ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1112/2013

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

din 4 aprilie 2012 Tribunalul Timiș a admis cererea formulată de către

reclamanții Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar, Consiliul Local

Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara, în contradictoriu cu pârâta SC O.I.

SRL Timișoara și intervenienții H.Z.O. și G.C.D., privind lămurirea

dispozitivului Sentinței civile nr. 33 din 19 ianuarie 2010 pronunțată de

Tribunalul Timiș în Dosar nr. 1196/30/2006 și s-a lămurit dispozitivul Sentinței

civile nr. 33 din 19 ianuarie 2010 în sensul că s-a precizat că măsura

evacuării vizează spațiul închiriat așa cum a fost identificat în contractul de

închiriere, respectiv 316,75 mp reprezentând subsol, parter și etaj.

Pentru

a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 33 din 19 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul

nr. 1196/30/2006 s-a constatat încetat contractul de Închiriere nr. 2117 din 21

mai 1997 și s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul ce a făcut obiectul

contractului, situat în Timișoara, str. Ungureanu, în suprafață de 316,75 mp.

Declanșarea

executării silite a relevat aspecte legate de înțelegerea dispozitivului

hotărârii în contextul în care, pe de o parte, imobilul din care s-a dispus

evacuarea a suferit modificări, iar pe de altă parte, există interpretări

diferite din| partea reclamanților și pârâtei cât privește obiectul

contractului de închiriere, aspecte care legitimează formularea prezentei

cereri și intervenția Instanței în a lămuri dispozițiile cuprinse în hotărâre.

Prin

raportare la considerentele hotărârii și în acord cu argumentația care a stat

la baza soluției, fără a aduce elemente noi în judecată și conținutul

hotărârii, instanța investită cu soluționarea cererii de lămurire a reținut că

dispozitivul hotărâri mai sus identificate trebuie înțeles în ce privește

măsura evacuării ca fiind stabilită în raport cu spațiul închiriat așa cum a

fost identificat în contractul de închiriere, respectiv 316,75 mp reprezentând

subsol, parter și etaj.

Împotriva

acestei încheieri a declarat apel pârâta SC O.I. SRL solicitând admiterea

apelului și schimbarea încheierii atacate în sensul respingerii cererii

reclamanților, cu cheltuieli de judecată.

Prin

decizia civilă nr. 203/2012 din 5 noiembrie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția

a II-a civilă, a admis apelul, a schimbat, în tot, hotărârea atacată și, pe

fond a respins cererea formulată de reclamanții Municipiul Timișoara prin

Primar, Consiliul Local Municipiului Timișoara și Primăria Timișoara. A obligat

reclamanții la plata sumei de 1.240 lei, cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că din

examinarea petitelor acțiunii de la fond și a soluțiilor pronunțate în dosar cu

ocazia soluționării cauzei, instanțele nu au fost investite decât cu soluționarea

petitului având ca obiect constatarea încetării contractului de închiriere,

evacuarea pârâtei și pretenții. Or, în lipsa unei cereri exprese a

reclamanților, nu se putea identifica spațiul construit supus evacuării.

Astfel,

instanța de apel a reținut că într-o procedură necontencioasă, aceea a

lămuririi dispozitivului, o astfel de identificare nu este posibilă, conform

dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ., întrucât modificarea sau

completarea unei cereri de fond este inadmisibilă pe calea cererii de lămurire

a dispozitivului.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții Consiliul Local al Municipiului

Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar și Primăria Municipiului Timișoara criticând-o

ca fiind nelegală și netemeinică.

În

motivarea recursului reclamanții au reiterat situația de fapt și istoricul

litigiului susținând în esență că în mod eronat instanța de apel a reținut că

identificarea spațiului construit supus evacuării nu se poate realiza pe calea

cererii de lămurire a dispozitivului deoarece nu a făcut obiectul dezbaterii la

instanța de fond și mai mult decât atât implică administrarea de probe cum ar

fi expertiza tehnică.

Recurenții

susțin că în speță existau probe din care rezultă existența spațiului respectiv

la data la care a intervenit între părți contractul de închiriere existând

chiar și un raport de expertiză tehnică de evaluare întocmit la solicitarea

pârâtei în anul 1998. Prin urmare, dispozitivul hotărârii trebuie înțeles în

ceea ce privește măsura evacuării în raport de spațiul identificat prin

contractul de închiriere.

Potrivit

art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să

cuprindă sub sancțiunea nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe

care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de

modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Pentru

a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate

limita doar la indicarea motivelor de fapt și de drept, condiția legală a

dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unui din motivele

limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În

speță, din observarea criticilor formulate de recurenți se constată că motivele

indicate în susținerea recursului nu se subscriu nici unuia din motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Astfel, recurenți își

exprimă de fapt nemulțumirea față de modul de administrare sau interpretare a

probelor ori față de modul de soluționare a apelului în raport cu situația de

fapt.

Dezvoltarea

criticilor nu face deci posibilă încadrarea lor in motivele de recurs prevăzute

de art. 304 C. proc. civ, recursul nefiind o cale de atac devolutiva care să

permită reanalizarea probelor administrate și a situației de fapt.

Din

aceste considerente Înalta Curte urmează a da eficientă dispozițiilor legale

mai sus evocate și pe cale de consecință a admite excepția nulității și a

constata nulitatea cererii de recurs.

Raportat

la dispozițiile art. 274 C. proc. civ. va obliga reclamanții la plata către pârâtă

a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Constată

nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanții C.L. al Municipiului

Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar și Primăria Municipiului Timișoara împotriva

Deciziei civile nr. 203/2012 din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția

a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 martie 2013.