ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.05.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1332/2015

HOTĂRÂRE
19.05.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1332/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra conflictului

de competență, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată

la

data de 06 februarie 2013

pe rolul Judecătoriei Sector 3 București

sub nr. 5076/301/2013,

reclamanta

a chemat în judecată

pe pârâtul R.D., solicitând instanței să dispună partajarea bunurilor comune

dobândite în timpul căsătoriei și constatarea unui drept de creanță cu

privire la îmbunătățirile aduse apartamentului situat în București.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul din data

de 14 iulie 2007 până în data de 07 decembrie 2011, când prin Sentința civilă nr.

17627 a Judecătoriei Sector 3 București s-a dispus desfacerea căsătoriei prin

divorț. În timpul căsătoriei, cu banii proveniți dintr-un credit ipotecar, a

fost achiziționat un imobil apartament situat în București. La acesta părțile

au făcut mai multe îmbunătățiri, astfel că se impune obligarea copărtașului

căruia îi va fi atribuit bunul la suportarea sumelor cheltuite de celălalt

copărtaș în acest scop. Acest apartament a fost mobilat corespunzător și dotat

cu bunuri electrocasnice, bunuri a căror împărțire o solicită și pe care le-a

evaluat provizoriu la 2.000 RON. Cu privire la capătul III de cerere a arătat

că societatea înființată de pârât în timpul căsătoriei, SC E.A. SRL, deține un

număr de 20 părți sociale și încă de la înființare, anul 2008, a înregistrat

profit . Prin urmare, a solicitat obligarea pârâtului la plata unei sulte în

raport de valoarea reală a părților sociale și a profiturilor, față de

contribuția la dobândirea bunurilor comune, pe care o apreciază ca fiind egală.

Prin Sentința

civilă nr. 5052 din 29 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București

a fost admisă excepția nulității cererii și anulată cererea, ca nesemnată.

Prin Decizia

civilă nr. 2556 din 23 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a admis recursul declarat de reclamanta

, a casat sentința recurată și a trimis cauza

spre rejudecare.

În

rejudecare, la data de 14 mai 2014 reclamanta a depus la dosar cerere

precizatoare în sensul sistării stării de indiviziune cu privire la bunurile

mobile ce se regăsesc în imobilul situat în orașul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea.

Prin Sentința

civilă nr.

8951

din 25 iunie 2014 Judecătoria Sector 3 București a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reținând

incidența în cauză a dispozițiilor art. 107 alin. (1) din noul C.proc.civ.,

față de cererea precizatoare depusă de reclamantă cu privire la domiciliul

pârâtului

Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a pronunțat Sentința

nr. 1056 bis din 05 februarie 2015, prin care și-a declinat, la rândul său,

competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București și, constatând ivit

conflictul de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în vederea soluționării regulatorului de competență.

Instanța

a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 117 din noul C.proc.civ.

potrivit cărora cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc

numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul.

Îmbunătățirile efectuate la un apartament sunt bunuri imobile prin destinație,

iar constatarea valorii acestora și atribuirea sultei corespunzătoare unui

copărtaș formează obiectul unei acțiuni reale imobiliare. Înainte de a pune în

discuție admisibilitatea cererii de împărțire a îmbunătățirilor unui imobil în

lipsa unei cereri de împărțeala propriu-zisă a imobilului bun comun, instanța

este obligată să-și verifice, din oficiu, competența și doar în situația în

care aceasta constată ivit un caz de necompetență absolută, în baza art. 130 trebuie

să o invoce din oficiu și să își decline competența în mod corespunzător.

Necompetența prevăzută de art. 117 din noul C.proc.civ. este una teritorială

exclusivă cu privire la care părțile nu pot deroga. Necompetența teritorială de

ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, iar nu

de instanță din oficiu. Astfel, Judecătoria Sector 3 București dacă a apreciat

că îmbunătățirile apartamentului nu ar fi bunuri imobile, nu putea față de

dispozițiile art. 130 alin. (3) din C.proc.civ. să invoce, din oficiu, propria

necompetență și să decline competența în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea,

ci trebuia să păstreze cauza spre competentă soluționare, cu atât mai mult cu

cât pârâtul nu numai că nu a ridicat excepția necompetenței ci a și pus

concluzii de respingere a acesteia.

Asupra

conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție reține

următoarele:

Prin

cererea înregistrată

la

data de 06 februarie 2013,

pe rolul Judecătoriei Sector 3 București

reclamanta

a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul R.D., partajarea bunurilor comune dobândite în timpul

căsătoriei și constatarea unui drept de creanță cu privire la îmbunătățirile

aduse apartamentului situat în București.

Potrivit

art. 24 din noul C.proc.civ. „dispozițiile legii noi de procedură se aplică

numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în

vigoare.”

Noul C.proc.civ.

a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, iar cererea de chemare în

judecată a fost introdusă pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 la data de

06 februarie 2013.

Drept

urmare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile noului C.proc.civ., așa cum au

reținut instanțele aflate în conflict, aplicabile fiind prevederile C.proc.civ.

în vigoare la momentul depunerii cererii de chemare în judecată.

Judecătoria

sectorului 3 București este competentă să soluționeze cauza, în considerarea

argumentelor ce succed:

Pentru

a declina competența de soluționare a cauzei, Judecătoria sectorului 3

București a aplicat dispozițiile art. 107 alin. (1) din noul C.proc.civ. care

sunt similare normelor de drept comun din vechiul C.proc.civ., respectiv art. 5,

potrivit căruia cererea se face la instanța domiciliului pârâtului.

Necompetența

invocată de către instanță, din oficiu, este de ordine privată, iar aceasta

putea fi pusă în discuție doar de către pârât prin întâmpinare sau, când

întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare,

potrivit art. 159

1

alin (3) din vechiul C.proc.civ.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4149/2003
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea disjunsă și ulterior completată, reclamantul M.G. a solicitat, instanței, în contradictoriu cu M.D., partajarea bunurilor comune
ÎCCJ 2003-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3848/2003
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Acțiunea reclamantei C.G. înregistrată la 13 ianuarie 1999 de divorț și partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei precum și acțiune
ÎCCJ 2004-09-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5344/2004
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2003 sub nr. 2679 pe rolul Tribunalului București reclamanta B.E.A. a chemat în judecată pe pârâții I.
ÎCCJ 2013-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1213/2013
Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 5 februarie 2004 sub nr. 993/2004, reclamanta A.E. a chemat în judecat
ÎCCJ 2005-03-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2094/2005
de către reclamantă și la 9 iunie 1998 de către pârât. La atribuirea apartamentului către pârâtul A.M.T., instanța a avut în vedere că, de la separarea în fapt a soților, octombrie 1996, acesta a folosit în exclusivitate apartamentul și a p
Sursă