile art. 274 C. proc. civ. va obliga reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanții C.L. al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar și Primăria Municipiului Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 203/2012 din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2013.