ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 671/2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 671/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr. 671/2018

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare, la data de 22 iulie 2016,

reclamanta A., în

contradictoriu cu pârâtul B., a. solicitat instanței următoarele:

I.

să constate că

anterior încheierii căsătoriei a dobândit în coproprietate cu

pârâtul, în cote de 1/2 parte fiecare, imobilul în natură teren în suprafață

de 396,90 mp situat în com. Mogoșoaia, jud. Ilfov, înscris în C.F.

Mogoșoaia, în valoare totală de 65.743 lei.

II.

să dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului descris mai

sus, atribuindu-l pârâtului, cu înscrierea dreptului sau de proprietate în

cartea funciară asupra cotei de 1/2 din imobil și cu obligarea

acestuia la plata unei sulte corespunzătoare față de

reclamantă,

III.

să constate că sub durata căsătoriei cu pârâtul a dobândit

în devălmășie, în cote de 60% pentru reclamantă și 40%

pentru pârât, următoarele bunuri:

A.

Imobile:

-

suprafața de 1.022 mp

teren intravilan, reprezentând cota de 1/2 din terenul în suprafață

totală de 2.044 mp, situat în com. Fărcașa, sat Buzești,

înscris în C.F. Fărcașa, în valoare de 32.704 lei;

- suprafața

de 580 mp teren extravilan, situat în sat Buzești, com. Fărcașa,

reprezentând cota de 2/3 din terenul în suprafață totală de 871

mp, compus din două parcele, respectiv o parcelă de 719 mp teren

înscris în C.F. Dumbrăvița, și o parcelă de 152 mp teren înscris

în C.F. Dumbrăvița, în valoare de 6.380 lei;

- imobil

în natură casa situata în com. Mogoșoaia, jud. Ilfov, extratabular,

în valoare de 186.040 lei;

B.

Mobile - bunurile enumerate în anexa nr. 1 la acțiune, în valoare totală

de 39.200 lei.

C.

suma de aproximativ 60.000 euro reprezentând un depozit bancar constituit la SC

D. SA, pe numele pârâtului.

IV. să

dispună sistarea codevălmășiei matrimoniale dintre

părți asupra bunurilor menționate la petitul 111, dispunând

partajarea lor în natură, proporțional cu cota parte ce le revine

fiecărei părți, prin atribuirea lor după cum urmează:

-

în lotul și proprietatea

exclusivă a reclamantei:

-

suprafața de 1.022 mp

teren intravilan, reprezentând cota de 1/2 din terenul în suprafață

totală de 2.044 mp, situat în com. Fărcașa, sat Buzești,

înscris în C.F. Fărcașa;

- suprafața

de 580 mp teren extravilan, situat în sat Buzești, com. Fărcașa,

reprezentând cota de 2/3 din terenul în suprafață totală de 871

mp, înscris în C.F. Dumbrăvița în suprafață totală de 719

mp și în C.F. Dumbrăvița, în suprafață totală de

152 mp;

- bunurile

mobile din anexa 2 la acțiune;

- suma

de 35.000 euro, reprezentând 60% din depozitul bancar constituit la SC D. SA

;

-

în lotul și proprietatea

exclusivă a pârâtului:

-

imobil în natură

casă situată în com. Mogoșoaia nr. 15, jud. Ilfov, extratabular;

- bunurile

mobile din anexa 3 la acțiune;

-

suma de 25.000 euro, reprezentând 40% din depozitul bancar constituit la SC D.

SA.

V.

sa dispună egalizarea loturilor prin sultă.

VI.

să

dispună intabularea dreptului de proprietate al părților asupra

bunurilor imobile - terenuri, cu titlu de bun propriu.

VII.

să constate

datoria comună a părților constând în credit bancar în sumă

de 71.000 lei, valoare plătibilă la data acordării creditului de

211,568,19 lei, rezultat din contractarea unui împrumut de la SC C. SA, prin

Contractul de credit din 28 aprilie 2006, din care în timpul

căsătoriei s-a achitat din bani comuni suma de 74.296,43 lei

până la data introducerii acțiunii de divorț (septembrie 2013).

VIII.

să atribuie reclamantei creditul bancar, cu obligarea pârâtului la achitarea

sumei de 11.151,59 lei reprezentând cota lui de 40% din creditul rămas de

piață de ia data introducerii acțiunii de divorț (sept.

2013) sumă scadentă în decembrie 2016 (27.878,70 lei achitat în total

în această perioadă), și în continuare să dispună

obligarea pârâtului la achitarea a 40% din ratele lunare ce le voi achita în

contul creditului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare,

reclamanta a arătat că în fapt a fost căsătorita cu pârâtul

în perioada 15 aprilie 2006 - 29 octombrie 2015, data rămânerii definitive

a hotărârii de divorț, respectiv a sentinței civile nr. 11175/2014,

pronunțată de judecătoria Baia Mare în Dosarul nr. x/182/2013,

rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 469/A din 29 oct.

2015, pronunțată de Tribunalul Maramureș.

În drept,

au fost invocate dispozițiile art. 194 și urm. C. proc. civ., art. 339,

343, 351 lit. a), 355, 356, 357, 385 alin. (1), art. 635, 670, 676 alin. (1) C.

civ., art. 980-996 C. proc. civ.

La

data de 11 ianuarie 2017, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare și

cerere reconvențională, (filele 189-190), prin care a menționat

că nu se opune admiterii în parte a acțiunii și a invocat:

-

excepția necompetentei materiale a instanței, întrucât, potrivit dispozițiilor

art. 107, 117 alin. (2) C. proc. civ., cererea de chemare în judecata se

introduce ia domiciliul pârâtului, iar domiciliul său este în Mogoșoaia,

jud. Ilfov, unde se află și imobilul-casă și teren, plus

bunurile mobile;

-

excepția insuficientei timbrări a acțiunii.

Prin

cererea reconvențională, pârâtul a solicitat instanței

următoarele:

-

să se constate că sub durata căsătoriei cu

pârâta-reclamantă a dobândit în cota de 1/2 parte atât bunurile solicitate

de către reclamanta cât și cele enumerate prin cererea

reconvențională - mașina, vânduta de reclamanta, a cărei

valoare actuală o apreciază la 2.500 euro.

În ceea

ce privește creditul bancar deschis la SC C. SA pe numele reclamantei la

data de 28 aprilie 2006, după încheierea căsătoriei, și

folosit exclusiv de aceasta sub durata căsătoriei, pârâtul a

arătat că a dobândit mașina cu care umbla reclamanta și pe

care în prezent a vândut-o, luând singură banii și pe care aceasta a

„uitat" să o includă la partaj deși a beneficiat de

mașină și de bani.

Pârâtul

a învederat instanței că așa cum reiese din Fișa de aderare

la SC C. SA - la data de 28 aprilie 2006 reclamanta și-a deschis un cont

la banca depunând bani pe care i-a folosit singură, deși la început a

figurat și el împuternicit, în urma verificărilor efectuate a

constatat că acest cont este închis.

În

ceea ce privește modalitatea de partajare, pârâtul a menționat

că el dorește să primească casa și terenul din

Mogoșoaia, mobila de bucătărie ce se găsește în

casă, iar reclamanta să primească celelalte bunuri imobile,

terenurile din jud. Maramureș, mașina vândută de ea, banii care

s-au găsit în contul deschis la SC C. SA și folosiți de ea,

urmând ca pentru egalizarea loturilor reclamanta să fie obligată la

plata unei suite.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 205, 209 C. proc. civ.

Prin

sentința civilă nr. 7891 din data de 16 octombrie 2017,

pronunțată în Dosarul nr. x/182/2016, Judecătoria Baia Mare,

secția civilă,

a

admis excepția lipsei competenței teritoriale a acestei instanțe

invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Pentru

a hotărî astfel, Judecătoria Baia Mare a reținut că,

potrivit art. 117 C. proc. civ.: „(1) Cererile privitoare la drepturile reale

imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei

circumscripție este situat imobilul.

(1)

Când imobilul

este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, cererea se va

face la instanța domiciliului sau reședinței pârâtului,

dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripții, iar

în caz contrar, la oricare dintre instanțele în circumscripțiile

cărora se află imobilul.

(2)

Dispozițiile

alin. (1) și (2) se aplică, prin asemănare, și în cazul

acțiunilor posesorii, acțiunilor în grănițuire,

acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate

imobiliară, precum și în cazul celor de împărțeală

judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din

succesiune."

Judecătoria

Baia Mare a reținut că pârâtul are domiciliul în Mogoșoaia,

județul Ilfov, iar unul dintre imobilele supus partajului este situat în

circumscripția Judecătoriei Buftea, instanță în

circumscripția căreia se află inclusiv domiciliul pârâtului

(filele 35-36, 189).

Având

în vedere că dispozițiile legale sus menționate instituie o

competență teritorială exclusivă în sensul art. 129 alin. (2)

pct. 3 C. proc. civ., părțile neavând posibilitatea de a o

înlătura, Judecătoria Baia Mare a constatat ca soluționarea

prezentei cauze este de competența Judecătoriei Buftea.

Față

de aspectele reținute anterior, Judecătoria Baia Mare a admis

excepția invocată și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Cauza

a fost înregistrată la data de 3 noiembrie 2017 pe rolul Judecătoriei

Buftea, sub nr. x/182/2016.

Prin

sentința civilă nr. 26 din data de 9 ianuarie 2018, Judecătoria

Buftea

a admis

excepția necompetenței sale teritoriale, invocata din oficiu, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Baia Mare, a constatat ivit conflictul negativ de competență

și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru soluționarea acestuia.

În

esență, Judecătoria Buftea a dat eficiență

dispozițiilor art. 117 C. proc. civ. și a reținut că,

potrivit acestui text de lege:

„(1)

Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la

instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul.

(2)

Când imobilul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe,

cererea se va face la instanța domiciliului sau reședinței

pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste

circumscripții, iar în caz contrar, la oricare dintre instanțele în

circumscripțiile cărora se află imobilul."

Prin

urmare - pentru a stabili competența teritorială în materie de partaj

bunuri comune (lichidarea regimului matrimonial), în ipoteza în care

există mai multe bunuri imobile - urmează a se verifica: - dacă

pârâtul are domiciliul sau reședința în circumscripția unuia

dintre aceste imobile, în caz contrar fiind stabilită o

competență exclusivă alternativă - în sensul oricăreia

dintre instanțele în circumscripțiile cărora se află

imobilul - reclamantul având dreptul de a alege instanța, conform art. 116

C. proc. civ.

În

ceea ce privește domiciliul sau reședința pârâtului

instanța reține că sensul noțiunii de domiciliu, se admite

că aceasta presupune adresa la care partea locuiește în fapt, în mod

statornic, indiferent de mențiunile din cartea de identitate, ce sunt

opozabile terților, în condițiile art. 91 alin. (1) și (2) din.

Codul civil, cu excepția ipotezei prevăzute 3a alineatul (3) ai

articolului menționat, și anume atunci când locuința reală

a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.

Prin

urmare - reclamanta a indicat în cererea de chemare în judecată, în mod

corect, locuința în fapt a acestuia - Franța, loc Reignier - IU -

pârâtului fiindu-i comunicată acțiunea la această

locuință - conform procedurii de citare (confirmarea de primire a

scrisorii recomandate) - dovada, fiind semnată personal de acesta, (fila

187).

Așadar,

nu s-ar putea admite o altă soluție - în contextul în care pentru

stabilirea în mod legal a locului citării sunt incidente prevederile art. 155

alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume se impune citarea acestuia la

domiciliu - astfel cum este definit de legea civilă.

Mai mult

- instanța constată ca aceste aspecte - cu privire la locuința

reală (în fapt) a pârâtului - au fost analizate și prin Decizia

civilă nr. 469/A din 29 octombrie 2015 - având ca obiect divorțul

părților - „probațiunea de la dosar a relevat că pârâtul obține

venituri din muncă de 2.210 euro în Franța, țară în care

locuiește în mod stabil." (filele 28, 29).

În concluzie

- indicarea de reclamantă a unei alte adrese, în afara locuinței

reale (în fapt) a pârâtului ar fi viciat procedura de citare, acesta nelocuind

în Mogoșoaia, jud. Ilfov, iar reclamanta cunoscând acest aspect, așa

cum reiese din hotărârea judecătorească mai sus

menționată.

Având

în vedere cele mai sus detaliate, Judecătoria Buftea a reținut

că nu sunt incidente prevederile art. 117 alin. (2), teza I din C. proc.

civ., pârâtul neavând domiciliul sau reședința în România, astfel

încât competența teritorială minează a se stabili prin raportare

la dispozițiile art. 117 alin. (2), teza a lI-a C. proc. civ.

Astfel,

dacă printre bunurile supuse partajului sunt și bunuri imobile,

competentă este judecătoria în a cărei rază

teritorială se află aceste bunuri - două imobile fiind situate

în jud. Maramureș (corn Dumbrăvița și com.

Fărcașa) și unul dintre acestea în jud. Ilfov, astfel:

-

părțile partajează două imobile situate în com.

Fărcașa, sat Buzești, în suprafață de 2.044 mp,

înscris în C.F. Fărcașa, județ Maramureș (înscris la Biroul

de Cadastru și Publicitate Imobiliară Baia Mare, Oficiul de Cadastru

și Publicitate Imobiliară Maramureș) - filele 56-60 și

imobilul situat în com. Dumbrăvița, în suprafață de 580 mp,

înscris în C.F. Dumbrăvița și C.F. Dumbrăvița,

județ Maramureș (înscris la Biroul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Baia Mare, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Maramureș) - filele 46-52, - reclamanta are domiciliul în Baia Mare, iar

pârâtul locuiește în fapt în Franța, simplul fapt al deținerii

unui bun comun în raza jud. Ilfov și al înregistrării formale de

către pârât a acestui domiciliu, nu justifica judecarea cauzei cu

încălcarea normelor de competență teritorială

absolută;

Față

de prevederile art. 116 C. proc. civ., reclamantul are posibilitatea alegerii

între mai multe instanțe deopotrivă competente, aceasta alegând

instanța de la locul situării a două imobile, din cele trei

supuse partajului, respectiv Judecătoria Baia Mare și, prin urmare, a

operat prorogarea de competență în favoarea acesteia.

În concluzie,

Judecătoria Buftea a apreciat că, în cauza de față, date fiind

dispozițiile legale care lasă la latitudinea reclamantei alegerea

instanței competente teritorial sa soluționeze litigiul,

Judecătoria Buftea devine necompetentă teritorial să judece

cauza de fața, întrucât s-ar încălca voința reclamantei cu

privire la alegerea instanței.

Având

în vedere norma legală imperativă menționata care

reglementează un caz de competență teritorială

exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, văzând și

dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora

necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de

competența unei alte instanțe de același grad și

părțile nu o pot înlătura, Judecătoria Buftea a apreciat

întemeiată excepția invocată și a admis-o, iar, în temeiul art.

132 alin. (3), raportat la art. 116 și art. 117 alin. (2), teza a II-a C.

proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Baia Mare, în a cărei circumscripție

teritorială se află situate imobilele în litigiu,

Investita

cu soluționarea conflictului negativ de competență în

condițiile art. 135 C. proc. civ., înalta Curte constată următoarele:

Dispozițiile

art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ

de competență atunci când două sau mai multe instanțe

și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces

sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță

învestită își declină la rândul său competența în

favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel,

Judecătoria Baia Mare și Judecătoria Buftea și-au declinat

reciproc competența de soluționare a cererii de chemare în

judecată formulate de reclamanta-pârâtă A. și pârâtul-reclamant B.,

având ca obiect „partaj bunuri comune".

Se

constată că ambele instanțe în stabilirea competenței de

soluționare a litigiului s-au raport la dispozițiile art. 117 C.

proc. civ.

În

esența, aspectul care a generat Ivirea conflictului negativ de

competență îl reprezintă aprecierile diferite ale celor

două instanțe cu privire ia locuința pârâtului. Judecătoria

Baia Mare a reținut că acesta are domiciliul în Mogoșoaia, jud.

Ilfov, fiind incidente prevederile art. 117 alin. (2) teza I C. proc. civ., în

timp ce Judecătoria Buftea a constatat că pârâtul are domiciliul

efectiv în Franța, nefiind aplicabile, astfel, dispozițiile art. 117 alin.

(2) teza I C. proc. civ., ci cele ale art. 117 alin. (2) teza a doua, devenind

incidente și prevederile art. 116 C. proc. civ. referitoare la

posibilitatea alegerii reclamantului între mai multe instanțe

deopotrivă competente.

Conform

art. 117 C. proc. civ., „1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare

se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este

situat imobilul. (2) Când imobilul este situat în circumscripțiile mai

multor instanțe, cererea se va face la instanța domiciliului sau

reședinței pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre

aceste circumscripții, iar în caz contrar, la oricare dintre

instanțele în circumscripțiile cărora se află imobilul. (3)

Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, prin asemănare,

și în cazul acțiunilor posesorii, acțiunilor în

grănițuire, acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului

de proprietate imobiliară, precum și în cazul celor de

împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu

rezultă din succesiune."

Potrivit

acestui, competența aparține instanței de Ia domiciliul sau

reședința pârâtului, dacă acestea se află în vreuna dintre

circumscripțiile instanțelor în raza cărora se găsesc

imobilele, iar în caz contrar, este competentă oricare dintre

instanțele în a căror rază teritorială se află vreunul

dintre imobilele ce face obiectul partajului, alegerea urmând a fi

făcută de către reclamant, pe temeiul art. 116 C. proc. civ.

În

speță, s-a solicitat partajul mai multor bunuri imobile, dintre care

două se găsesc în circumscripția Judecătoriei Baia Mare,

iar un alt imobil, în circumscripția Judecătoriei Buftea.

De

asemenea, reclamanta a indicat domiciliul pârâtului ca fiind în Franța, în

timp ce pârâtul a arătat că are domiciliul în Mogoșoaia, jud.

Ilfov, sens în care a depus copia cărții de identitate.

Se

reține că noțiunea de „locuință" trebuie

înțeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând

adresa unde persoana locuiește efectiv și nu locuința

statornică și principală. Altfel spus, ceea ce are

relevanță în stabilirea competenței teritoriale în această

materie este locuința de fapt, iar nu domiciliul înscris în cartea de

identitate.

Din

punct de vedere procesual, dispozițiile art. 117 alin. (2) C. proc. civ.

vizând domiciliul pârâtului trebuie interpretate în sensul că prin

domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit

în fapt, în localitatea în care trăiește, deoarece scopul

dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este, așa cum

rezultă din dispozițiile art. 153 și urm. C. proc. civ., acela

ca părțile aflate în litigiu să poată fi

înștiințate de existența procesului, pentru a da

eficiență dreptului lor la apărare.

De

altfel, conform art. 87 din C. civ. în vigoare: „domiciliul unei persoanei

fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților

sale civile, este aceia unde aceasta declară că își are

locuința principală". în aceiași sens, al locuinței

declarate ca locuință principală a fost modificată și

norma ce definește noțiunea de domiciliu din O.U.G. nr. 97/2005

privind evidența, domiciliul, reședința și actele de

identitate ale cetățenilor români.

Totodată,

deși potrivit art. 91 alin. (1) C. civ., dovada domiciliul sau a

reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de

identitate, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, prin raportare la alin.

(2) al art. 91 C. civ., stabilirea sau schimbarea domiciliului la o altă

adresă decât cea din actul de identitate poate fi opusă persoanei

care a cunoscut-o prin alte mijloace.

Prin

urmare, asocierea explicită pe care legiuitorul a făcut-o în definiția

domiciliului din N.C.C. cu locuința principală nu semnifică o

îndepărtare de concepția domiciliului ca locuință

„efectivă", ci, dimpotrivă, confirmă ideea de domiciliu ca

situație de fapt, susceptibilă a fi probată prin orice mijloc de

probă și lăsată la aprecierea instanței.

În acest

context, se reține ca mențiunile cu privire la domiciliu din actul de

identitate au doar efect declarativ de evidență a persoanei, persoana

fizică având domiciliul acolo unde are locuința sa statornică

și principală, iar domiciliul persoanei fizice, astfel înțeles,

interesează în stabilirea instanței competente teritorial să

soluționeze litigiul.

Fiind

vorba, deci, despre o chestiune de fapt, dovada domiciliului se poate face, în

principiu, prin orice mijloc de probă.

Din

susținerile părților și din probele administrate în

cauză a rezultat faptul că pârâtul B. are domiciliu! înscris în

cartea de identitate în localitatea Mogoșoaia, jud. Ilfov, astfel cum

rezultă din copia cărții de identitate a acestuia, aflată

la fila 191, dosar Judecătoria Baia Mare, însă, în fapt,

locuiește și lucrează în străinătate, în Franța,

astfel cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat în hotărârea de

divorț a părților.

Astfel,

prin cererea de chemare în judecată din cauza de față, reclamanta

a precizat că domiciliul pârâtului este situat în Franța, loc.

Reignier, pârâtului fiindu-i comunicată acțiunea ia această

locuință - conform procedurii de citare (confirmarea de primire a

scrisorii recomandate) - dovada, fiind semnată personal de acesta, (fila

187 dosar Judecătoria Baia Mare).

De

asemenea, astfel cum deja s-a arătat, prin Decizia civila nr. 469/A din 29

octombrie 2015 a Tribunalului Maramureș - având ca obiect divorțul

părților - s-a reținut că pârâtul obține venituri din

muncă de 2.210 euro în Franța, țară în care locuiește

în mod stabil (filele 28, 29 dosar Judecătoria Baia Mare).

De

altfel, reprezentanta convențională a pârâtului, la termenul din 12

octombrie 2017, la momentul punerii concluziilor pe excepția

necompetenței teritoriale a Judecătorie Baia Mare, a arătat

că deși pârâtul are domiciliul în cartea de identitate în

Mogoșoaia, jud. Ilfov, acesta lucrează în Franța.

Prin

urmare, așa cum rezultă în mod direct din dovada procedurii de citare

a pârâtului la domiciliul din Franța, confirmarea de primire a scrisorii

recomandate fiind semnată personal de acesta, la momentul introducerii

prezentei cereri de chemare în judecată, 22 iulie 2016, precum și din

toate datele anterior prezentate, se poate constata că acesta domicilia în

Franța la data menționată. Astfel, înalta Curte constată

că la data demarării litigiului, 22 iulie 2016, pârâtul nu locuia în

vreuna dintre circumscripțiile instanțelor în raza cărora se

găsesc imobilele supuse partajului, respectiv Judecătoria Baia Mare

sau Judecătoria Buftea.

În

această situație, incidența în cauză este ipoteza

reglementată de art. 117 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., care are în

vedere competența alternativă a oricăreia dintre instanțele

în a căror rază teritorială se află vreunul dintre imobilele

ce face obiectul partajului, alegerea urmând a fi făcută de

către reclamant, pe temeiul art. 116 C. proc. civ.

Prin

urmare, cum imobilele supuse partajului se află în jud. Maramureș,

respectiv jud. Ilfov, atât Judecătoria Baia Mare, cât și Judecătoria

Ilfov, în lipsa domiciliului pârâtului în vreuna din aceste

circumscripții, erau deopotrivă competente să soluționeze

cauza.

Or,

prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Baia

Mare, reclamanta și-a exercitat dreptul de a alege între instanțe

deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența

teritorială de soluționare a cauzei în favoarea prime instanței

sesizate de reclamantă de la locul situării unuia din cele trei

imobile.

Pentru

aceste motive, văzând și prevederile art. 130 alin. (3) și (4) C.

proc. civ., Judecătoria Baia Mare, ca primă instanță

sesizată de reclamantă, nu mai putea să dispună, nici din

oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei alte părți,

declinarea competenței în favoarea instanței de la domiciliul

pârâtului.

Față

de cele anterior arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 117 alin. (2)

teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 116 din același cod, Înalta Curte

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Baia Mare, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia

Mare, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 23 februarie 2018.