ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 698/2018

Decizia nr. 698/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 2476 din 9 iunie 2016 Judecătoria Cornetu a admis în parte acțiunea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâtul B. și cu intervenienta în nume propriu SC C. SRL, având ca obiect partaj; a constatat că masa partajabilă se compune din mai multe bunuri mobile, respectiv mobilier de bucătărie, masă de bucătărie, cuptor cu microunde, cuptor, plită, hotă, mașină de spălat, canapea living, masă mobilă living, 4 dulapuri living, 12 perdele și draperii, 7 galerii de perdele, 3 bucăți de mobilier de baie, mobilier dressing, lampă de iluminat, pat dormitor, 2 noptiere, masă TV, 6 covoare de baie, un televizor și un LCD, frigider, sistem home cinema, dormitor complet (pat, saltea, șifonier, 2 noptiere, masă TV), aspirator, aspirator inteligent, 3 seturi de mese de sticlă, set de cuțite, set de oale de inox, 2 taburete cub, 8 vaze, 2 suporturi de lumânări din lemn masiv, 4 tablouri, 4 veioze, dedurizator, 8 corpuri de iluminat exterioare, set complet veselă, lenjerii de pat, 3 bucăți fețe de masă; a respins acțiunea de partaj privind imobilul construcție casă de locuit situat în orașul Pantelimon, județul Ilfov, ca neîntemeiată; a constatat că reclamanta A. și pârâtul B. sunt în indiviziune asupra bunurilor mobile, mai sus menționate, în cotă de 1/2 pentru reclamantă și în cotă de 1/2 pentru pârât;

a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra bunurilor mobile, a atribuit pârâtului, în natură, bunurile mobile ce compun masa partajabilă, identificate în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul D., obligându-l pe acesta să plătească reclamantei suma de 18.851,50 lei reprezentând contravaloarea cotei de 1/2 din bunurile mobile ce compun masa partajabilă, identificate în raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul D.; a compensat cheltuielile de judecată.

Prin Decizia nr. 3696 din 16 octombrie 2017, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a admis apelul reclamantei împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a constatat că imobilul casă de locuit, situat în orașul Pantelimon, județul Ilfov, este bun comun al părților în cotă de 50% pentru fiecare; a atribuit pârâtului imobilul mai sus menționat, obligându-l pe acesta la plata către reclamantă a unei sume de 347.028 lei; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate; a obligat intimatul pârât ia plata, către apelanta reclamantă, a sumei de 14.615,89 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 10.615,85 lei reprezintă taxă judiciară de timbru și 4.000 lei reprezintă onorariu avocat, redus în condițiile art. 451 alin. (2) C. proc.

civ.; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., înregistrat la Tribunalul Ilfov la data de 30 ianuarie 2018. Prin adresa nr. x/1748/2009 din 06 februarie 2018 Tribunalul Ilfov a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde acesta a fost înregistrat la data de 08 februarie 2018 și unde s-a acordat termen de judecată la 21 martie 2018, în vederea discutării competenței în soluționarea recursului. Prin încheierea de ședință din 21 februarie 2018 pronunțată în Dosar nr. x/1748/2009/al a fost admisă cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de către pârâtul B., fiind acordat prezentul termen de judecată pentru discutarea competenței materiale.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente: Măsura Tribunalului Ilfov, de înaintare pe cale administrativă a dosarului pentru soluționarea recursului declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 3696 din 16 octombrie 2017 a acestei instanțe, nu poate învesti legal instanța supremă. Aceasta întrucât Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 (publicată în M. Of. al României la data de 20 iulie 2017) având ea obiect înlăturarea criteriului valoric raportat la regimul juridic al exercitării căii de atac a recursului, nu este incidență cauzei, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată (24 noiembrie 2009), raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în M. Of.).

în egală măsură, se reține că pricinii îi sunt incidente, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 24 noiembrie 2009, și cu dispozițiile tranzitorii ale art. 24 C. proc. civ., normele V.C.P.C., față de al căror conținut - art. 4 alin. (1), respectiv art. 299 alin. (2) C. proc. civ. - măsura înaintării dosarului pentru judecarea recursului de către instanța supremă apare ca fiind lipsită de orice fundament. Potrivit art. 4 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar eu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.

Dispozițiile art. 299 alin. (2) din același C. proc. civ., nu sunt nici ele în măsură să atragă competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs. Potrivit art. 299 alin. (2), „recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel". Cum în speță, acțiunea a învestit în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 4 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme, întrucât nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție „competența instanțelor judecătorești si procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege"). Pentru aceste considerente, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, ca instanță ierarhie superioară celei care a realizat judecata în apel PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 3696 din 16 octombrie 2017 a Tribunalului Ilfov, secția civilă, în favoarea Curții de Apel București. Fără cale atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2018.