ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4109/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, la data de 22 decembrie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat:

- teren intravilan, situat în municipiul Odorheiu Secuiesc, str. x, cu suprafața de 719 mp, înscris în Cartea Funciară nr. x a localității Beclean sub nr. top. x;

- investiții în casa de locuit situat pe terenul sus-menționat, constând în extindere parter cu două încăperi, construire etaj, reconstruire grajd și atelier, construire șură, introducere curent trifazat;

- tractor cu cabină, marca C. fabricație 2007, semănătoare păioase, motocositoare, cositoare rotativă, pompă de stropit, combină, greblă rotativă tip soare, cultivator, pompă de spălat cu presiune, motor electric, aparat muls vaci, presă de balotat fân, mașină de scos cartofi, betonieră, drujbă, malaxor panificație 100 kg, mașină de făcut paste făinoase și tăiței, cântar electric, ladă frigorifică, combină frigorifică calculator, sistem de supraveghere video, respectiv microbuz marca D., cu numărul de înmatriculare x;

Prin Sentința civilă nr. 2792/31.10.2017, Judecătoria Odorheiul Secuiesc a admis, în parte, acțiunea reclamantei A. și, în consecință, a stabilit că:

- terenul intravilan, situat în municipiul Odorheiu Secuiesc, str. x, cu suprafața de 719 mp, înscris în cartea funciară nr. x a localității Beclean sub nr. top. x constituie bun comun al părților;

- la dobândirea bunurilor părțile au avut o contribuție de câte 1/2 - 1/2 parte; potrivit raportului de expertiză realizat de expertul E.;

- valoarea terenului este de 87.700 RON;

• au fost efectuate următoarele investiții la casa de locuit și, potrivit raportului de expertiză, realizat de expertul E. au valoarea de:

- extindere 2 - 17.000 RON;

- extindere 3 - 62.300 RON;

- atelier - 20.200 RON;

- grajd - 19.600 RON;

- coteț + garaj - 12.400 RON;

- șură deschisă - 2.300 RON;

- șopron deschis - 2.900 RON

- șopron utilaje - 7.900 RON.

- părțile au avut o contribuție de câte 1/2 - 1/2 parte la realizarea extinderii 1 și 2;

- pârâtul a avut o contribuție de 80% la realizarea atelierului, grajdului, cotețului - garaj, șurei deschise și șopronului utilaje;

- reclamanta a avut o contribuție de 20% la realizarea atelierului, grajdului, coteț - garaj, șură deschisă și șopron utilaje;

- bunurile mobile au fost dobândite în comun de părți, și că dobândirea acestora părțile au avut o contribuție de câte 1/2 - 1/2 parte;

• bunurile mobile au valorile exprimate în raportul de expertiză efectuat de către expertul F., respectiv:

- tractor marca C. - 15.378 RON;

- plug reversibil 3 brazde - 14.832 RON;

- semănătoare păioase - 6.000 RON;

- motocositoare - 904 RON;

- cositoare rotativă -3.075 RON;

- pompă de stropit - 22 RON;

- greblă rotativă tip soare - 995 RON;

- pompă de spălat cu presiune - 197 RON;

- motor electric - 247 RON;

- aparat muls vaci - 895 RON;

- mașină de scos cartofi - 1.672 RON;

- combină - 8.954 RON;

- presă balotat fân - 2.080 RON;

- malaxor panificație - 1.773 RON;

- mașină de făcut paste făinoase și tăiței - 300 RON;

- mașină de turnat aluat - 6.120 RON;

- betonieră - 201 RON;

- drujbă G. - 134 RON;

- ladă frigorifică H. - 265 RON;

- calculator I. - 343 RON;

- sistem de supraveghere video - 233 RON;

- microbuz marca D. - 17.705 RON;

Părțile au stabilit următoarele valori:

- cultivator - fără valoare.

- cântarul electric, 100 RON

- ladă frigorifică 200 RON

Astfel, valoarea totală a bunurilor mobile dobândite de părți este de 82.625 RON.

S-a dispus sistarea stării de indiviziune, prin atribuirea în natură a tuturor bunurilor imobile și mobile pârâtului;

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 43.850 RON (teren) + 52.710 RON (investiții în construcții) + 41.312,5 RON (bunuri mobile) = 137.872,50 RON, cu titlu de sultă;

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a subvenției agro-mediu încasată de la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură - Centrul Județean Harghita pentru anul 2013 și 2014;

A admis în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii terenurilor vândute;

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 9060 RON, reprezentând prețul de vânzare al terenurilor și dobânda legală aferentă de la data introducerii acțiunii - 22.12.2015 și până la data plății efective;

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 3196,05 RON taxă de timbru, 1945 RON onorar expert și 4220 RON onorar avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta A., precum și pârâtul B.

Prin Decizia civilă nr. 358 din 24 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, a fost admis apelul reclamantei A. și respins, ca nefondat, apelul pârâtului B. A fost schimbată, în parte sentința atacată, în sensul că s-a constatat că reclamanta A. și pârâtul B. au avut o cotă de contribuție egală la dobândirea următoarelor lucrări: atelierul în valoare de 20.200 RON, grajdul în valoare de 19.600 RON, cotețul - garaj în valoare de 12.400 RON, șura deschise în valoare de 2.300 RON, șopron deschis în valoare de 2.900 RON și șopronul utilaje în valoare de 7900 RON, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva acestei din urmă decizii, pârâtul a formulat recurs, înregistrat la Tribunalul Harghita.

Prin Decizia civilă nr. 90/R din 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 8 octombrie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluția din data de 10 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 22 noiembrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, în apel.

În conformitate cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa."

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1, precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod."

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale."

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea recursului de față, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "În cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității."

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumeră izvoarele dreptului procesual civil și stabilește, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare."

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată."

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă, justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare."

De altfel, prin Decizia nr. 18/1.10.2018 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."

Așa fiind, având în vedere prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. și ținând seama de prin Decizia nr. 18/1.10.2018 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Harghita revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Târgu Mureș, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 358 din 24 aprilie 2018 a Tribunalului Harghita, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV