ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 671/2018

Decizia nr. 671/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare, la data de 22 iulie 2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a. solicitat instanței următoarele: I. să constate că anterior încheierii căsătoriei a dobândit în coproprietate cu pârâtul, în cote de 1/2 parte fiecare, imobilul în natură teren în suprafață de 396,90 mp situat în com. Mogoșoaia, jud. Ilfov, înscris în C.F. Mogoșoaia, în valoare totală de 65.743 lei. II. să dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului descris mai sus, atribuindu-l pârâtului, cu înscrierea dreptului sau de proprietate în cartea funciară asupra cotei de 1/2 din imobil și cu obligarea acestuia la plata unei sulte corespunzătoare față de reclamantă, III.

să constate că sub durata căsătoriei cu pârâtul a dobândit în devălmășie, în cote de 60% pentru reclamantă și 40% pentru pârât, următoarele bunuri: A. Imobile: - suprafața de 1.022 mp teren intravilan, reprezentând cota de 1/2 din terenul în suprafață totală de 2.044 mp, situat în com. Fărcașa, sat Buzești, înscris în C.F. Fărcașa, în valoare de 32.704 lei; - suprafața de 580 mp teren extravilan, situat în sat Buzești, com. Fărcașa, reprezentând cota de 2/3 din terenul în suprafață totală de 871 mp, compus din două parcele, respectiv o parcelă de 719 mp teren înscris în C.F. Dumbrăvița, și o parcelă de 152 mp teren înscris în C.F. Dumbrăvița, în valoare de 6.380 lei; - imobil în natură casa situata în com.

Mogoșoaia, jud. Ilfov, extratabular, în valoare de 186.040 lei; B. Mobile - bunurile enumerate în anexa nr. 1 la acțiune, în valoare totală de 39.200 lei. C. suma de aproximativ 60.000 euro reprezentând un depozit bancar constituit la SC D. SA, pe numele pârâtului. IV. să dispună sistarea codevălmășiei matrimoniale dintre părți asupra bunurilor menționate la petitul 111, dispunând partajarea lor în natură, proporțional cu cota parte ce le revine fiecărei părți, prin atribuirea lor după cum urmează: - în lotul și proprietatea exclusivă a reclamantei: - suprafața de 1.022 mp teren intravilan, reprezentând cota de 1/2 din terenul în suprafață totală de 2.044 mp, situat în com. Fărcașa, sat Buzești, înscris în C.F.

Fărcașa; - suprafața de 580 mp teren extravilan, situat în sat Buzești, com. Fărcașa, reprezentând cota de 2/3 din terenul în suprafață totală de 871 mp, înscris în C.F. Dumbrăvița în suprafață totală de 719 mp și în C.F. Dumbrăvița, în suprafață totală de 152 mp; - bunurile mobile din anexa 2 la acțiune; - suma de 35.000 euro, reprezentând 60% din depozitul bancar constituit la SC D. SA ; - în lotul și proprietatea exclusivă a pârâtului: - imobil în natură casă situată în com. Mogoșoaia nr. 15, jud. Ilfov, extratabular; - bunurile mobile din anexa 3 la acțiune; - suma de 25.000 euro, reprezentând 40% din depozitul bancar constituit la SC D. SA. V. sa dispună egalizarea loturilor prin sultă.

VI. să dispună intabularea dreptului de proprietate al părților asupra bunurilor imobile - terenuri, cu titlu de bun propriu. VII. să constate datoria comună a părților constând în credit bancar în sumă de 71.000 lei, valoare plătibilă la data acordării creditului de 211,568,19 lei, rezultat din contractarea unui împrumut de la SC C. SA, prin Contractul de credit din 28 aprilie 2006, din care în timpul căsătoriei s-a achitat din bani comuni suma de 74.296,43 lei până la data introducerii acțiunii de divorț (septembrie 2013). VIII. să atribuie reclamantei creditul bancar, cu obligarea pârâtului la achitarea sumei de 11.151,59 lei reprezentând cota lui de 40% din creditul rămas de piață de ia data introducerii acțiunii de divorț (sept.

2013) sumă scadentă în decembrie 2016 (27.878,70 lei achitat în total în această perioadă), și în continuare să dispună obligarea pârâtului la achitarea a 40% din ratele lunare ce le voi achita în contul creditului, cu cheltuieli de judecată. În motivare, reclamanta a arătat că în fapt a fost căsătorita cu pârâtul în perioada 15 aprilie 2006 - 29 octombrie 2015, data rămânerii definitive a hotărârii de divorț, respectiv a sentinței civile nr. 11175/2014, pronunțată de judecătoria Baia Mare în Dosarul nr. x/182/2013, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 469/A din 29 oct. 2015, pronunțată de Tribunalul Maramureș. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 și urm. C. proc. civ., art. 339, 343, 351 lit. a), 355, 356, 357, 385 alin. (1), art. 635, 670, 676 alin. (1) C. civ., art. 980-996 C. proc.

civ. La data de 11 ianuarie 2017, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională, (filele 189-190), prin care a menționat că nu se opune admiterii în parte a acțiunii și a invocat: - excepția necompetentei materiale a instanței, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 107, 117 alin. (2) C. proc. civ., cererea de chemare în judecata se introduce ia domiciliul pârâtului, iar domiciliul său este în Mogoșoaia, jud. Ilfov, unde se află și imobilul-casă și teren, plus bunurile mobile; - excepția insuficientei timbrări a acțiunii. Prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat instanței următoarele: - să se constate că sub durata căsătoriei cu pârâta-reclamantă a dobândit în cota de 1/2 parte atât bunurile solicitate de către reclamanta cât și cele enumerate prin cererea reconvențională - mașina, vânduta de reclamanta, a cărei valoare actuală o apreciază la 2.500 euro.

În ceea ce privește creditul bancar deschis la SC C. SA pe numele reclamantei la data de 28 aprilie 2006, după încheierea căsătoriei, și folosit exclusiv de aceasta sub durata căsătoriei, pârâtul a arătat că a dobândit mașina cu care umbla reclamanta și pe care în prezent a vândut-o, luând singură banii și pe care aceasta a „uitat" să o includă la partaj deși a beneficiat de mașină și de bani. Pârâtul a învederat instanței că așa cum reiese din Fișa de aderare la SC C. SA - la data de 28 aprilie 2006 reclamanta și-a deschis un cont la banca depunând bani pe care i-a folosit singură, deși la început a figurat și el împuternicit, în urma verificărilor efectuate a constatat că acest cont este închis.

În ceea ce privește modalitatea de partajare, pârâtul a menționat că el dorește să primească casa și terenul din Mogoșoaia, mobila de bucătărie ce se găsește în casă, iar reclamanta să primească celelalte bunuri imobile, terenurile din jud. Maramureș, mașina vândută de ea, banii care s-au găsit în contul deschis la SC C. SA și folosiți de ea, urmând ca pentru egalizarea loturilor reclamanta să fie obligată la plata unei suite. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205, 209 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 7891 din data de 16 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/182/2016, Judecătoria Baia Mare, secția civilă, a admis excepția lipsei competenței teritoriale a acestei instanțe invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Baia Mare a reținut că, potrivit art. 117 C. proc. civ.: „(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul. (1) Când imobilul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, cererea se va face la instanța domiciliului sau reședinței pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripții, iar în caz contrar, la oricare dintre instanțele în circumscripțiile cărora se află imobilul.

(2) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, prin asemănare, și în cazul acțiunilor posesorii, acțiunilor în grănițuire, acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum și în cazul celor de împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune." Judecătoria Baia Mare a reținut că pârâtul are domiciliul în Mogoșoaia, județul Ilfov, iar unul dintre imobilele supus partajului este situat în circumscripția Judecătoriei Buftea, instanță în circumscripția căreia se află inclusiv domiciliul pârâtului (filele 35-36, 189). Având în vedere că dispozițiile legale sus menționate instituie o competență teritorială exclusivă în sensul art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc.

civ., părțile neavând posibilitatea de a o înlătura, Judecătoria Baia Mare a constatat ca soluționarea prezentei cauze este de competența Judecătoriei Buftea. Față de aspectele reținute anterior, Judecătoria Baia Mare a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea. Cauza a fost înregistrată la data de 3 noiembrie 2017 pe rolul Judecătoriei Buftea, sub nr. x/182/2016. Prin sentința civilă nr. 26 din data de 9 ianuarie 2018, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocata din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În esență, Judecătoria Buftea a dat eficiență dispozițiilor art. 117 C. proc. civ. și a reținut că, potrivit acestui text de lege: „(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul.

(2) Când imobilul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, cererea se va face la instanța domiciliului sau reședinței pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripții, iar în caz contrar, la oricare dintre instanțele în circumscripțiile cărora se află imobilul." Prin urmare - pentru a stabili competența teritorială în materie de partaj bunuri comune (lichidarea regimului matrimonial), în ipoteza în care există mai multe bunuri imobile - urmează a se verifica: - dacă pârâtul are domiciliul sau reședința în circumscripția unuia dintre aceste imobile, în caz contrar fiind stabilită o competență exclusivă alternativă - în sensul oricăreia dintre instanțele în circumscripțiile cărora se află imobilul - reclamantul având dreptul de a alege instanța, conform art. 116 C. proc.

civ. În ceea ce privește domiciliul sau reședința pârâtului instanța reține că sensul noțiunii de domiciliu, se admite că aceasta presupune adresa la care partea locuiește în fapt, în mod statornic, indiferent de mențiunile din cartea de identitate, ce sunt opozabile terților, în condițiile art. 91 alin. (1) și (2) din. Codul civil, cu excepția ipotezei prevăzute 3a alineatul (3) ai articolului menționat, și anume atunci când locuința reală a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.

Prin urmare - reclamanta a indicat în cererea de chemare în judecată, în mod corect, locuința în fapt a acestuia - Franța, loc Reignier - IU - pârâtului fiindu-i comunicată acțiunea la această locuință - conform procedurii de citare (confirmarea de primire a scrisorii recomandate) - dovada, fiind semnată personal de acesta, (fila 187). Așadar, nu s-ar putea admite o altă soluție - în contextul în care pentru stabilirea în mod legal a locului citării sunt incidente prevederile art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume se impune citarea acestuia la domiciliu - astfel cum este definit de legea civilă.

Mai mult - instanța constată ca aceste aspecte - cu privire la locuința reală (în fapt) a pârâtului - au fost analizate și prin Decizia civilă nr. 469/A din 29 octombrie 2015 - având ca obiect divorțul părților - „probațiunea de la dosar a relevat că pârâtul obține venituri din muncă de 2.210 euro în Franța, țară în care locuiește în mod stabil." (filele 28, 29). În concluzie - indicarea de reclamantă a unei alte adrese, în afara locuinței reale (în fapt) a pârâtului ar fi viciat procedura de citare, acesta nelocuind în Mogoșoaia, jud. Ilfov, iar reclamanta cunoscând acest aspect, așa cum reiese din hotărârea judecătorească mai sus menționată. Având în vedere cele mai sus detaliate, Judecătoria Buftea a reținut că nu sunt incidente prevederile art. 117 alin. (2), teza I din C. proc.

civ., pârâtul neavând domiciliul sau reședința în România, astfel încât competența teritorială minează a se stabili prin raportare la dispozițiile art. 117 alin. (2), teza a lI-a C. proc. civ. Astfel, dacă printre bunurile supuse partajului sunt și bunuri imobile, competentă este judecătoria în a cărei rază teritorială se află aceste bunuri - două imobile fiind situate în jud. Maramureș (corn Dumbrăvița și com. Fărcașa) și unul dintre acestea în jud. Ilfov, astfel: - părțile partajează două imobile situate în com. Fărcașa, sat Buzești, în suprafață de 2.044 mp, înscris în C.F. Fărcașa, județ Maramureș (înscris la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Baia Mare, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș) - filele 56-60 și imobilul situat în com.

Dumbrăvița, în suprafață de 580 mp, înscris în C.F. Dumbrăvița și C.F. Dumbrăvița, județ Maramureș (înscris la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Baia Mare, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș) - filele 46-52, - reclamanta are domiciliul în Baia Mare, iar pârâtul locuiește în fapt în Franța, simplul fapt al deținerii unui bun comun în raza jud. Ilfov și al înregistrării formale de către pârât a acestui domiciliu, nu justifica judecarea cauzei cu încălcarea normelor de competență teritorială absolută; Față de prevederile art. 116 C. proc. civ., reclamantul are posibilitatea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, aceasta alegând instanța de la locul situării a două imobile, din cele trei supuse partajului, respectiv Judecătoria Baia Mare și, prin urmare, a operat prorogarea de competență în favoarea acesteia.

În concluzie, Judecătoria Buftea a apreciat că, în cauza de față, date fiind dispozițiile legale care lasă la latitudinea reclamantei alegerea instanței competente teritorial sa soluționeze litigiul, Judecătoria Buftea devine necompetentă teritorial să judece cauza de fața, întrucât s-ar încălca voința reclamantei cu privire la alegerea instanței. Având în vedere norma legală imperativă menționata care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, Judecătoria Buftea a apreciat întemeiată excepția invocată și a admis-o, iar, în temeiul art. 132 alin. (3), raportat la art. 116 și art. 117 alin. (2), teza a II-a C. proc.

civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, în a cărei circumscripție teritorială se află situate imobilele în litigiu, Investita cu soluționarea conflictului negativ de competență în condițiile art. 135 C. proc. civ., înalta Curte constată următoarele: Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Judecătoria Baia Mare și Judecătoria Buftea și-au declinat reciproc competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta-pârâtă A. și pârâtul-reclamant B., având ca obiect „partaj bunuri comune". Se constată că ambele instanțe în stabilirea competenței de soluționare a litigiului s-au raport la dispozițiile art. 117 C. proc. civ. În esența, aspectul care a generat Ivirea conflictului negativ de competență îl reprezintă aprecierile diferite ale celor două instanțe cu privire ia locuința pârâtului. Judecătoria Baia Mare a reținut că acesta are domiciliul în Mogoșoaia, jud. Ilfov, fiind incidente prevederile art. 117 alin. (2) teza I C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Buftea a constatat că pârâtul are domiciliul efectiv în Franța, nefiind aplicabile, astfel, dispozițiile art. 117 alin. (2) teza I C. proc.

civ., ci cele ale art. 117 alin. (2) teza a doua, devenind incidente și prevederile art. 116 C. proc. civ. referitoare la posibilitatea alegerii reclamantului între mai multe instanțe deopotrivă competente. Conform art. 117 C. proc. civ., „1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul. (2) Când imobilul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, cererea se va face la instanța domiciliului sau reședinței pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripții, iar în caz contrar, la oricare dintre instanțele în circumscripțiile cărora se află imobilul.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, prin asemănare, și în cazul acțiunilor posesorii, acțiunilor în grănițuire, acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum și în cazul celor de împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune." Potrivit acestui, competența aparține instanței de Ia domiciliul sau reședința pârâtului, dacă acestea se află în vreuna dintre circumscripțiile instanțelor în raza cărora se găsesc imobilele, iar în caz contrar, este competentă oricare dintre instanțele în a căror rază teritorială se află vreunul dintre imobilele ce face obiectul partajului, alegerea urmând a fi făcută de către reclamant, pe temeiul art. 116 C. proc.

civ. În speță, s-a solicitat partajul mai multor bunuri imobile, dintre care două se găsesc în circumscripția Judecătoriei Baia Mare, iar un alt imobil, în circumscripția Judecătoriei Buftea. De asemenea, reclamanta a indicat domiciliul pârâtului ca fiind în Franța, în timp ce pârâtul a arătat că are domiciliul în Mogoșoaia, jud. Ilfov, sens în care a depus copia cărții de identitate. Se reține că noțiunea de „locuință" trebuie înțeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuiește efectiv și nu locuința statornică și principală. Altfel spus, ceea ce are relevanță în stabilirea competenței teritoriale în această materie este locuința de fapt, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.

Din punct de vedere procesual, dispozițiile art. 117 alin. (2) C. proc. civ. vizând domiciliul pârâtului trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea în care trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este, așa cum rezultă din dispozițiile art. 153 și urm. C. proc. civ., acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare. De altfel, conform art. 87 din C. civ. în vigoare: „domiciliul unei persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este aceia unde aceasta declară că își are locuința principală". în aceiași sens, al locuinței declarate ca locuință principală a fost modificată și norma ce definește noțiunea de domiciliu din O.U.G.

nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. Totodată, deși potrivit art. 91 alin. (1) C. civ., dovada domiciliul sau a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, prin raportare la alin. (2) al art. 91 C. civ., stabilirea sau schimbarea domiciliului la o altă adresă decât cea din actul de identitate poate fi opusă persoanei care a cunoscut-o prin alte mijloace. Prin urmare, asocierea explicită pe care legiuitorul a făcut-o în definiția domiciliului din N.C.C. cu locuința principală nu semnifică o îndepărtare de concepția domiciliului ca locuință „efectivă", ci, dimpotrivă, confirmă ideea de domiciliu ca situație de fapt, susceptibilă a fi probată prin orice mijloc de probă și lăsată la aprecierea instanței.

În acest context, se reține ca mențiunile cu privire la domiciliu din actul de identitate au doar efect declarativ de evidență a persoanei, persoana fizică având domiciliul acolo unde are locuința sa statornică și principală, iar domiciliul persoanei fizice, astfel înțeles, interesează în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze litigiul. Fiind vorba, deci, despre o chestiune de fapt, dovada domiciliului se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă. Din susținerile părților și din probele administrate în cauză a rezultat faptul că pârâtul B. are domiciliu! înscris în cartea de identitate în localitatea Mogoșoaia, jud. Ilfov, astfel cum rezultă din copia cărții de identitate a acestuia, aflată la fila 191, dosar Judecătoria Baia Mare, însă, în fapt, locuiește și lucrează în străinătate, în Franța, astfel cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat în hotărârea de divorț a părților.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată din cauza de față, reclamanta a precizat că domiciliul pârâtului este situat în Franța, loc. Reignier, pârâtului fiindu-i comunicată acțiunea ia această locuință - conform procedurii de citare (confirmarea de primire a scrisorii recomandate) - dovada, fiind semnată personal de acesta, (fila 187 dosar Judecătoria Baia Mare). De asemenea, astfel cum deja s-a arătat, prin Decizia civila nr. 469/A din 29 octombrie 2015 a Tribunalului Maramureș - având ca obiect divorțul părților - s-a reținut că pârâtul obține venituri din muncă de 2.210 euro în Franța, țară în care locuiește în mod stabil (filele 28, 29 dosar Judecătoria Baia Mare).

De altfel, reprezentanta convențională a pârâtului, la termenul din 12 octombrie 2017, la momentul punerii concluziilor pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătorie Baia Mare, a arătat că deși pârâtul are domiciliul în cartea de identitate în Mogoșoaia, jud. Ilfov, acesta lucrează în Franța. Prin urmare, așa cum rezultă în mod direct din dovada procedurii de citare a pârâtului la domiciliul din Franța, confirmarea de primire a scrisorii recomandate fiind semnată personal de acesta, la momentul introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, 22 iulie 2016, precum și din toate datele anterior prezentate, se poate constata că acesta domicilia în Franța la data menționată. Astfel, înalta Curte constată că la data demarării litigiului, 22 iulie 2016, pârâtul nu locuia în vreuna dintre circumscripțiile instanțelor în raza cărora se găsesc imobilele supuse partajului, respectiv Judecătoria Baia Mare sau Judecătoria Buftea.

În această situație, incidența în cauză este ipoteza reglementată de art. 117 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., care are în vedere competența alternativă a oricăreia dintre instanțele în a căror rază teritorială se află vreunul dintre imobilele ce face obiectul partajului, alegerea urmând a fi făcută de către reclamant, pe temeiul art. 116 C. proc. civ. Prin urmare, cum imobilele supuse partajului se află în jud. Maramureș, respectiv jud. Ilfov, atât Judecătoria Baia Mare, cât și Judecătoria Ilfov, în lipsa domiciliului pârâtului în vreuna din aceste circumscripții, erau deopotrivă competente să soluționeze cauza. Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Baia Mare, reclamanta și-a exercitat dreptul de a alege între instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea prime instanței sesizate de reclamantă de la locul situării unuia din cele trei imobile.

Pentru aceste motive, văzând și prevederile art. 130 alin. (3) și (4) C. proc. civ., Judecătoria Baia Mare, ca primă instanță sesizată de reclamantă, nu mai putea să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâtului sau a oricărei alte părți, declinarea competenței în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului. Față de cele anterior arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 117 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 116 din același cod, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, secția civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2018.